Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 993/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 993/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1435/318/2014
Dosar nr._ Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 993
Ședința publică din 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. S.
Judecător A. S. S.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent P. V., împotriva sentinței civile nr. 4776 din 01.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri noi de formulat și excepții de invocat, tribunalul a considerat cererea de apel în stare de judecată, trecând la soluționarea acesteia.
TRIBUNALUL
Asupra apelului declarat:
Prin sentința civilă nr. 4776 din 01.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul P. V., în contradictoriu cu intimatul IPJ Gorj, cu privire la procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de IPJ Gorj-poliția rutieră.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul P. V. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul IPJ Gorj să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de I.P.J. Gorj - Poliția Rutieră și exonerarea sa de plata amenzii aplicate în sumă de 382,5 lei, cu înlăturarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule.
În motivarea plângerii petentul a arătat că prin procesul verbal mai sus amintit a fost sancționat cu amendă în cuantum de 382,5 lei și s-a luat împotriva sa măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pe motiv că la data de 28.01.2014 a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, pe . alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A susținut petentul că nu a consumat băuturi alcoolice în ziua respectivă și singura explicație pe care a găsit-o pentru faptul că în aparatul etilotest a rezultat alcoolemia de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat ar constitui-o faptul că în seara zilei de 28.01.2014 ar fi băut dintr-o bere, iar în jurul orei de 1,50 l-a sunat un prieten să meargă să-l ducă acasă, deoarece un membru al familiei sale avea probleme de sănătate.
Astfel că, l-a luat cu autoturismul și când au ajuns pe . Tg-J. a fost oprit de organele de poliție, care i-au cerut actele la control și să facă și testul de alcoolemie și spre stupefacția sa, organul constatator i-a spus că are alcoolemie peste limita legală, respectiv 0,11 mg/l, depășind cu 0,01 mg/l limita legală.
Atunci, petentul le-a explicat că nu consumase alcool, ci doar luase niște picături antitabac de la 01.01.2008 pentru a renunța la fumat, i-a arătat organului constatator cele două flacoane cu picături, însă acesta nu le-a luat în calcul, motiv pentru care petentul a cerut să i se refacă testul și să facă probe biologice, însă organul constatator i-a spus că trebuie să plătească pentru a i se recolta probe biologice.
Atunci, petentul i-a spus organului constatator că nu are bani asupra sa pentru că plecase în grabă, că va face contestație și atunci l-a pus să scrie pe procesul verbal că are obiecțiuni și le va face ulterior și a semnat procesul verbal pentru a-l lăsa să plece.
A menționat petentul că așa cum a scris în procesul verbal, a fost testat cu două aparate etilotest, deoarece nu funcționau la parametrii normali și a fost forțat să sufle de cinci ori și abia a șasea oară i s-a spus că are alcoolemie în sânge.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe art.31 si următoarele din OUG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea plângerii, a depus la dosar procesul-verbal de contravenție contestat si xerocopia cărții sale de identitate, dovada eliberată de intimat si a solicitat încuviințarea probei cu martorii F. C. și D. I..
Intimatul a depus în apărare întâmpinare, rezultatul aparatului etilotest cu care a fost testat petentul la data de 28.01.2014, acesta aflându-se la fila 23 dosar, raportul agentului constatator V. I. din data de 12.02.2014 și procesul verbal de contravenție contestat.
In ședința publică din data de 28.04.2014, la cererea reprezentantului petentului a fost încuviințată proba cu martori, respectiv F. C. si D. I..
Examinând plângerea dedusă judecății instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de Serviciul Rutier Gorj, s-a dispus sancționarea petentului cu sancțiunea principală constând în amendă în sumă de 382,5 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G nr. 109/2002 R, reținându-se că la data de 28.01.2014 a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, pe . alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La rubrica ,,alte mențiuni” a procesului-verbal, petentul a consemnat „Ieri, 27.01.2014, în jurul orei 20,00, am consumat 500 ml bere „Ursus” cu alcool, motiv pentru care nu solicit recoltarea probelor de sânge sau urină” și a semnat procesul verbal de contravenție.
Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că acesta îndeplinește condițiile de formă ale întocmirii lui, fiind respectate în cauză dispozițiile art.16 și art.17 din O.G nr.2/2001.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv mențiunile privind numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și domiciliul contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate absolută care se constată din oficiu de către instanța de judecată.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a avut în vedere faptul că nu întreaga materie a contravențiilor din dreptul intern reprezintă o “acuzație în materie penală”, în sensul autonom al Convenției Europene a Drepturilor Omului. O premisă contrară, în sensul că natură “penală” are întreaga materie a contravențiilor, nefiind de conceput vreo distincție din acest punct de vedere în interiorul unei materii cu caracter unitar, se lovește de cel puțin două contraargumente.
Primul are în vedere însăși modalitatea de analiză a Curții Europene, care nu pornește niciodată - nici chiar în situațiile în care s-a mai confruntat cu ipoteze similare - de la premisa că o anumită faptă contravenționala reprezintă o acuzație în materie penală. Curtea procedează în mod necesar și invariabil la o analiză a cazului concret dedus judecății, pentru clarificarea aplicabilității ratione materiae a art. 6 și subsecvent, a incidenței garanțiilor instituite de acesta.
Această analiză are loc prin aplicarea principiilor stabilite în cauzele Engel și alții împotriva Olandei și Oztürk împotriva Germaniei.
Pentru clarificarea conținutului noțiunii autonome de «acuzație în materie penală», necesară tocmai pentru a analiza realitățile procedurii în litigiu, Curtea a stabilit trei criterii și anume (a) calificarea faptei potrivit dreptului național, (b) natura faptei incriminate, (c) natura și gravitatea sancțiunii.
În ceea ce privește primul criteriu, în dreptul intern conducerea unui autoturism cu încălcarea regulilor de circulație prev. de O.U.G. nr. 195/2002, reprezintă o faptă contravențională și nu penală.
Însă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului calificarea faptei în dreptul național al statului în cauză are o valoare formală și relativă, reprezentând doar un punct de plecare în analiza efectuată de Curte ( cauza Weber împotriva Elveției).
Rațiunea pentru care calificarea realizată de dreptul intern nu este una absolută este prezentată de Curte în cauza Oztürk împotriva Germaniei. Astfel, ar fi contrar obiectului și scopului art. 6, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art. 6 o întreaga categorie de fapte, pe motivul că acestea ar fi contravenții.
Al doilea criteriu, natura faptei incriminate, este considerat de Curte cel mai important (cauza Jussila împotriva Finlandei), iar el presupune analiza alternativă a mai multor aspecte.
Astfel, un prim aspect analizat îl constituie sfera de aplicare a normei încălcate prin săvârșirea faptei. În ipoteza în care textul normativ se adresează tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special (de exemplu, militarilor în exercițiul funcțiunii, avocaților ținuți să respecte solemnitatea ședinței de judecată ori secretul profesional), atunci acesta este de aplicabilitate generală și art. 6 sub aspect «penal» devine incident (hotărârea Bendenoun împotriva Franței). Evident, aceasta nu exclude stabilirea unor condiții privind săvârșirea faptei, calitatea persoanei (de exemplu, șofer sau contribuabil) sau alte aspecte ale răspunderii juridice, în măsura în care norma își păstrează caracterul de generală aplicare.
Verificând existența acestui element în cauză, instanța de fond a constatat că O.U.G. nr. 195/2002 este un act normativ cu aplicabilitate generală, adresându-se tuturor cetățenilor, iar nu unui grup de persoane având un statut special, iar rațiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei reținute în sarcina petentului o constituie protejarea siguranței pe drumurile publice.
Un al doilea element analizat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl constituie caracterul represiv (punitiv) și disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate.
În cauză, sancțiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu este menită să acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancționa o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulația pe drumurile publice.
În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, natura și gravitatea sancțiunii, s-a avut în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancțiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată ( cauzele Campbell și Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).
În dreptul intern, după abrogarea prevederilor privind transformarea amenzii contravenționale în închisoare, art. 5 alin. 2 și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevăd că sancțiunile contravenționale principale sunt avertismentul, amendă contravențională și prestarea unei activități în folosul comunității, iar amenda contravențională are caracter administrativ.
Fiind distinctă de eventualele prejudicii produse prin săvârșirea faptei, amendă contravențională este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere având un caracter preventiv și sancționator.
În aceste condiții, trebuie analizat cuantumul acesteia, Curtea statuând în cauza Oztürk împotriva Germaniei că o amendă, chiar într-un cuantum moderat, nu este de natură să înlăture de plano aplicabilitatea laturii penale a art. 6.
În prezenta cauză, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 675 lei, însă instanța a avut în vedere faptul că potrivit art.63 alin. 2 C. penal, minimul amenzii penale îl constituie 150 lei, comparație care imprimă severitate sancțiunii aplicate petentului.
Ultimele două criterii formulate de Curtea Europeană pentru identificarea noțiunii autonome de «acuzație în materie penală » sunt alternative, nu cumulative, îndeplinirea oricăruia dintre ele ducând la concluzia că art. 6 sub aspectul laturii penale este aplicabil. Ca excepție însă, abordarea cumulativă nu este exclusă atunci când analiza separată a celor două criterii nu a fost suficientă pentru excluderea oricărui dubiu cu privire la natura faptei ce face obiectul cauzei (hotărârea Bendenoun împotriva Franței).
Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanța de fond a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”.
Mai mult, Curtea a stabilit în cauze precum Oztürk împotriva Germaniei ori Lutz împotriva Germaniei că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier (caracterul general al normei) și având un caracter represiv și disuasiv (scopul sancțiunii), întreaga procedură de aplicare și sancționare a amenzilor administrative în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art. 6. Același caracter îl are și sancțiunea suspendării dreptului de a conduce autovehicule în baza unui sistem bazat pe puncte de penalizare sau anularea acestui drept. Referitor la aceste aspecte, pe lângă caracterul normei incriminatoare, instanța europeana a folosit și criteriul gravitații sancțiunii, deoarece dreptul de a conduce un vehicul este de o mare utilitate pentru viața curentă a oricărei persoane sau pentru exercițiul unei activități profesionale.
Consecințele calificării faptei imputate petentului de către instanță în prezenta cauză drept acuzație în materie penală sunt acelea că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.
Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de fond a constatat că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt.
În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului.
De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.
A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția Europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.
Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța de fond a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă.
Exigențele textului menționat au în vedere că vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei).
Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.
Or, sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Textul articolului 34 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. Prin urmare, s-a arătat că în prezenta cauză, instanța nu a pornit de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci menținerea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de instanța de judecată.
Așadar, face o distincție clară între situația de fapt care se stabilește prin procesul-verbal de contravenție și aspectul, ce va fi ulterior stabilit, al vinovăției persoanei sancționate contravențional.
Procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, interogatoriul), situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție poate fi confirmată sau infirmată.
Transpunând aceste principii în speță, instanța de fond a observat că intimatul își susține acuzarea nu numai prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, ci și prin rezultatul testării efectuate cu aparatul Drager.
În analiza respectării principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G.nr.195/2002 au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viață și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că, interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală.
În același timp însă, persoana sancționată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității.
Instanța a dat posibilitate petentului să indice motivele de fapt și de drept ale plângerii sale, a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, constatând că petentul nu a înțeles să solicite alte probatorii.
Acestuia i s-a respectat astfel dreptul la un proces echitabil, oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza orice mijloc de probă și de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt descrisă în actul contestat nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul auto a faptei de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.
Așadar, instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută în procesul-verbal contestat a fost corect încadrată juridic de către agentul constatator.
Cât privește realitatea situației de fapt, instanța a observat că petentul nu a negat faptul că a fost depistat în trafic conducând sub influența alcoolului, de altfel, acest aspect rezultând și din dovada testării acestuia cu aparatul etilotest înaintată de intimat la dosar (fila 23), din care a rezultat că în data de 28.01.2014, orele 02:07, petentul a avut o îmbibație alcoolică de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, semnând totodată, înscrisul constatator al testării sale.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002.
Chiar și din declarația martorului F. C. I., a reieșit că în cursul lunii ianuarie 2014, într-o dimineață, în jurul orei 2, petentul a fost testat cu aparatul etilotest de mai multe ori, respectiv de 5 ori de organele de poliție, în timp ce se deplasa cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . Tg-J. și a rezultat o alcoolemie de 0,11 % mg/l alcool pur în aerul expirat.
Martorul D. I. a confirmat că petentul a fost testat cu aparatul etilotest de circa 5, 6 ori de organele de poliție, dar nu a știut care a fost rezultatul alcoolemiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, a fost respinsă plângerea formulată de petent și s-a menținut procesul-verbal de contravenție contestat, ca fiind temeinic și legal.
Împotriva sentinței a declarat apel petentul P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fond, admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
Prin motivele scrise de apel, apelantul petent a arătat că apreciază că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică, întrucât la pronunțarea hotărârii nu a ținut cont de probatoriu administrat în cauză, interpretând de asemenea în mod eronat înscrisurile sale.
Că, prin procesul-verbal contestat, întocmit de agentul de poliție din cadrul I.PJ. Gorj, s-a reținut în sarcina sa că ar fi condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul etilotest, susținând că avea o alcoolemie de 0,11 mg/l.
A menționat apelantul petent că starea de fapt reținută de agentul constatator nu este reală întrucât nu a consumat băuturi alcoolice, fiind adevărat că a băut dintr-o bere, însă cu mult timp înainte de a conduce, fiind imposibil practic să aibă o asemenea alcoolemie.
A considerat apelantul petent că, prin probatoriul administrat, a dovedit că nu consumase băuturi alcoolice și că a fost testat de 5-6 ori, aspecte reținute și de instanța de fond, considerând că, aparatul alcooltest marca DRAGER, folosit de agentul constatator, pentru constatarea contravenției prevăzute de art. 102 al. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, cu care a fost testat, nu este omologat și verificat metrologic, astfel că, rezultatele testării cu aceste aparat nu constituie probă judiciară, care să poată fi luată în considerare de instanța de judecată.
Că, aparatul etilotest cu care a fost testat apelantul petent, nu a fost supus verificării metrologice periodice de către Biroul Român de Metrologie Legală, iar în temeiul art. 22 C.pr.civ., avea obligația să verifice toate aceste aspecte.
De asemenea, a solicitat apelantul petent să aprecieze instanța că, deși intimatul I.P.J. trebuia să probeze fapta ce i-a fost imputată, aceea că a condus sub influența băuturilor alcoolice, proba vinovăției sale nu a fost întocmită în limitele legii întrucât, a considerat agentul de poliție a procedat greșit întocmind procesul-verbal doar pe baza testării cu aparatul etilotest, mijloc ce semnalează doar prezența etanolului în aerul alveolar expirat, informațiile de măsurare pe care le furnizează nefiind suficient de exacte, încât să asigure garanțiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool.
Etilotestul, acel aparat de tip Drager folosit de I.P.J., nu este un mijloc de măsurare a alcoolului din respirație avizat metrologic și ale cărui rezultate să constituie probe în fața instanței. Etilometrul este un alt tip de aparat folosit pentru detectarea alcoolului în aerul pulmonar, dar care trebuie să fie verificat metrologic și verificat anual. D. acesta poate produce probe judiciare, iar testarea sa nu s-a făcut cu un astfel de aparat, acel etilotest, putând fi cumpărat de către oricine din comerț și de pe internet.
Că, Laboratorul Național de Metrologie Legală nu-l acceptă ca și mijloc de probă pentru că nu este precis, fiind doar un aparat care poate să-ți dea o informație, dar aceasta poate fi eronată.
În Codul Rutier, O.U.G. nr. 195/2002, este specificat în mod clar că se constată contravențiile privind consumul de alcool cu aparatul etilometru, omologat și verificat anual de Laboratorul N. de Metrologie.
Ori, apelantul petent a fost testat cu mai multe aparate etilotest, respectiv de 5-6, aspecte dovedite prin proba testimonială și reținute de instanța de fond, iar rezultatul a fost la limita legală, rezultat pe care l-a considerat eronat.
Pentru lămurirea acestui aspect, a considerat apelantul petent că este necesar ca I.P.J. Gorj să depună la dosarul cauzei dovada omologării și verificării metrologice.
Nu ultimul rând, a solicitat apelantul petent să se aibă în vedere și teza subsidiară invocată la instanța de fond solicitând a se constata că, raportat la împrejurările producerii faptelor, la gradul acestora de pericol social sancțiunile aplicate sunt disproporționate cu pericolul social al faptei, împrejurare în care, a solicitat apelantul petent să se realizeze aplicarea prevederilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, dispunând înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, raportat la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, prin care se reține că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de urmările produse (.....).
Având în vedere cele menționate, apelantul petent a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fond, admiterea plângerii așa cum a fost formulată, dovada înțelegând să o facă cu proba cu înscrisuri.
Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat de SPR Gorj, s-a dispus sancționarea petentului cu sancțiunea principală constând în amendă în sumă de 765 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de conducere pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G nr. 109/2002 R, reținându-se că la data de 28.01.2014 a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, pe . alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind testat cu aparatul etilotest ARZE 0313.
Este de precizat că potrivit art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G nr. 109/2002 R, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de conducere sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.
Din economia acestei dispoziții reiese că latura obiectivă a contravenției prezentate, sub aspectul elementului material, constă în acțiunea de a conduce sub influența băuturilor alcoolice, neavând relevanță valoarea concentrației alcoolului în aerul expirat. Se impune mențiunea că respectiva valoare prezintă relevanță în cazul în care fapta este incriminată ca infracțiune, situație în care legiuitorul a prevăzut obligativitatea testării conducătorului auto de către polițistul rutier cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum este etilometrul, valorile măsurate de acesta constituind probe juridice pentru dovada săvârșirii de infracțiuni prevăzute de normele rutiere.
În conformitate cu dispozițiile art. 88 alin 3) din OUG 195/2002, stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, ori potrivit art. 6 pct.19 din același act normativ, prin mijloc tehnic certificat se înțelege dispozitivul care dovedește consumul de produse ori substanțe psihoactive ori prezența în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulație.
În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă fără putință de tăgadă că prin testarea petentului cu aparatul etilotest s-a constatat prezența alcoolului în aerul expirat, astfel că starea de fapt a fost corect reținută de agentul constatator în procesul verbal, petentul săvârșind contravenția prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G nr. 109/2002 R.
Mai mult, din analiza conținutului procesului verbal de contravenție, reiese că petentul a recunoscut că anterior consumase bere cu alcool și că nu solicită recoltarea de probe biologice, ori în măsura în care nu era de acord cu prezența alcoolului putea să uzeze de analiza de sânge sau urină.
În ceea ce privește faptul afirmat de către petent că a consemnat obiecțiunile în cuprinsul procesului verbal fiind indus în eroare de agentul constatator, tribunalul reține că în exercitarea atribuțiilor, este prezumată buna credință a agenților constatatori, petentul neproducând dovezi sub aspectul că a fost convins sau constrâns în vreun fel de polițist să completeze rubrica ,,alte mențiuni”.
Susținerea apelantului petent referitoare la faptul că a luat medicamente antitabac este fără relevanță juridică, pe de o parte că nu s-a făcut dovada respectivei apărări, iar pe de altă parte că, și în cazul în care și-a administrat un astfel de tratament, trebuia să cunoască faptul că medicamentul conține alcool și nu are voie să conducă autovehiculul pe drumurile publice.
În legătură cu teza subsidiară a înlocuirii sancțiunii cu avertisment, față de gradul de pericol social pe care-l relevă contravenția săvârșită de petent, prin punerea în pericol a siguranței circulației rutiere, fiind vorba de viața, integritatea și sănătatea persoanelor, tribunalul apreciază că sancțiunea amenzii aplicate reflectă corect gravitatea faptei, motiv pentru care va fi menținută așa cum a fost dispusă de agentul constatator.
În raport de cele expuse, criticile apelantului intimat se privesc a fi neîntemeiate, și, pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin 1 C.proc.civ. apelul de față urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul petent P. V., identificat prin C.N.P._, cu domiciliul în Tg-J., ., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4776 din 01.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, având C.I.F_, cu sediul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08 Aprilie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, O. C. S. | Judecător, A. S. S. | |
Grefier, C. C. |
Red. A.S.S.
Tehnored. C.C.
Judecăt. fond D. I.
4 ex./ 05.06.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 992/2015.... → |
|---|
