Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 52/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 9184/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 52/2014
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimatele C.N.A.D.N.R. - C. DE S. TEHNICE TURIERE SI INFORMATICĂ - CESTRIN, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE, C. DE S. TEHNICE TURIERE SI INFORMATICĂ – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. pentru petentă, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în raport de certificatul depus la fila nr. 25 din dosarul de fond consideră că nu mai este necesar a se revenii cu adresă către intimată.
Apărătorul apelantului învederează că nu mai are alte cereri de formulat și nici nu solicită administrarea altor probe în susținerea apelului, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat S. M., pentru petent, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
INSTANȚA
Prin sentinta civila nr 9236/2013 instanta de fond a respins plangerea formulata impotriva procesului – verbal de contravenție . nr._/ 11 02 2013 retinand urmatoarele:
Petenta a susținut în plângere că procesul verbal este nul absolut deoarece nu are semnătura agentului constatator.
Instanța constată însă, din mențiunile existente în cuprinsul procesului verbal, că acesta fost generat și semnat electronic, dispozițiile OG 2/2001 coroborându-se cu alte dispoziții legale în vigoare aplicabile în cauză.
Potrivit disp. art. 6 din legea 455/2001, :" Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.", iar potrivit disp art. 7 din același act normativ:" În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Din punct de vedere al semnificației, semnătura electronica este forma digitala a semnăturii olografe, in sensul ca este reflexia in spațiul virtual al acesteia. O semnătura electronică are aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografa și chiar mai mult decât atât, modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere al securității si integrității.
Avantajele semnăturii electronice extinse rezultă din echivalarea sa, din punct de vedere juridic, cu a unei semnături olografe. O astfel de semnătură asigură autentificarea unică a semnatarului și integritatea documentelor semnate.
Practic, în cauza de față, semnătura electronică încorporată în actul constatator este echivalentă cu procesul de autentificare a unui document creat electronic printr-un certificat digital calificat.
Față de dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, întrucât procesului-verbal de contravenție i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă (art. 5 și urm. din lege), acesta poate fi avut în vedere ca mijloc de probă.
Prin urmare, instanța nu poate să rețină susținerea petentei în sensul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționând cu nulitatea absolută actul sancționator dacă acesta nu este semnat de agentul constatator, situație care nu se regăsește in cauza de față, textul legal nefăcându-se distincție între semnătură olografă și cea electronică reglementată de Legea nr. 455/2001,iar procesul verbal fiind emis și semnat în condițiile prevăzute de legea 455/2001 și HG 1259/2001, este valabil încheiat.
Totodată, petenta a a arătat că procesul verbal i-a fost comunicat după 2 luni de la data constatării contravenției fiind incălcate disp art 9 alin 3 din OG 15/2002.
Potrivit disp art 9 alin 2 și 3 din OG 2/2002 modific: " Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Prin urmare, cele 30 de zile curg de la data constatării contravenției, aceasta fiind constatată în data de 11 02 2013 și nu de la data săvârșirii contravenției care a fost data de 17 12 2012.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține, pe de o parte că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Pe de altă parte, instanța apreciază că petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Din probele administrate în cauză, respectiv proba foto depusă de intimată rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinieta valabilă.
Petenta nu contestă starea de fapt reținută în actul de contravenție și dovedită cu planșele foto depuse la dosar.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator sau nelegalitatea acestuia, dar că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia sau a unor motive de nulitate a procesului verbal, instanța apreciază că procesul verbal este temeinic și legal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta . invocând faptul ca procesul verbal este nul absolut deoarece nu a fost semnat de agentul constatator si pe de alta parte invocând faptul ca a intervenit prescripția aplicării sancțiunii contravenționale conform art. 9 alin 3 din OG 15/2002.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că procesul verbal poartă semnătura agentului constatator, însă acesta nu este încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, fiind comunicat petentului în forma tipărită și nu poartă semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică fiind valabilă numai pe înscrisurile în format electronic.
În al doilea rând, potrivit art. 4 pct. 2 din legea nr. 455/2001, înscrisul electronic este definit ca fiind o colecție de date, în format electronic în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu similar. De aici rezultă că înscrisul electronic trebuie să poată fi citit în format electronic. Ori, procesul verbal contestat are o formă electronică, deși nu este destinat a fi citit în formă electronică ceea ce contravine art. 4 din Legea nr. 455/2001.
În al treilea rând, OG nr. 2/2001 nu prevede posibilitatea substituirii, semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, cu atât mai puțin că procesul-verbal să fie încheiat în formă electronică.
Mai mult, acesta nu poate să schimbe natura juridică de act administrativ, de drept public, în act sub semnătură privată.
Pentru aceste motive, procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001.
De asemenea, în mod greșit se reține că procesul-verbal a fost încheiat la data constatării contravenției, care ar fi data încheierii procesului-verbal: 11.02.2013, ori constatarea contravenției s-a făcut la data săvârșirii acesteia, respectiv la data de 17.12.2012, când petenta a fost înregistrată în trafic fără rovinietă, aceasta fiind data constatării contravenției și nu data întocmirii procesului verbal: 11.02.2013.
În drept, invocă OG nr. 2/2001.
Intimata C.N.A.D.N.R România - Sa a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată că susținerile apelantei sunt nefondate și că procesul verbal de constatare a contravenției este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și, conform prevederilor art. 7 ale Legii nr. 455/2011, privind semnătura electronică, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.
Întrucât art. 17 din OG nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, instanța va reține că procesul verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri, care dobândesc valoarea unor acte autentice, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces verbal de contravenție.
Susținerea apelantului, în sensul că înscrisul a fost comunicat în format electronic și prin urmare acesta nu este un înscris electronic rezidă în faptul că petentul confundă noțiunea de înscris electronic cu cea de copie a înscrisului electronic.
Astfel orice înscris electronic poate fi imprimat pentru a servi ca dovadă a încheierii acestuia sau pentru a fi comunicat, acest din urmă caz fiind incident în prezenta cauză.
În plus, chiar dacă ar fi concepută să fie aplicată în raporturile dintre privați, private- autoritate și numai în format electronic, o asemenea procedură din partea agentului constatator valorează totuși asumarea celor consemnate în procesul verbal de contravenție. Cum acesta este scopul pentru care semnătura este considerată un element indispensabil procesului-verbal, instanța va considera semnătura electronică drept semnătură aplicată în mod legal.
În concluzie, solicită, în temeiul art. 480 alin. 3 NCPC, respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală.
Prin decizia nr. 54/29.11.2013 Tribunalul D. a admis apelul, a anulat sentința civila nr. 9236/2013 fixând termen la data de 17.01.2014 pentru soluționarea pe fond a plângerii contravenționale.
Potrivit art. 9 alin 3 din OG 15/2002 în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
In cauza de fata tribunalul constata ca prin procesul verbal intocmit la data de 11.02.2013 apelantul a fost sancționat contravențional pentru contravenția săvârșită la data de 17.12.2012, contravenție prevăzuta si sancționata de art. 8 alin 1 din OG 15/2002
Deși instanța de fond a motivat in sentința apelata ca termenul de 30 de zile începe sa curgă de la data întocmirii procesului verbal, respectiv 11.02.2013 reținând ca aceasta ar fi data săvârșirii contravenției, tribunalul constata ca din probele administrate in cauza reiese ca instanța de fond nu a făcut verificări in baza rolului activ pentru a identifica daca data întocmirii procesului verbal este chiar data constatării contravenției.
Tribunalul rejudecand procesul evocand fondul conform art 480 alin 3 NCPC constată că plangerea contraventionala este neîntemeiata având în vedere următoarele considerente:
Din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , apartinand petentei a circulat fără a deține rovinieta valabilă, in data de 17.12.2012 pe DN 65 km 9 +200 m Pielesti
Petenta nu contestă starea de fapt reținută în actul de contravenție și dovedită cu planșele foto depuse la dosar.
Petenta a susținut în plângere că procesul verbal este nul absolut deoarece nu are semnătura agentului constatator. De asemenea a sustinut ca au fost încălcate dispozitiile art 9 alin 3 din OG 15/2002 privind întocmirea procesului verbal în termen de 30 de zile de la data constatării contraventiei
Tribunalul constată din mențiunile existente în cuprinsul procesului verbal, că acesta fost generat și semnat electronic, dispozițiile OG 2/2001 coroborându-se cu alte dispoziții legale în vigoare aplicabile în cauză.
Potrivit disp. art. 6 din legea 455/2001, :" Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.", iar potrivit disp art. 7 din același act normativ:" În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Din punct de vedere al semnificației, semnătura electronica este forma digitala a semnăturii olografe, in sensul ca este reflexia in spațiul virtual al acesteia. O semnătura electronică are aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografa și chiar mai mult decât atât, modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere al securității si integrității.
Avantajele semnăturii electronice extinse rezultă din echivalarea sa, din punct de vedere juridic, cu a unei semnături olografe. O astfel de semnătură asigură autentificarea unică a semnatarului și integritatea documentelor semnate.
Practic, în cauza de față, semnătura electronică încorporată în actul constatator este echivalentă cu procesul de autentificare a unui document creat electronic printr-un certificat digital calificat.
Față de dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, întrucât procesului-verbal de contravenție i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă (art. 5 și urm. din lege), acesta poate fi avut în vedere ca mijloc de probă.
Asadar procesul verbal este intocmit cu respectarea dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001
Potrivit disp art 9 alin 2 și 3 din OG 2/2002 " Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Prin urmare, cele 30 de zile curg de la data constatării contravenției, aceasta fiind constatată în data de 17.01.2013 și nu de la data săvârșirii contravenției care a fost data de 17 12 2012, astfel cum reiese din inscrisul de la fila 26 dosar fond, data de 17.01.2013 fiind data interogarii bazei de date privind rovinietele valabile.
Astfel procesul verbal intocmit la data de 11.02.2013 nu este intocmit cu incalcarea termenului de 30 de zile, acesta incepand CURGA DE LA DATA DE 17.01.2013
F. de aceste aspecte tribunalul va respinge ca neintemeiata plângerea contraventionala
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatele C.N.A.D.N.R. - C. DE S. TEHNICE TURIERE SI INFORMATICĂ - CESTRIN, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE, C. DE S. TEHNICE TURIERE SI INFORMATICĂ – CESTRIN ca neîntemeiată
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 07.02.2014.
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. GP/ /4 ex/27.02.2014
Tehnored. M.M
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 8684/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 03/2014.... → |
|---|








