Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1275/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1275/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 11602/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia nr. 1275/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător A. M. N.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat I.P.J. G. în contradictoriu cu intimata petentă . Tg.J., având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat, după care,

În condițiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 482 C. pr. civ. tribunalul a verificat din oficiu și a stabilit că este instanță competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ. tribunalul declară încheiată cercetarea procesului, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr. 6894 din 12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea, înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 6.08.2014 cu sancțiunea avertismentului.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut faptul că prin procesul verbal . nr._ din 06.08.2014 încheiat de I. G., petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 alin.3 și art.3 alin.3 din HG 301/2012, sancționate de art.4 lit. c din același act normativ.

Prin actul de constatare s-a reținut că societatea petentă nu a adoptat măsurile de siguranță ce se impun pentru obiectivul Club Regal, în sensul că nu a întocmit prin experți abilitați analiza de risc și nu a luat măsura asigurării cu pază umană a discotecii pe timpul funcționării.

Verificând procesul-verbal contestat, din punct de vedere al legalității, instanța a constatat că sunt respectate cerințele imperativ-limitativ prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, care ar putea fi luate în considerare și din oficiu.

Potrivit art.2 alin.3 din anexa HG 310/2012 “Adoptarea măsurilor de securitate prevăzute la alin. (1) se realizează în conformitate cu analiza de risc efectuată de unitate, prin structuri de specialitate sau prin experți abilitați, care dețin competențe profesionale dobândite pentru ocupația de evaluator de risc la securitatea fizică, iar potrivit art. 3 alin 3 din aceeași anexă” Pentru asigurarea pazei, ordinii și siguranței localurilor publice, hotelurilor, motelurilor, campingurilor, cluburilor, pensiunilor, discotecilor și altor locuri de distracție sau de agrement, administratorii acestora au obligația de a folosi personal de pază calificat și atestat, potrivit legii”

Conform art.3 pct. 2 din HG 301/2012 constituie contravenție încălcarea prevederilor din normele metodologice încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3) din anexă referitoare la efectuarea analizei de risc la securitate fizică, iar potrivit art. 4 lit. c această contravenție se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Verificând cuprinsul procesului verbal, respectiv textele legale aplicate, instanța a constatat că deși agentul constatator a descris două fapte, acesta a sancționat doar fapta referitoare la efectuarea analizei de risc la securitate fizică. Prin urmare, instanța a analizat temeinicia procesului verbal doar prin raportare la fapta pentru care petenta a fost sancționată.

Petenta a depus raportul de evaluare și tratare a riscurilor la securitate fizică întocmit la data de 18.08.2014, deci ulterior întocmirii procesului verbal.

Instanța nu a reținut susținerea petentei în sensul că termenul privind obligația elaborării analizei de risc a fost prorogat până la data de 1 ianuarie 2016 întrucât așa cum rezultă din HG 877/2014, depus și de petentă la dosar, prorogarea termenului este incidentă doar unităților înființate până la data de 16.06.2012, or, potrivit certificatului de înregistrarea a petentei(fila 7), aceasta s-a înființat ulterior datei de 16.06.2012, respectiv în august 2012.

Prin urmare constatând că procesul verbal este legal și temeinic încheiat cu privire la această contravenție, instanța a analizat în continuare sancțiunea aplicată.

Deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentei, faptul că s-a întocmit analiza de risc la puțin timp după constatarea contravenției, această împrejurare determină aprecierea instanței că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin.5 și art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001. Aceasta sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.

În consecință, instanța a admis în parte plângerea contravențională și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și punându-i în vedere să respecte pe viitor dispozițiile legale.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat intimatul I.P.J. G., apreciind că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive:

În expunerea motivelor de apel s-a arătat faptul că fapta săvârșită nu are un grad de pericol social scăzut, astfel încât nu se justifică aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

Regimul sancționator sever stabilit de legiuitor pentru astfel de fapte, în scopul protejării patrimoniului persoanelor juridice, confirmă susținerea apelantului.

Consideră că trebuie avută în vedere și atitudinea duplicitară a petentei, reflectată în plângerea contravențională, aceasta solicitând în principal anularea procesului-verbal și doar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

În condițiile date. Este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petenta va putea fi determinată ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Față de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a plângerii.

În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30, alin. 2 din același act normativ, intimata I.P.J. G. este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele din C. pr. civ. și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2, teza a doua din C. pr. civ. s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata petentă nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ din 06.08.2014 încheiat de I. G., petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 2 alin.3 și art.3 alin.3 din HG 301/2012, sancționate de art.4 lit. c din același act normativ.

În urma administrării probatoriului, instanța de fond a admis în parte plângerea, a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 6.08.2014 cu sancțiunea avertismentului.

Raționamentul instanței de fond la pronunțarea acestei sentințe a avut la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, art. 21 alin. 3 din același act normativ,conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”, precum și art. 7 alin. 3 prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.

În fundamentarea convingerii instanței potrivit căreia s-a impus aplicarea sancțiunii avertismentului, au fost avute în vedere aspectele concrete cu privire la săvârșirea faptei de către contestatoare.

Criticile apelantului vizează atât netemeinicia, cât și nelegalitatea sentinței, considerând că situația de fapt este ce a reținută de către agentul constatator, iar intimata petiționară nu a reușit să facă dovada existenței unei alte stări de fapt.

În opinia tribunalului, sentința instanței de fond este temeinică și legală prin reindividualizarea sancțiunii amenzii, cu sancțiunea avertisment, s-a creat o proporționalitate între fapta săvârșită și gradul de pericol social concret al acesteia, astfel, în mod corect instanța de fond a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea sancțiunii în sensul că aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Un alt argument este acela că, orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.

Mai mult, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite.

În acest context, tribunalul constată că soluția instanței de fond prin care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, este temeinică și legală, de natură să creeze o proporționalitate între fapta săvârșită și gradul de pericol social concret, motiv pentru care, în condițiile art. 480 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat apelul promovat de către Inspectoratul de Poliție al Județului G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul intimat I.P.J. G., cu sediul în Târgu J., ., jud. G. împotriva sentinței civile nr. 6894 din 12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă ., J_, CUI_, cu sediul procesual ales în Tg-J., ., nr. 2, ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015, la Tribunalul G..

Președinte, Judecător,

L. B. A. M. N.

Grefier,

L. C.

Red. L.B.

Tehnored. L.C.

Jud. Fond. M. P.

4 ex/05.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1275/2015. Tribunalul GORJ