Anulare act administrativ. Sentința nr. 194/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 194/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 4006/95/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr. 194/2015

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. - judecător

Grefier R. C.

Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 02 februarie 2015 privind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Direcția Regională a Finanțelor Publice C., având ca obiect contestație decizie impunere fiscală.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Despre mersul dezbaterilor s-a făcut vorbire în încheierea de amânare a pronunțării din 02 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta sentință.

Deliberând,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 11 iunie 2014 sub nr._ /2015, reclamantul A. I. a chemat în judecată Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și Direcția Regională a Finanțelor Publice C., solicitând instanței să dispună: anularea deciziei nr. 200/18.03.2014 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice C. privind soluționarea contestației formulată de reclamant împotriva măsurilor dispuse prin decizia nr._/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj; anularea deciziei nr._/31.12.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii; obligarea în solidar a ambelor emitente la plata cheltuielilor de judecată și a daunelor bănești cauzate prin emiterea actelor contestate.

În motivarea contestației, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 18.01.2014 a primit de la Administrația Finanțelor Publice Gorj decizia nr._/31.12.2013 prin care i s-a impus plata sumei de 67 lei reprezentând accesorii pentru neplata în termen a impozitului pe veniturile realizate în anul 2009, respectiv a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor obținute în anul 2009.

A arătat reclamantul că a formulat contestație la data de 05.02.2014, arătând că nu datorează impozite sau penalități ori contribuții C.A.S.S. la venituri stabilite arbitrar, invocându-se în decizia de impunere din 2013 realizări de venituri din anul 2009, iar pentru contribuțiile stabilite în favoarea C.A.S.S. Gorj nu există cadru legal, deoarece pentru profesia liberală de avocat desfășurată în baza Legii nr. 51/1995 există casă de asigurări de sănătate autonomă, cu buget separat și patrimoniu propriu, fără nici o legătură cu bugetul sau patrimoniul Casei Naționale de Sănătate Publică înființată cu 10 ani mai târziu prin Legea nr. 95/14.01.2006.

Reclamantul a criticat soluția Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. cuprinsă în decizia nr. 200/18.03.2014, de respingere ca nefondată a contestației, invocând faptul că impozitul pe venituri se percepe numai pentru un minim de venit realizat, că există o casă de asigurări de sănătate a avocaților, precum și că în mod greșit s-a impus un venit într-un cuantum estimat, iar nu realizat.

Pentru probațiune reclamantul a depus la dosar înscrisuri, în fotocopie, certificate pentru conformitate cu originalul: decizia nr. 200/18.03.2014 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice C. (filele 5-9), decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 (fila 18), contestația administrativă formulată de către reclamant (filele 23-24).

II. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în nume propriu și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare (filele 32-35), solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, cu motivarea că prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 emisă în temeiul art. 88 lit. c și art. 119 din O.G. nr. 92/2003 au fost stabilite obligația de plată a sumei de 67 lei reprezentând accesorii aferente obligațiilor fiscale neachitate la termenul scadent de plată.

Pârâta a invocat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 119 alin. 1, art. 120 alin. 1 și art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cu care „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. (...)", „(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. (...)." (7) Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.", iar (1) Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2) - (6) sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Nivelul penalității de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere. (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.”

De asemenea, pârâta a susținut că reclamantul nu a contestat deciziile de impunere nr. 183...450/05.03.2013 și nr. 176/23.05.2013 prin care s-au stabilit debite de plată, astfel încât în mod corect s-au calculat accesoriile, precum și că este fără relevanță faptul că reclamantul desfășoară profesia de avocat, fiind incidente dispozițiile art. 296A21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cu care „(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: (...)d) persoanele care realizează venituri din profesii libere.”, precum și dispozițiile art. 46, din același act normativ, care prevede că „(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.”

A mai susținut pârâtul că petentul nu a invocat alte motive de fapt și de drept incidente în cauză, referitoare la baza de calcul a dobânzilor, cota de dobânzi aplicată, data de la care au fost calculate dobânzile, însumarea produselor dintre baza de calcul a dobânzilor, numărul de zile de întârziere și cota de dobânzi aplicată, și ținând cont de faptul că stabilirea de dobânzi și penalități de întârziere reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, organele de soluționare nu se pot substitui contestatoarei cu privire la alte motive prin care aceasta înțelege să combată actul atacat.

În acest context, pârâta a considerat că reclamantul nu și-a dovedit susținerile, cu atât mai mult cu cât pentru perioada 22.12._13 acesta nu a procedat la achitarea debitelor reprezentând contribuție asigurări de sănătate și plăți anticipate impozit pe venit în termenul legal de plată, motiv pentru care au fost calculate în sarcina sa accesorii prin actul administrativ contestat.

În concluzie, având în vedere situația de fapt și de drept prezentată, susținerile petentului și considerentele reținute anterior raportat la acestea, precum și principiul de drept "accesorium sequitur principale" potrivit căruia majorările și penalitățile de întârziere reprezintă o măsură accesorie în raport cu debitul care le-a generat, în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 216 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 11.1. lit. a și b din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 450/2013 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Pentru probațiune pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei decizia nr. 202 din 18.03.2014 a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C., decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2013 și anexa la această decizie.

III. Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că pârâta în loc să facă dovada legală a existenței veniturilor pentru care se datorează legal impozite sau contribuții C.A.S.S. a prezentat instanței procedura și cadrul legal prin care se calculează dobânzi și penalități.

Prin contestația formulată a invocat lipsa bazei realizărilor pentru a se putea pretinde dobânzi sau penalități.

Pârâta pentru anul 2012 și 2013 la stabilirea tranșelor trimestriale ca impozite sau contribuții CASS, s-a folosit de realizări din anul 2008-2009.

Pârâta neavând o declarație din partea sa că pentru anul 2013 va obține venituri peste plafonul minim pentru care se datorează cota de 16% pentru impozitare sau o constatare că în anul 2012 au fost venituri impozabile, nu putea calcula dobânzi sau penalități la venituri.

Decizia de impunere pentru anul 2013 a fost contestată și formează obiectul altui dosar, astfel rezultând faptul că decizia de calcul pentru dobânzi și penalități este prematură.

Lipsa bazei legale de venituri peste minim exclude existența de penalități sau dobânzi.

IV. În cursul cercetării procesului s-a administrat proba cu înscrisuri, sens în care s-au considerat câștigate cauzei înscrisurile depuse de părți alături de cererea de chemare în judecată și întâmpinare, iar reclamantul a mai depus extras din O.U.G. nr. 221/2000, chitanțele nr. C_/30.04.2013 și nr. C_/25.11.2013 care fac dovada plății de către reclamant a contribuțiilor la Casa de asigurări a avocaților și decizia nr._ din 30.09.2014 de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de reclamant în anul 2013.

Din oficiu, instanța a solicitat A.J.F.P. Gorj să comunice dacă în anii 2012 – 2013 reclamantul a declarat veniturile obținute în vederea fiscalizării acestora, precum și dacă a fost suspus impozitării, fiind comunicată instanței adresa nr. GJ170973/12.12.2014 din care rezultă că reclamantul nu a declarat veniturile obținute din activități independente în anul 2012, iar pentru anul 2013 contribuabilul a declarat venituri în sumă de 100 lei la data de 07.07.2014, nefiind respectate dispozițiile art. 82 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care prevăd obligația de a declarat veniturile până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care se obțin aceste venituri.

xxx

Tribunalul, analizând actele și lucrările cauzei în raport de susținerile formulate de părți, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, constată că contestația neîntemeiată, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin decizia nr._ din 31.12.2013 (contestată în cauza de față), determinat de plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri la bugetul general consolidat, A.J.F.P. Gorj a calculat în sarcina reclamantului accesorii (penalități de întârziere și dobânzi) în cuantum de 15 lei aferente impozitului pe venituri din activități independente și în cuantum de 52 de lei aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de reclamant în calitate de persoană care realizează venituri din activități independente.

La baza calculării acestor accesorii organele fiscale au avut în vedere că prin decizia de impunere nr._ din 05.03.2013 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată anticipată a unui impozit pe venit aferent anului 2013 în cuantum de 557 lei, iar reclamantul nu a plătit acest impozit la termenele scadente, precum și că prin decizia nr._ din 13.08.2013 emisă de Casa de Asigurări Sociale de Sănătate s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate aferente anilor 2012 și 2013, obligații pe care, de asemenea, reclamantul nu le-a plătit.

Solicitând anularea deciziei de stabilire și impunere a obligațiilor accesorii de plată, reclamantul a criticat în fapt legalitatea deciziilor de impunere a veniturilor atât cu titlu de impozit, cât și cu titlu de contribuții la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără însă a solicita în mod direct și expres anularea acestor decizii și fără a face dovada că ar fi solicitat pe cale separată anularea acestora.

Astfel, în legătură cu impozitul pe venituri reclamantul a invocat că în mod greșit s-a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti impozit pe venituri deși nu a declarat că ar fi obținut venituri în anii 2012 și 2013, iar în anul 2013 a obținut un venit minor ce nu este supus impozitării.

În legătură cu obligarea la plata contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, reclamantul a susținut că, obținând venituri din activitatea de avocat și cotizând la Casa de asigurări a avocaților în temeiul O:U.G. nr.221/2000, nu trebuie să se asigure și în sistemul public de sănătate.

Așa fiind, apărarea pârâtelor în sensul că impunerea cu caracter accesoriu este legală și temeinică cât timp impunerea cu caracter principal nu a fost contestată de către reclamant este corectă, însă atrage după sine obligația instanței de a verifica dacă deciziile de impunere a plății impozitului pe venit și a plății contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate sunt legale și temeinice în raport de criticile formulate de reclamant.

Astfel, cadrul legal pentru impozitarea veniturilor din activități independente este cel stabilit prin dispozițiile art. 46-54, respectiv art. 80-841 C.fiscal, aspect care rezultă din aceea că, potrivit art. 46 alin. 1 și 3 veniturile din activități independente cuprind, între altele, veniturile din profesii libere care sunt considerate a fi veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar ș.a.m.d.

Or, potrivit art. 82 alin. 1 C.fiscal contribuabilii care realizează venituri din activități independente sunt obligați să efectueze în cursul anului plăți anticipate cu titlu de impozit, iar modalitatea de stabilire a acestor plăți anticipate este prevăzută la art. 82 alin. 3, respectiv se ia ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent.

Așadar, instanța constată ca nefondată susținerea reclamantului în sensul că organele fiscale au procedat nelegal prin estimarea bazei de impunere și stabilirea unor plăți anticipate.

Totodată, instanța constată că reclamantul a încălcat dispozițiile art. 83 C.fiscal care prevedeau obligația sa de contribuabil beneficiar al unor venituri din activități independente de a depune declarația privind veniturile realizate în anul 2012 și în anul 2013 până la data de 25 mai 2013, respectiv 25 mai 2014, situație în care în mod corect organul fiscal a procedat la estimarea venitului aferent anului 2013.

Mai mult, potrivit art. 82 alin. 3 C.fiscal, plățile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, iar în raport de dispozițiile art. 119 alin. 1 C.pr.fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

Pe cale de consecință, constatând că reclamantul nu a achitat în fiecare trimestru rata aferentă plăților anticipate cu titlu de impozit pe venit, în mod corect au fost stabilite dobânzi și penalități de întârziere în sarcina acestuia.

De altfel, instanța are în vedere că ulterior emiterii deciziilor contestate, respectiv la data de 07.07.2014, reclamantul a declarat veniturile obținute din activități independente în anul 2013, astfel încât la data de 30.09.2014 s-a emis decizia de impunere anuală pentru veniturile obținute în 2013 și s-a stabilit un impozit de 16 lei, efectuându-se regularizarea și un minus de 541 lei în privința impozitului.

Așadar, nu numai că din probele administrate rezultă corectitudinea impunerii fiscale prin estimarea veniturilor, eșalonarea plăților anticipate și calcularea dobânzilor și penalități de întârziere generate de neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a depune declarația privind venitul realizat conform art. 83 C.fiscal sau a declarației de încetare activitate/suspendare temporară a activității conform art. 82 alin. 8 C.fiscal, dar același probatoriu confirmă că organul fiscal competent a efectuat regularizarea de impozit și a emis decizia de impunere în măsura în care reclamantul și-a îndeplinit obligația de a declara veniturile.

În ceea ce privește stabilirea obligațiilor de plată a contribuțiilor la sistemul asigurărilor sociale de sănătate aferente anilor 2012 și 2013 prin emiterea deciziei nr._ din 13.08.2013 de către Casa de Asigurări Sociale de Sănătate, instanța are în vedere că, cadrul normativ incident este reprezentat de dispozițiile art. 215 și art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (în forma în vigoare în perioada respectivă) pentru obligațiile aferente perioadei 01.01.2012 – 30.06.2012, respectiv de dispozițiile art. 29621 și urm. C.fiscal pentru perioada de după 01.07.2012.

Potrivit art. 215 și art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente, care sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.

De asemenea, potrivit art. 29621 alin. 1 lit. d C.fiscal, au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, și persoanele care realizează venituri din profesii libere, iar conform dispozițiilor art. 29625 C.fiscal declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale se realizează prin depunerea unei declarații privind venitul asigurat la sistemul public de pensii, precum și a declarației de venit estimat și a declarației privind venitul realizat, pentru contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 213 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. 1 și 2 (acestea fiind persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției sau cu plata contribuției din alte surse), au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.

Această obligație este prevăzută, potrivit art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară.

Așadar, pentru perioada 2012-2013, atât legislația fiscală, cât și legislația specială în materia domeniului sănătății au instituit pentru cetățenii români cu domiciliul în țară care au obținut venituri din activități independente obligația de a se asigura în sistemul public de asigurări de sănătate gestionat de C.N.A.S., prin declararea veniturilor obținute.

În consecință, contrar susținerilor reclamantului, în materia asigurărilor sociale de sănătate legea nu reglementează o libertate contractuală – aceasta fiind apanajul asigurărilor facultative de sănătate -, ci o obligație de asigurare.

Pe cale de consecință, cum obligația astfel reglementată este imperativă, inclusiv plata contribuțiilor este obligatorie în condițiile Codului fiscal, fiind indiferent dacă contribuabilul a beneficiat sau nu de servicii medicale decontate de C.N.A.S.

În ceea ce privește momentul de la care s-au calculat dobânzile și penalitățile de întârziere pentru neplata la termen a contribuțiilor fiscale la fondul de asigurări sociale de sănătate, instanța constată că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 120 alin. 1 și art. 1201 alin. 1 C.pr.fiscală, dispoziții potrivit cu care termenul curge din ziua imediat următoare termenului de scadență a obligației fiscale.

Totodată, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 6 și art. 11 din O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților acest act normativ reglementează exercitarea următoarelor drepturi: pensia pentru limită de vârstă; pensia de retragere definitivă din profesie; pensia de retragere anticipată definitivă din profesie; pensia de invaliditate; pensia de urmaș; indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii; indemnizația pentru maternitate; alte indemnizații prevăzute de Statutul Casei de Asigurări a Avocaților și ajutorul de deces, fără însă a acoperi domeniul asigurărilor de sănătate.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, constatând legalitatea și temeinicia impunerilor fiscale, contestația reclamantului va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de reclamantul A. I., CNP_ cu domiciliul în municipiul Tg-J., .. 7A, ap. 6, . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj cu sediul în mun. Tg-J., ., județul Gorj și Direcția Regională a Finanțelor Publice C. cu sediul în C., .. 2, județul Gorj, ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 16 Februarie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. C.

Grefier,

C. R.

Red. C.C./Tehnored. C.R.

5 ex./16 Martie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 194/2015. Tribunalul GORJ