Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 11-03-2015, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 772/263/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 722/2015
Ședința publică din 11 martie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.1128 din 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent V. V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat intimatul petent asistat de avocat A. A., lipsă apelantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 03.09.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 18.03.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 18.03.2015 la data de 28.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Gorj nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent V. V., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel.
Intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, prin rezoluția din data de 23.12.2014 și luând la cunoștință de aceasta la data de 07.01.2015, în consecință, prin rezoluția din data de 21.01.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 11.03.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
Reprezentanta intimatului petent precizează că nu mai are alte cereri.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC., acordând cuvântul.
Avocat A. A. solicită într-o primă teză respingerea apelului ca nefondat, iar în a doua teză solicită casarea cu trimitere pentru motivele formulate prin precizarea ulterioară întâmpinării. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.1128 din 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de reclamantul V. V., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Gorj, s-a înlocuit sancțiunea amendă de 2000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 03.04.2014 încheiat de Poliția Mătăsari, jud. Gorj, cu sancțiunea „avertisment”. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 03.04.2014 reclamantul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legii nr.333/2003.
În conformitate cu dispozițiile art.34 din OG 2/2001, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia actului de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, și a reținut, sub aspectul legalității că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din OG nr.2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să fie invocate din oficiu. De altfel, reclamantul nu invocă motive de nulitate a procesului verbal de contravenție. Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției, din analiza prevederilor art.34 din actul normativ indicat reiese că procesul verbal face dovadă cu privire la situația de fapt constatată până la proba contrarie. În speță, din coroborarea probelor administrate în cauză, reiese că, reclamantul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție contestat, neexistând astfel elemente de natură să influențeze temeinicia procesului verbal. Deși nu s-au putut reține motive de nelegalitate și netemeinicie în privința procesului verbal, instanța are posibilitatea să aprecieze asupra întinderii sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, potrivit dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001. Instanța constată că amenda de 2000 lei este disproporțională în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către reclamant și de urmările produse.
Astfel, față de criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, ținând seama de gradul de pericol social minim al faptei ce rezultă din împrejurările concrete, de împrejurarea că nu s-au produs urmări grave, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii contravenționale este mult prea aspră. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că scopul regimului sancționator în materie contravențională este în primul rând de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi fapte, apreciind astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment este suficientă pentru prevenirea săvârșirii pe viitor a unei astfel de contravenții de către reclamant, motiv pentru care a admis în parte a plângerea și a modificat procesul-verbal de contravenție atacat, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii în cuantum de 2000 lei aplicată prin actul atacat cu sancțiunea avertismentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, s-a arătat că din probele administrate a rezultat că petentul a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat cu amendă. S-a arătat că fapta săvârșită, prevăzută de legea nr.333/2003, nu are un grad de pericol social scăzut, astfel încât nu se justifică aplicarea unei sancțiuni mai blânde. Regimul sancționator sever stabilit de legiuitor pentru astfel de fapte, în scopul protejării patrimoniului persoanelor juridice, confirmă susținerea sa. De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea petentului, reflectată în plângerea contravențională, acesta solicitând anularea procesului-verbal, prezentând instanței o stare de fapt neconformă cu realitatea. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a plângerii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001. În baza art.411 alin.1 pct.21 teza a doua din codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În condițiile art.205 și următoarele NCPC, intimatul petent V. V., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.1128 pronunțată la data de 26.06.2014 în dosarul nr._ de Judecătoria Motru, menținerea hotărârii ca temeinică și legală.
În fapt, prin apelul formulat se critică soluția primei instanței prin prisma aprecierii eronate a gradului de pericol social scăzut al faptei, susținându-se că aplicarea sancțiunii avertismentului nu este de natură a determina petentul "să nu mai săvârșească astfel de fapte". Motivele invocate sunt neîntemeiate, deoarece sancțiunea contravențională a amenzii a fost aplicată în temeiul OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act juridic care prin art.5 alin.5 prevede faptul că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al fapte, dispoziție în raport cu care judecătorul fondului a apreciat în mod corect, starea de fapt, admițând plângerea și înlocuind sancțiunea amenzii cu sancțiunea contravențională "avertisment".
În speță, în mod temeinic s-a apreciat că din împrejurările concrete, nu s-au produs urmări grave, sancțiunea amenzii fiind mult prea aspră, disproporționată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, instanța de fond aplicând în cauză, în mod corect dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001. "Art.21.-(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. "
În concluzie față de motivele invocate a solicitat respingerea apelului, formulat de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.1128 pronunțată la data de 26.06.2014 în dosarul nr._ de Judecătoria Motru, menținerea acestei hotărâri ca temeinică și legală. În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 205 c.proc.civ.
La data de 14 ianuarie 2015 intimatul petent V. V., a formulat completare la întâmpinare prin care a învederat, in sprijinul aceleiași cereri de respingere a apelului si de menținere a sentinței civile nr.1128/26 06 2014 pronunțata de Judecătoria Motru in dosarul nr._, faptul că a prezentat instanței de fond o situație cat se poate de reala si de adevărata si nicidecum neconforma cu realitatea așa cum susține apelanta, iar ceea ce i se poate eventual imputa ar fi doar o comunicare deficitara dar si aceasta se poate explica prin faptul ca are formație profesionala de inginer, iar limbajul si modul de abordare al lumii instanțelor este diferit total de logica mea.
In primul rând a învederat instanței si a precizat si demonstrează si pe aceasta cale, faptul că acesta deține funcția de director al UMC Jilț Nord. Aceasta unitate funcționează in cadrul Sucursalei Divizia Miniera Tg J. din cadrul Societății Comerciale CE O Oltenia SA. S.C. C E Oltenia S.A., este societate administrata in mod dualist si reprezentata de către directorul general executiv si directorul financiar, si doar cei doi reprezentanți legali pot sa mandateze prin procura speciala anumite persoane care sa ii reprezinte si sa stabilească limitele in care ii pot reprezenta .
Stabilirea planului de paza este in competenta exclusiva a ., iar acesta, chiar din postura de director al UMC Jilț Nord, nu are mandat special dat de reprezentanții legali ai angajatorului, care sa îi confere competenta de a dispune de prerogativa stabilirii numărului posturilor de paza, amplasamentul efectiv al acestora sau a perioadei de paza si nici posibilitatea de a controla firma contractanta in vederea efectuării pazei. Prin hotărârea directorului S.C. CEO S.A. si anexa la aceasta hotărâre s-au stabilit competentele privind semnarea documentelor referitoare doar la activitatea de resurse umane,aceste prevederi sunt in conformitate cu art.209 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul societății pentru anii 2013-2014 . Ori in baza acestei împuterniciri, ca si director, a stabilit atribuțiile fiecărui angajat si a întocmit fisele fiecărui loc de munca din unitate. Cei doi angajați: mașinistul B. V. si lăcătușul M. D. V., despre care sa susține greșit ca ar fi fost introduși in posturile de paza 2 si 3, se aflau in exercitarea atribuțiilor lor normale de serviciu si nu in posturile de paza. A solicitat să se observe actele depuse, care demonstrează ca in ziua de 28 03 2014,( zi de vineri a săptămânii de lucru ) cei doi acolo își desfășurau activitatea si chiar daca sunt mașiniști sau lăcătuși ei trebuie sa supravegheze permanent buna funcționare a benzii transportoare indiferent ca este in întrerupere sau in funcționare . Conform fisei postului salariații (inclusiv cei doi) răspund material pentru integritatea patrimoniului pe care l-au primit sub semnătura.
Paza la care se face referire in procesul verbal de contravenție operează doar in zilele de sâmbăta si duminica, atunci când, dat fiind programul de lucru, utilajele rămân fără supraveghere din partea angajaților si exista pericolul sustragerii de componente sau al deteriorării. Aceasta este de fapt si rațiunea pentru care se întocmește un plan de paza. Ori, este ilogic sa susții ca . joi, in timp ce se desfășura activitatea in schimbul II de către persoane angajate si cu atribuții bine stabilite - inclusiv supravegherea utilajelor, posturile de paza 2 si 3 ar fi fost activate. Pentru serviciile de paza se plătește separat unei firme specializate de paza. Mai mult decât atât linia II de halda era in stare de funcționare si chiar daca era in staționare ea putea sa pornească in orice moment iar prezenta celor doi angajați era absolut obligatorie pe acel traseu.
De fapt locul de munca al celor doi presupune deplasarea permanenta, minut de minut pe un anumit traseu bine determinat, de-a lungul benzii transportoare si supravegherea acesteia stricta. Ori, susținerea agentului constatator cum ca petentul a săvârșit aceasta contravenție rezultând din faptul ca in acea zi de joi s-a constatat ca cei doi muncitori s-ar fi aflat in posturile de paza, in scopul pazei definite de legea nr.333/2003, este total eronata. Daca ar fi fost surprinși . duminica sau sâmbăta, in lipsa personalului angajat alta ar fi fost situația dar așa cum a fost fapta constatata si descrisa demonstrează doar ca s-a acționat superficial si cu intenția vădita de a se crea doar o aparenta de legalitate a demersului.
In dovedire a depus la dosar următoarele înscrisuri: planul de paza; hotărârea directorului S.C. CEO S.A. si anexa; fisa postului de mașinist; fișa postului de lăcătuș mecanic; anexele plasare personal aferente lunii martie 2014; fisele de evidențiere timp lucrat in ce privește cele doua persoane Magurean V. si B. V..
Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se confirmă situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției, situație recunoscută parțial de către intimatul petent, încă de la motivarea plângerii contravenționale, iar instanța de fond a procedat, în condițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în raport de conduita contravenientului, precum și în funcție de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale intimatului petent.
Ca atare, instanța de fond în mod corect a reținut faptul că probele existente la dosar susțin starea de fapt prezentată în procesul verbal de constatare a contravenției, cu atât mai mult cu cât recurenta intimată nu a administrat contraproba testimonială, raportat la faptul că legiuitorul incriminează fapta prevăzută de art.52 lit.a și art.60 lit.f din Legea nr.333/2003 în sensul că intimatul petent, în calitate de conducător de unitate deținută cu orice titlu la I.I.S. din Motru, nu a luat măsurile necesare pentru a asigura, organiza și funcționa paza la locul unde avea desfășurat punctul de lucru prin absență, facilitând spargerea rastelului de butelii.
Conform dispozițiilor art.52 lit.a din legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor: „Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), în care funcționează sisteme de pază, au următoarele obligații: a) răspund de organizarea și funcționarea pazei unităților, bunurilor și valorilor pe care le dețin, cu orice titlu;”.
Conform dispozițiilor art.60 lit.f din legea nr.333/2003: „Constituie contravenții la prezenta lege următoarele fapte: f) neîndeplinirea de către conducătorii unităților a obligațiilor prevăzute la art. 52;”.
Conform dispozițiilor art.61 lit.b din legea nr.333/2003: „(1) Contravențiile prevăzute la art.60 se sancționează după cum urmează: b) cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravențiile prevăzute la lit. a)-d) și f);”.
Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.
Nu se poate reține faptul că instanța ar fi favorizat intimatul reclamant pe motiv că aceasta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii întrucât așa cum agentului constatator legiuitorul a permis acestuia să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională, astfel că soluția pronunțată nu poate fi reținută ca fiind netemeinică sau nelegală.
Instanța de fond a motivat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului raportat la atitudinea intimatului, precum și la gradul scăzut de pericol social și în consecință a respectat dispozițiile art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că: avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatului petent, în sensul că aceasta nu este cunoscut cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentului care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor referitoare la circulația autovehiculelor pe drumurile publice iar circumstanța de fapt constând în reducerea vitezei cu aproximativ 30 km/h poate să conducă la prezumția că maximul înregistrat era urmare a unei manevre anterioare de deplasare și nu a circulației în mod obișnuit cu astfel de viteză.
În consecință instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii raportat la dispozițiile menționate anterior, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate, apreciindu-se în mod corect că și prin sancțiunea contravențională cu avertisment se poate îndeplini scopul și rolul acesteia ce poate determina îndreptarea intimatei petente a acestei atitudini de neîncheiere a unui contract de muncă sau a altor forme de angajare în condițiile legii.
Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”
Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.
Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Analizând lucrările dosarului, rezultă că recurenta a fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art.7 lit.f din HG nr.1010/2004: nerespectarea prevederilor art.1 alin.3 din normele tehnice prevăzute în anexa nr. 3; Aplicațiile cu sisteme de alarmare împotriva efracției se proiectează, se instalează și se utilizează cu respectarea prezentelor norme tehnice.2, în concret, faptul că la controlul efectuat s-a constatat că Agenția Loto nu este asigurată cu sistem de alarmă, sistem de supraveghere video cu circuit închis, la ghișeul casieriei sunt montate gratii metalice fără geam antiglonț și fără sertar cu preluarea indirectă a valorilor, că la exterior agenția are tocării cu geam termopan, ușa fiind prevăzută cu o yală și un singur lacăt, fără gratii metalice.
Așa cum rezultă și din raportul din 19 mai 2014 întocmit de agentul constatator, conform dispozițiilor art.3 alin.3 din legea nr.333/2003 se menționează că „la unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor”. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește sancționarea persoanelor juridice și a persoanelor fizice prevăzute de dispozițiile art.3 alin.2 din OG nr.2/2001, în sensul că persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții. De asemenea, în raport de dispozițiile art.2 alin.1 din legea nr. 333/2003 obligațiile legale privind paza valorilor revin societăților comerciale indiferent de natura capitalului social.
În consecință, agentul constatator nu a stabilit în mod corect cine este subiectul faptei contravenționale, raportat la dispozițiile art.28 din legea nr.333/2003, în care se menționează că, au obligația să asigure paza, mijloacelor mecano-fizice de protecție și sistemele de alarmare împotriva efracției, conducătorii unităților, care în raport de dispozițiile art.3 alin.1 stabilesc modalitățile concrete de organizare și executare a pazei cu referire la faptul că, unitățile sunt cele prevăzute la art.2 alin.1 din aceeași lege. Având în vedere dispozițiile art.16 din OG nr.2/2001, instanța de apel constată că procesul verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate absolută, astfel că tribunalul nu va menține soluția instanței de fond, cu motivarea prezentată mai sus, având în vedere lipsa calității de subiect al faptei contravenționale prevăzută de art.52 lit.e din legea nr.333/2003, precum și la caracterul răspunderii contravenționale care este o răspundere personală și care poate aparține doar persoanei fizice sau persoanei juridice.
Conform art.60 litera a din Legea nr.333/2003 constituie contravenție: „neluarea masurilor de organizare si funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) si (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) si la art. 18 alin. (2) si (3);”. Din dispozițiile art.3 alin.1-3 din aceeași lege rezultă calitatea de subiect al contravențiilor prevăzute în acest domeniu al conducătorilor unităților prevăzute la art.2 alin.1, respectiv: „In funcție de importanta, specificul si valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al politiei, pentru sistemele civile de paza, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare si de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, paza cu gardieni publici, paza proprie sau paza prin societăți specializate. Unitățile grupate pe un anumit spațiu pot organiza, cu avizul politiei, paza in comun cu gardieni publici, paza proprie sau prin societățile specializate de paza. Conducătorii acestor unități stabilesc forma de paza, obligațiile si răspunderile fiecărui beneficiar, inclusiv cele privind întocmirea planului de paza. La unitățile unde nu este posibila realizarea unui sistem de paza organizat, conducătorii acestora sunt obligați sa execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei si integrității bunurilor.”.
Prin urmare, potrivit acestor norme, doar conducătorul unității ce deține bunuri și valori importante va avea obligația de a stabili și de a prevedea in proiectul de executare a lucrării pentru spațiul destinat unității, instalarea sistemelor tehnice de paza și alarmare, având astfel calitatea de subiect al contravenției mai sus menționate.
În consecință, intimatul petent nu are calitatea de subiect al contravenției reținută în procesul verbal, întrucât calitatea de subiect al contravenției îl are conducătorul acestei unități și nu unitatea ca persoană juridică, întrucât răspunderea contravențională revine conform art.3 numai conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv: ”Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale si locale, regiile autonome, companiile si societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite in prezenta lege unități, sunt obligate sa asigure paza acestora.”
Pe cale de consecință se constată că fapta astfel descrisă de către agentul constatator este o faptă incriminată de legiuitorul național ca fiind o faptă contravențională cu subiect calificat, astfel că în condițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001 s-ar fi impus constatarea nulității actului contestat, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiul nulla poena sine legem (nici o pedeapsă fără lege), principiu ce reprezintă unul din garanțiile procesuale reglementate în dreptul penal și care este în concordanță cu prezumția de nevinovăție. În constatarea unei fapte contravenționale agentul constatator avea obligația să stabilească în raport de temeiul juridic în care este încriminată fapta contravențională, fără ca agentul să poată face vreo analogie sau vreo apreciere la oportunitatea încriminării vreunei persoane fizice sau juridice, întrucât acolo unde legea distinge în mod expres și limitativ, agentul nu poate adăuga, astfel că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției de față era nul absolut, având în vedere dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001. În caz contrar, agentul constatator s-ar substitui legiuitorului, încălcând astfel principiul legalității care guvernează răspunderea contravențională și pe cale de consecință procesul verbal de contravenție era lovit de nulitate, deoarece constată și sancționează o faptă ce nu este incriminată ca fiind contravenție.
Întrucât sancțiunea a fost aplicată unei persoanei care avea calitatea de șef de unitate minieră UMC Jilț Nord, structură din cadrul . SA și nu de conducător al acestei companii naționale, procesul verbal era nelegal, fiind întocmit față de o persoană care nu poate avea calitatea de subiect activ al unei asemenea contravenții, astfel că agentul constatator nu a depus minimul de diligențe, în sensul verificării calității de conducător al unităților prevăzute la art. 2 alin.1 din legea nr.333/2003, pentru a putea constata calitatea de subiect al acestor tipuri de contravenții, reglementate de legiuitorul național în domeniul răspunderii contravenționale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, în mod nelegal aplică sancțiunea unei persoane care nu are această calitate.
Subiectul activ al acestei contravenții este doar persona fizică ce are calitatea de conducător al unităților prevăzute la art.2 alin.1 din legea nr.333/2003, nefiind prevăzută și persoana fizică ce are calitatea de conducător a unei structuri din cadrul companiei naționale, astfel că în această situație legiuitorul a prevăzut că subiectul activ al contravenției este un subiect calificat și ca atare dacă persoana sancționată contravențional nu are calitatea prevăzută de actul normativ special de sancționare, procesul verbal de contravenție este nelegal întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale contravenției, și anume, cel al calității de subiect activ al contravenției reținute.
În consecință înainte de a trece la analiza elementelor care trebuia să le cuprindă un proces verbal de constatare a contravenției, instanța de fond avea obligația să fii verificat elementele obligatorii ale acesteia, întrucât în lipsa unuia, cum sunt subiectul activ al contravenției, dispare unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, măsura în care procesul verbal este lovit de nulitate, temeiul juridic fiind dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, deoarece în lipsa menționării unuia din elementele constitutive ale contravenției, evident instanța de judecată este pusă în imposibilitatea obiectivă de a verifica dacă fapta descrisă a fost săvârșită de către intimatul petente și dacă răspunderea contravențională a fost angajată în condițiile garanțiilor procesuale.
Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.175 și următoarele NCPC și analizate de la caz la caz.
Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art.175 NCPC, și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.
Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravențiilor, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, în ceea ce privește contravenția descrisă și nu se mai impunea a fi analizate motivele de netemeinicie invocate în cererea de apel de către apelantul intimat.
Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 1128 din 26.06.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent V. V. domiciliat în comuna Drăguțești, ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2015 la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.C.B.
Tehnored.E.D.M.
16.04.2015
4 ex.
j.f.C.I.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 298/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
