Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 660/2015. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 660/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 71/317/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia nr. 69/2015

Ședința publică din 14 ianuarie 2015

Completul compus din:

Președinte: C. B.

Judecător: C. C.

Grefier: E. D. M.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent B. D. A. împotriva sentinței civile nr. 660 din data de 02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj și intervenienții S. D. C., . E., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat apelantul petent, fiind lipsă intimatul și intervenienții.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În conformitate cu dispozițiile art.95 alin (2) Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 30.05.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 26.01.2015.

În raport de dispozițiile art. 470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 16.12.2014 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 14.01.2015, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia recentă a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.1² din Legea medierii.

În condițiile art.244 alin.1 și alin.2 NCPC coroborat cu art.34, alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere că dispozițiile art.242 și art.411 alin.1 și alin.2 NCPC nu se aplică în domeniul de față.

Apelantul petent B. D. A. precizează că nu mai are alte cereri.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul.

Apelantul petent B. D. A. solicită admiterea apelului, anularea procesului verbal, fapta s-a întâmplat în 2014 și procesul verbal e făcut pe 2013 și dovada care s-a eliberat este tot pe 2013.

INSTANȚA

Asupra apelului de față;

Prin sentința nr.660 din 02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul B. D. A., domiciliat în comuna Bustuchin, ..358, județul Gorj, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.01.2014, întocmit de secția 6 Tg.Cărbunești și în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Gorj, cu sediul în Tg.J., județul Gorj, precum și cu intervenienții S. D. C., domiciliat în comuna Bustuchin, . sediul Oradea, ..21; E., cu sediul în București, Șoseaua București Nord, nr.10, Global City Business Park, Clădirea O23, ..

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.01.2014, întocmit de secția 6 Tg.Cărbunești, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 510 lei, reținându-se că la data de 03.01.2014 în timp ce conducea auto marca BMW cu numărul de înmatriculare_ pe DJ 675 A Bustuchin, a efectuat depășirea autoturismului Dacia Solenza nr._, fără a păstra distanța laterală, producând avarierea autoturismelor. Procedând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 la verificarea legalității procesului verbal de constatare a contravenției instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, cuprinzând mențiunile prevăzute în actul normativ sub sancțiunea nulității și nu există cauze de nulitate care ar putea fi invocate și din oficiu. Sub aspectul temeiniciei instanța de fond a reținut că OG nr.2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, însă din economia textului de lege rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt constată personal de agentul constatator și a încadrării în drept până la proba contrară.

În cauză procesul verbal de contravenție a fost întocmit în baza constatării agentului sancționator care a procedat la audierea celor doi conducători auto, conform declarațiilor depuse la dosar și, față de recunoașterea petentului că a efectuat manevra de depășire în timpul căreia a fost acroșat autoturismul depășit, instanța reține că petentul a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționat, acesta efectuând manevra de depășire fără a păstra distanța care să îi permită efectuarea acestei manevre în condiții de siguranță. Referitor la prescrierea aplicării sancțiunii invocată în cauză, instanța de fond a reținut că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit art.13 alin.1 din OG nr.2/2001. În cauză, amenda în cuantum de 510 lei a fost aplicată în acest termen, având în vedere că procesul verbal prin care a fost aplicată sancțiunea a fost încheiat la aceeași dată la care a fost săvârșită fapta, respectiv 03.01.2014, eroarea privind data săvârșirii faptei prin înscrierea anului 2013 în loc de 2014 fiind îndreptată la data întocmirii procesului verbal de către agentul constatator, prin adăugarea cifrei 4 peste cifra 3, astfel cum rezultă din exemplarul nr.2 al procesului verbal depus la dosar de petent.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul petent B. D. A. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea cererii de apel s-a arătat că, în fapt, prin sentința pronunțată i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.01.2014, întocmit de secția 6 Tg.Cărbunești, reținându-se în sarcina sa că în data de 02.01.2014 a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_, pe DJ 675 A Bustuchin, iar în momentul în care a efectuat o depășire nu a păstrat distanța laterală între autoturisme producând avarierea ușoară a ambelor autovehicule. Deși a invocat prescrierea aplicării sancțiunii potrivit art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța de fond în mod greșit a respins această apărare arătând că în exemplarul 2 al procesului verbal, depus de petent, agentul constatator a îndreptat eroarea privind data săvârșirii faptei prin adăugarea cifrei 4 peste cifra 3, rezultând astfel anul 2014 în loc de 2013 și deci nu se pune problema de intervenire a prescripției. Apreciază că instanța de fond a fost subiectivă, deoarece ar fi trebuit să aibă în vedere doar exemplarul 1 al procesului verbal, iar în dreptul contravențional prin asemănare cu dreptul penal dubiul profită contravenientului. Pentru aceste motive apreciază că din probele administrate, procesul verbal constată o contravenție săvârșită pe 02.01.2013 cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de lege dând posibilitatea să se admită apelul, să se modifice sentința apelată și să se anuleze procesul verbal. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.466-482 NCPC.

Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că apelantul petent, la data de 3 ianuarie 2014, ora 0,10 pe DJ 675 A în . a fost surprins de agentul constatator în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare_ în timp ce efectua manevra de depășire a autoturismului marca Dacia Solenza cu numărul de înmatriculare_, într-o curbă nu a respectat distanța legală laterală acroșând, pe partea dreaptă cu oglinda retrovizoare, autoturismul depășit. Ca urmare a situației de fapt constatate s-a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale de 6 puncte amendă, în valoare de 510 lei conform art.101 alin.3 lit.a din OUG nr.195/2002.

La momentul întocmirii procesului verbal ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar apelantul petent a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție. În aceeași zi de 3 ianuarie 2014, ambii conducători auto au dat declarații pe formulare tipizate ca urmare a impactului dintre cele două autoturisme, apelantul petent menționând că la data de 3 ianuarie 2014, ora 2:10, în timp ce conducea autoturismul a efectuat o manevră de depășire a autoturismului condus de intervenientul S. D. C., fiind acroșat pe partea dreaptă de intervenient ce se afla în mers pe un sector de drum aflat în curbă, fapt datorat neasigurării intervenientului fiindu-i spartă oglinda retrovizoare de pe partea dreaptă, iar aripa dreaptă față și spate ușor zgâriate, precum și portiera dreaptă, față și spate ușor zgâriate.

Din toate probele administrate instanța de fond în mod corect a reținut că se confirmă situația de fapt menționată de agentul constatator în procesul verbal, întrucât din coroborarea declarațiilor celor doi participanți la evenimentul rutier rezultă cu certitudine efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, cu atât mai mult cu cât petentul nu contestă această manevră și nici sectorul de drum în care s-a realizat, culpa aparținând acestuia în mod exclusiv întrucât această manevră este interzisă în curbe, conform art.120 alin.1 lit.c din HG nr.1391/2006.

Conform dispozițiilor art.118-120 din HG nr.1391/2006:

ART. 118 Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure ca acela care îl urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare si ca poate depăși fără a pune in pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.

ART. 119 Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: a) să nu mărească viteza de deplasare; b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează.

ART. 120 (1) Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată; b) în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m; c) în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m; e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea; g) în dreptul stației pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar stația nu este prevăzuta cu refugiu pentru pietoni; h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"; i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere; j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat sa efectueze manevre de evitare a coliziunii; k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în așteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulație. (2) Se interzice depășirea coloanei oficiale.

Tribunalul constată că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției nu a putut fi infirmată prin probele administrate, iar în ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii contravenționale, în sensul aplicării avertismentului nu poate fi reținută raportat la împrejurările de fapt în care a fost săvârșită fapta, cât și la circumstanțele personale ale contravenientului care deși a recunoscut manevra de depășire, a considerat că în porțiunea de drum în care a fost realizată a reprezentat o manevră regulamentară, deși din probele administrate rezultă că acea zonă este semnalizată în mod corespunzător în sensul obligării intimatului petent la respectarea dispozițiilor prevăzute de HG nr.1391/2002.

Nu are relevanță faptul că această depășire neregulamentară nu a fost înregistrată cu mijloacele tehnice specifice poliției rutiere, întrucât manevra efectuată de apelantul petent a fost percepută în mod indirect de agentul constatator și în consecință, în astfel de situații, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură atât de prezumția de legalitate, cât și de prezumția de veridicitate, fiind considerat un mijloc de probă care putea fi răsturnat cu mijloace de probă care să înlăture aceste prezumții relative.

Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

În situația de față este vorba de o faptă comisivă, în sensul că apelantul petent deși a observat că drumul județean este în curbă, cu toate acestea nu a înțeles să respecte prevederea legală privind interzicerea depășirii de vehicule în zona respectivă, s-a efectuat de către acesta manevra de depășire neregulamentară, manevră ce a determinat acroșarea pe partea dreaptă a autoturismului depășit provocând avariile constate de agentul constatator în urma apelării numărului de urgență în vederea încheierii procesului verbal de constatare a contravenției, ca urmare a dinamicii evenimentului rutier, precum și în urma declarațiilor celor doi conducători auto.

Conform dispozițiilor art.45 din OUG nr.195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație în care s-a aflat inițial. Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure ca vehiculului care circulă în fața sa nu a inițiat o asemenea manevră.

Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligație să revină după efectuarea manevrei de depășire. De asemenea, depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit și pe un sector de drum care nu se află în curbă.

Conform art.46 din OUG nr.195/2002 se reglementează obligațiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depășirea și ale conducătorilor vehiculelor care sunt depășite, precum și cazurile în care depășirea este interzisă se stabilesc prin regulament.

În art.118 din regulament se stabilesc obligațiile fiecărui conducător auto, astfel conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure ca acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; să păstreze în timpul depășirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depășit; să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în condiții de siguranța pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.

În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a legalității și temeiniciei, iar situația de fapt reținută nu a putut fi infirmată prin probele administrate de intimatul petent, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă, raportat și la dispozițiile art.327 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.

Este adevărat că de regulă contravențiile din domeniul circulației rutiere par să fie constatate de către agenții rutieri doar cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă acest aspect nu impietează și nu interzice posibilitatea ca agenții rutieri să constate în mod direct faptele contravenționale din momentul circulației, cum ar fi și fapta prevăzută de art.118 din OUG nr.195/2002 și care este descrisă ca fiind: „efectuarea depășirii neregulamentare în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă”, întrucât depășirea autoturismului poate fi observat și cu ochiul liber de către agentul constatator, cu atât mai mult cu cât prin această manevră apelantul petent încălcat și marcajul longitudinal continuu simplu, care separa sensurile de circulație, marcaj care este lizibil pe DN 67 din localitatea Bălești.

Din interpretarea teleologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că apelantul petent în calitatea sa de conducător auto nu a respectat obligația de a nu efectua manevra de depășire atunci când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere sau într-un sector de drum aflat în curbă.

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod corect a motivat că poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost confirmată de declarațiile celor doi participanți la evenimentul rutier care s-a soldat doar cu avarii ale autoturismelor ce au fost constatate de către agentul constatator, cât și de cei doi conducători auto. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce nu a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A./c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil.

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de apel a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.

Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană.

Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce a privit forța probantă a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.

Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.

Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul reține că acesta reprezintă un act administrativ prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată se bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care nu profită apelantului petent, întrucât intimatul a făcut dovada certitudinii, situației de fapt dincolo de orice îndoială, în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.101 alin.1 lit.a din OUG nr.195/2003, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.

În ceea ce privește motivul de apel privind lipsa datei săvârșirii faptei contravenționale, din actele și lucrările dosarului rezultă că întocmirea procesului verbal de către agentul constatator s-a realizat cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001, în sensul că niciuna din mențiunile obligatorii care ar fi dus la constatarea nulității acestuia nu lipsește; astfel că legalitatea acestuia a fost verificată și reținută de instanța de fond.

În motivarea plângerii contravenționale invocă nulitatea absolută a procesului verbal de constatarea a contravenției, în ceea ce privește lipsa datei săvârșirii faptei în condițiile art.17 din ordonanță, cât și greșita menționare a acesteia care atrag nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție.

Conform dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”.

Se constată astfel că nu poate fi vorba de lipsa mențiunilor privind data comiterii faptei, întrucât în actul contestat agentul constatator a menționat ziua, luna și anul, cu greșeala materială asupra anului, atunci când se prezintă aspectele și împrejurările în care s-au săvârșit faptele, deoarece din același proces verbal rezultă că data constatării a avut loc la data de 2 ianuarie 2014, dată ce coincide cu data săvârșirii faptei, în sensul că a menționat greșit cea de-a patra cifră anului și anume, 2013 pentru ca ulterior peste cifra 3 să se menționeze cifra 4.

În ceea ce privește definiția erorii materiale jurisprudența a stabilit în condițiile art.281 c.pr.civ. că este o instituție care vizează procedura îndreptării asupra erorilor sau omisiunilor cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale. Sintagma folosită de către legiuitor în aceste dispoziții, și anume eroarea materială vizează erorile strecurate în practicaua, considerentele sau dispozitivul hotărârii judecătorești cu ocazia tehnoredactării acesteia, iar în cazul de față se vizează eroarea materială strecurată în procesul verbal cu privire la luna calendaristică, cu ocazia completării acestuia de către agentul constatator.

Lipsa datei comiterii faptei este prevăzută ca nulitate expresă în art.17 din OG nr.2/2001, în cazul de față procesul verbal conține ziua, luna și anul, astfel că agentul constatator a identificat data săvârșirii faptei contravenționale, și ca atare nu se poate reține existența unei vătămări prezumate în mod absolut, ca atunci când agentul constatator nu ar fi menționat ziua, luna și anul calendaristic, și ca atare nu și-ar fi îndeplinit obligația identificării datei săvârșirii faptelor.

Este adevărat că cea de-a patra cifră a anului, din data comiterii faptei, atunci când s-a descris situația de fapt, a fost menționată greșit de către agentul constatator, astfel că deși la prima vedere ar părea o nulitate absolută și expresă conform dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001, în realitate este vorba de o nulitate parțială și relativă și, în consecință, nu mai este instituită prezumția de vătămare, atâta timp cât din toate celelalte date menționate în procesul verbal de constatare a contravenției rezultă că, nu este vorba de o altă zi, lună sau an, aspect recunoscut și de către apelantul petent, întrucât în nici un act procedural nu a contestat faptul că nu este ziua de 2 ianuarie 2014, ziua când a avut loc evenimentul rutier.

În consecință, apelantul petent avea posibilitatea de a invoca, la instanța de fond sau în calea de atac a apelului, care este vătămarea produsă ca urmare a faptului că agentul constatator a menționat în mod greșit a patra cifră a anului și, pe cale de consecință, avea posibilitatea să solicite administrarea de probatorii pentru a face dovada posibilei vătămări, atâta timp cât aceasta cifră a fost menționată doar în procesul verbal, nu și în celelalte acte încheiate cu ocazia controlului în trafic, iar calitatea de contravenient în persoana fizică a acestuia a putut fi identificată, ca atare tribunalul apreciază că menționarea eronată a acestei cifre nu-i poate provoca acestuia o vătămare, care să nu poată fi remediată altfel decât prin anularea actului contestat.

Totodată, reținerea sancțiunii nulității procesului verbal printr-o interpretare a apelantului petent ar determina încălcarea principiului general „excepțiile sunt de strictă interpretare.”. Conform acestei reguli, norma care derogă de la dreptul comun este de strictă interpretare. Excepțiile nu pot fi create prin interpretare, ele nu există decât în cazul în care sunt reglementate expres. Cad sub incidența acestei reguli textele legale ce conțin enumerări limitative.

Enumerarea circumstanțelor prin care poate fi realizată această obligație de diligență a agentului constatator, în sensul că după aducerea la cunoștința contravenientului a dreptului acestuia de a face obiecțiuni, acesta nu are obiecțiuni, astfel că necompletarea acestei rubrici în această situație de fapt ar atrage nulitatea procesului verbal, nu permite aplicarea procedurii prin analogie pentru situații nereglementate expres prin lege. Această regulă stă la baza raportului dintre legea generală și cea specială, raport exprimat prin adagiile generalia specialibus non derogant (legea specială nu derogă de la legea specială) și specialia generalibus non derogant (legea specială derogă de la legea generală). Excepția este de strictă interpretare (est strictissimae interpretationis) este punctul de plecare al interpretării restrictive, căci dacă s-ar permite lărgirea excepțiilor, regulile generale și-ar pierde utilitatea.

Nulitatea absolută este nulitatea care sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic, în cazul de față procesul verbal de constatare a contravenției, a unei norme care ocrotește un interes general, obștesc. În consecință dispozițiile art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 reglementează o nulitate absolută expresă, care nu permite, așa cum s-a menționat anterior, aplicarea acesteia prin analogie la alte situații de fapt asemănătoare, dar care nu au fost prevăzute în mod expres de legiuitor.

În cazul de față menționarea eronată în actul contestat a cifrei 3 în loc de 4 este o situație care nu poate fi asimilată prin analogie cu dispozițiile menționate în art.17 din OG nr.2/2001 și anume, lipsa datei comiterii faptei, întrucât așa cum s-a menționat anterior agentul constatator a menționat această dată ca fiind 02.01.2014, cu consemnarea eronată a cifrei 3 la rubrica descrierii faptei, greșeală care nu a determinat o vătămare ce nu s-ar fi putut înlătura decât prin anularea acestui act.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor respective rezultă că legiuitorul național s-a referit la o lipsă efectivă a mențiunilor respective, și anume, fie acele rubrici agentul constatator nu le-a completat, fie data comiterii faptei nu corespunde în totalitate cu realitatea sau aceasta nu poate fi identificată întrucât cifra 3, ar fi în contradicție cu toate celelalte date de identificare, precum și în alte situații care s-ar putea ivi în practică și care pot fi analizate de instanță în condițiile menționate de curtea supremă.

Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 105 C.pr. civ., și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.

În funcție de toate acest aspecte și împrejurări apelantul petent nu a făcut dovada unei vătămări ca urmare a menționării eronate a cifrei 3 de către agentul constatator, având în vedere că celelalte date de identificare corespund conform declarațiilor date și procesului verbal, astfel că nu se poate reține că procesul verbal ar fi lovit de nulitate relativă în condițiile art.175 NCPC., deoarece în actul contestat a fost menționată de mai multe ori data comiterii faptei, respectiv 02.01.2014, alături de celelalte aspecte și împrejurări, pentru ca la rubrica privind situația de fapt să se menționeze în mod eronat 02.01.2013, după care peste cifra 3 să se menționeze cifra 4.

În raport de aceste considerente tribunalul urmează să respingă și cel de-al doilea motiv de apel privind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale în condițiile art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, întrucât din toate probatoriile rezultă că întocmirea procesului verbal s-a efectuat de agentul constatator la data de 02.01.2014 ce coincide cu data săvârșirii faptei contravenționale, astfel că nu se poate reține că ar fi trecut mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei respective, prin interpretarea dată de apelantul petent prin menționarea eronată a cifrei 3 în loc de cifra 4 din anul calendaristic 2014.

Conform dispozițiilor art.13 din OG nr.2/2001: „(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. (2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. (3) Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fata organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fata instanței de judecata, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. (4) Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.”.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că prescripția dreptului de a aplica sancțiunea poate fi analizată în situația în care a trecut un termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, întrucât fapta contravențională constatată este o faptă în formă instantanee și nu în formă continuă, astfel că nu se poate reține incidența acestei excepții întrucât aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în ziua de 02.01.2014, ce coincide cu ziua săvârșirii faptei.

Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul intimat B. D. A. domiciliat în comuna Bustuchin, .. 358, județul Gorj, împotriva sentinței nr.660 din 02.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.Cărbunești, în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Gorj, cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj și intervenienții S. D. C., domiciliat în comuna Bustuchin, ., . sediul Oradea, ..21, E., cu sediul în București, Șoseaua București Nord, nr.10, Global City Business Park, Clădirea O23, ..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2015.

Președinte,

C. B.

Judecător,

C. C.

Grefier,

E. D. M.

Red.C.B.

Tehnored.E.D.M.

13.02.2015

4 ex.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1464/2015....		Pretentii. Sentința nr. 25/2015. Tribunalul GORJ →

Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 660/2015. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 660/2015. Tribunalul GORJ