Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 601/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 601/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 5/267/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 601/2015
Ședința publică de la 25 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. C.
Judecător: C. B.
Grefier: R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent P. D. D. împotriva sentinței civile nr.434 din data de 05.05.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile, apelantul petent fiind reprezentat de avocat P. N. cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică depusă la 16 din dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat. S-a depus la dosar de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G., prin serviciul registratură, la data de 23.02.2015, CD-ului cu înregistrarea video-radar, prin care a fost surprins autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, condus de apelantul petent P. D. D. în ziua de 29 decembrie 2013, pe DN 67C, în localitatea Bălcești, din direcția Rm.V. –Tg.J., de către agentul constatator G. P., pentru depășirea vitezei legale admisă pe tronsonul de drum respectiv.
În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video-radar.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.
Avocat P. N., pentru apelantul petent solicită admiterea apelului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție, întrucât vizionând Cd-ul nu rezultă cu claritate că autoturismul aparține apelantului petent, nefiind pus în evidență numărul de înmatriculare. De altfel, la instanța de fond a solicitat vizionarea Cd-ului și nu s-a admis proba solicitată, astfel, cu ocazia vizionării imaginile nu sunt concludente.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.434 din 05.05.2014, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._, a fost respinsă plângerea contravențională, formulată de petentul P. D. D. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.12.2013 de I. G.-Poliția orașului Novaci, Județul G., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de poliție al județului G..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petiționarul P. D. D., a contestă procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 29.12.2013, încheiat de Poliția Novaci, Județul G., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata I.P.J G., să se dispună anularea acestuia, ca fiind nelegal și netemeinic.
Astfel, la data de_, a fost întocmit procesul-verbal . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravențiilor prev. de art. 102 alin.3 lit. e și art. 101 alin. 1, pct. 18 din OUG 195/2002, constând în aceea că, în ziua respectivă, ora 16:05, a condus autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, pe DN 67C în localitatea Bălcești, din direcția Rm.V. –Tg.J., fiind înregistrat de aparatul video-radar tip Autovision montat pe autoturismul de serviciu MAI_, circulând cu viteza de 108 km/h în localitate, sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. A fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum total de 720 lei și suspendarea dreptului de a conduce. Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către contravenient, cu mențiunea: ”nu am avut această viteză”.
Împotriva acestuia, contravenientul a formulat plângere, solicitând anularea procesului verbal . nr._, întocmit la data de 29.12.2013, ca fiind nelegal și netemeinic.
În drept, față de dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, actualizată, potrivit cărora procesul verbal de constatare și sancționare contravențională este supus verificării atât sub aspectul legalității cat și al temeiniciei, instanța, analizând cu prioritate legalitatea procesului verbal, observă că acesta îndeplinește toate condițiile de valabilitate reglementate de lege, respectiv condițiile de formă prevăzute de art.16 din OG nr.2/2001, dar și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, conform art.17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul săvârșirii faptei, semnătura agentului.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a avut în vedere faptul că procesul-verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, care însă este relativă și poate fi răsturnată de probe de către contravenient.
Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței CEDO, aplicabilă în baza art.6 din Convenție, deși petentul în materie contravențională se bucură de prezumția de nevinovăție, el trebuie să facă dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal legal întocmit în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă. Procesul verbal de contravenție contestat, se bucură de prezumția relativă de adevăr, până la proba contrarie. Examinate, fotografiile video-radar, au pus în evidență autoturismul condus de petent, tronsonul de drum pe care circula și nu în ultimul rând, elementele specifice unei localități. Deși petiționarul prin plângerea formulată a susținut că sectorul de drum pe care circula se află în afara localității Bălcești, contrar susținerilor acestuia, din cuprinsul adresei nr.1591/15.04.2014, emisă de Compania Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, ce se află atașată la dosar la fila nr.45, a rezultat că, potrivit coordonatelor GPS, indicate în fotografiile video-radar, locul constatării contravenției se află în interiorul localității Bălcești, județul G., iar viteza maximă admisă la data de_, era de 50 Km/h.
De asemenea, nu a putut fi reținută din partea petentului, nici susținerea referitoare la faptul că nu circula cu viteza înscrisă în procesul-verbal, înregistrarea fiind efectuată cu un aparat radar, montat pe autoturismul cu nr. MAI_, verificat metrologic la data de 16.04.2013, cu termen de valabilitate a verificării de un an, aspect ce a rezultat din cuprinsul buletinului de verificare metrologică, ce se află atașat la dosar la fila nr.43. Așadar, a rezultat din cuprinsul probelor existente la dosar că, constatarea contravenției s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat, verificat metrologic, de către un operator atestat în acest sens.
În consecință, instanța de fond a constatat că prezumția de temeinicie a procesului verbal atacat, prezumția că el reflectă adevărul, nu a fost răsturnată prin proba contrară, prezumție de la care se pornește în analizarea fondului cauzei, atunci când procesul-verbal de contravenție cuprinde constatări personale ale agentului constatator și a fost legal întocmit. Cum sarcina probei, potrivit legislației și jurisprudenței CEDO, incumbă agentului constatator, în cauză acesta prin fotografiile video-radar depuse făcând dovada deplină, fără echivoc, că autoturismul condus de petent circula în localitate, s-a apreciat a fi neîntemeiată prezenta plângere, motiv pentru care s-a dispus respingerea acesteia.
Împotriva sentinței a declarat apel apelantul petent P. D. D., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că sentința pronunțată este criticabilă fiind dată cu aplicarea greșită a legii, fără a fi luate în considerare susținerile sale și fără ca probele intimatei (decăzuta din acestea), să fie concludente și pertinente care să susțină dispozitivul sentinței. A criticat sentința întrucât instanța de fond nu a lămurit aspectele privind apărările sale privind administrarea probelor de către intimată, în sensul că în considerente aceasta nu a făcut nici o referire la faptul că, petentul a prezentat instanței prin notele de ședință și concluziile scrise că intimata este decăzută din dreptul de a folosi în apărare înscrisurile depuse împreună cu întâmpinarea întrucât nu au fost depuse în termenul legal de 25 de zile, fiind depuse cu o depășire de 10 zile, respectiv au fost depuse pe 06.03.2014 în loc de termenul legal de 24.02.2014. Cu toate acestea, instanța de fond a luat în considerare aceste înscrisuri.
Sentința instanței de fond, este criticabilă și pentru faptul ca în considerente s-a reținut că planșele video-radar, pun în evidență faptul că autoturismul condus a circulat cu viteza consemnată în procesul verbal, susținere total greșită care vine în contradicție cu dispozițiile legale prevăzute de Normele de Metrologie Legală, NML nr.021 05 privind ; "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor", și nu pune în evidență valoarea vitezei de deplasare a autovehiculului, în concordanță cu imaginea acestuia care să pună în evidență numărul de înmatriculare al autovehiculului. Deși a invocat la instanță atât prin note de ședință, cât și prin concluziile scrise acest aspect, astfel a solicitat să se constate că în considerentele sentinței, instanța de fond nu a precizat motivul înlăturării apărării sale din care rezultă în mod evident și fără dubii că în singura planșă foto în care se observa numărul de înmatriculare al autoturismului, nu este înregistrată viteza de deplasare a acestuia, deci viteza de 108 km/h menționată de agentul de poliție nu este înregistrată, ceea ce rezultă că nu se poate face dovada în condițiile legale ca s-a circulat cu aceasta viteză.
Instanța de fond, interpretând greșit dispozițiile legale, a făcut abstracție de normele legale privind modul de determinare a depășirii vitezei cu un mijloc tehnic omologat și autorizat, iar planșele video-foto nu pun în evidență acest aspect, considerând că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește sancțiunea decăderii reglementată de dispozițiile art.208 NCPC se constată că la instanța de fond întâmpinarea formulată de intimată a fost depusă la data de 06.03.2014, înainte de primul termen de judecată fixat de instanță, respectiv la data de 17.03.2014, astfel că această obligație imperativă a fost îndeplinită, cu atât mai mult cu cât prin întâmpinare nu s-a cerut administrarea de probe și nici nu s-au invocat excepții de procedură sau de fond.
Conform dispozițiilor art.34 din OG nr.2/2001 instanța este obligată de legiuitorul național să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal, astfel că aceste dispoziții impun în sarcina instanței de judecată alături de dispozițiile art.22 NCPC, să administreze toate probele necesare și utile cauzei chiar dacă părțile se opun. În cazul de față, nu se poate reține opoziția apelantului petent cu privire la atașarea buletinului de verificare metrologică a aparatului radar, a atestatului operatorului radar și a celor 8 fotografii radar, deoarece prin plângerea contravențională se solicită instanței ca intimata să depună aceste înscrisuri la dosar.
În consecință, instanța de fond în mod corect a avut în vedere întâmpinarea și anexele acesteia, întrucât în lipsa lor ar fi putut și ar fi fost obligată în contextul principiului oficialității, întrucât dispozițiile OG nr.2/2001 se completează cu dispozițiile codului penal, de a pune în discuție, din oficiu, emiterea unei adrese către intimat, pentru a se comunica întreaga documentație ce a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Este adevărat că prin concluziile scrise depuse în ședința publică din 05.05.2014, apelantul petent a invocat faptul că înregistrarea video radar nu corespunde cerințelor NML nr._, iar instanța de fond nu a analizat această apărare în considerentele hotărârii, astfel că această lipsă va fi complinită prin considerentele deciziei de față, în condițiile art.461 alin.2 NCPC.
În ceea ce privește faptul că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, aceasta neexaminând cauza sub toate aspectele, nu poate fi reținut, în primul rând întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.245 și următoarele NCPC, iar în al doilea rând instanța de fond s-a pronunțat pe fondul plângerii contravenționale verificând procesul verbal de constatare a contravenției contestat atât sub aspectul legalității, cât și sub aspectul temeiniciei, conform dispozițiilor art.34 din OG nr.2/2001.
Susținerea apelantului petent privind descrierea insuficientă a faptelor de către agentul constatator în cuprinsul actului contestat, nu poate fi reținută de instanța de apel, în primul rând din conținutul procesului verbal de constatare a contravenției întocmit la data de 29.12.2013 ora 16:05 în localitatea Bălcești de către agentul constatator G. P. rezultă că a fost surprins apelantul petent în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 108 km/h, pe un segment de drum unde viteza maximă admisă de lege este de 50 km/h.
În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video-radar, prin care a fost surprins autoturismul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare_, condus de apelantul petent P. D. D., în timp ce circula pe DN67, pe segmentul de drum cu restricție de 50 km/h, cu viteza de 108 km/h, în ziua de 29.12.2013 ora 16:03 în localitatea Bălcești, stare de fapt reținută în procesul verbal . nr._ din 29.12.2013. Constatarea săvârșirii contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare poate fi efectuată de agenții din cadrul politiei rutiere, dar și cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate si verificate metrologic așa cum prevede expres art.109 din OUG nr.195/2002.
Practic, în aceasta din urma situație, constatarea vitezei de deplasare nu se poate realiza decât prin aceste aparate și mijloace tehnice, operatorul radar fiind cel care doar asigura manipularea continuă a acestor mijloace. In nici un caz nu se poate considera că este obligatoriu ca acest operator să fie și cel care trebuie să procedeze la consemnarea procesului verbal, consemnarea putând fi făcută, pe baza celor înregistrate de aparatele radar, de către un alt agent de politie. Odată înregistrată fapta prin mijloacele omologate, agenții de politie doar procedează la o consemnare a datelor înregistrate de aparate, exact în același mod în care se procedează atunci când este vorba de aparatele radar fixe amplasate și fixate pe varii locații.
Astfel, potrivit art.121 din Hotărârea nr.1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar conform art.49 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 limita de viteză în localități este de 50 km/h.
Din procesul verbal de constatare a contravenției rezultă că apelantul petent a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, în sensul că a fost surprins de un echipaj de poliție rutieră în ziua de 29.12.2013 ora 16:03, conducând autoturismul proprietatea sa personală cu viteza de 108 km/h, în localitatea Bălcești, jud.G.. Din fotografiile video radar aflate la filele 27-29 rezultă data, locul precum și autoturismul cu care apelantul petent se deplasa, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art.16 și urm. din OG nr.2/2001, regăsindu-se o . indicii din care rezultă că autoturismul era în localitate și nu în afara localității, cu atât mai mult cu cât pe fotografiile respective sunt menționate coordonate GPS, care menționează cu exactitate locul unde acționa aparatul radar din dotarea intimatei, iar acest aspect nu poate înlătura prezumția relativă înscrisă în dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, și anume cea a legalității și temeiniciei, precum și a veridicității acestuia până la proba contrarie.
De altfel, la data întocmirii procesului verbal apelantul petent nu a contestat faptul că la momentul surprinderii de către aparatul video radar nu era în localitate, ci a contestat viteza menționată în procesul verbal, considerând că această viteză era sub 100 km/h, astfel încât să nu se încadreze în contravenția prevăzută de art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002.
Conform dispozițiilor art.2 alin.1 din legea nr.360/2002 privind statutul polițistului: „(1) Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege.”. La momentul opririi în trafic polițistul rutier este obligat să se prezinte, să comunice conducătorului auto motivul opririi, abaterea comisă și sancțiunea prevăzută de lege, după care va întocmi documentele de constatare și va solicita șoferului documentele prevăzute de art.35 din OG nr.195/2002, care reglementează totodată și dreptul agentului de a verifica vehiculul, identitatea conducătorului, a pasagerilor, etc. Din interpretarea acestor reglementări rezultă că polițistul rutier în calitatea sa de agent constatator nu este obligat să prezinte conducătorului auto oprit în trafic ordinul de serviciu prin care acesta a fost repartizat pentru efectuarea controlului circulației rutiere și nici buletinul de verificare metrologică a aparatului video radar. Lipsa acestor documente poate fi însă invocată la momentul contestării procesului verbal de constatare a contravenției pentru ca instanța de judecată să procedeze la verificarea existenței lor, în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, însă aceste aspecte nu vor putea fi verificate de instanța de apel deoarece s-ar încălca principiul disponibilității procesuale și limitele cadrului procesual cu care a fost investită în condițiile art.477 NCPC, având în vedere că prin cererea de apel apelantul petent nu a reiterat motivele din plângerea contravențională, astfel că tribunalul va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres și implicit de către apelant.
Simplele afirmații ale apelantului petent nu pot reprezenta un dubio pro reo, în raport de toate probatoriile prezentate de intimată cu privire la fapta contravențională săvârșită în domeniul circulației rutiere, care de regulă este constatată cu ajutorul aparatelor și mijloacelor tehnice din dotarea echipajelor de poliție rutieră, neexistând o altă probă cu o forță probantă egală care să determine infirmarea situației de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.
În realitate, apelantul petent a contestat viteza de deplasare și faptul că la momentul surprinderii în trafic cu aparatul video radar nu se afla în localitate, aspecte ce nu se confirmă în urma probatoriului administrat, astfel că simpla negație nu reprezintă un mijloc de probă și nu dă naștere unei situații îndoielnice care să profite acestuia.
Astfel, dispozițiile privind viteza legală pe drumurile publice sunt reglementate în art.48 și următoarele din OUG nr.195/_, unde se menționează că orice conducător de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză, și anume limita maximă de viteză în localități este de regulă de 50 km/h, excepție fiind vitezele mai mari de 50 km/h, dar nu mai mult de 80 km/h, iar în afara localității limitele maxime de viteză sunt de 130 km/h pe autostrăzi, de 100 km/h pe drumurile expres sau cele naționale europene și de 90 km/h pe celelalte drumuri, cu excepțiile prevăzute pentru autovehiculele de la art.15 alin.2 din ordonanță. Faptul că în procesul verbal nu s-a consemnat locul unde a fost montat cinemometru, nu reprezintă o lipsă ce ar putea fi sancționată cu nulitatea absolută în condițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001. Starea de fapt este descrisă corect și complet în procesul verbal de constatare a contravenției și este confirmată de înregistrările video radar, care au forță probantă și pot fi folosite ca mijloace de probă, conform prevederilor din Normele de Metrologie Legală nr. 021-05 NML pct. 3.5.1.
În ceea ce privește motivul de apel privind invocarea marjei de eroare, tribunalul reține că în raport de obiectul cererii de față cadrul procesual este limitat în raport de plângerea contravențională formulată, cadrul procesual care este reglementat de dispozițiile art.33 și 34 din OG nr. 2/2001, instanța fiind investită exclusiv cu examinarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției și deci nu se poate substitui atât agentului constatator, cât și specialiștilor în metrologie privind verificarea metrologică legală a aparatelor video-radar, a cărui denumire științifică este cinemometru. Este de reținut faptul că în situația sancționării unor contravenții ce constă în fapte comisive de nerespectare a unei prevederi legale, procesul verbal constituie un mijloc de probă, fără însă a se putea stabili și vinovăția persoanei sancționate .
Procesul verbal dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt, ce necesită existența unor probe în susținerea acesteia, în cazul de față neputându-se reține prezumția simplă a confirmării procesului verbal de contravenție, întrucât acesta deși este susținut de fotografiile video radar ce au fost efectuate de agentul de poliție cu aparatul video radar, înregistrarea lor este contestată.
Cu toate acestea apelantul petent nu a contestat buletinul de verificare metrologică și nici nu s-a invocat excepția de nelegalitate a acestui buletin, astfel că reținerea de către instanța de fond a marjei de eroare depășește cadrul procesual cu care a fost investită. Atât plângerea contravențională, cât și hotărârea instanței de fond fac referire la dispozițiile art.3 din Ordinul nr.301/2005 privind aprobarea normei de metrologie legală, la aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, dispoziții ce se aplică de către specialiștii din cadrul Biroului român de metrologie legală – Institutul Național de Metrologie, care au emis buletinul de verificare metrologică, cu respectarea acestor dispoziții care prevăd că în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de ± 4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km./h.
Toate contravențiile ce se referă la viteza de circulație a autoturismelor în trafic, se realizează cu ajutorul mijloacelor tehnice autorizate care se află în dotarea poliției rutiere, urmând ca aceste aparate video – radar să îndeplinească cerințele prevăzute de Ordinul nr. 301/2005. Normele de metrologie care reglementează erorile de măsurare a vitezei de către cinemometre sunt luate în calcul cu ocazia verificării și omologării metrologice, însă odată verificate, se consideră că aceste aparate indică o valoare reală, eliberându-se buletinele de verificare metrologică, care până la proba contrară se consideră ca fiind actul ce certifică faptul că aparatul indică o valoare convențional adevărată, întrucât este știut că nici un aparat de măsurare în orice domeniu nu poate prezenta o valoare adevărată absolută.
Printr-o motivare contrară s-ar considera că toate măsurătorile efectuate s-ar afla sub semnul îndoielii și în consecință, nu s-ar putea realiza o activitate de control, deși din interpretarea juridică a normelor invocate rezultă că acestea sunt considerate ca cerințe obligatorii și premergătoare, ce trebuie avute în vedere de specialiștii în materie cu ocazia verificării aparatelor și anterior eliberării buletinelor de verificare metrologică.
Din buletinul de verificare metrologică rezultă că acesta a fost emis la data de 16 aprilie 2013, iar cinemometrul de control rutier tip Autovision are ca rezultat al verificării mențiunea de admis, fiind o instalație etalon pentru verificarea pe teren a cinemometrelor în condițiile NML 021-05, valabilitatea verificării fiind pe o perioadă de un an de zile, astfel că la data întocmirii procesului verbal de contravenție, 29 decembrie 2013, se afla în perioada de valabilitate a verificării.
Raportat la principiul de funcționare a aparatului radar, la cerințele legale prevăzute pentru omologarea și folosirea acestora în trafic, singurele cauze ce puteau fi invocate de către persoana acuzată de săvârșirea unei contravenții privind nerespectarea regulilor de circulație cu referire la viteza legală prevăzută în trafic și care pot determina incorectitudinea măsurătorilor, sunt cele prevăzute conform pct.4.4 din Norma de Metrologie, și care pot determină înlăturarea măsurătorilor efectuate.
Aceste prevederi arătau că măsurările efectuate nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă: măsurarea nu a fost făcută de un operator calificat, instruit potrivit reglementărilor legale; a expirat perioada de valabilitate a buletinului de verificare metrologică; măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună; cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare; în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență, însă prin Ordinul nr.187/2009 acestea au fost abrogate.
În consecință, încadrarea într-o anumită faptă încriminată de legea contravențională depinde deci de măsurarea exactă a vitezei autovehiculului condus de contravenient, iar pentru a se asigura o măsurare cât mai corectă, în toate cazurile, legiuitorul a prevăzut că viteza se determină cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
De asemenea, verificarea metrologică este modalitatea de control metrologic legal prin care se constată și se confirmă că mijlocul de măsurare îndeplinește cerințele prevăzute în reglementările de metrologie legală, această verificare realizându-se atât inițial, înainte de darea în folosință, cât și periodic, la intervale regulate de timp stabilite în lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal.
Atât în dreptul național, cât și în dreptul comunitar abaterile de la normele de circulație rutieră sunt incluse în sfera abaterilor administrativ-contravenționale, că formele de răspundere sunt prevăzute de lege și care urmăresc un scop legitim, și anume asigurarea securității circulației rutiere, cu respectarea principiului proporționalității și în raport de dispozițiile legale în vigoare reclamantul avea posibilitatea să înfățișeze toate argumentele și observațiile pe care le-a considerat necesare, astfel că tribunalul nu a pornit de la ideea preconcepută că acesta este vinovat de săvârșirea faptei, având în vedere probele furnizate de părți și administrate în mod contradictoriu.
Invocarea erorilor de măsurătoare și avute în vedere anterior eliberării buletinului de verificare metrologică, nu reprezintă un indiciu pertinent care să înlăture veridicitatea situației de fapt reținută, având în vedere planșele foto de la dosar, din care rezultă că viteza măsurată de aparatul radar, viteză care se încadrează în intervalul prevăzut de eroarea maximă și minimă, comparând viteza măsurată de aparatul radar cu cea înscrisă în procesul-verbal.
Referitor la marja de eroare pe care ar putea să o prezinte aparatul radar se constată că în buletinul respectiv nu există o rubrică în ceea ce privește erorile de măsurare, întrucât marja de eroare prevăzută în nomele de metrologie legale este avută în vedere la momentul verificării metrologice, iar prin eliberarea acestui buletin de verificare metrologică se prezumă că acest aparat va realiza o măsurare nu de precizie, ci în limitele reglementate de aceste norme, astfel că buletinul respectiv se bucură de principiul legalității până la proba contrară, probă ce nu a fost administrată întrucât instanța de fond nu a fost investită cu nelegalitatea actului administrativ, raportat la principiul disponibilității procesuale.
Dispozițiile Ordinului 301/2005 sunt în sensul că „Prezenta normă de metrologie legală stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele utilizate la măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice, în scopul aplicării prevederilor legislației rutiere. Prezenta normă de metrologie legală se referă atât la cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, cât și la cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate, denumit în continuare autovehicul de patrulare: „1.2. Pentru a putea fi introduse pe piața, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele prevăzute la punctul 1.1. trebuie sa îndeplinească atât cerințele metrologice și tehnice prevăzute în prezenta norma, cat și cerințele aplicabile din norma de metrologie legală NML 001-05 "Cerințe metrologice și tehnice comune mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal". Aplicabilitatea cerințelor din normele mai sus menționate rezulta din tabelul 1.”
Prin urmare, cerințele prevăzute de art. 3.1.1 „erori maxime tolerate pentru măsurarea vitezei” sunt luate în calcul cu ocazia verificării și omologării metrologice, însă odată verificate, se consideră că aceste aparate indică o valoare reală, eliberându-se buletinele de verificare metrologică, care până la proba contrară se consideră ca fiind actul ce certifică faptul că aparatul indică o valoare convențional adevărată, întrucât este știut că nici un aparat de măsurare în orice domeniu nu poate prezenta o valoare adevărată absolută.
Printr-o motivare contrară s-ar considera că toate măsurătorile efectuate s-ar afla sub semnul îndoielii și în consecință, nu s-ar putea realiza o activitate de control, deși din interpretarea juridică a normelor invocate rezultă că acestea sunt considerate ca cerințe obligatorii și premergătoare, ce trebuie avute în vedere de specialiștii în materie cu ocazia verificării aparatelor și anterior eliberării buletinelor de verificare metrologică.
De altfel, pentru această interpretare este edificator art. 3.1.2 „Valorile măsurate ale vitezelor trebuie sa se încadreze în erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1., respectând și cerințele specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte, la funcționarea cinemometrelor sub acțiunea factorilor de influenta:prevăzuți la literele a-g”. Buletinul de verificare metrologică se bucură de principiul legalității conform acelorași norme metrologice pct.5 și următoarele prin care se reglementează atestarea legalității cinemometrelor, precum și raportat la caracterul actului administrativ definit de dispozițiile art.2 lit.c din legea nr.554/2004, acest buletin fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, eliberat în regim de putere publică, precum și forma principală de activitate a Institutului Național de Metrologie; bucurându-se de prezumția de autenticitate și veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu al oricărui act administrativ unilateral.
Odată înregistrată fapta prin mijloacele omologate, agenții de politie doar procedează la o consemnare a datelor înregistrate de aparate, exact în același mod în care se procedează atunci când este vorba de aparatele radar fixe amplasate și fixate pe varii locații. Astfel, potrivit art.121 din Hotărârea nr.1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, iar conform art.49 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 limita de viteză în localități este de 50 km/h.
De altfel, conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public, aceasta deoarece, de cele mai multe ori constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu formulează obiecțiuni raportat la lipsa de obiectivitate, reprezintă o prezumție simplă în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, conform dispozițiilor art.329 NCPC, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă. Forța probantă a proceselor-verbale a fost lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care a fost liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța națională are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 249 NCPC., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.
De asemenea, se constată că instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept, precum și raportată la jurisprudența comunitară cu respectarea garanțiilor procesuale precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, a dat o interpretare corectă întregului probatoriu administrat și pe cale de consecință o aplicare adecvată a legii, concluzionând asupra temeiniciei și legalității procesului verbal întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001,
În ceea ce privește ultimul motiv de apel, privind reindividualizarea sancțiunii contravenționale, nu poate fi reținută apărarea apelantului petent în ceea ce privește lipsa gravității faptei săvârșite, întrucât în calitatea sa de conducător auto are obligația de a cunoaște legislația rutieră și este conștient de faptul că încălcarea acestora va atrage aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute de lege, care nu sunt disproporționate prin raportare la comportamentul acestuia, cu atât mai mult cu cât măsura complementară a suspendării permisului de conducere se realizează pe o perioadă limitată și reprezintă doar o măsură preventivă de securitate rutieră, ce nu reprezintă o acuzație în materie penală. De altfel, retragerea provizorie a permisului de conducere are loc pe baza unui mecanism administrativ simetric celui de acordare și reprezintă o măsură de prudență al cărei caracter de urgență justifică aplicarea ei imediată.
Conform dispozițiilor art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 sancțiunea amenzii aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei, cu respectarea criteriilor de individualizare și a aplicării principiului proporționalității. Sancțiunea contravențională trebuie aplicată, așadar între limita minimă și maximă specială prevăzute de legiuitor. Aplicarea sancțiunii trebuie făcută proporțional cu gradul de pericol social, grad de pericol evidențiat și în raport de circumstanțele reale ale contravenției, prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În raport de aceste împrejurări, așa cum s-a menționat anterior, acestea nu conduc la aplicarea unei sancțiuni orientate spre maximul special, astfel că în mod corect agentul constatator a aplicat minimul amenzii speciale. Sancțiunea juridică are un triplu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și un rol preventiv ce determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale, precum și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.
Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, a reieșit faptul că persoana sancționată a avut dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia să utilizeze mijloace de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată a fost de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, instanța de apel reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, a beneficiat de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, însă susținerile contestatoarei nu au fost dovedite în fața instanței prin nici o probă. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are un caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu au un caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu a putut opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale drepturilor omului si în materie contravențională si care, în plan procedural se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei, în speța, agentul constatator fiind nevoit să probeze fapta reținută în sarcina contravenientului, tribunalul reține ca jurisprudența Curții nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei si a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzuta de OG nr.2/2001 procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativa de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art.249 NCPC., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei.
Conform dispozițiilor art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002: „(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”.
Conform dispozițiilor art.97 alin.1 lit.a, alin.2, 3 și 6 din OUG nr.195/2002: „(1) In cazurile prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta, polițistul rutier dispune si una dintre următoarele masuri tehnico-administrative: a) reținerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; (2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regula odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație. (3) Perioada in care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. b). (6) Procedura aplicării masurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament.”.
Conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c și alin.2 din OUG nr.195/2002: „(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1); (2) La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevăzute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.”.
Conform art.2 pct.5 din HG nr.1391/2006 prin reținerea permisului se înțelege măsura tehnico-administrativă dispusă de poliția rutiera constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane și păstrarea lui la sediul poliției rutiere pana la soluționarea cauzei care a determinat aplicarea acestei măsuri.
Conform art.180 alin.1, 2, 3, 5 și 6 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazul în care constata încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora și locul unde este încheiat; gradul profesional, numele și prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința contravenientului, numărul și . de identitate ori, în cazul cetățenilor străini, al persoanelor fără cetățenie sau al cetățenilor romani cu domiciliul în străinătate, . numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia și statul emitent; descrierea faptei contravenționale, cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; numărul punctelor-amenda aplicate și valoarea acestora, posibilitatea achitării de către persoana fizica, în termen de cel mult doua zile lucrătoare, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, sancțiunea contravențională complementara aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnătura agentului constatator și unitatea de poliție la care se depune plângerea. (2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal și semnătura martorului. (3) Atunci când contravenientul a fost sancționat cu amenda, odată cu copia procesului-verbal (exemplarul nr. 2), acestuia i se va comunica și înștiințarea de plata, în care se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate sa o încaseze, potrivit legislației în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silită. (5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. (6) În cazul în care pentru fapta săvârșită se dispune ca măsura tehnico-administrativă reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a plăcutelor cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare, odată cu încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției agentul constatator eliberează și o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1B.”.
Conform art.190 alin.1 și 2 din HG nr.1391/2006: „(1) În cazurile prevăzute de lege, odată cu constatarea faptei, polițistul rutier sau, după caz, polițistul de frontiera retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulație, după caz. (2) Permisul de conducere reținut în condițiile alin. (1), împreună cu un raport de reținere, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1E, se trimit, cel mai târziu în prima zi lucrătoare care urmează celei în care a fost eliberata dovada înlocuitoare, la serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită fapta, care are obligația sa facă imediat mențiunile corespunzătoare în evidenta conducătorilor de autovehicule și tramvaie.”.
În baza dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c din OUG nr.195/2002, permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție pentru care este prevăzută de lege sancțiunea complementară respectivă. Fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului, încadrându-se la art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, sancțiunea principală ce se aplică pentru fapta respectivă este amenda contravențională, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor se face de către polițistul rutier, iar sancțiunile contravenționale principale și complementare, se aplica prin același proces verbal prin care se constată săvârșirea faptei contravenționale.
Conform dispozițiilor art.5 din OG nr.2/2001: „(1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare. (2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională; c) prestarea unei activități în folosul comunității. (3) Sancțiunile contravenționale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități; c) închiderea unității; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activității agentului economic; f) retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de comerț exterior, temporar sau definitiv; g) desființarea lucrărilor și aducerea terenului în starea inițială. (4) Prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare. (5) Sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplica în funcție de natura și de gravitatea faptei. (7) Pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principala și una sau mai multe sancțiuni complementare.”.
Conform dispozițiilor art.95 din OUG nr.195/2002: „(1) Încălcarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgenta, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constituie contravenție si se sancționează cu avertisment ori cu amenda ca sancțiune principala si, după caz, cu una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). (2) Avertismentul consta in atenționarea verbala sau scrisa a contravenientului, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (4) Sancțiunile contravenționale prevăzute la alin. (1) se stabilesc si se aplica contravenienților, persoane fizice ori juridice.
Conform dispozițiilor art.96 alin.1, 2, 3 și 4 din OUG nr.195/2002: (1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin același proces-verbal prin care se aplica si sancțiunea principala a amenzii sau avertismentului. (2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele: a) aplicarea punctelor de penalizare; b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; c) confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute in prezenta ordonanța de urgenta ori folosite in acest scop; d) imobilizarea vehiculului; (3) Pentru încălcarea unor norme la regimul circulației, pe lângă sancțiunea principala sau, după caz, una dintre sancțiunile contravenționale complementare prevăzute la alin. (2) lit. c), d) si f), in cazurile prevăzute la art. 108 alin. (1) se aplica si un număr de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare. (4) In cazul cumulului de 15 puncte de penalizare suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către seful politiei rutiere din județul sau municipiul București care îl are in evidenta pe titularul permisului de conducere.
Or, conform dispozițiilor art.111 alin.1 lit.c din O.U.G. nr.195/2002 permisul de conducere se reține atunci când titularul acestuia a săvârșit o contravenție, pentru care s-a aplicat atât sancțiunea principală a amenzii, cât și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în speța de față, fapta contravențională încadrându-se la dispozițiile art.100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002, pentru aceasta aplicându-se sancțiunea amenzii alături de măsura tehnico administrativă de reținere a permisului de conducere.
Atât în dreptul național, cât și în dreptul comunitar abaterile de la normele de circulație rutieră sunt incluse în sfera abaterilor administrativ-contravenționale, iar formele de răspundere sunt prevăzute de lege și urmăresc un scop legitim, și anume asigurarea securității circulației rutiere, cu respectarea principiului proporționalității și în raport de dispozițiile legale în vigoare reclamantul și intimatul având posibilitatea să înfățișeze toate argumentele și observațiile pe care le-au considerat necesare, astfel că tribunalul nu a pornit de la ideea preconcepută că acesta este vinovat de săvârșirea faptei, având în vedere probele furnizate de părți și administrate în mod contradictoriu.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competenta să soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotărăște asupra sancțiunii aplicate. In legislația românească, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Republica Ceha și Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și supuse unui regim administrativ. Din perspectiva convențională, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nimic nu împiedică statele să își îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
În principiu, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" existente în statele membre ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21 februarie 1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, aceste fapte intră sub incidența art.6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art.6 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat, de pilda, și în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).În aprecierea acestor criterii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept pozitive măsurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere faptul că sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală. În aceste condiții distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art.6 al Convenției, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.
De asemenea, tribunalul a judecat cauza pe baza probelor furnizate de acuzare și administrate în mod contradictoriu în fața petentului, apreciind concludența mijloacelor de probă administrate, în special procesul verbal de constatare a contravenției încheiat de agentul constatator, în lumina circumstanțelor cauzei. Este adevărat că sarcina probei incumbă acuzării și dubiul profită celui acuzat, însă simpla negare a împrejurării nu este suficientă pentru a îl exonera de răspundere, acesta neaducând nici măcar un indiciu pertinent care să dea veridicitate acestei afirmații.
În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției împreună cu planșele fotografice se bucură de prezumția simplă a faptului că situația de fapt reținută este confirmată și reprezintă un mijloc de probă raportat la dispozițiile art.327 și următoarele NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.
Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul petent P. D. D. domiciliat în Tg-J., ., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 434 din data de 05.05.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. C. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. D. E.
4 ex./25 Martie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 994/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 597/2015.... → |
|---|
