Pretentii. Sentința nr. 1848/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1848/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 2686/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1848/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul J. E. A. în contradictoriu cu pârâții D.G.R.F.P. C. ÎN N. ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat C. A., lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuție competența în ce privește soluționarea cauzei.
Apărătorul reclamantei apreciază că instanța este competentă general, material și teritorial.
În baza art. 131 N. C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material și teritorial, în raport de art. 10 din Legea 554/2004.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de ridicat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pe fond:
Apărătorul reclamantului, avocat C. A., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 24.02.2014, reclamantul J. E. A. a chemat în judecată pârâtele D.G.R.F.P. C. ÎN N. ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-i plătească suma de 3391 lei reprezentând taxa de poluare, la care se va adăuga dobânda de la data achitării taxei până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, în cursul anului 2010 a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 3391 lei.
Autoturismul a fost înmatriculat dupa . OUG nr. 50/2008 la 1 iulie 2008, care la art. 2 lit. a definește autovehiculul nou ca fiind „orice autovehicul care nu a mai fost niciodată vândut anterior într-un alt scop decât cel al revânzării sau livrării sale si astfel nu a mai fost niciodată înmatriculat". Întrucât actul normativ a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, rezulta ca taxa este datorata numai pentru autoturismele ce se înmatriculează prima data în România, nu si pentru cele aflata deja aflat în circulație, înmatriculate în tara.
Aceasta taxă pe poluare pe care a fost obligat să o achite pentru a putea înmatricula autovehiculul este ilegal încasată deoarece prevederile O U G 50/2008, contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care interzice statelor membre sa instituie taxe vamale la import sau export, precum si a altor taxe cu efect echivalent (art. 23).
Potrivit al. 2 al acestui articol, dispozițiile menționate se aplica produselor originare din statele membre, precum si produselor care provin din tari terțe, care se afla in libera circulație in statele membre.
Potrivit art. 28 din același tratat, intre statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent.
De asemenea, art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene interzice statelor membre sa aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare, fiind interzisa si aplicarea produselor altor state membre de impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.
In consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor in materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste.
In acest context, prin instituirea taxei de poluare pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat in mod direct dispozițiile menționate din tratat, instanța urmând sa constate ca prevederile OUG 50/2008, sunt reglementari contrare Tratatelor la care România este parte si care, potrivit Constituției, au prioritate fata de legislația interna.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România, dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau în alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România. Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru in sensul orientării cumpărătorilor din punct de vedere fiscal la achiziționarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate in România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului.
Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate in România după . OUG nr. 50/2008, fiind evident că toate autoturismele poluează.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A. F .P. C. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuata si prin hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum si Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate sa îl aplice.
In acest sens, CJE a statuat, in cauza T., ca "articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională. "
Mai mult, CEJ a declarat cu mult timp înainte ceea ce este relevant, in materia taxei autovehiculelor second-hand, in cauza C-47/1988 Comisia/Danemarca, si anume in ce măsura modul de calcul al taxei introdusa prin Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 asigura neutralitatea, egalitatea taxei impuse unui autovehicul second-hand, ce urmează a fi înmatriculat pentru prima data in România, cu taxa reziduala a unui autovehicul similar (ca grad de depreciere si motorizare) deja înmatriculat in România.
In consecința, o taxa de prima înmatriculare nediscriminatorie pentru un autovehicul similar ( ca vechime, motorizare ), dar importat dintr-un stat membru, trebuie sa aibă un cuantum de cel mult 50% din valoarea taxei de prima înmatriculare plătită pentru același autovehicul in stare noua. Impunerea unei taxe mai mari s-ar reflecta . prețului final al autovehiculului importat, ce ar deveni astfel mai puțin atractiv decât cel deja înmatriculat in statul membru.
Prin urmare, si de aici rezulta caracterul discriminatoriu si drept consecința, incompatibilitatea acestor dispoziții naționale cu cele ale art. 110 (fost 90) din Tratatul Comunității Europene.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, art. 148, alin 2 si 4 din Constituția României, art. 21 alin. 4 si art. 117 din Codul de procedura fiscala, precum si jurisprudența CEJ.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Au fost depuse la dosar: copia cererii de restituire a taxei de poluare și răspunsul primit la aceasta; copia Deciziei privind stabilirea taxei pe poluare; copia chitanței ., nr._/12.11.2010, în contul Trezoreriei C., copii după certificatul de înmatriculare și certificatul de proprietate - eliberate de autoritățile germane, ale autoturismului marca RENAULT MEGANE, având nr. de identificare VF1KA_ și traducerea acestora în limba română; copii după cartea de identitate și certificatul de înmatriculare - eliberate de autoritățile române -, ale vehiculului anterior menționat, având nr. de înmatriculare_ ; copia unui contract de cumpărare pentru un autovehicul folosit întocmit în limba germană și traducerea acestuia în limba română.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, reclamantul a achiziționat un autoturism marca RENAULT MEGANE, având nr. de identificare VF1KA_.
Automobilul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 20.12.2000, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al respectivului vehicul, eliberat de autoritățile germane.
Cartea de identitate și certificatul de înmatriculare ale autoturismului marca RENAULT MEGANE, având nr. de identificare VF1KA_ eliberate de autoritățile române, atestă faptul că respectivul autoturism a fost înmatriculat în România la data de 12.11.2010, fiindu-i atribuit nr. de înmatriculare_, în timp ce chitanța ., nr._/12.11.2010, certifică faptul că la înmatriculare reclamantul a achitat taxa de poluare prevăzută de OUG 50/2008, în cuantum de 3391 lei.
Ulterior, reclamantul a solicitat A.F.P. C. să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare -, act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 -, CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 -, România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări -, taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial -, importul produselor provenind din alte state membre – în speță Italia -, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarcă și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autovehicule ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.
În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE -, își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile O.U.G. 50/2008, care contravin reglementărilor comunitare.
În aceste circumstanțe, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamant o taxă pe poluare provenită de la autovehicule, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.J.F.P. D., având în vedere reorganizarea pârâtei AFP, conf. dispoz. art. 23 al. 5 din HG. 520/2013, și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă pe poluare provenită de la autovehicule, în cuantum de 3391 lei.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a-i fi achitate și dobânzi, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală statuează că "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Ca atare, în baza prevederilor legale anterior menționate, reclamantul este îndrituit de a pretinde și dobânzi la sumele achitate și care urmează a-i fi restituite, nivelul dobânzii urmând a fi stabilit în conformitate cu disp. art. 124 alin. 2 C. pr. fiscală, de la data achitării taxei până la data plății efective.
Văzând și dispozițiile art. 453 alin. 1 Cod de pr. civilă, instanța va obliga pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în contravaloarea taxei de timbru, precum și onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN N. LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul J. E. A., cu domiciliul în ., nr. 1624, jud. D., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. C. în numele și pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. cu sediul în C., .. 2, jud. D. și Administrația F. Pentru Mediu București, cu sediul în București, .. 294 corp A, sector 6, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. și Administrația F. pentru Mediu București, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 3391 lei reprezentând taxa de poluare, sumă la care se va adăuga dobânda de la data achitării taxei până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata în solidar către reclamant a sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red. J.S.
C.A./iunie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 384/2014. Tribunalul DOLJ | Obligaţia de a face. Sentința nr. 984/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








