Pretentii. Sentința nr. 1298/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1298/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 13839/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI F.

Sentința Nr. 1298/2014

Ședința publică de la 31 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. O.

Grefier - C. N.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant P. C. C. și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Av. I. R. pentru reclamant, lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

La interpelarea instanței apărătorul reclamantului arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile de discutat, probe de administrat, instanța consideră încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată la fila 57 din dosar, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

La data de 10.10.2013 reclamantul P. C. C. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru obligarea acestora la restituirea, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, a sumei de 1429 lei reprezentând taxă poluare, dobânda legala conform art. 124 C. Pr. Fiscala calculată de la data plații efective, precum si cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:

În fapt, în luna noiembrie 2012 reclamantul a achiziționat un autoturism Lancia categoria M1,anul fabricației 1993, dintr-un stat al Uniunii Europene, având capacitate cilindrica 1108 cm3 si norma de poluare EURO2, iar pentru înmatricularea acesteia a fost nevoit sa achite, potrivit dispozițiilor Legii 9/2012, suma de 1429 lei.

În conformitate cu prevederile art. 7 al 1 din Legea 554/2004 a formulat procedura prealabila însă nu a primit un răspuns.

Prin instituirea taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule s-a instituit obligația pentru orice contribuabil ca la achiziționarea unui autovehicul din spațiul Uniunii sa achite o noua taxa de poluare la data primei înmatriculări a acestuia în România.

Reclamantul consideră că prin instituirea taxei s-au menținut dispozițiile OUG 50/2008, în fapt conceptul de "TAXĂ DE PRIMA ÎNMATRICULARE" instituita inițial prin art. 2141- 2143, reprezentând Capitolul II - Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule ce a fost introdus in Codul F. prin Legea nr. 343/2006 si modificata prin OUG nr. 100/2006, care au fost declarate unanim de către jurisprudență ca fiind neconforme normelor comunitare.

Astfel, art. 90 (in prezent art. 100) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, în prezent denumit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,conform art. 2 din Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la data de 01.12.2009, se prevede ca: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare", scopul acestei reglementari fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor prin interzicerea impunerii unor sarcini fiscale mai mari, prin instituirea unor impozite si taxe interne, produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

De asemenea, consideră că prin OUG nr. 50/2008 se încalcă și disp. art. 25, 28 si 90 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, în prezent denumit Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece taxa de poluare se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate pentru prima dată în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în Români la o noua înmatriculare, taxa numai este perceputa.

Aceste dispoziții comunitare originare sunt obligatorii pentru România prin ratificarea Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana,de către statul roman prin Legea nr. 157/2005.

În aceste condiții, România este stat membru al Uniunii Europene de la data de 01 ianuarie 2007, iar potrivit art. 148 din Constituția acesteia, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.

De altfel, în cadrul ședinței de "Unificare a practicii judiciare" din data de 1 iulie 2009 a Comisiei de unificare a practicii judiciare de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-a stabilit ca taxa de poluare stabilita prin OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, deoarece constituie un "impozit indirect, iar prin perceperea taxei se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar"

În drept, își întemeiază cererea pe disp. art. 25, 28 si 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, art. 2 din Tratatul de la Lisabona, art. 148 din Constituția României, alin. 2 si alin 4 din Actul de Aderare a României la Uniunea Europeană, art. 117, 124 din Codul de Procedură Fiscală, Lg. 554/2004 art. 1341 C. civ.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform contractului de vanzare cumparare incheiat la data de 15.11.2012 (fila 7) reclamantul a dobandit în proprietate un autovehicul marca Lancia categoria M1 si norma de poluare euro 2, având nr. identificare ZAA_14, înmatriculat pentru prima oară în Germania, în data de 21.01.1994.

Conform cărții de identitate aflata la fila 8, autoturismul anterior mentionat a fost inmatriculat in Romania la data de 04.12.2012, fiindu-i atribuit nr. de inmatriculare_, în timp ce chitanța ., nr._/03.12.2012 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de art.4 din Legea nr.9/2012, în cuantum de 1429 lei.

Ulterior, prin cererea înregistrată sub nr._/03.12.2012, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, fără a primi vreun răspuns la respectiva cerere.

Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.

Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.

Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.

În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".

Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2)Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.

Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.

În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.

Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE -, își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.

Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).

Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".

Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din. Legea 9/2012, care contravin reglementărilor comunitare.

În aceste circumstanțe, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.

În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.F.P. C. și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cuantum de. 1429 lei.

Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz.. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor"

Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C.pr.fiscală, de la data plății și până la momentul restituirii efective.

Totodată, instanța va da eficiență și disp. art. 453 alin 1 NCPC și va obliga pârâții A.F.P. D. și A.F.M., în solidar, să achite reclamantului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei de timbru

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul P. C. C. cu domiciliul în . D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1429 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante la care se va adăuga dobânda fiscală calculată la nivelul prevăzut de art. 124 C.pr.fiscală, de la data achitării taxei, respectiv 03.12.2012, până la data plății efective.

Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 31 martie 2014.

Președinte,

M. O.

Grefier,

C. N.

Red. jud. MO

Tehnored. CN

5ex./14.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1298/2014. Tribunalul DOLJ