Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 12/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 8966/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 78/2014
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelant V. I. împotriva sentinței civile nr._/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R13 NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Apelantul V. I. solicită încuviințarea probei testimoniale, cu doi martori,care sunt prezenți la acest termen, respectiv numiții, R. V. și G. A.,pentru a dovedi că nu se mai află în posesia autoturismului ,înmatriculat cu nr._ .
Instanța încuviințează proba testimonială și procedează la audierea martorilor, ale căror declarații sunt atașate la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat si excepții de invocat, instanta constatând dosarul in stare de soluționare, acordă cuvântul.
Apelantul V. I. solicită admiterea apelului, conform motivelor scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin sentința civila nr._/12.09.2013 Judecătoria C. a respins plângerea, formulata de către petentul V. I., in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., București .
Pentru a se pronunta astfel, instanța a reținut că, la data de 11.02.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. procesul-verbal de contravenție . 13 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat la data de 21.09.2012, ora 12,44 pe DN 65 F km 5 + 100 m centura Nord C., fără a deține rovinietă valabilă.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 250 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Examinând legalitatea procesului-verbal de sancționare a contravenției, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din O.G.2/2001.
Având in vedere ca, petentul nu a solicitat incuviințarea de probatorii, nereușind astfel să facă dovada contrară celor reținute in actul sancționator, se apreciază de instanță, temeinicia procesului-verbal de contravenție.
Potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Art. 1 alin. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 definește rovinieta ca fiind documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale dinRomânia.
Cum petentul a circulat pe un drum național (DN 65F km 5 + 100 Centura Nord C., jud. D.) fără a deține rovinietă și nefiind exceptat de la plata tarifului de utilizare conform art. 3 din OG nr. 15/2002, rezultă că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.
Referitor la susținerea petentului că a înstrăinat autoturismul prin vânzare unei alte persoane, instanța nu o poate reține ca o cauză exoneratoare de răspundere, atâta timp cât în baza de date a M.A.I.-Direcția Regim permise de Conducere nu a fost radiat și apare menționat ca proprietar, răspunderea contravențională îi revine conform OG nr. 15/2002.
Astfel, petentul avea obligația, conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 24 alin. 2 lit. d, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date a M.A.I.-Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor, altfel rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia este angajată conform OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.
Prin urmare, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată și întrucât în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, actul constatator se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege in favoarea sa.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și a menținut procesul-verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe petentul V. I. a declarat apel, considerând sentința pronunțată de instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare, a arătat că instanța nu a ținut cont de principiul prezumției de nevinovăție,agentului constatator revenindu-i sarcina probei in dovedirea afirmațiilor din procesul verbal.
Consideră că instanța îi incalca dreptul constituțional, afirmând că nu a solicitat proba cu martori și prin cererea de contestare a sancțiunii.
Arată cu privire la latura subiectivă a contravenției ,ca aceasta sa existe trebuie să fie determinată de anumite stări, cum ar fi voința ,care determină starea de vinovătie ,fapta săvârșită cu vinovăție constituie contravenție.
Cu privire la latura obiectivă ,la care unul din elemente este mijlocul folosit la producerea faptei,mijlocul de săvarsire a faptei in cazul său fiind autoturismul pe care l-a vandut de foarte mult timp,fapt pe care l-a dovedit cu acte și a fost recunoscut de instanță,ceea ce demonstrează că nu conducea autoturismul.
Mai arată că nu mai este proprietarul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ din data de 08.06.2009.,fapt ce rezultă din actele de la dosar.
În concluzie, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței, in sensul anulării procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii.
În drept invocă dispoz. art. 486 c.p.civ.
La data de 9.12.2013 intimata CNADR SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei ca temeinică și legală .
În motivare arată că petentul avea obligația, conform Ordinului 1501/2006, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului, in sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI-Directia Regim Permise Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel, instanța reține că apelantul critică sentința instanței de fond arătând că este dată cu aplicarea greșită a legii, față de materialul probator administrat în cauză.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În privința temeiniciei, în mod corect a apreciat instanța de fond că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. S-a avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, au fost avute în vedere și actele ce au stat la baza întocmirii procesului verbal dar și faptul că petentul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada contrară celor reținute.
Aceasta întrucât, așa statuează chiar jurisprudența CEDO, în cazul faptelor contravenționale omisive (ca cea reținută în speță – neîndeplinirea unei obligații legale), simpla constatare a omisiunii duce la deplasarea sarcinii probei către persoana sancționată, care va putea demonstra în fața instanței fie că și-a îndeplinit obligația, fie că nu poate fi ținută responsabilă pentru omisiunea constatată.
În cauză, petentul nu a făcut dovada efectuării plății tarifelor, care asigură dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, anterior controlului, fapta respectivă potrivit art. art. 8 din OG 15/2002 constituind contravenție.
În concret, s-a reținut în procesul verbal că auto cu nr. de înmatriculare_ deținut de petent a circulat fără rovinietă valabilă în data de 21.09.2012.
Deși procesul verbal a fost întocmit ca urmare a interogării bazei de date a SIEGMCR, petentul a susținut că autoturismul a fost înstrăinat în 2009, astfel că fapta a fost săvârșită de o altă persoană.
În drept, potrivit art.7 din OG 15/2002: Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale;
Iar art.1 alin.1 lit b din același act normativ prevede că prin utilizatori se înțelege - persoanele fizice sau juridice care dețin vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, sau care dețin vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;
Dispozițiile sunt foarte clare în sensul că persoana menționată în certificatul de înmatriculare este responsabilă de achitarea rovinietei.
Așadar, independent de calitatea persoanei care săvârșește contravenție, răspunderea este instituită, prin lege, în sarcina deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.
Or, la data săvârșirii contravenției, persoana menționată în certificatul de înmatriculare era petentul; procesul verbal de contravenție a fost întocmit pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de conducere și Înmatriculare auto, ceea ce confirmă faptul că, în evidența acestei instituții, petentul apare ca deținătorul autoturismului.
De altfel, petentul nici nu contestă acest aspect, ci susține că responsabil este cumpărătorul care nu a solicitat înmatricularea pe numele său.
Apărarea, chiar dovedită de-ar fi, nu poate conduce la exonerarea de răspundere.
În primul rând, trebuie menționat că înscrisurile depuse nu fac dovada certă a înstrăinării autoturismului.
Astfel, din adresa emisă de Direcția Impozite și taxe atestă faptul că petentul a înstrăinat în 2009 un auto Cielo pentru care se menționează . și seraia sașiu; nu rezultă însă din probele administrate că acest auto înstrăinat este același cu cel surprins în trafic, cu nr. de înmatriculare_ .
Petentul a susținut că nu mai posedă niciun înscris referitor la auto (copii ale cărții de identitate sau ale certificatul de înmatriculare) și nici contractul de vânzare cumpărare.
Chiar dovedită de-ar fi susținerea petentului referitoare la înstrăinarea autoturismului, tot nu ar putea conduce la anularea procesului verbal.
Există dispoziții legale care obligă vânzătorul unui autoturism să solicite radierea acestuia de pe numele său:
Astfel, art.2 din Ordinul 1501/2006 dispune: (1) Proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligați să solicite înmatricularea ori înregistrarea, după caz, înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea lor din evidență, în cazurile prevăzute de lege, potrivit prevederilor prezentului ordin.
Iar art.24 din același ordin impune: (2) Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data: a) când vehiculul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unități specializate, în vederea dezmembrării;
b) scoaterii definitive din România a vehiculului;
c) declarării furtului vehiculului;
d)trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
În cauză, este cert că petentul nu a respectat aceste dispoziți, fapt de altfel necontestat.
Pentru a fi sigur ca vehiculul va fi radiat din evidenta serviciului circulație și a organului financiar, vânzătorul trebuie să menționeze înstrăinarea în certificatul de înmatriculare și să se prezinte la serviciul circulație în vederea radierii vehiculului. Altfel, există riscul ca noul proprietar să folosească vehiculul înmatriculat pe numele vânzătorului, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt, inclusiv plata in continuare a obligațiilor fiscale și a amenzilor stabilite în sarcina persoanelor care figurează în certificatul de înmatriculare (ca în cazul de față).
Este clar că petentul nu a procedat în acest mod, autoturismul rămânând în circulație, înmatriculat pe numele său, astfel că este răspunzător de achitarea rovinietei.
În apărarea sa, petentul invocă propria culpă, respectiv neîndeplinirea obligației de radiere a autoturismului din evidența serviciului circulație; or acest fapt nu poate conduce la înlăturarea răspunderii, știut fiind că nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a obține protecția juridică a drepturilor sale.
Chiar în ipoteza în care s-ar fi făcut dovada certă a înstrăinării autoturismului, lipsa diligențelor petentului, în ceea ce privește radierea autoturismului la vânzare, a făcut posibil ca noul cumpărător să circule în continuare cu autoturismul înmatriculat pe numele său, fapt care atrage răspunderea petentului pentru achitarea tarifului de utilizare a drumurilor publice.
Apărarea petentului, în sensul că nu avea nicio posibilitate de a constrânge cumpărătorul să-și înmatriculeze auto pe numele său, este nereală; la vânzarea unui autoturism, înstrăinarea se înscrie în cartea de identitate, numele cumpărătorului se trece în certificatul de înmatriculare și, nu în ultimul rând, se pot reține plăcuțele cu nr. de înmatriculare, pentru a obliga cumpărătorul să înscrie auto în evidența sa.
Dacă s-ar acredita ipoteza petentului, conform căreia el nu este responsabil de achitarea rovinietei, s-ar ajunge la concluzia că auto respectiv va putea circula întotdeauna fără achitarea taxei de drum, întrucât cumpărătorul nu are niciun interes să o înmatriculeze pe numele său și nici nu ar putea fi sancționat, nefiind înregistrat în evidența autorităților cu acest auto.
Or, această situație nu poate fi permisă, întrucât lasă neaplicate dispozițiile legale referitoare la obligativitatea achitării taxei de drum, care asigură dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În această situație, se impune a fi sancționat petentul, pe de o parte, pentru că figurează ca deținător al autoturismului în evidența autorităților, iar legea stabilește în sarcina sa răspunderea pentru achitarea rovinietei, pe de altă parte, pentru că se reține și culpa sa în privința situației create.
Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 480 alin.2 NCPC, constatând că sentința a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Tribunalul va respinge apelul, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelant V. I. domiciliat în C. C., CALEA UNIRII, nr. 176, ., . civile nr._/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , in contradictoriu cu intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., București, BLD. I. M., nr. 401 A, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | |
Grefier, L. D. B. |
C.I. 21 Februarie 2014
4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 553/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 264/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
