Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1420/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1420/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1849/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie nr. 1420/2015
Ședința publică de la 03 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.5988 din data de 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent B. D. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile, intimatul petent fiind reprezentat de avocat U. C. cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică depusă în ședința publică.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a depus la dosar de către Judecătoria Tg.J., prin serviciul registratură, la data de 15.05.2015, Cd-ul solicitat.
În condițiile art.237 și urm. și art.341 și urm. NCPC coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC s-a procedat la vizionarea CD-ului cu înregistrarea video-radar.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.
Avocat U. C., pentru intimatul petent solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Așa cum a arătat și la instanța de fond din probele administrate, respectiv declarația martorului și CD-ul depus de poliție se observă clar că a depășit pe linie discontinuă și nu într-un loc unde depășirea era interzisă.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.5988 din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă, în parte, plângerea contravențională formulată de petentul B. D. G., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/27.01.2014 în contradictoriu cu intimatul I. G., a anulat parțial, cu privire la contravenția prevăzută de art.100 alin.1 lit.e din OUG nr.195/2002, procesul verbal de contravenție . nr._/27.01.2014, a anulat măsura suspendării dreptului petentului de a conduce un autoturism pe drumurile publice și a dispus restituirea către acesta a permisului de conducere. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.01.2014, s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în valoare de 850 lei și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina acestuia faptul că a condus autoturismul marca Range Rover Sport cu numărul de înmatriculare_, cu viteza de 87 km/h în localitate și a efectuat o depășire neregulamentară a autoturismului cu număr de înmatriculare_ pe marcajul simplu continuu ce desparte sensurile de mers.
Procedând la verificare potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată. Cât privește temeinicia procesului verbal contestat a fost de observat că din declarațiile martorilor audiați în cauză (martori care se aflau în mașină cu petentul) a reieșit că manevra de depășire efectuată de către petent la data de 27.01.2014, în timp ce conducea autoturismul marca Range Rover Sport cu numărul de înmatriculare_, s-a făcut într-o zonă în care nu era interzisă această manevră, nici prin marcaj cu linie continuă pe carosabil și nici prin vreun alt indicator.
În consecință, față de declarațiile celor doi martori, văzând și că înregistrarea realizată cu aparatul video radar nu este una relevantă, în condițiile în care în această înregistrare nu se poate observa dacă depășirea s-a făcut sau nu într-o zonă care interzicea această manevră, instanța de fond a apreciat că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzută de art.100 alin.1 lit.e din OUG nr.195/2002 (depășirea interzisă), astfel că a admis plângerea și a dispus anularea parțială a procesului verbal de contravenție . nr._/27.01.2014, cu privire la contravenția prevăzută de art.100 alin.1 lit.e din OUG 195/2002, urmând să fie anulată măsura suspendării dreptului petentului de a conduce un autoturism pe drumurile publice și să-i fie restituit acestuia permisul de conducere.
Împotriva sentinței civile nr.5988 din 10.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, petentul a fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. De asemenea, a considerat că din înregistrarea video-radar depusă la dosar, a rezultat temeinicia aspectelor reținute prin documentul de constatare și sancționare a contravenției. Pe de altă parte, este de părere că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, aceștia fiind, probabil, în relații de rudenie sau prietenie cu petentul. În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatul petent, la data de 27 ianuarie 2014, ora 14,41 pe DN 67 din ., a fost surprins de agentul constatator în timp ce conducea autoturismul marca Range Rover Sport cu numărul de înmatriculare_ în timp ce conducea cu viteza de 87 km/h, precum și în timp ce efectua o depășire neregulamentară peste marcajul simplu continuu ce separă sensurile de mers, depășind autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat cu aparatul autovision montat. Totodată s-a reținut că manevra a fost efectuată și sub acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”, iar la controlul actelor s-a constatat că acesta nu are asupra sa permisul de conducere.
Ca urmare a situației de fapt constatate s-a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravențiilor prevăzută de art.121 alin.1 și 147 din HG nr.1391/2006, fiind aplicată sancțiunile amenzii contravenționale de 6 puncte amendă, în valoare de 510 lei și avertisment, precum și elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 4 puncte amendă de 340 lei, sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, precum și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere, eliberându-se o dovadă înlocuitoare cu dreptul de a conduce pentru 15 zile.
La momentul întocmirii procesului verbal intimatul petent a menționat că: ”Nu sunt de acord cu sancțiunile de mai sus, eu am fost în depășire înaintea indicatorului „depășire interzisă”, fiind semnat de intimatul petent, ceea ce se asimilează uneia dintre modalitățile de comunicare a actului contestat prevăzute de art.27 din OG nr.2/2001.
Din conținutul plângerii contravenționale rezultă că, intimatul petent consideră în parte netemeinic și nelegal procesul verbal, întrucât în ziua de 27 ianuarie 2014, ora 14,41 pe DN 67 din ., în timp ce conducea autoturismul marca Range Rover Sport cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 87 km/h, a efectuat manevra de depășire într-o zonă cu marcaj discontinuu, în afara indicatorului „depășirea interzisă”.
În susținerea afirmațiilor sale intimatul petent a solicitat administrarea probei testimoniale propunând ca martori pe domnii Z. V. și M. F. ce au fost audiați în ședința publică din 10 octombrie 2014 la instanța de fond.
Din declarația martorului M. F. rezultă că aceasta îl cunoaște pe intimatul petent și își amintește că la sfârșitul lunii ianuarie venea dinspre Motru cu petentul și cu încă o persoană, iar la un moment dat pe raza localității Bălești, petentul a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere. Martorul arată că nu a coborât din mașină, însă când petentul s-a întors la mașină, acesta i-a spus că ar fi fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, afirmație la auzul căreia acesta s-a mirat, deoarece știe că în zona respectivă exista marcaj longitudinal cu linie discontinuă și nici nu a observat indicatoare care să interzică manevra depășirii.
Din declarația martorului D. C. D. rezultă că acesta este vecin cu petentul și la data când acesta a fost sancționat contravențional, mai precis pe la sfârșitului lunii ianuarie, se afla în mașină acestuia și veneau de la Motru spre Tg.J.. În mașină cu ei se mai afla încă o persoană pe care nu știe cum o cheamă. La un moment dat, pe raza comunei Bălești, contestatorul a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției rutiere și a fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare, însă din câte știe martorul, în zona în care a fost oprit contestatorul nu există linie continuă și nici indicatoare care să interzică depășirea.
Din toate probele administrate instanța de fond în mod greșit a reținut că nu se confirmă situația de fapt menționată de agentul constatator în procesul verbal, întrucât din coroborarea declarațiilor cu înregistrarea video radar rezultă cu certitudine efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, cu atât mai mult cu cât petentul nu contestă această manevră ci doar sectorul de drum în care s-a realizat. De altfel, din declarațiile celor doi martori se constată că aceștia nu au fost atenți pe parcursul drumului și mai ales se constată că acești nu au observat manevra de depășire efectuată de către intimatul petent pe DN 67 în localitatea Bălești, atunci când a depășit autoturismul cu numărul de înmatriculare_, așa cum se observă în înregistrarea video radar, cât și din fotografiile, de la filele 16 și 17 din dosarul instanței de fond, faptul la momentul depășirii intimatul petent a trecut peste marcajul simplu continuu ce separă sensurile de mers. Din declarațiile martorilor se constată că aceștia au observat carosabilul drumului și amplasarea indicatoarelor de circulație, abia la momentul opririi în trafic a autoturismului condus de petent de către echipajul de poliție, aspecte de fapt nerelevante în cauza de față, întrucât util și concludent pentru soluționarea cauzei era observarea sectorului de drum la momentul efectuării manevrei de depășire, respectiv observarea marcajului de pe carosabil, precum și indicatoarele de circulație amplasate în acea zonă.
În realitate, intimatul petentul nu a respectat restricțiile de circulație reglementate nu numai prin indicatorul de interzicere a manevrei de depășire, dar și prin faptul că pe carosabil exista marcajul liniei continue care se observă atât din fotografiile menționate mai sus, cât și din înregistrarea video radar vizualizată în ședință publică, cu atât mai mult cu cât în zona în care s-a realizat efectiv manevra de depășire exista amplasat și un indicator de interdicție a acestei manevre, astfel că atitudinea intimatului petent este o atitudine nepotrivită pentru un participant la trafic, având în vedere că se afla într-o localitate cunoscută la nivelul județului G., ca o localitate cu trafic intens nu numai în ceea ce privește circulația autoturismelor, dar și în ceea ce privește circulația vehiculelor cu tracțiune animală, raportat la activitatea desfășurată de cetățenii comunei în domeniul agriculturii și zootehniei.
Conform dispozițiilor art.118-121 din HG nr.1391/2006:
ART. 118 Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure ca acela care îl urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare si ca poate depăși fără a pune in pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
ART. 119 Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: a) să nu mărească viteza de deplasare; b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează.
ART. 120 (1) Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată; b) în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m; c) în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m; e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea; g) în dreptul stației pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar stația nu este prevăzuta cu refugiu pentru pietoni; h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"; i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere; j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat sa efectueze manevre de evitare a coliziunii; k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în așteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulație. (2) Se interzice depășirea coloanei oficiale.
ART. 121 (1) Conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare. (2) Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic. (3) Administratorul drumului public este obligat sa instaleze indicatoare pentru reglementarea regimului de viteza. (4) In afara localităților, înaintea stațiilor mijloacelor de transport public de persoane si/sau a trecerilor pentru pietoni, la o distanta de 100 m fata de acestea, administratorul drumului este obligat sa realizeze amenajări rutiere pentru reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor.
Tribunalul constată că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției nu a putut fi infirmată prin probele administrate, raportat și la circumstanțele personale ale contravenientului care deși a recunoscut manevra de depășire, a considerat că în porțiunea de drum în care a fost realizată a reprezentat o manevră regulamentară, deși din probele administrate rezultă că acea zonă este semnalizată în mod corespunzător în sensul obligării intimatului petent la respectarea dispozițiilor prevăzute de HG nr.1391/2002.
În cauză de față are relevanță faptul că această depășire neregulamentară a fost înregistrată cu mijloacele tehnice specifice poliției rutiere și în consecință, în astfel de situații, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură atât de prezumția de legalitate, cât și de prezumția de veridicitate, fiind considerat un mijloc de probă care putea fi răsturnat cu mijloace de probă care să înlăture aceste prezumții relative.
În consecință, se poate reține faptul că instanța de fond nu a fi ținut seama de întreg probatoriu administrat, întrucât în cauza de față nu are relevanță dacă pe porțiunea de drum în care s-a efectuat depășirea neregulamentară ar fi existat o dublă semnalizare, deoarece este suficientă o singură semnalizare, fie ea verticală în situația indicatorului de interdicție „depășirea interzisă”, fie ea orizontală prin marcajul longitudinal al liniei continue specific părții carosabile a drumului așa cum rezultă din cele menționate mai sus, iar interpretarea declarațiilor date de cei doi martori care se aflau în mașina condusă de intimatul petent este total eronată și nu confirmă și nici nu infirmă situația de fapt din înregistrarea realizată cu ajutorul aparatului video radar, înregistrare care este relevantă în condițiile în care din această înregistrare se poate observa că depășirea s-a făcut într-un sector de drum marcat cu linie continuă simplă, deoarece așa cum s-a menționat anterior cei doi martori pe parcursul drumului de la Motru la Tg.J. nu au observat semnele de circulație în general, întrucât nu aveau calitatea de conducători auto, iar în special aceștia nu au putut preciza situația de fapt, cu toate aspectele și împrejurările relevante, de la momentul efectuării manevrei de depășire de către intimatul petent, manevră recunoscută de acesta în motivarea plângerii contravenționale.
Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.
În situația de față este vorba de o faptă comisivă, în sensul că intimatul petent deși a observat că drumul național este marcat cu semnele de circulație de interzicere a manevrei de depășire, cu toate acestea nu a înțeles să respecte prevederea legală privind interzicerea depășirii de vehicule în zona respectivă, s-a efectuat de acesta manevra de depășire neregulamentară, manevră observată în mod direct de agentul constatator.
Acest aspect dovedește o situație de fapt care a dus la încheierea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, întrucât în zona respectivă este interzisă manevra de depășire și care a constat personal această faptă, conducând în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Încă de la data întocmirii procesului verbal intimatul petent a avut o atitudine nesinceră, întrucât așa cum rezultă din capitolul obiecțiuni nu a recunoscut fapta de efectuare a manevrei de depășire în zona de acțiune a marcajului longitudinal a liniei continue, astfel că acesta a apreciat că poate să efectueze această manevră înainte de semnul care interzice depășirea, deși pe sectorul de drum nu este reglementată o limită minimă admisă în ceea ce privește viteza de deplasare ci doar o limită maximă admisă de 50 km/h întrucât se află în localitate.
Conform dispozițiilor art.45 din OUG nr.195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație în care s-a aflat inițial. Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure ca vehiculului care circulă în fața sa nu a inițiat o asemenea manevră. Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligație să revină după efectuarea manevrei de depășire. De asemenea, depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit.
Conform art.46 din OUG nr.195/2002 se reglementează obligațiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depășirea și ale conducătorilor vehiculelor care sunt depășite, precum și cazurile în care depășirea este interzisă se stabilesc prin regulament. În art.118 din regulament se stabilesc obligațiile fiecărui conducător auto, astfel conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure ca acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; să păstreze în timpul depășirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depășit; să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în condiții de siguranța pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a legalității și temeiniciei, iar situația de fapt reținută nu a putut fi infirmată prin probele administrate de intimatul petent, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă, raportat și la dispozițiile art.327 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.
Este adevărat că de regulă contravențiile din domeniul circulației rutiere par să fie constatate de către agenții rutieri doar cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă acest aspect nu impietează și nu interzice posibilitatea ca agenții rutieri să constate în mod direct faptele contravenționale din momentul circulației, cum ar fi și fapta prevăzută de art.118 din OUG nr.195/2002 și care este descrisă ca fiind: „efectuarea depășirii neregulamentare în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă”, întrucât depășirea autoturismului poate fi observat și cu ochiul liber de către agentul constatator, cu atât mai mult cu cât prin această manevră apelantul petent încălcat și marcajul longitudinal continuu simplu, care separa sensurile de circulație, marcaj care este lizibil pe DN 67 din localitatea Bălești. Din motivarea plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent a contestat obiectivitatea agentului constatator, în sensul că cele menționate în procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea, deoarece la momentul în care a efectuat manevra de depășire nu a încălcat marcajul longitudinal continuu simplu și nu se afla sub acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”.
Din interpretarea teleologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că intimatul petent în calitatea sa de conducător auto nu a respectat obligația de a nu efectua manevra de depășire atunci când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu simplu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere sau în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".
Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC
În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod eronat a motivat că poate nu fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt nu a putut fi infirmată de declarațiile martorilor prezentați mai sus. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce nu a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A./c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil.
Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de apel a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.
Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană.
Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În ceea ce a privit forța probantă a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.
În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.
Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 nu și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.
Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul reține că acesta reprezintă un act administrativ prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată se bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.
Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care nu profită intimatului petent, întrucât nu a făcut dovada certitudinii unei situației de fapt dincolo de orice îndoială, în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2003, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.
Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul urmează să admită apelul, să schimbe în totalitate sentința, în sensul că se va respinge plângerea formulată de petentul B. D. G. împotriva procesului verbal, . nr._/27.01.2014, întocmit de I. G., instanța de fond interpretând în mod eronat probatoriul administrat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, fără a cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a sprijinit soluția dată, existând motive contradictorii și străine de natura pricinii, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate, raportat și la dispozițiile art.478 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.480 alin.2 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg.J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr.5988 din data de 10.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent, B. D. G. cu domiciliul în Motru, ..A1, ., județul G..
Schimbă în tot sentința și respinge plângerea contravențională formulată petentul B. D. G. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/27.01.2014.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 iunie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. L. P.
4 ex./ 03 Iulie 2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1085/2015.... → |
|---|
