Anulare act administrativ. Sentința nr. 2588/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2588/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 13278/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2588/2014
Ședința publică de la 16 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta .., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect anulare act administrativ-fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Referitor la necesitatea efectuării unei expertize contabile - solicitată de societatea-reclamantă prin cererea de chemare în judecată -, instanța consideră că nu se impune administrarea unei astfel de probe, având în vedere următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat ca expertul contabil să stabilească eventualele debite datorate prin verificarea RIF și a deciziei de impunere, în raport cu evidența contabilă a societății; dacă documentele folosite în justificarea cheltuielilor deductibile și a TVA-ului deductibil sunt conforme legislației fiscale și dacă înregistrările contabile ale societății sunt corecte (și eventualele consecințe fiscale pe care acestea le determină) însă, din moment ce societatea-reclamantă nu contestă cuantumul debitului stabilit de pârâtă - în sensul de a pretinde că organul fiscal a calculat greșit respectivele sume -, iar pe de altă parte, organele fiscale nu menționează în cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate că s-ar fi descoperit nereguli în ceea ce privește documente și evidențele contabile ale societății-reclamante, instanța constată că, în realitate, reclamanta nu solicită clarificarea unor împrejurări de fapt ci pretinde expertului să stabilească dacă pârâta a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile legale - și anume prevederile art. 21 alin 4 lit. f și ale art. 7 pct. 12 din Codul Fiscal. Or, un expert nu poate întocmi o lucrare de acest fel – fiind atributul instanței de judecată de a hotărî ce prevederi legale sunt aplicabile în speță și cum trebuie interpretate sau coroborate cu dispozițiile altor acte normative. Pe de altă parte, instanța apreciază că, pentru elucidarea situației de fapt, sunt suficiente înscrisurile depuse la dosar, nefiind necesară efectuarea unei expertize contabile.
Date fiind considerentele expuse anterior, instanța respinge cererea de administrare a probei anterior menționate.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 18.09.2013 reclamanta .. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei 267/06.09.2013, a Deciziei de impunere F-DJ-409/27.06.2013 si a raportului de inspecție fiscala cu nr. F-DJ-352/27.06.2013. De asemenea, s-a solicitat înlăturarea din sarcina reclamantei a obligației de plata stabilită prin actele contestate.
În motivarea acțiunii, societatea-reclamantă a învederat faptul că inspectorii din cadrul instituției pârâte au făcut o verificare cu privire la activitatea societății si implicațiile sale fiscale -pentru perioada 01.10._12.
Rezultatul acestei verificări a fost consemnat in Raportul de Inspecție Fiscala nr. F-DJ-352/27.06.2013 - respectiv in Decizia de impunere nr. F-DJ-409/27.06.2013 -, și s-a stabilit că reclamanta ar avea de plata următoarele sume: TVA - 01.11._12 - 48.406 lei; Maj. Int. - 25.01._13 – 5.823 lei; Penalități - 25.01._13 – 7.235 lei; Impozit profit - 01.01._12 – 22.172 lei; majorări - 25.04._13 – 4.198 lei; penalități - 25.04._13 – 3.326 lei; dividente - 01.01._12 – 9.035 lei; majorări - 25.08._13 – 673 lei; penalități - 25.01._13 – 1.355 lei, în total suma de 102.223 lei.
Împotriva acestor acte reclamanta a formulat contestație însă, prin Decizia nr. 267/06.09.2013, respectiva contestație a fost respinsă.
Societatea-reclamantă a menționat că nu poate fi de acord cu tratamentul fiscal al cheltuielilor cu aprovizionarea cu produse alimentare - de la .. -, întrucât produsele in sine au servit pentru asigurarea unor gustări pentru personalul salariat, si ca atare cheltuielile sunt făcute in scopul obținerii de profit.
Cit privește manopera cu contravaloarea călcat sacouri, dat fiind obiectul de activitate al reclamantei, este evident ca este o cheltuiala deductibila fiscal, servind interesului economic al societății, chiar daca nu s-a regăsit facturata in produsul final.
De asemenea, deductibile sunt si cheltuielile facute cu .., chiar daca acesta societate ar fi fost declarata inactiva, întrucât operațiunile comerciale au fost reale si efectiv realizate in interesul activității societății reclamante - corespunzând obiectului de activitate si prestarilor efective realizate.
Cu privire la TVA si acccesoriile aferente, este evident ca pentru cele expuse la criticile referitoarea la impozitul pe profit si TVA-ul stabilit in sarcina reclamantei este nedatorat.
Astfel, organele de control aveau obligația corectării evidentei fiscale si nu stabilirea in sarcina societății-reclamante a unei obligații de plata.
Reclamanta a pretins că a respectat dispozițiile art. 21 alin. 4 lit. f) din Legea 571/2003 - in sensul ca a avut documente justificative cu privire la cheltuielile înregistrate in contabilitate, care prevede in mod expres ca "nu sunt cheltuieli deductibile cheltuielile înregistrate in contabilitate, care nu au la baza un document justificativ potrivit legii, prin care sa faca dovada efectuării operațiunii sau intrării in gestiune". Prin urmare, ceea ce trebuie analizat este existenta documentului justificativ prevăzut de textul de lege invocat, si care face trimitere la documentul prin care se face dovada operațiunii sau a intrării in gestiune.
In speță, facturile fiscale reprezintă documentul justificativ, care face dovada operațiunii. Așadar, cheltuielile de aprovizionare ale societății-reclamante au avut la baza ca document justificativ facturi, care cuprind toate mențiunile prevăzute de legislația in vigoare: numele emitentului, datele de identificare cu privire la sediu, inregistrare fiscala, cont bancar ale emitentului, dar si descrierea mărfii ce este livrata, respectiv cumpărata. De asemenea, facturile cuprind date referitoare la beneficiar, sediu, datele de identificare, si toate poarta atât stampila cat si semnătura reprezentanților emitenților, dar si data referitoare la delegat si mijloc de transport. Cum nu exista mențiuni omisive pe aceste facturi nu pot fi înlăturate ca si document justificativ.
De asemenea, în Decizia V a înaltei Curți de Casație, se specifica ca se va tine seama la deductibilitatea TVA-ului de dipozitiile art. 21 alin. 4 lit. f) si art 145 alin. 8 lit. a), b) din legea 571/2003, dar si de prevederile art. 6 alin. 2 din Legea 82/1991.
Dispozițiile art. 145 alin 2 din Codul fiscal fac parte din Capitolul V al Codului Fiscal - respectiv Regimul Deducerilor -, si arata ca orice persoana are drept de deducere aferenta achizițiilor daca, aceste achiziții sunt destinate utilizării in folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile ; b) operațiuni rezultate din activități economice.
Pentru a beneficia, în condițiile art. 145 art. 8 lit. a), b) din Codul Fiscal, de deductibilitate, orice persoana impozabila trebuie sa justifice dreptul de deducere funcție de felul operațiunii, astfel: pentru TVA cu factura care trebuie sa cuprindă elementele prevăzute de art. 155, factura emisa de o persoana impozabila. Pentru deductibilitate, singura condiționare este ca operațiunea in sine sa fie făcuta de o persoana impozabila.
Pe de alta parte, au fost respectate și disp. art. 6 alin 1 si alin 2 din Legea 82/1991, reclamanta înregistrând operațiunile economico-financiare . sta la baza inregistrarii in contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
De asemenea, cheltuielile înregistrate în contabilitate au avut la baza toate aceste documente justificative - documente care au cuprins toate mențiunile prevăzute de lege.
Organele de control au stabilit ca, intrucit cheltuielile făcute de societatea-reclamantă nu ar fi făcute in interesul societății, ele trebuie reapreciate fiscal in sensul ca trebuie considerate ca fiind făcute in interesul asociatului si, ca atare, constituite ca dividente si impozitate in consecința – fiind incidente prevederile art. 7 pct. 12 din Legea nr. 571/2003.
În opinia reclamantei, textul de lege anterior menționat face referire la o distribuție in bani sau in natura efectuata de către o persoana juridica unui participant la persona juridica, respectiv unui asociat. Or, in speța, nu exista o asemenea distribuție efectuata de către persoana juridica.
De fapt, este fără putință de tăgada ca sumele respective au fost făcute de societate si in interesul economic al societății. Fiscal si contabil suma a fost înregistrata in contabilitate sub forma de cheltuiala in numele si pe seama persoanei juridice controlate fiscal..
Pentru ca sumele sa fie apreciate ca divident era necesara o distribuție a unei sume de bani de la societate către asociați sub forma unui virament sau plați in numerar, in baza existentei unui profit net anterior anilor fiscali tratați, profit ce s-ar fi repartizat sub forma de dividente asociaților in baza hotărârii adunării generale a asociaților.
Or, nu exista o asemenea hotărâre a adunării generale, nu exista o repartizare prealabila a profitului si nici o dispoziție a asociaților in baza hotărârii A. de plata a dividentelor si repartizarea profitului sub forma de dividente.
Având in vedere dispozițiile art. 7 pct. 12 din legea nr. 571/2003, este clar ca tratamentul fiscal aplicat sumei respective nu este incident textului de lege indicat, suma respectiva neputand sa aiba un alt regim decât cel al unor sume plătite ca si cheltuiala.
În dovedirea acțiunii, societatea-reclamantă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și efectuarea unei expertize contabile.
Deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia Deciziei de impunere nr. F-DJ 409/27.06.2013 – și actele care au stat la baza întocmirii acesteia; copia raportului de inspecție fiscala nr. F-DJ 352/27.06.2013; copia contestației formulată de reclamantă împotriva actelor administrativ-fiscale anterior menționate – înregistrată sub nr._/19.07.2013 -, și copia Deciziei nr. 267/06.09.2013, prin care a fost soluționată respectiva contestație.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-DJ 409/27.06.2013 - adoptată în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-DJ 352/27.06.2013 -, s-a menționat că societatea-reclamantă datorează următoarele sume: 48.406 lei cu titlu de TVA stabilită suplimentar pentru perioada 01.11._12; 5.823 lei reprezentând majorări de întârziere și 7.235 lei reprezentând penalități la suma datorată cu titlu de TVA; 22.172 lei cu titlu de impozit pe profit stabilit suplimentar pentru perioada 01.01._12; 4.198 lei reprezentând majorări și 3.326 lei reprezentând penalități la suma datorată cu titlu de impozit pe profit; 9.035 lei cu titlu de impozit pe veniturile din dividendele distribuite persoanelor fizice, pentru perioada 01.01._12 – 9.035 lei; 673 lei reprezentând majorări și 1.355 lei reprezentând penalități la suma anterior menționată - în total 102.223 lei.
Împotriva Raportului de Inspecție Fiscală și Deciziei de impunere anterior menționate societatea-reclamantă a formulat Contestație - înregistrată la pârâtă sub nr._/19.07.2013 – însă, prin Decizia nr. 267/06.09.2013, respectiva contestație a fost respinsă.
Examinând categoriile de cheltuieli considerate a fi nedeductibile, instanța constată următoarele:
În perioada verificată - 01.01._12 -, societatea-reclamantă a achiziționat o . bunuri și servicii de la societățile S.C. Happy Style S.R.L., S.C. Onix Liv Impex S.R.L., .., .. și .., pentru care a dedus TVA în sumă totală de 48.406 lei, organele fiscale considerând însă că respectivele cheltuieli nu sunt deductibile. Astfel, a fost dedusă TVA în sumă de 950 lei aferentă facturii nr. 3407/06.12.2010 emisă de S.C. Happy Style S.R.L. – reprezentând manoperă călcat sacouri -, TVA în sumă de 304 lei aferentă facturii nr. 361/04.03.2011 emisă de .. – reprezentând produse alimentare -, TVA în sumă de 967 lei aferentă facturii nr._/20.12.2011 emisă de S.C. Onix Liv Impex S.R.L., TVA în sumă de 5.137 lei aferentă facturilor emisă de .. – reprezentând produse plastice -, TVA în sumă de 41.048 lei aferentă facturilor emise de .. – reprezentând manoperă confecții. D. fiind că societatea-reclamantă nu a contestat corectitudinea celor reținute de organele fiscale decât în ceea ce privește tranzacțiile derulate cu .., S.C. Happy Style S.R.L. și .., instanța va analiza legalitatea și temeinicia actelor administrativ-fiscale contestate numai în raport de cele statuate cu privire la respectivele operațiuni comerciale.
Astfel, art. 145 alin 1 Cod fiscal prevede că: "Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei", în timp ce alin. 2 al aceluiași art. statuează că "Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile".
În ceea ce privește produse alimentare achiziționate de la .., deși reclamanta a pretins că respectivele produse au servit pentru asigurarea unor gustări pentru personalul salariat - si ca atare cheltuielile sunt făcute in scopul obținerii de profit -, nu a fost adusă nicio dovadă care să certifice realitatea acestor susțineri, după cum nu a fost prezentat vreun contract individual de muncă al salariaților care să aibă inserată vreo clauză în acest sens.
Prin urmare, nefiind adusă proba că respectivele bunuri au servit pentru asigurarea hranei salariaților reclamantei – în perioada în care respectivele persoane își îndeplineau atribuțiile de serviciu - în mod corect s-a apreciat că achiziționarea unor produse alimentare nu a fost utilizată în scopul obținerii de venituri taxabile - fiind astfel incidente prevederile articolului 21 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care statuează că: "pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare ".
În mod similar, nu se putea deduce nici TVA aferent facturii emisă de S.C. Happy Style - vizând prețul perceput de respectiva societate pentru "manopera călcat sacouri" -, dat fiind că, nici pentru respectivele servicii nu există dovezi certe că au fost utilizate în scopul obținerii de venituri taxabile – luând în considerare obiectul de activitate al societății-reclamante. În altă ordine de idei, chiar reclamanta recunoaște în mod explicit că respectiva contravaloare a serviciilor prestate de S.C. Happy Style "nu s-a regăsit facturată în produsul final", ceea ce este de natură să confirme faptul că o astfel de cheltuială nu a fost destinată a conduce la obținerea de venituri taxabile.
În sfârșit, referitor la produsele livrate societății-reclamante de către furnizorul .., Tribunalul reține că, potrivit prevederilor art. 11 alin. 12 Cod fiscal "Beneficiarii care achiziționează bunuri și/sau servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați conform art. 78^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, cu excepția achizițiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită", în timp ce art. 781 alin. 8 din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală) statuează că: "Registrul contribuabililor inactivi/reactivați este public și se afișează pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală".
În același sens sunt și disp. art. 3 din Ordinul președintelui A.N.A.F nr. 575/2006 care stabilesc că "(1) De la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special. (2) Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea interdicției prevăzute la alin. (1) nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal.", în timp ce art. 7 din același act normativ menționează "(1) Contribuabilii declarați inactivi vor fi înscriși în Lista contribuabililor declarați inactivi .....(2) Listele menționate la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet www.mfinante.ro, la secțiunea "Informații contribuabili".
Prin urmare, coroborând prevederile legale anterior menționate este indubitabil că, înainte de a încheia anumite tranzacții comerciale – prestări de servicii -, cu .., reclamanta avea obligația de a verifica, fie în Monitorul Oficial fie pe site-ul A.N.A.F., dacă respectiva societate nu a fost declarată inactivă.
Or, organele fiscale au evidențiat că listările din baza de date ANAF demonstrează că respectiva societate fusese declarată inactivă din data de 20.02.2012.
Prin urmare, derulând tranzacții comerciale cu o societate înscrisă ca inactivă în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați, societatea-reclamantă a intrat sub incidența prevederilor art. 11 alin. 12 Cod fiscal, astfel încât, în mod justificat, organele de inspecție fiscală au considerat că TVA aferentă achizițiilor efectuate de la .., nu este deductibilă.
Ca atare, instanța apreciază că, în mod corect, pârâta a considerat că achiziționarea produselor și serviciilor de la furnizorii S.C. Happy Style S.R.L., S.C. Onix Liv Impex S.R.L., .., .. și .., în perioada 01.01._12 nu poate fi considerată drept cheltuială efectuată în scopul obținerii de venituri impozabile și, în consecință, a apreciat TVA aferentă respectivelor operațiuni comerciale ca fiind nedeductibilă.
Reclamanta a pretins că a respectat dispozițiile art. 21 alin. 4 lit. f) din Legea 571/2003 și ale art. 6 alin. 2 din Legea 82/1991- în sensul ca a avut documente justificative cu privire la cheltuielile înregistrate in contabilitate, facturile fiscale emise de partenerii comerciali cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 155 Cod Fiscal -, însă aceste apărări nu au relevanță în cauză, din moment ce organele fiscale nu i-au imputat faptul că nu ar fi deținut documente justificative, ci faptul că . cheltuieli (achiziționare de bunuri și servicii) nu au fost utilizate în scopul obținerii de venituri taxabile sau că a derulat tranzacții comerciale cu o societate înscrisă ca inactivă în Registrul contribuabililor inactivi.
În ceea ce privește impozitul pe profit, pentru aceleași considerente expuse anterior, este evident că organele fiscale au determinat în mod corect un impozit pe venit stabilit suplimentar – din moment ce au procedat la recalcularea profitului impozabil (în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 din Legea 571/2003), ținând seama de cheltuielile nedeductibile fiscal reprezentate de contravaloarea bunurilor și serviciilor facturate de S.C. Happy Style S.R.L., .., .. și ..
Referitor la impozitul pe dividend stabilit suplimentar, pârâta a menționat că a stabilit respectiva sumă în sarcina societății-reclamante ținând seama de prevederile art. 7 alin. 1 pct. 12, litera d) din Legea nr. 571/2003 care statuează că: "Se consideră dividend din punct de vedere fiscal și se supune aceluiași regim fiscal ca veniturile din dividende: - suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui asociat sau acționar al persoanei juridice, dacă plata este făcută de către persoana juridică în scopul personal al acestuia" – luând în considerare tranzacțiile efectuate cu S.C. Camideea - achiziționarea de diferite produse plastice -, și ..
Or, din moment ce s-a stabilit că, respectivele cheltuieli nu puteau fi calificate ca fiind efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile – produsele plastice neavând nicio legătură cu obiectul de activitate al societății-reclamante, iar tranzacțiile derulate cu o societate înscrisă ca inactivă în Registrul contribuabililor inactivi neputând fi luate în considerare pentru determinarea cheltuielilor și a TVA deductibile -, în mod corect au reținut organele fiscale că respectivele cheltuieli nu pot fi catalogate decât ca dividende plătite în interesul administratorului reclamantei și, dând eficiență prevederilor art. 67 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal) au calculat impozit pentru respectivele dividende.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că nu a fost adusă dovada că Decizia de Impunere nr. nr. F-DJ 409/27.06.2013 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-DJ 352/27.06.2013 ar fi fost întocmite în mod nelegal sau netemeinic – și, în mod logic, nici Decizia 267/06.09.2013, prin care a fost respinsă Contestația formulată împotriva actelor administrativ-fiscale anterior menționate -, astfel încât nu există justificare pentru a se dispune anularea acestora.
În consecință, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată și, prin urmare, urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta .., având sediul procesual ales în C., .. 97, ., jud. D. - la Cabinet de Avocat M. M. -, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ-fiscal, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./06.10.2014
Tehnored. M.M/4 ex./
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3511/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 35/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
