Alte cereri. Sentința nr. 72/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 72/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 7581/95/2014
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
Sentința nr. 72
Ședința publică din 23 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. S.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul C. M. C., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art. 131 alin. 1 N.C.P.C. stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, tribunalul a constatat cauza în stare de judecată, reținând-o spre soluționare sub aspectul excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. și pe fond.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 02.10.2014, sub nr._, reclamantul C. M. C. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând să se dispună restituirea sumei de 3.989,00 lei, sumă ce reprezintă taxa pentru emisii poluante reactualizată cu indicele de inflație de la data achitării -18.07.2012, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile prevăzute de art. 992-997 și 1084,1092 C.civ., O.G. 50/2008, L. 554/2004, l.571/2003, cu normele de aplicare, art. 148 din Constituție, Tratatul CE, decizia CEDO- cauza „T.” și „N.” vs România, care a stabilit că taxa pentru emisii poluante este contrară dreptului U.E.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că suma pe care a achitat-o odată cu achiziționarea autoturismului din eroare și forțat de imperativul înregistrării la politie, autoturism care pentru a fi înregistrat, trebuia plătită taxa, acesta înțelegând să solicite restituirea sumei plătită cu titlu de taxă și nu modul de calcul al acesteia prin decizia emisă de pârâtă.
De asemenea, reclamantul a solicitat să se observe că a achiziționat autoturismul din străinătate, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească o taxă în cuantum de 3.989,00 lei, practica Tribunalului G. - Secția C. Administrativ și Fiscal, statuând constant admiterea cererilor privind taxa de prima înmatriculare, sens în care a învederat spre observare practica acestei instanțe. Mai mult, a solicitat să se aibă în vedere și decizia CEDO — cauza N. vs. România care a stabilit că taxa este contrară dreptului U.E, așa încât este îndreptățit să primească taxa de înmatriculare percepută în baza unor texte de lege inaplicabile în dreptul intern. Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 90 din Tratatul CE, astfel că, dispozițiile Codului Fiscal fiind abrogate la data aderării României la U.E, acestea sunt contrare și trebuiesc înlăturate, de aceea impunându-se ca taxa specială achitată de către reclamant, să-i fie restituită, aceasta fiind încasată ilegal, fiind plătită din eroare și în mod forțat, cu precizarea că plata taxei a fost singura modalitate de a pune în circulație autoturismul. Așadar, plata taxei, este inexistentă, fiind percepută în temeiul unor prevederi inaplicabile și neconstituționale urmând a fi restituită.
Doctrina de drept privat a stabilit că pentru a se naște un raport juridic în temeiul căruia accipientul va fi obligat la restituire către solvens, fiind necesară întrunirea a două condiții: efectuarea unei plăți, în speță (achitarea taxei) și o datorie inexistentă (taxa achitată este contrară dreptului U.E).
În baza acestor considerente, reclamantul a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, depunând la dosar înscrisurile: acte de proveniență, chitanță plată taxă poluare, răspunsul la plângerea prealabilă) citate, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 223 alin. 3 N.C.P.C., reclamantul a solicitat judecarea și în lipsă.
Deși legal citate pârâtele nu au formulat întâmpinare.
Luând în examinare acțiunea formulată de reclamant, raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant și înscrisurile depuse în susținerea cererilor, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul C. M. C. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând să se dispună restituirea sumei de 3.989,00 lei, sumă ce reprezintă taxa pentru emisii poluante reactualizată cu indicele de inflație de la data achitării -18.07.2012, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile prevăzute de art. 992-997 și 1084,1092 C.civ., O.G. 50/2008, L. 554/2004, l.571/2003, cu normele de aplicare, art. 148 din Constituție, Tratatul CE, decizia CEDO- cauza „T.” și „N.” vs România, care a stabilit că taxa pentru emisii poluante este contrară dreptului U.E.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că suma pe care a achitat-o odată cu achiziționarea autoturismului din eroare și forțat de imperativul înregistrării la politie, autoturism care pentru a fi înregistrat, trebuia plătită taxa, acesta înțelegând să solicite restituirea sumei plătită cu titlu de taxă și nu modul de calcul al acesteia prin decizia emisă de pârâtă.
De asemenea, reclamantul a solicitat să se observe că a achiziționat autoturismul din străinătate, iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să plătească o taxă în cuantum de 3.989,00 lei, practica Tribunalului G. - Secția C. Administrativ și Fiscal, statuând constant admiterea cererilor privind taxa de prima înmatriculare, sens în care a învederat spre observare practica acestei instanțe. Mai mult, a solicitat să se aibă în vedere și decizia CEDO — cauza N. vs. România care a stabilit că taxa este contrară dreptului U.E, așa încât este îndreptățit să primească taxa de înmatriculare percepută în baza unor texte de lege inaplicabile în dreptul intern. Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 90 din Tratatul CE, astfel că, dispozițiile Codului Fiscal fiind abrogate la data aderării României la U.E, acestea sunt contrare și trebuiesc înlăturate, de aceea impunându-se ca taxa specială achitată de către reclamant, să-i fie restituită, aceasta fiind încasată ilegal, fiind plătită din eroare și în mod forțat, cu precizarea că plata taxei a fost singura modalitate de a pune în circulație autoturismul. Așadar, plata taxei, este inexistentă, fiind percepută în temeiul unor prevederi inaplicabile și neconstituționale urmând a fi restituită.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu de către instanță față de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., urmează să fie admisă și respinsă acțiunea față de această pârâtă.
Referitor la aceasta, se constată că, într-adevăr, raportul administrativ-fiscal a luat naștere între reclamant și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., care avea calitatea de administrație fiscală locală, de la domiciliul contribuabilului și care a încasat efectiv suma de bani reprezentând taxă de poluare.
Cum raportul de drept administrativ fiscal a luat naștere între Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., pe de o parte, în calitate de administrație fiscală de la domiciliul contribuabilului, și acesta din urmă, respectiv reclamantul, în calitate de plătitor de taxe și impozite, este justificată calitatea procesuală a administrației respective, ca pârâtă, în litigiul dedus judecății.
În mod corect, cadrul procesual în litigiul dedus judecății, este stabilit și consfințit de instanță, între reclamant și pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și respectiv, Administrația F. pentru Mediu.
În consecință, excepția analizată urmează a fi admisă și respinsă acțiunea față de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, analizând acțiunea formulată de reclamant raportat la obiectul cererii, temeiul legal operant, cererile și apărările formulate de către pârâte, înscrisurile depuse în susținerea cererilor, tribunalul o reține ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat un autoturism, second-hand ce fusese înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Pentru înmatricularea autoturismului în România, în cursul anului 2012, reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012, în cuantum de 3.989 lei, astfel cum rezultă din chitanța anexată la fila 8 din dosar. Ulterior, reclamantul a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. să i se restituie contravaloarea acestei taxe însă pârâta a refuzat să dea curs respectivei cereri.
Tribunalul reține că reclamantul a solicitat restituirea taxei pentru emisii poluante achitată în temeiul Legea 9/2012, invocând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE (art. 110 TFUE).
Legea 9/2012 stabilește în art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă care se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din lege, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intervine în cazul înscrierii în evidențele autorității competente potrivit legii a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, în cazul repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8, sau în cazul reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei în conformitate cu prevederile art. 7.
De asemenea, la alin. 2 al aceluiași articol, este instituită obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Reclamantul, care a achiziționat un autoturism second hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, a fost obligat cu ocazia înmatriculării în România să achite taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; taxa achitată fiind calculată în baza Legii nr. 9/2012.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene (actual art. 110 TFUE) „(1) Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Scopul acestui articol este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anumit regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Se recunoaște în mod constant în jurisprudența comunitară libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 al. 1 TCE, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri sunt compatibile cu dreptul comunitar dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot. Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și N. C-290/05).
Un sistem de impozitare este compatibil cu art. 90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici o situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).
Art. 110 TFUE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere se constată că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor.
Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că discriminarea directă nu poate fi justificată în vreme ce discriminarea indirectă poate fi permisă dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă aceasta taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
În ceea ce privește acest aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În această privință, Curtea a constatat (cauza T. contra României) că reglementarea națională este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că aceasta taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În al doilea rând, trebuie examinată neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 13.01.2012.
Și aceasta întrucât vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național, fără a fi supuse taxei, trebuie considerate produse similare;
Noțiunea de produse similare a fost interpretată de Curte în cauza 168/78 Comisia contra Franței, statuând că trebuie considerate produse similare produsele care prezintă, din perspectiva consumatorilor, proprietăți analoage sau care răspund acelorași necesități.
În această privință trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul art. 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente” (cauza T. contra României).
Stabilirea faptului că între cele 2 categorii de produse există un raport de concurență atrage incidența alineatului 2 al art. 110 TCE (fost 90) a cărui funcție este de a include orice formă de protecționism fiscal indirect în cazul produselor care se află într-o relație de concurență, chiar parțială, indirectă sau potențială, cu anumite produse din țara de import.
În privința acestui al doilea aspect, al neutralității taxei, se constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importantă sunt supuse taxei pentru emisii poluante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, chiar dacă în art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 s-a prevăzut că obligația taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, trebuie avut în vedere că aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 ianuarie 2013, prin OUG nr. 1/2012, ceea ce înseamnă că pe perioada respectivă obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine doar în situația autovehiculelor importate dintr-un stat comunitar care se înmatriculează pentru prima dată în România, nu și celor deja înmatriculate pe teritoriul statului român.
D. urmare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 cu dispozițiile art. 1 din OUG nr. 1/2012, rezultă că taxa pentru emisii poluante, așa cum este ea reglementată prin Legea nr.9/2012, nu este aplicată tuturor poluatorilor din România (autoturismelor).
Concluzionând, instanța reține că așa cum este reglementată în prezent taxa pentru emisii poluante se percepe numai pentru autovehiculele supuse regimului juridic al art. 4 alin.1 din Legea nr.9/2012, nu și pentru autovehiculele aduse în România din alte state UE înainte de anul 2007 și deja înmatriculate pe teritoriul statului român, sau pentru autovehiculele autohtone cu ocazia revânzării lor.
În aceste condiții reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, instanța apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De altfel, în cauza N. c. România CJUE a arătat că aceleași considerații ca și în cauza T. se impun in ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificata prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcina fiscală.
Ca atare și Legea 9/2012 în baza căreia reclamantul a achitat taxa pe emisii poluante este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, atâta timp cât aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 2 este suspendată, întrucât este destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, nu este admisibil ca o normă fiscală națională să descurajeze sau să fie susceptibilă să descurajeze, chiar și potențial, importul produselor provenind din alte state membre, influențând astfel alegerea cumpărătorilor.
Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.110 TFUE, și față de art. 148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), tribunalul va da eficiență dispozițiilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene și va înlătura de la aplicare prevederile art. 4, alineat 1 din Legea nr. 9/2012, care contravin reglementărilor comunitare.
D. urmare, tribunalul constată că în mod nelegal a fost percepută de la reclamant o taxă de poluare, astfel încât acesta este îndreptățit să solicite a-i fi restituită.
Având în vedere considerentele ce preced, în baza art. 117 Cod procedură fiscală, instanța constată că cererea formulată de către reclamant prin care a solicitat restituirea taxei pentru emisii poluante este întemeiată, urmând să o admită și să oblige pârâtele să restituie reclamantului suma încasată cu acest titlu în cuantum de 3.989 lei.
În privința dobânzii, tribunalul, având în vedere considerentele hotărârii din data de 18.04.2013 pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 I. contra A.F.P. Sibiu și A.F.M. București, reține cererea de acordare a dobânzii ca fiind întemeiată, urmând să oblige pârâții la plata dobânzii legale aferente calculată de la data plății taxei de poluare și până la restituirea efectivă.
De asemenea, în baza dispozițiilor art. 453 N.C.P.C., vor fi obligate pârâtele și la plata sumei de 900 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat ales și dovedite de acesta prin chitanțele și timbrul judiciar mobil atașate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, județul D..
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. M. C., identificat prin C.N.P._, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Tg-J., .. 65, ., județul G., împotriva pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. M. C., împotriva pârâților Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., cu sediul în Tg-J., ., județul G. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294 A, sector 6.
Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu București, la plata către reclamant a sumei de 3.989,00 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă.
Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și Administrația F. pentru Mediu București, la plata către reclamant a sumei de 900 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 Ianuarie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, O. C. S. | ||
Grefier, C. C. |
Red. O.C.S.
Tehnored. C.C.
6 ex./10 Februarie 2015
| ← Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
