Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 303/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 303/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 17815/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 303/2015
Ședința publică de la 28 ianuarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.1735 din data de 19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă M. R. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 29.05.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 19.01.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 19.01.2015 la data de 19.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și 718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimata petentă M. R. G., căreia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 19.12.2014 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 28.01.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.12 din Legea medierii.
În condițiile art.244 alin.1 și alin.2 NCPC coroborat cu art.34, alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere că dispozițiile art.242 și art.411 alin.1 și alin.2 NCPC nu se aplică în domeniul de față.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.1735 din 19.03.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea formulată de petenta M. R. G. în contradictoriu cu intimata I.P.J. G., fiind înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, ce va fi comunicată petentei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție criticat s-a dispus sancționarea petentei cu amendă contravențională de 200 lei în temeiul art.4 alin.1 lit.b din lege nr.61/1991, reținându-se în sarcina sa faptul că în data de 08.11.2013, ora 10:45, aflându-se în piața centrală a municipiului Tg-J., a adresat expresii jignitoare, injurii și amenințări cu acte de violență numitei A. E..
Verificând legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001. Din depoziția martorului audiat, instanța a reținut că petenta și martora au fost sancționate în aceleași împrejurări în urma discuțiilor purtate între acestea. Martora a arătat că a mai fost sancționată în urma discuțiilor purtate cu petenta și în trecut și a susținut că este amenințată de petentă prin faptul că sună la poliție, urmând să-i arate aceasta în cazul în care continuă să se stea pe alee acolo unde martora face bani, iar în alte împrejurări o face „țigancă” și o înjură.
Din cele reținute s-a constatat că petenta a avut un comportament prin care a încălcat regulile de conviețuire socială, determinată de discuțiile în contradictoriu cu martorul audiat. De asemenea, s-a reținut că între petentă și martora audiată există o stare conflictuală mai veche, raportat și la sentința penală nr.53/2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J. privind partea vătămată M. R. G., iar numita A. E. a fost sancționată cu amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
Instanța de fond observând dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, în conformitate cu care: „(3) Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, precum și ale art.5 pct.5 din OG nr.2/2001, în conformitate cu care „Sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art.6 alin.1 din același act normativ, în conformitate cu care „Avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoana fizica sau juridică” și ale art.7, în conformitate cu care „Avertismentul consta în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune”, apreciază că sunt îndeplinite aceste condiții, motive pentru care a admis plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, ce va fi comunicată petentei.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, contravenienta a fost sancționată pentru adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență unei alte persoane. În opinia sa, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că prin aceasta se aduce atingere normelor de conviețuire acceptate în societate, precum și onoarei și demnității persoanei. De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea petentei, reflectată în plângerea contravențională, aceasta solicitând în principal anularea procesului-verbal și doar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petenta va putea fi determinată ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001.
Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin procesul verbal de constatare a contravenției s-a reținut de agentul constatator că în ziua de 8 noiembrie 2013, ora 10:45 pe în piața centrală a municipiului Tg.J., intimata petentă a început să adreseze cuvinte și expresii jignitoare, fapte de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Din motivarea plângerii contravenționale rezultă că intimata petentă recunoaște parțial situația de fapt descrisă de agentul constatator în actul contestat, cu mențiunea că numitele A. E. și A. Speranța o provoacă deoarece nu le-a iertat la tribunal cu ocazia unui proces penal. În data respectivă cele două doamne se aflau pe o alee a pieței și au provocat-o la scandal prin adresare de tot felul de cuvinte, astfel că a apelat poliția și au venit doi polițiști la fața locului care în loc să cerceteze cazul au sancționat-o întrucât mereu provoacă scandal și ceartă.
În raport de această explicația se naște prezumția simplă că într-adevăr M. R. G. a apelat organele de poliție reclamând faptul că între petentă și cele două persoane se desfășoară un scandal verbal, într-un loc public.
Conform dispozițiilor art.3 pct.1 din legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice;”.
Obligația pe care legea o impune intimatei petente este de a respecta normele de ordine publică, normele de conviețuire socială și normele bunelor moravuri, obligație pe care aceasta nu a respectat-o, determinând prin comportamentul său, de persoană fizică, într-un loc public, indignarea cetățenilor și lezare demnității și onoarei numitei A. E. în vârstă de 56 de ani, deși avea cunoștință de aceste norme, astfel că nu se justifică reindividualizarea sancțiunii, chiar dacă aceasta este la prima abatere, raportat la gradul de pericol al săvârșirii acestui gen de fapte contravenționale.
Instanța de apel apreciază că instanța de fond în mod eronat a apreciat că se impune reindividualizarea sancțiunii, întrucât amenda aplicată de intimat nu este prea aspră, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei, deoarece pericolul social al faptei a fost apreciat de la momentul aplicării sancțiunii ca fiind scăzut, în raport de amenda aplicată în limita minimă prevăzută de legiuitor, astfel că agentul constatator a respectat principiul proporționalității în raport de acest criteriu.
Din raportul întocmit la 7 decembrie 2013, de către agentul constatator D. I., tribunalul reține că, în data de 8 noiembrie 2013 în jurul orelor 10:50 a fost direcționat de ofițerul de serviciu din cadrul dispeceratului Poliției municipiului Tg.J. în piața centrală, întrucât intimata petentă a sesizat telefonic prin SNUAU 112, un conflict spontan, fapt pentru care s-a deplasat la fața locului împreună cu colegul de serviciu, fiind programați în efectuarea serviciului de patrulare în sectorul de siguranță publică nr.4 în schimbul 1 din ziua respectivă.
S-au deplasat la fața locului în vederea luării măsurilor legale, unde au identificat-o pe intimata petentă care le-a relatat faptul o altă persoană de sex feminin, identificată în persoana doamnei A. E., i-a adresat injurii și amenințări cu acte de violență fără motiv. Din discuțiile purtate cu cele două doamne implicate în conflict s-a constatat că atât petenta cât și cealaltă persoană și-au adresat amenințări cu acte de violență și injurii reciproc, în public, pe . piața centrală a municipiului Tg.J., deranjând trecătorii, aspecte relatate și confirmate și de alți vânzători din zona pieței. Se menționează că este de notorietate faptul că între cele două persoane există o stare conflictuală înregistrată de o perioadă mai lungă de timp și că totodată ambele persoane au mai fost sancționate contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice conform legii nr.61/1991 și cu toate acestea, niciuna dintre ele nu și-au revizuit comportamentul și manifestările sociale, conflictul persistând și la momentul constatării faptei contravenționale. S-a menționat că intimata petentă a mai fost avertizată anterior cu privire la sesizarea unor astfel de incidente folosind numărul de urgență, însă fără rezultat practic materializat, iar la intervenția efectuată a considerat agentul constatator oportună sancționarea acesteia cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei, cu toate că avea posibilitatea de a încadra fapta și de a aplica sancțiunea prevăzută de OG nr.34/2008, conform art.32 alin.1 lit.a unde limitele speciale se încadrează între 500 și 1000 lei. La momentul constatării faptei a fost sancționată și doamna A. E. cu amendă în sumă de 200 lei, potrivit procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/08.11.2013, depus în copie xerox la fila nr.12 din dosarul instanței de fond.
De altfel, conform dispozițiilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 sancțiunea amenzii aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei, cu respectarea criteriilor de individualizare și a aplicării principiului proporționalității. Sancțiunea contravențională trebuie aplicată, așadar între limita minimă și maximă specială prevăzute de legiuitor. Aplicarea sancțiunii trebuie făcută proporțional cu gradul de pericol social, grad de pericol evidențiat și în raport de circumstanțele reale ale contravenției, prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În raport de aceste împrejurări, așa cum s-a menționat anterior, deși acestea conduc la aplicarea unei sancțiuni orientate spre maximul special, cu toate acestea agentul constatator a aplicat minimul amenzii speciale. Sancțiunea juridică are un triplu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și un rol preventiv ce determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale, precum și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
În speță, instanța de apel apreciază că sancțiunea contravențională aplicată intimatei petente nu încalcă principiul proporționalității, raportat la fapta comisă și gradul de pericol social al acesteia, cu atât mai mult cu cât avertismentul este o sancțiune morală și poate interveni în cazurile în care fapta e de mică importanță, de gravitate redusă, existând premiza că acela care a săvârșit-o nu o va mai repeta chiar fără aplicarea unei amenzi.
De altfel, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.327 - 329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieșit faptul că persoana sancționată a avut dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată a fost de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.
În ceea ce privește faptul că instanța de fond a audiat martora care se află în stare de dușmănie cu intimata petentă, tribunalul nu are în vedere doar această probă ci întreg probatoriul administrat, astfel că petenta nu a putut infirma situația de fapt descrisă de agentul constatator și nici faptul că nu a fost respectat principiul proporționalității sancțiunii aplicate.
Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.
De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare a împrejurării nu este suficientă pentru a o exonera de răspundere, aceasta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații.
Instanța de apel are în vedere și considerentele deciziei nr.476/2012, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 si 31 si ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire sociala, a ordinii si liniștii publice: „II. Referitor la prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, sintagma "demnitatea și onoarea [...] instituțiilor publice" a mai fost supusă controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de o critică identică. Astfel, prin Decizia nr. 74 din 7 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 26 aprilie 2002, Curtea, respingând ca ne întemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 [actualul art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată], a statuat că faptele prevăzute de textul de lege criticat nu sunt fapte contra persoanelor, ci contra normelor de conviețuire socială, contra ordinii și liniștii publice. Asemenea fapte constituie infracțiuni în sistemele de drept penal în care contravențiile sunt incluse printre infracțiuni. În sistemul nostru, faptele menționate în textul criticat constituie contravenții dacă, fiind săvârșite în public, sunt de natură să producă vreuna dintre consecințele prevăzute de lege. Chiar dacă textul cuprinde unele impreciziuni de redactare, atunci când se referă la posibilitatea ca manifestările reprobabile menționate să lezeze demnitatea instituțiilor publice, nu se poate susține că dispoziția legii ar fi neconstituțională. Astfel, deși alin. (6) al art. 30 din Constituție are în vedere limitele exercitării libertății de exprimare - aceasta neputând să prejudicieze, printre alte valori supreme ale statului de drept, dreptul persoanei la propria imagine -, textul constituțional menționat are, coroborat cu alte prevederi constituționale, efectul de a consacra un drept constituțional cu o identitate de sine stătătoare și deci cu aplicabilitate într-un domeniu mai extins. Acest text constituțional este în deplină concordanță cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești". Ordinea și liniștea publică implică atitudinea respectuoasă și decentă față de instituțiile publice, iar argumentele pe care autorul excepției încearcă să le impună prin invocarea prevederilor art. 30 alin. (6) din Constituție, și anume că astfel de manifestări antisociale ar putea fi îngăduite față de instituțiile publice, nu pot fi acceptate. Potrivit dispozițiilor art. 57 din Constituție, "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți". Astfel, ordinea și liniștea publică se impun a fi respectate de fiecare persoană în vederea desfășurării normale a activității autorităților și instituțiilor publice tocmai pentru ca acestea să poată asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale consacrate de Constituție . Este evident că, prin săvârșirea faptei prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, împotriva unei instituții publice, se aduce atingere bunei funcționări a acestei instituții, ceea ce este de natură să afecteze, în mod indirect, drepturile și libertățile constituționale ale celorlalți cetățeni. Așa cum sentimentul onoarei sau demnității este caracteristic persoanei fizice, în același mod se poate vorbi despre faima și bunul renume ale unei instituții sau autorități publice, atribute pe care legea le apără prin sancționarea contravențională a faptelor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată. Deși nu sunt menționate printre valorile enumerate la art. 30 din Constituție, aceasta nu înseamnă că încălcarea lor este îngăduită. În consecință, sintagma "demnitatea și onoarea [...] instituțiilor publice" nu vine în contradicție cu prevederile constituționale, întrucât se subscrie sferei de aplicabilitate a alin. (6) și (7) ale art. 30 din Constituție, care consacră limitele libertății de exprimare. În același sens este și Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008.”.
De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentei, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare a împrejurării nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații.
În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a faptului că situația de fapt reținută este confirmată și reprezintă un mijloc de probă raportat la dispozițiile art.327 și următoarele NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.
Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod eronat probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate. Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că va respinge plângerea contravențională, apreciind legalitatea și temeinicia procesul verbal de constatare a contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 1735 din data de 19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă M. R. G. cu domiciliul în Tg-J., .. 49A, județul G., schimbă sentința și respinge plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 08.11.2013 de către Inspectoratul de Poliție Județean G.-Poliția municipiului Tg-J..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
jf. D. P.
4 ex./ 12 Februarie 2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 82/2015. Tribunalul GORJ | Pretentii. Sentința nr. 85/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
