Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 652/2015. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 652/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 3377/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 652/2015

Ședința publică de la 25 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S. S.

Judecător O. C. S.

Grefier N. C.

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul - intimat I. G., împotriva sentinței civile nr. 4362 din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – petent O. N. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul reține cauza spre soluționarea cererii de apel deduse judecății.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 4362 din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, s-a admis plângerea formulată de petentul O. N. T., în contradictoriu cu intimatul I.P.J G. și a anulat procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.02.2014.

A reținut prima instanță că prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.02.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere, întrucât la data respectivă, orele 15,12 pe . intersecția cu .-J., a fost înregistrat cu aparatul video-radar montat pe autospeciala cu numărul MAI_, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, iar la momentul când a efectuat virajul la dreapta, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, în baza art.100/3/b din OUG 195/2002 .

Așa cum rezultă din înregistrarea video radar înaintată la dosarul cauzei, se observă că petentul a intrat cu mașina pe sensul său de mers, depășind jumătate din trecerea de pietoni când un pieton a început să se angajeze în traversarea străzii de pe celalalt sens de mers al petentului. Din aceeași înregistrare se observă că traficul este aglomerat, iar petentul în poziția în care se afla la momentul în care pietonul pune piciorul pe trecerea de pietoni, nu avea cum să mai dea înapoi sau să frâneze, cei doi neintersectându-se nici o clipă pe sensul fiecăruia de mers. Totodată se observă mașini parcate până în dreptul trecerii de pietoni, fiind dificilă vizibilitatea în intersecția din care a apărut mașina petentului.

Față de cele arătate mai sus, în baza art.34 din OG2/2001, instanța a admis plângerea, a anulat procesul verbal contestat și a restituit petentului permisul de conducere, apreciindu-se că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției, întrucât acesta era trecut de trecerea de pietoni pe sensul său de mers, nemaifiind cazul acordării vreunei priorități de trecere.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel în termen și motivat apelantul intimat I.P.J. G., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că în fapt, petentul a fost sancționat pentru neacordarea priorității de trecere a unui pieton angajat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător. În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse fotografii video-radar, precum și CD-ul cu înregistrarea video-radar din care rezultă săvârșirea contravenției de neacordare de prioritate, considerând că prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză.

Astfel, prima instanță, după vizionarea înregistrării video-radar a apreciat că pietonul angajat în traversarea străzii nu se afla pe sensul de mers al petentului.

De asemenea, prima instanță a apreciat și că, datorită mașinilor parcate până în dreptul trecerii de pietoni, vizibilitatea în intersecția din care a apărut mașina petentului ar fi fost dificilă.

In realitate, petentul s-a angajat în traversarea străzii pe sensul de mers al petentului, . cu sens unic.

Mai mult, din înregistrarea video-radar se observă că autoturismele parcate se află pe partea autovehiculului poliției, de unde se face filmarea, și nu pe partea autoturismului petentului, direcția de deplasare a acestuia fiind liberă până în dreptul marcajului pietonal, astfel că pietonul care s-a angajat in traversarea străzii a putut fi observat de către petent.

De asemenea, se poate observa că pietonul se afla într-o continuă mișcare și era deja angajat în traversarea străzii în momentul în care autoturismul petentului a apărut înaintea marcajului pietonal.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.

Analizând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 27.02.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și reținerea permisului de conducere, întrucât la data respectivă, orele 15,12, pe . intersecția cu .-J., a fost înregistrat cu aparatul video-radar montat pe autospeciala cu numărul MAI_, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, iar la momentul când a efectuat virajul la dreapta, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii.

În drept, fapta descrisă în cuprinsul actului sancționator întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 100/3/b din OUG 195/2002 R, text de lege ce în mod corect a fost menționat de către agentul constatator.

În urma administrării probatoriului, instanța de fond a admis plângerea contravențională, a anulat procesul-verbal de contravenție, încheiat în sarcina petentului și l-a exonerat pe acesta de plata amenzii contravenționale în sumă de 340 lei.

Soluția instanței de fond a fost argumentată prin aceea că, din înregistrarea de imagini depusă la dosarul cauzei de către agentul constatator, a rezultat că petentul a intrat cu mașina pe sensul său de mers, depășind jumătate din trecerea de pietoni când un pieton a început să se angajeze în traversarea străzii de pe celalalt sens de mers al petentului. Mai mult, traficul era aglomerat, iar petentul în poziția în care se afla la momentul în care pietonul pune piciorul pe trecerea de pietoni, nu avea cum să mai dea înapoi sau să frâneze, cei doi neintersectându-se nici o clipă pe sensul fiecăruia de mers. Totodată se observă mașini parcate până în dreptul trecerii de pietoni, fiind dificilă vizibilitatea în intersecția din care a apărut mașina petentului.

Examinând apelul de față, în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că procesul verbal nu este corect întocmit, în condițiile în care din probele administrate, nu se poate reține culpa petentului pentru comiterea faptei.

Din înregistrarea video radar vizionată și de instanța de control judiciar a reieșit cu certitudine că petentul nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât atunci când s-a angajat în traversarea trecerii de pietoni marcate, cu autoturismul Smart cu nr. de înmatriculare_, pe trecere nu se observă pietoni angajați în traversarea străzii. Se apreciază că la momentul respectiv, petentul nu putea să prevadă că un pieton se va angaja în traversare.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G., împotriva sentinței civile nr. 4362 din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – petent O. N. T., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului G., cu sediul în Tg. J., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 4362 din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – petent O. N. T., domiciliat în domiciliat în Tg. J.. ., ., ., CNP_, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 25 Februarie 2015.

Președinte,

A. S. S.

Judecător,

O. C. S.

Grefier,

N. C.

Red. A.S.S.

Tehnored.N.C./

4 ex.

17 Aprilie 2015

Jud. fond. L.M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 652/2015. Tribunalul GORJ