Pretentii. Sentința nr. 388/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 388/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 3398/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA Nr. 388/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cererii de repunere pe rol a cauzei privind pe reclamantul M. D. L., în contradictoriu cu pârâții S. F. ORĂȘENESC BĂILEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamantul a depus la dosar chitanța de plată a taxei de timbru în cuantum de 131 lei – aferentă cererii de repunere pe rol.
Având în vedere că a fost legal timbrată cererea de repunere pe rol și ținând seama că au fost depuse înscrisurile solicitate, instanța încuviințează repunerea pe rol a cauzei.
Instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 05.03.2013 reclamantul M. D. L. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BĂILEȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați, în solidar, să-i restituie contravaloarea taxei de poluare - în cuantum de 2.609 lei -, și să-i achite cheltuieli de judecată – în baza art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat un autoturism marca Peugeot, având nr. identificare VF3ZBRMFB17623047 – înmatriculat pentru prima oară în data de 31.05.2005 – iar, in vederea înmatriculării acestuia in România, a fost obligat să plătească taxa de poluare anterior menționată – fapt atestat de chitanța ., nr._/21.02.2011.
Reclamantul a precizat că a solicitat A.F.P. Băilești să i se restituie taxa de poluare, răspunzându-i-se că nu există temei legal pentru a se dispune o astfel de măsură.
Reclamantul a menționat că plata acestei taxe - numită taxa pe poluare pentru autovehicule - constituie o obligație legală, derivată din reglementările Codului F. și Ordonanței de urgență a Guvernului 50/2008, care contravine art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene care interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor Tratatului.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatului, dinainte de aderare.
Art. 90 par. I din Tratatul de Instituie a Comunității Europene prevede: ”Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”. Potrivit aceluiași articol - alin 1 -, se interzice discriminarea între produsele importate și cele aparținând pieței interne și care sunt de aceeași natură, iar alin. 2 interzice regimurile de protecție împotriva produselor concurente.
Potrivit art. 23 din același Tratat, comunitatea are la bază uniunea vamală, care instituie libera circulație a mărfurilor și care implică interzicerea taxelor vamale, dar și a altor taxe în comerțul dintre statele membre.
Taxa de poluare a fost introdusă în legislație prin O.U.G. 50/2008 și a intrat in vigoare la 01.07.2008, fiind modificată prin O.U.G. 208/2008, O.U.G. 218/2008 și recent O.U.G. 7/2009, ultima ordonanță după care și reclamantul a plătit respectiva taxă.
Prin încasarea acestei taxe nu a fost respectat principiul nediscriminării produselor importate fata de produsele interne, iar din analiza aplicării taxei rezultă că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în cazul unei noi înmatriculări, taxa nu mai este percepută.
Mai mult, s-a decis suspendarea taxei auto pe perioada 01.12._09 pentru mașinile noi Euro 4, care nu depășesc capacitatea cilindrica 2000 cm3, ceea ce este o discriminare nouă a regimului fiscal și respectiv o diferență de tratament, față de cei care doresc să achiziționeze un autovehicul, condiționându-i să achiziționeze doar un anumit tip de autovehicul, cu o capacitate cilindrică sub 2000 cm3, pentru a nu plăti taxa de poluare.
În această situație se evidențiază o nouă discriminare, deoarece legiuitorul a stipulat in ordonanță faptul că se asigură protecția mediului pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului ,,poluatorul plătește", or persoanele care au solicitat înmatricularea înainte de data de 01.07.2008, față de cele care au înmatriculat autoturismele după acea dată, nu mai plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează la fel ca și celelalte.
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
C.J.C.E. în cauza Michel Humblot - similară cazului taxei speciale din legislația românească -, a arătat că “statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența art. 90 din Tratatul C.E., adică să nu fie discriminatoriu”.
De asemenea, art. 148 alin 2 din Constituția României stabilește că: “prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Totodată potrivit alin 4 din același articol Parlamentul, Președintele țării, Guvernul și Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor ce rezultă din actul aderării și din Constituție.
Reclamantul a susținut că această taxă a fost introdusă încălcând normele dreptului comunitar, iar instanța de judecată, ca instanță comunitară, este obligată a constata că reglementările interne sunt contrare normelor dreptului comunitar și să refuze aplicarea legislației naționale neconforme cu aceasta. A fost invocată cauza Simmenthal (1976) în care C.J.C.E a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Ca atare, urmează a se constata că suma plătită de reclamantă nu era datorată conform legislației comunitare și, în consecință, trebuie restituită.
Mai mult, începând din data de 25.06.2009 CE a declanșat procedura de infringement pe taxa de poluare împotriva României, menționând că această taxă duce la discriminarea autoturismelor de ocazie și protejează industria românească de autovehicule noi.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 90 și 23 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene; hotărârea din 11 august 1995 privind cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV; hotărârea din 7 mai 1987, privind cauza 184/85, Comisia c. Italia; cauza Simmenthal (1976) CJE; art. 148 alin 2 și 4 din Constituția României; și art. 453 alin. 1 din Noul Cod Procedură Civilă
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Deși legal citați, pârâții nu au înțeles să formuleze întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare – înregistrată la S.F.O. Bilești sub nr. DJ_/24.02.2014 -, și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule; copia chitanței ., nr._/21.02.2011; copie după certificatul de înmatriculare - eliberat de autoritățile germane -, al autoturismului marca Peugeot, având nr. identificare VF3ZBRMFB17623047, și traducerea acestuia în limba română; copie după cartea de identitate - eliberată de autoritățile române -, a vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit întocmit în data de 02.02.2011.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit întocmit în data de 02.02.2011, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Peugeot, având nr. identificare VF3ZBRMFB17623047, de la numitul B. M.-C..
Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 31.05.2005 – conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.
Cartea de identitate a autoturismului marca Peugeot, având nr. identificare VF3ZBRMFB17623047 - eliberată de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul automobil a fost înmatriculat în România la data de 10.03.2011 - fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_ -, în timp ce chitanța ., nr._/21.02.2011 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de O.U.G. 50/2008, în cuantum de 2.609 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr. DJ_/24.02.2014, reclamantul a solicitat S.F.O. Bilești să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, a intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu șiMinisterul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și în respectiva reglementare – în vigoare la data de 21.02.2011, momentul când reclamantul a achitat taxa de poluare -, art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în această formă, textul de lege anterior menționat stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și respectiva formă a O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderareaRomâniei la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Germania -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, Tribunalul remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În consecință, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.
Date fiind cele expuse anterior, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâții S.F.O Băilești (fosta denumire fiind A.F.P. Băilești) și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare, în cuantum de 2.609 lei.
Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., și va obliga pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 261 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. D. L., domiciliat în Băilești, .. 22, jud. D., în contradictoriu cu pârâții S. F. Orășenesc Băilești (fosta denumire fiind Administrația Finanțelor Publice Băilești), având sediul în Băilești, ., jud. D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 2.609 lei - reprezentând taxă poluare pentru autovehicule.
În baza art. 453 alin. 1 N. C.pr.civ., obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 261 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 25 noiembrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./08.12.2014
Tehnored. M.M/4 ex./
C.G. 05 Decembrie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 673/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1554/2014.... → |
|---|








