Pretentii. Sentința nr. 286/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 286/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 255/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 286/2014
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtele D. C. ÎN NUMELE ȘI PT. ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 04.01.2013, reclamantul B. D. a chemat în judecată pe pârâții A.F.P. C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 1947 lei reprezentând taxa specială - taxa poluare, achitată în mod nelegal pentru autoturismul achiziționat, cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în fapt, arată că, a dobândit prin cumpărare un autoturism, înmatriculat anterior într-un stat UE, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de 1947 lei.
Menționează faptul ca a efectuat procedura prealabilă prevăzuta de Legea 554/2004, in sensul că s-a adresat cu cerere la A.F.P. C. pentru restituirea taxei, însă aceasta a răspuns că nu este de acord cu restituirea sumei solicitate, adresa de răspuns fiind un refuz nejustificat la soluționarea cererii.
La solicitarea reclamantului, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr. 4855 din data de 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele în solidar, la plata sumei de 1947 lei, taxă pentru emisii poluante și dobânda legală aferentă, conform art. 124 alin. 2 Cod.proc. Fiscală.
Au fost obligate pârâtele în solidar la 492 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței nr. 4855 din data de 03 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice C. actualmente Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D. actualmente Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C..
Prin decizia nr. 4855 din 03.04.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis dosarul spre rejudecare.
Pentru a se pronunța astfel, curtea a reținut următoarele:
Din conținutul acțiunii introductive reiese că instanța de fond a fost investită cu o cerere având ca obiect restituire taxă pentru emisii poluante, achitată la data de 17.12.2012 (fila 19 dosar fond), în temeiul Legii nr. 9/2012, iar din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a analizat o cerere de restituire a taxei de poluare încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Soluționarea acțiunii în aceste condiții constituie o încălcare evidentă a principiului disponibilității părților și a prevederilor art. 129 alin. 6 C.proc.civ.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părți este stabilit de acestea, iar instanța este obligată să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-i permis să schimbe obiectul acțiunii, natura juridică a cauzei sau părțile din proces.
Instanța de fond trebuia să rețină faptul că reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante la data de 17.12.2012, cu chitanța aflată la fila 19 din dosarul de fond și că a investit instanța cu cerere de restituire a acestei taxe, și nu cu o cerere de restituire a taxei de poluare, fiind evident că la data achitării taxei, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 erau abrogate prin Legea nr. 9/2012.
Prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost abrogată O.U.G. 50/2008 începând cu data de 13.01.2012, iar prin modificările aduse noului act normativ prin O.U.G. 1/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 79/31.01.2012, s-a prevăzut că aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 ce instituie obligația de plată a taxei cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se suspendă în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013.
Ca urmare a suspendării obligației de plată a taxei pe poluare pentru anumite categorii de autovehicule, instanța de fond trebuia să analizeze caracterul discriminatoriu al regimului fiscal aplicabil la înmatricularea în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al U.E., reglementat prin Legea nr. 9/2012, prin prisma dispozițiilor art. 110 TFUE.
Instanța de fond a soluționat acțiunea cu încălcarea principiului disponibilității, prin depășirea cadrului procesual, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 C.proc.civ., instanța necercetând pe fond obiectul cauzei.
În mod evident, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lucrului cerut, procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalând cu necercetarea fondului cauzei, încălcarea principiului disponibilității, dar și a dispozițiilor legale care dispun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Aspectele semnalate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce face imposibilă efectuarea controlului judiciar, astfel că în cauză se impune admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 C.proc.civ..
În rejudecare, instanța de fond va interpreta în mod corect acțiunea în funcție de motivele menționate și de data achitării taxei, cu luarea în considerare și a apărărilor formulate în fața instanței de recurs, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Primind dosarul în rejudecare, s-a fixat termen și s-a dispus citarea părților.
Analizând ansamblul materialului probator administrat in cauza instanța reține următoarele:
Conform celor înscrise în documentul de înmatriculare în limba germană și în traducere legalizată, reclamantul a achiziționat un autovehicul marca SEAT, având nr. de identificare VSSZZZ6LZ6R534783, care fusese înmatriculat în Austria, în data de 12.04.2006, în timp ce chitanța . 9 nr._ din 17.12.2012 certifică faptul că, la înmatriculare, reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, în cuantum de 1947 lei.
Ulterior, prin cererea înregistrată la AFP C., reclamantul a solicitat să i se restituie contravaloarea acestei taxe, însă pârâta a respins respectiva cerere.
Taxa de poluare la prima înmatriculare a fost introdusă de legiuitor prin O.U.G. 50/2008 – care la art. 4 instituia obligativitatea plății taxei de poluare - act normativ intrat în vigoare la data de 01.07.2008, așadar după data aderării României la Uniunea Europeană.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art. 90 (86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect pentru produsele naționale similare, prin urmare statul membru nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
Prin hotărârea I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului – cauza C-402/09 - CJUE a statuat că "Articolul 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul Uniunii Europene) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie (second-hand) nu și taxa achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou - O.U.G. nr. 50/2008 instituind o astfel de taxă de poluare atât pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi cât și pentru înmatricularea în România a vehiculelor înmatriculate anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Așadar, prin O.U.G. nr. 50/2008 - în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 - România a stabilit indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România - în cazul unei vânzări - taxa nu mai este percepută.
Este adevărat că O.U.G. nr. 50/2008 a fost modificată ulterior însă, și ultima reglementare – până la abrogarea prin Legea nr. 9/2012 -, la art. 4 lit. a) statua că „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România”, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele produse în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second-hand. Prin urmare, cele precizate mai sus își păstrează valabilitatea, astfel încât, și în ultima formă, textul de lege anterior menționat stabilea indirect, pentru produsele provenind din Uniune, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că respectiva taxă de poluare este percepută numai pentru autoturismele înmatriculare în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România (indiferent dacă vehiculul fusese produs în România sau în alte state membre UE) - în cazul unei vânzări - taxa nu mai este percepută.
Reglementată în acest mod, taxa de poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca atare, și ultima formă a O.U.G. nr. 50/2008 era contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze - chiar și potențial - importul produselor provenind din alte state membre influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
În altă ordine de idei, se remarca și un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior -, doar acestea din urmă achitând taxa de poluare, deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane. Discriminarea era realizată de legiuitor care legase plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește".
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 -, care, la art. 4, statuează că: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin urmare, prin noul act normativ, legiuitorul a înlăturat discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a prevăzut plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare – însă ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. anterior menționat.
În consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, se realizează o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Ca atare, cele prezentate cu privire la faptul că O.U.G. 50/2008 era incompatibilă cu legislația Uniunii europene – în sensul că actul normativ menționat contravenea prevederilor art. 110 TFUE - își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012.
Date fiind cele expuse anterior, se constată că statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, încălcând în acest mod disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE).
Conform prevederile art. 148 din Constituție, "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin urmare, Tribunalul va da eficiență disp. art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4 din. Legea 9/2012, care contravin reglementărilor comunitare.
În aceste circumstanțe, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost percepută de la reclamantă o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
În consecință, în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004, va fi admisă acțiunea și vor fi obligate pârâtele A.F.P. C. și A.F.M – în solidar -, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cuantum de 1792 lei.
În privința dobânzii, se reține că procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin.1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală. Textul menționat prevede că pentru sumele de restituit de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2, sau la art. 70 după caz.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 Cod procedură fiscală.
Cu privire la dobânda legală aplicabilă, trebuie precizat că taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import este necesar să fie restituite în întregime și în funcție de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul perceperii ilegale a taxei contrare dreptului Uniunii Europene.
Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, dobânda trebuia să se acorde tot de la momentul în care taxa a fost ilicită.
În același sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în hotărârea din data de 18.04.2013, cauza C-565/2011- I., că prevederile legislației din România "care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei", nu respectă principiul efectivității despăgubirii adecvate pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxai (paragrafele 26-27), iar pierderea suferită de cel ce a plătit taxa percepută ilegal "depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia" (par. 27).
Față de toate aceste considerente, în baza art. 117 cod procedură fiscală, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată, urmând a fi admisă, cu obligarea pârâtelor A.J.F.P. D. și AFM, în solidar, să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă de poluare în cuantum de 1792 de lei, precum și dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire, până la data plății efective.
La stabilirea datei de la care se acordă dobânda, instanța va da eficiență principiului neagravării situației în propria cale de atac, statuat expres de art. 315 alin. 4 raportat la art. 296 Cod de procedură civilă (texte de lege în vigoare la data formulării acțiunii), dat fiind că are loc o rejudecare a cauzei, urmare a recursului promovat de către pârâtă.
Așadar, dobânda fiscală va fi calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, de la data expirării termenului de 45 de zile de la data formulării cererii de restituire până la data plății efective, așa cum s-a acordat de către prima instanță, soluția din rejudecare fiind în acord cu principiul conform căruia exercitarea unei căi de atac nu poate crea o situație mai grea celui ce a promovat-o.
Reținându-se culpa procesuală pasivă, în baza disp. art. 274 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 277 cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 492 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. D., cu domiciliul în mun. C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în mun. C., .. 2, jud. D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, . corp A, sector 6.
Obligă pârâtele în solidar să plătească reclamantului suma de 1947 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, la care se va aplica dobânda fiscală, calculată potrivit art. 124 C. pr. fiscală.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 492 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2014.
Președinte, A. M. M. | ||
Grefier, A. F. |
Red. 5 ex/17.02.2014
AMM/AF
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1448/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 659/2014.... → |
|---|








