Obligaţia de a face. Sentința nr. 2709/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2709/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 3087/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2709/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. I.
Grefier C. P.
S-a luat în cercetare acțiunea formulată privind pe reclamantul B. J. și pe pârâtul INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D., având ca obiect obligația de a face - PERIMARE.
La apel au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Analizând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 248 c.pr.civ., potrivit cu care, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 (un) an,
Și având în vedere că, în speță, de la data de 18 aprilie 2013, când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care acțiunea a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului, urmează a se constata, că acțiunea este perimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea privind pe reclamantul B. J., domiciliat în Calafat, . 2, ., ., și pe pârâtul INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR D., cu sediul în C., .-95, jud. D..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014.
Președinte, M. D. I. | ||
Grefier, C. P. |
Red. 4 ex
MI/C.P.
30 Septembrie 2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3000/2014.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 3608/2014.... → |
|---|








