Pretentii. Sentința nr. 1142/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1142/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 16550/63/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1142/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. S.
Grefier L. V. N.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul G. C. C., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect pretentii PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și reține cauza pentru soluționarea excepției.
INSTANȚA
Prin acțiunea formulată, reclamantul G. C. C. a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii taxei de poluare în cuantum de 2.507 de lei, cu dobânda calculată de la data de 07.03.2012 și până la data efectivă a plății.
În drept a invocat dispozițiile art. 11, 148 din Constituția României, art. 25, 28, 90 din Tratatul CE, Legea nr. 554/2004.
Se constată că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 20 februarie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 1 C.pr.civ.
La data de 21.01.2014 s-a întocmit dare de seamă pentru a se aduce la cunoștință că a fost împlinit termenul de perimare.
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicare generală în faza judecății, operând atât în cazul acțiunilor prescriptibile cât în cazul celor imprescriptibile, sancțiune ce operează de drept, prin simpla împlinire a termenului de perimare.
Având în vedere că excepția de perimare este o excepție peremptorie și absolută, și ținând cont de considerentele învederate mai sus, instanța găsind întemeiată excepția invocată, în temeiul dispozițiilor art. 248 și dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă urmează să o admită și pe cale de consecință, să constate perimată acțiunea formulată de reclamantul G. C. C., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamantul G. C. C., domiciliat în com. Bucovăț, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2014
Președinte, N. S. | ||
Grefier, L. V. N. |
Red. N.S./ 2 ex./L.N. 20 Martie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2776/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3610/2014.... → |
|---|








