Pretentii. Sentința nr. 1088/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1088/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 16088/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1088/2014
Ședința publică de la 13 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D. I.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta O. V.-N. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în baza art. 411 c.pr.civ. s-a solicitat judecata și în lipsă, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a reținut spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 5 decembrie reclamanta O. V.-N., în conformitate cu prevederile art. 194 Cod procedura civila, a formulat cerere de chemare in judecata in contradictoriu cu paratele: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI CALAFAT, DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, ȘI ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând sa se admită acțiunea si sa constate ca timbrul de mediu pentru autoturisme si autovehicule prevăzut de OUG 9/2013 este perceput cu încălcarea dreptului uniunii europene astfel cum reiese din art. 110 din Tratatul Uniunii Europene.
Sa se dispună restituirea taxei in valoare de 1.411 Lei, achitata prin chitanța . nr._, din data 24.07.2013, cu titlu de timbru de mediu pentru autovehiculul HONDA ACCORD CUI/2, cu nr. de înmatriculare_ .
Obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei de 1.411 lei pe perioada 24.07.2013 - pana in ziua restituirii efective a acestei sume.
Cu plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces, constând in taxa de timbru 142 lei si onorariu avocațial in valoare de 600 lei.
În temeiul prevederilor art. 411 alin. 1) pct. 20, teza a II-a Cod procedura civila a solicitat ca judecarea cauzei sa se facă si in lipsa.
În motivare a arătat că la 15.07.2013 a autovehiculul HONDA marca ACCORD CUI/2, plătind suma de 13.400 de EURO,
Prin decizia din data de 24.07.2013, AGENȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CALAFAT a calculat, in conformitate cu OUG 9/2013, cuantumul timbrului de mediu pe care a fost achitată
Consideră ca timbrul de mediu calculat de organul fiscal amintit mai sus este ilegal si contrar dreptului comunitar.
În data de 18.11.2013, a încercat soluționarea pe cale amiabila a diferendului, solicitând restituirea sumei pe care a plătit-o cu titlu de timbrul de mediu, arătând ca a fost perceput nelegal, insa aceasta parata nu a înțeles pana la momentul introducerii cererii de fata sa dea curs solicitării sale.
Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. în numele și pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. Prin a formulat prin care a solicitat sa se respingă ca neîntemeiată acțiunea formulata de O. V. NICOELTA având în vedere OUG nr.9/2013 privind taxa privind timbrul de mediu pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013.
Prin urmare, timbrul de mediu se aplică tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul roman, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un stat membru al UE sau în statul român, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
În consecință, susținerile din cererea de chemare în judecată referitoare la discriminare nu mai pot fi primite.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în înscrisul intitulat „contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit” încheiat în data de 15.07.2013, reclamantul a achiziționat un autovehicul înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului anterior menționat -eliberate de autoritățile române -, atestă faptul că respectivul automobil a fost ulterior înmatriculat în România, în timp ce chitanța . TS9, nr._/23.07.2013 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat timbrul de mediu prevăzut de O.U.G. 9/2013, în cuantum de 1411 lei.
Ulterior, prin cererea formulată la 14.11.2013, reclamantul a solicitat A.J.F.P. D. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta A.F.M. a invocat faptul că "deși prin acțiune se solicită restituirea unei sume încasată în temeiul unui act normativ pretins neconstituțional, nu este formulată și excepția de neconstituționalitate a textului invocat – așa cum statuează art. 9 din Legea 554/2004 -, astfel încât cererea de chemare în judecată ar fi inadmisibilă". Contrar acestor susțineri, instanța consideră că prevederile art. 9 alin. 1 din Legea 554/2004 – care statuează că "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță". -, nu au aplicabilitate în speță. Astfel, reclamantul nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. 9/2013, ci invocă faptul că respectivul act normativ contravine dreptului UE – art. 110 TFUE. În aceste circumstanțe, date fiind prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României "ca urmare a aderării, prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare cuprinse in legile interne, cu respectarea prevederilor actelor de aderare", și ținând seama de cele statuate de CJCE în cauza Simmenthal (1976) – în sensul că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale -, revine instanței de judecată îndatorirea de a analiza compatibilitatea dreptului național cu cel comunitar și, în cazul constatării nor neconcordanțe trebuie să înlăture de la aplicare normele de drept național - nefiind necesar ca persoana interesată să invoce concomitent cu acțiunea principală și excepția de neconstituționalitate -, și să aplice în mod direct dreptul Uniunii Europene.
Cât privește împrejurarea că "reclamantul era ținut de parcurgerea procedurii contencioase prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ", acest lucru este adevărat, însă nu era necesar a se solicita restituirea sumei achitate cu titlu de timbru de mediu ambilor pârâți. Astfel, reclamantul a achitat suma de 3.583 lei către A.J.F.P. D. și s-a adresat aceleiași instituții cu o cerere de restituire a timbru de mediu, iar faptul că suma achitată este virată ulterior de pârâta anterior menționată către A.F.M. – în temeiul art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 9/2013 -, nu poate semnificația că persoana interesată trebuie să se adreseze și acestei instituții. Este suficient a fi formulată o astfel de cerere față de instituția care a încasat taxa, pentru a fi considerată îndeplinită procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Date fiind considerentele prezentate, urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, argumentele invocate de reclamant pentru a demonstra că O.U.G. nr. 9/2013 contravine art. 110 TFUE nu pot fi reținute decât în ceea ce privește actele normative care au reglementat anterior plata unei taxe de poluare – OUG 50/2008 -, sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule – Legea 9/2012, forma în vigoare până la data de 31.12.2012 -, însă nu pot fi primite și în cazul O.U.G. nr. 9/2013.
Astfel, este adevărat că, prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât era destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit - în considerentele la Decizia nr. 24/14.11 .2011, prin care a fost admis un recurs în interesul legii -, că art. 110 din TFUE se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din O.U.G. nr. 50/2008 și, cu atât mai puțin, dispozițiile Ordinului MAI nr. 1501/2006, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite. Astfel, instanța supremă a statuat că „acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzuta de O.U.G. 50/2008, aprobata prin Legea 140/2011 ..........este admisibilă”.
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statua că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale -, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat -, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, Legea nr. 9/2012 - forma în vigoare până în data de 31.12.2012 inclusiv – era contrară art. 110 din TFUE, dat fiind că aspectele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene (în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE ), își păstrau valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Însă, respectivele argumente își pierdeau valabilitatea începând cu data de 01.01.2013, întrucât, la acest moment, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte .
O.U.G. nr. 9/2013 – act normativ intrat în vigoare în data de 15 martie 2013, care instituie obligativitatea achitării unui timbru de mediu -, statuează la art. 4 că "Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Această nouă reglementare preia, în esență, disp. art. 4 din Legea 9/2013, prin urmare aspectele prezentate anterior – cu privire la faptul că, ulterior datei de 01.01.2013, actul normativ anterior menționat nu mai putea fi considerat ca încălcând disp. art. 110 TFUE -, își păstrează relevanța și în privința O.U.G. nr. 9/2013.
Timbrul de mediu reglementat de acest din urmă text de lege ar fi contrar reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - însă, dat fiind conținutul art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Pentru considerentele expuse anterior, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta O. V.-N. cu domiciliu ales în București, .. 10, ., . în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul in in C., .. 2, jud. D., DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D., cu sediul in C., .. 2, jud. D.; ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având sediul în București, Splaiul Independentei nr. 294, Corp A, Sector 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2014.
Președinte, M. D. I. | ||
Grefier, C. P. |
Red. 6 ex
MI/C.P.
18.04.2014
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 608/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 512/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
