Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 597/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 3108/263/2013
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 597/2015
Ședința publică de la 25 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj împotriva sentinței civile nr.325 din data de 28.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, lipsă fiind apelantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 22.05.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 08.01.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 08.01.2015 la data de 19.11.2014 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului Gorj nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent C. C., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, prin rezoluția din data de 10.12.2014 și luând la cunoștință de aceasta la data de 17.12.2014, în consecință, prin rezoluția din data de 08.01.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 25.02.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că apelanta intimat și intimatul petent nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.
Intimatul petent solicită anularea amenzii aplicate și menținerea sentinței instanței de fond.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.325 din 28.02.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, fiind dispusă înlocuirea sancțiunii amenzii, în cuantum de 200 lei, aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 31.10.2013, de Postul de Poliție Glogova, cu sancțiunea „avertisment”.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 31.10.2013, de Postul de Poliție Glogova, s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei prevăzute de art.3 pct.24 din legea nr.61/1991, republicată, fiind sancționat, în baza art.4 alin.1 lit.b din aceeași lege, cu amendă în valoarea de 200 lei. În fapt, s-a constatat că, la data de 31.10.2013, ora 17:20, pe raza comunei Văgiulești, județul Gorj, petentul a provocat și participat efectiv la scandal, în locuri publice, respectiv pe drumul public din satul Ungureni, unde a avut o altercație cu D. V.. Procesul verbal de contravenție a fost comunicat, prin afișare, la adresa de domiciliu a petentului.
În conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta. Instanța de fond a constatat că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile, prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție. Sub aspectul legalității procesului verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța de fond a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate de instanță din oficiu.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art.3 pct.24 din legea nr.61/1991, republicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție, „provocarea ori participarea efectivă la scandal public” și se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. b din același act normativ. Instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de petent, astfel cum a fost descrisă de agentul constatator, a fost corect încadrată în textele legale menționate, iar în ceea ce privește legalitatea sancțiunii aplicate, aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a apreciat că, fiind întocmit de un agent al statului în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, beneficiind în această situație de prezumția de legalitate și temeinicie. O astfel de prezumție, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil al persoanei sancționate constă în posibilitatea acesteia de a utiliza orice mijloc de probă și de a invoca orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În speță, din coroborarea probelor administrate în cauză, nu a rezultat o altă situația de fapt față de cea reținută de agentul de poliție prin procesul verbal de constatare a contravenției. Așadar, din raportul agentului constatator (fila 24) și din procesul verbal de intervenție la eveniment (fila 25), s-a reținut că a intervenit la sesizarea petentului, care a apelat serviciul de urgență 112, întrucât a avut un conflict cu numitul D. V.. S-a constatat că, la momentul sosirii organelor de poliție, conflictul încetase, iar aceștia au fost sancționați contravențional, pentru că au provocat și participat efectiv la scandal public, în baza aspectelor pe care le-au declarat verbal. De asemenea, martorul D. V. a declarat că a avut o altercație cu petentul pe drumul public din satul Ungureni, între cei doi existând un litigiu cu privire la dreptul de servitute asupra unui teren. Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, instanța a analizat în continuare sancțiunea aplicată de agentul constatator, așa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001.
În cauză, petentului i-a fost aplicată sancțiunea contravențională în cuantum de 200 lei. Instanța de fond a avut în vedere că, în cuprinsul art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 s-a prevăzut expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, instanța de fond a considerat că sancțiunea amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Pericolul social al faptei săvârșite de petent a fost minim, fapt ce a rezultat din împrejurările comiterii acesteia și urmările produse. Instanța a avut avea în vedere că atitudinea petentului a fost generată și de atitudinea martorului D. V., pe fondul unei vădite stări de conflict preexistente.
Față de aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că fapta are o gravitate redusă și că se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, aceasta sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art.5 alin.5 și art.21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001. Aceasta sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a-i atrage atenția contravenientului asupra faptei săvârșite și de a-l determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, contravenientul a fost sancționat pentru provocare și participare la un scandal în loc public. În opinia sa, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că prin aceasta se aduce atingere normelor de conviețuire acceptate în societate. De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea petentului, reflectată în plângerea contravențională, acesta solicitând anularea procesului-verbal, prezentând instanței o stare de fapt neconformă cu realitatea. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.
Intimatul petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului întrucât nu este vinovat și a arătat că a fost amendat pe nedrept, iar D. V. a recunoscut că l-a lovit având un conflict, sens în care a depus la dosar declarația acestuia, în fotocopie.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se confirmă situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției, situație recunoscută în totalitate de către intimatul petent, încă de la motivarea plângerii contravenționale, iar instanța de fond a procedat, în condițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în raport de conduita contravenientului, precum și în funcție de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale intimatului petent.
Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.
Nu se poate reține faptul că instanța de fond ar fi favorizat intimatul reclamant pe motiv că acesta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii întrucât așa cum agentului constatator legiuitorul a permis acestuia să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională, astfel că soluția pronunțată nu poate fi reținută ca fiind netemeinică sau nelegală.
Instanța de fond a motivat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului raportat la atitudinea intimatului, precum și la gradul scăzut de pericol social și în consecință a respectat dispozițiile art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că: avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatului petent, în sensul că acesta nu este cunoscut cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentului care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor referitoare la conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică.
În consecință instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii raportat la dispozițiile menționate anterior, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate, apreciindu-se în mod corect că și prin sancțiunea contravențională cu avertisment se poate îndeplini scopul și rolul acesteia ce poate determina îndreptarea intimatei petente a acestei atitudini de neglijență în ceea ce privește obligația legală de a avea un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială, pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană
Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”. Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv.
În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art. 477 raportat la dispozițiile art. 479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 325 din data de 28.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. C. cu domiciliul în comuna Văgiulești, ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. S. I.G.
4 ex./25 Martie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 601/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 151/2015.... → |
|---|
