Anulare act administrativ. Sentința nr. 2803/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2803/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 9166/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA C. A. ȘI FISCAL

SENTINTA Nr. 2803/2014

Ședința publică de la 03 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. L. G.

Grefier L. D. B.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâții U. A. TERITORIALĂ A C. ROJIȘTE, P. C. ROJIȘTE, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică reclamantul reprezentat de av. A. B. și părății reprezentați de av. T..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Instanța pune în discuție excepția necompetentei funcționale a Secției de C. A. și Fiscal a Tribunalului D.., raportat la obiectul cauzei și natura pretențiilor solicitate de reclamant.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea excepției și înaintarea cauzei Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului D..

Apărătorul paraților solicită respingerea excepției, consideră competentă Sectia de C. A. și Fiscal a Tribunalului D..

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

La data de 16.06.2014 reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâtii U. A. TERITORIALĂ A C. ROJIȘTE și P. C. ROJIȘTE solicitând anularea Dispoziției nr. 153 / 14.02.2014 si a Deciziei nr. 4470/12 mai 2014 prin care s-a respins contestația formulata, cu consecința exonerării de plata oricărei sume din dispozițiile contestate, deoarece sunt lipsite de orice temei legal.

În motivare,arată că, prin Dispoziția nr. 153 / 14.02.2014 i s-a imputat suma de 9763 lei reprezentând plata pentru prestările de servicii efectuate în anul 2011-2013, activitatea sa constând în asigurarea pazei la sediul primăriei pe timpul nopții, cât și alimentarea centralei termice cu combustibil în timpul sezonului rece.

Arata ca si-a îndeplinit obligațiile contractuale întocmai cum au fost convenite.

Intimata U. A. - Teritoriala a C. Rojiște prin Primar ar fi trebuit sa atace Decizia Curții de Conturi a României - Camera de Conturi D. nr. 77 / 2013 si numai în ipoteza in care s-ar fi pronunțat hotărâre irevocabila de respingere a respectivei contestații, s-ar fi putut îndrepta împotriva sa.

Menținându-se în pasivitate, intimata nu încearcă decât sa obțină restituirea unei sume plătite cu titlu de preț in baza unui contract legal încheiat.

Din motivarea celor doua dispoziții nu reiese decât că, sumele reprezentând plata pentru prestări servicii ar fi fost plătite necuvenit conform Deciziei nr. 77/2013 emisa de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi D., insa tot nu se motivează de ce ar fi fost plătite necuvenit.

Ca urmare a interpelării sale privind motivul pentru care aceste plați pentru prestări servicii ar fi fost făcute necuvenit i s-a răspuns: Curtea de Conturi a României ar fi pretins ca lipsesc documente justificative care sa confirme prestațiile efectuate.

Activitatea sa a fost angajata sub egida primăriei. U. A. - Teritoriala a C. Rojiste prin Primar trebuia sa facă actele, justificative pentru munca prestata, justificative si ca plata pentru primărie care plătea o munca făcuta.

Arată că nu cădea în responsabilitatea sa întocmirea respectivelor acte. Curtea de Conturi nu l-a chemat sa confirme prestația efectuata, i-a imputat Unitatii A. - Teritoriale a C. Rojiste lipsa documentelor justificative.

Intimata recunoaște că a efectuat activitatea conform contractului,iar prin adresa nr. 4926/26 mai 2014 recunoaște explicit că a respectat obligațiile contractuale.

Textele legale invocate de intimați in Dispoziția nr. 153 / 14.02.2014 nu sunt aplicabile in situația sa, nu ii sunt opozabile așa cum nu ii este opozabila nici Decizia 77/2013 a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi D. invocata in aceasta Dispoziție.

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri,cele 2 decizii contestate,,adresa nr 4926/26.05.2014 ,contractul de prestări servicii nr.3061/01.07.2011.

Părătul nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că reclamantul C. I. a încheiat cu U. ADMINISTRATIVĂ –. de prestări servicii la 01.07.2011,sub nr.3061 prin care se obliga să execute o . servicii publice: de refacere și întreținere a infrastructurii,de ecologizare,de realizare a unor lucrări edilitare,în schimbul prețului de 454 lei lunar,sumă ce urma să fie achitată pe ziua de 9 a fiecărei luni în curs.

Contractul s-a încheiat pe o durată de 1 an de zile,până la 01.07.2012,fiind ulterior prelungit până la data de 31.12.2012,prin actul adițional nr 1,încheiat la 03.07.2012.

Ulterior,prin dispoziția nr 153/14.02.2014 primarul . recuperarea de la reclamant a sumei de 9673 ce i-a fost plătită pentru serviciile prestate,în perioada 2011-2013.

Prin adresa 4470/12.05.2014 emisă de aceeași autoritate publică a fost respinsă solicitarea reclamantului de revocare a dispoziției de mai sus cu motivarea că nu i se permite acest lucru ,din cauza raportului Curții de Conturi și a măsurilor dispuse prin acesta.

Față de starea de fapt prezentată raportat la dispozițiile legale invocate de reclamant instanța urmează să observe că:

Potrivit art 1 din Lg 554/2004,,Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2)Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept,iar potrivit art. 2:lit c prin )act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice;

Așadar,nu orice înscris ce emană de la o autoritate publică are natura juridică a unui act administrativ,așa cum este definit de legiuitor,ci trebuie să fie apt de a produce consecințele prevăzute.

Ca atare simpla denumire(titulatură)- dispoziție nu este de natura a conferi actului emis,natura juridică de act administrativ,ci conținutul acestuia.

Or,la baza acestei așa zise dispoziție a stat intenția de recuperare a unei sume de bani (în opinia unității nedatorată),de la reclamant ca urmare a prestării de către acesta din urmă a unei munci cu caracter de regularitate,pe o perioada de timp determinată,în schimbul căreia reclamantul era remunerat lunar, așa cum reiese neechivoc din contractul încheiat(art.4.1)

Potrivit dispozițiilor art.1 lit n din Lg 62/2010 a dialogului social-republicată prin conflict de muncă se înțelege conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale;

În speța de față raportat la starea de fapt descrisă, instanța urmează să observe că, în situația în care reclamantul nu a avut calitatea de funcționar public,între reclamant și pârâții a intervenit un litigiu,conflict ce rezultă din desfășurarea unui raport de muncă între părți,fapt de natură a atrage competența de soluționare a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului în a cărei rază domiciliază reclamantul,în speță Tribunalul D.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetentei funcționale a Secției C. A. și Fiscal a Tribunalului D..

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul C. I.,în contradictoriu cu pârâții unitatea administrativ teritorială ..Rojiște ,în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului D..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2014.

Președinte,

D. L. G.

Grefier,

L. D. B.

Red GDL/14.10.2014

Teh.L.B. 06 Octombrie 2014

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2803/2014. Tribunalul DOLJ