Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 09-09-2015, Tribunalul GORJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6876/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 1699/2015

Ședința publică de la 09 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător C. B.

Grefier R. C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul-pârât I. T. de Muncă Gorj împotriva sentinței civile nr. 6321 din data de 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. P. S.R.L., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile, apelantul pârât fiind reprezentat de consilier juridic cu delegație nr._/09.09.2015 depusă în ședință publică.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În condițiile art. 131 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art. 482 C.pr.civ. tribunalul a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În condițiile art. 244 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 479 C.pr.civ. tribunalul declară încheiată cercetarea procesului și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C.pr.civ., acordând cuvântul.

Reprezentanta apelantului pârât solicită admiterea apelului și modificarea sentinței civile ți menținerea procesului verbal în cuantumul aplicat. A arătat că fapta constatată și reținută prin procesul verbal contestat nu a avut un caracter izolat și ulterior intimata petentă a intrat în legalitate ca urmare a unui control.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr. 6321 din 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea formulată de reclamanta N. P. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă, fiind înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/06.05.2014, cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 02.04.2014 inspectorii intimatului au efectuat un control la punctul de lucru aparținând petentei, situat în ., având ca scop identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale și verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 53/2003 și H.G. nr. 500/2011.

Controlul s-a efectuat în prezența administratorului petentei, ocazie cu care s-a constatat, pe baza declarațiilor salariaților C. M. A., Cretan V. și D. M., că aceștia lucrează în beneficiul petentei, fără a avea încheiate forme legale de angajare.

În urma celor constatate, petenta a fost sancționată contravențional, în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2002, cu amendă în cuantum de 30.000 lei.

Prin plângerea de față petenta a contestat procesul verbal de contravenție, arătând că persoanele surprinse în timp ce prestau o activitate în beneficiul petentei nu aveau încheiată o înțelegere prealabilă cu petenta, prestând activitatea din proprie inițiativă și nu la cererea reprezentantului petentei.

Instanța, procedând în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 la verificarea legalității și temeiniciei actului contestat, a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul cuprinde mențiunile obligatorii la care se referă art. 17 din O.G. nr. 2/2001, în lipsa cărora operează sancțiunea nulității absolute

În ceea ce privește temeinicia, instanța a reținut că potrivit art. 16 din Legea nr. 53/2002, ,,Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului”, nerespectarea acestor prevederi constituind contravenție, potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ.

În speță, cele trei persoane surprinse la punctul de lucru al petentei au declarat, în prezența inspectorilor de muncă, că lucrează începând din data de 01.04.2014 și respectiv 02.04.2014, fără să încheie contract individual de muncă cu reclamanta.

Faptul că cele trei persoane prestau o activitate a rezultat din planșele foto depuse la dosar.

Audiați în fața instanței, numiții C. V. și C. M. A. au declarat că prestau o activitate în folosul petentei împreună cu D. M., acesta din urmă arătând că se afla printre stivele de lemne deoarece administratorul îi ceruse acest lucru, dar el nu presta nicio activitate pentru petentă.

Față de cele reținute, instanța a constatat că petenta, permițând accesul celor trei persoane în incinta punctului de lucru, în scopul de a presta o activitate în beneficiul acesteia, fără a încheia contracte individuale de muncă cu persoanele respective, a încălcat prevederile art. 16 din Legea nr. 53/3003, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în raport de împrejurările în care s-a săvârșit fapta, ținând seama de gradul de pericol social al acesteia, urmările faptei, antecedentele contravenționale ale petentei.

Pornind de la aceste criterii și având în vedere faptul că persoanele surprinse la punctul de lucru al petentei se prezentaseră la lucru cu o zi și respectiv două zile înaintea controlului, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale poate fi înlocuită cu sancțiunea avertisment, urmările faptei fiind relativ reduse, ulterior controlului încheindu-se contracte individuale de muncă cu cele trei persoane, așa cum a susținut intimatul în cuprinsul întâmpinării.

S-a avut în vedere și faptul că petenta nu a mai fost sancționată contravențional.

Pentru considerentele expuse, plângerea a fost admisă în parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie cu motivarea, în esență, că situația de fapt este cea reținută de către agentul constatator în procesul verbal de contravenție, iar intimata petiționară nu a reușit să facă dovada existenței altei stări de fapt, decât cea reținută în procesul verbal contestat.

Din actul de control și din probatoriul administrat de către instanța de fond s-a reținut faptul că persoanele surprinse desfășurau activități pentru intimata petiționară, iar din declarațiile date de aceștia, nu a reieșit faptul că ar fi avut semnate contracte de muncă la data controlului, ba chiar au recunoscut că prestau activitate la momentul controlului.

Cu toate că s-a reținut săvârșirea faptei și s-au apreciat ca nesincere declarațiile date în fata instanței de judecată, s-a considerat că nu se impune aplicarea sancțiunii minime stabilite de legiuitor pe motiv că în speța de față lipsește prejudiciul ca urmare a intrării ulterioare în legalitate și astfel s-a apreciat că scopul sancțiunii poate fi atins prin înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

Critica acestui raționament vizează tocmai caracterul neizolat al faptei săvârșite în sensul că din trei persoane găsite prestând activitate, nici una nu avea încheiat contract de muncă, iar . tocmai consecința acestui control și nicidecum corectitudinea și sinceritatea intimatei petente. Controlul și declarațiile au fost date în prezența administratorului.

Contractele încheiate celor trei persoane găsite muncind fără forme legale de angajare, au fost încetate la scurt timp, fapt ce arată că au fost încheiate pentru a se putea face apărări în prezenta cauză.

Nu poate împărtăși punctul de vedere al instanței de fond, considerând că se impune menținerea amenzii aplicate în cuantumul stabilit de către agentul constatator, întrucât contravenția a fost aplicată în baza declarațiilor date și semnate de persoanele găsite prestând activități acolo și acestea nu pot fi combătute de declarațiile nesincere făcute ulterior.

Sub acest aspect, nu poate împărtășii punctul de vedere al instanței de fond, considerând că se impune menținerea amenzii aplicate în cuantumul stabilit de către agentul constatator, deoarece legiuitorul sancționează concret fapta de care se face vinovată petenta prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 întrucât I. C. la momentul controlului presta activitate în beneficiul intimatei petente fără a avea încheiat contract de muncă în forma scrisă.

Astfel, a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii civile 6321/23.10.2014 în sensul menținerii procesului verbal de contravenție GJ nr._/06.05.2013 așa cum a fost el aplicat, iar pe fond respingerea plângerii contravenționale.

Tribunalul, analizând apelul declarat în raport de motivul invocat, privit prin prisma dispozițiilor legale incidente, precum și în raport de probele administrate în cauză, constată că apelul este nefondat, critica fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, coroborat cu declarațiile de martor date de persoanele surprinse la lucru, întinderea în timp a faptei ilicite a fost scurtă, de aproximativ 1-2 zile dovedite prin probe.

Așa fiind, în prezenta cauză reclamanta a dovedit faptul că a intrat în legalitate într-un timp foarte scurt, apelantul nefăcând dovada afirmației încheierea contractelor de muncă a fost pro causa.

De asemenea, reclamanta nu are antecedente contravenționale în materia Legii nr. 53/2003.

În consecință, în mod corect instanța de fond a constatat că sancțiunea avertismentului răspunde mai bine cerințelor de la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la individualizarea sancțiunilor contravenționale.

Văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 C.pr.civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-pârât I. T. de Muncă Gorj cu sediul în Tg-J., .. 154, județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 6321 din data de 23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă . cu sediul în comuna Mușetești, ., județ Gorj, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. C.

Judecător,

C. B.

Grefier,

R. C.

Red. C.C./Tehnored. C.R.

j.f. P. O.C.

4 ex./02.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 09-09-2015, Tribunalul GORJ