Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 197/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 197/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 8065/95/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința Nr. 197/2015
Ședința publică din 17 februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. B.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamantul S. D. P. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că în data de 15 februarie 2015, pârâtul a comunicat la dosar adresa nr._/03.02.2015, reprezentând răspunsul solicitat de instanță prin adresa emisă conform încheierii interlocutorii din 20 ianuarie 2015, s-a atașat dosarul nr._, urmând a se reține în copie xerox sentința nr.3603 din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj; decizia nr._ din 03.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. și raportul de expertiză întocmit de domnul expert D. G..
În condițiile art.237-244 NCPC constată că reclamantul și pârâtul nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față, astfel că instanța în condițiile art.248 alin.4 NCPC declară cercetarea încheiată.
În condițiile art.244 alin.3 și 4 NCPC tribunalul constată că reclamantul și pârâtul sunt de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în aceeași zi, având în vedere că au solicitat judecarea în lipsă, instanța hotărăște ca dezbaterea fondului să urmeze în aceeași zi, în ședință publică, conform art.153 NCPC și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - secția contencios administrativ și fiscal sub nr._ la data de 23 octombrie 2014, reclamantul, S. D. P., a chemat în judecată I. Județean de Poliție Gorj, urmând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei I.P.J. Gorj la plata sporului de 10% pentru expunerea la radiații electromagnetice de radiofrecvență, prevăzut de HG nr.1136/2006 începând cu data de 01.03.2011 și până la data de 12.08.2012, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâtei I.P.J. Gorj la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea zilelor de concediu de odihnă suplimentar, aferente sporului pentru expunerea la radiații electromagnetice de radiofrecvență, zile ce nu i-au fost acordate, deși avea acest drept.
În fapt, reclamantul își desfășoară activitatea ca polițist la I.P.J. Gorj, din cursul anului 2001.
În perioada 01.03._12, și-a desfășurat activitatea în incinta I.P.J. Gorj, conform pontajelor întocmite la această unitate. În această perioadă a fost sistată acordarea sporului pentru expunere la radiații electromagnetice de radiofrecvență în cuantum de 10%, în baza procesului verbal nr._ din 01.04.2011, în care se menționează la pct.nr.5 suspendarea acordării acestui spor.
Prin sentința nr.3603/26.04.2011, pronunțată de Tribunalul Gorj - secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ *, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr._/03.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., s-a dispus anularea în parte a Procesului Verbal nr._/01.04.2011, cu privire la mențiunile de la pct.5, referitoare la suspendarea sporului pentru condiții grele de muncă determinat de acțiunea câmpurilor electromagnetice. Totodată, a obligat pârâta I.P.J. Gorj să plătească reclamanților, membri ai SNPPC - Biroul Teritorial Tg.J., sporul pentru expunere la radiații electromagnetice de radiofrecvență, în cuantum de 10% din salariul de încadrare, pentru perioada 01.03._12.
Astfel, instanța a reținut faptul că prin procesul verbal nr._/01.04.2011, comisia constituită în baza dispoziției șefului I.P.J. Gorj nr._/27.01.2011, a dispus la pct. nr.5, suspendarea acordării sporului pentru condiții grele de muncă, determinate de acțiunea câmpurilor electromagnetice, urmând să fie efectuate alte măsurători până la data de 22.04.2011. Acest proces verbal a fost aprobat prin rezoluția șefului inspectoratului care la pct. nr.3 al rezoluției, a menționat că se suspendă acordarea sporului până la lămurirea situației. Ulterior, nu au mai fost efectuate alte măsurători, celelalte sedii din raza I.PJ. Gorj, deși suspendarea sporului s-a dispus față de toți salariații, iar în raportul de expertiză tehnică dispus în cauză, expertul arată, în concluzie, că „personalul salariat, parte petentă în dosarul nr._, își desfășoară activitatea în condiții nocive de lucru determinate de . câmpurilor electrice și a câmpurilor electromagnetice ale căror valori sunt foarte mult depășite față de limitele maxime admise prin legislația în vigoare, așa cum s-a arătat în tabelele 3 și 4" .
S-a învederat instanței că procesul verbal nr._/01.04.2011 a stat la baza suspendării sporului pentru condiții grele de muncă, pentru întreg personalul I.P.J. Gorj, iar prin anularea acestuia de către instanță angajatorul are obligația acordării sporului pentru toți beneficiarii anteriori, inclusiv personalul angajat care nu se regăsește ca reclamant în dosarul Tribunalului Gorj nr._ *. S-a arătat faptul că, începând cu luna august 2012, plata sporului respectiv a fost reluată pentru tot personalul I.PJ. Gorj, chiar din inițiativa pârâtei, condițiile de exercitare a activității mele profesionale prin expunerea la radiații, fiind similară cu cele din perioada cât acordarea sporului a fost sistată.
In conformitate cu prevederile art.7 din legea nr.544/2004, privind contenciosul administrativ, a solicitat I.PJ. Gorj acordarea drepturilor pretinse prin cererea de chemare în judecată, solicitarea fiind înregistrată la I.PJ. Gorj sub nr.7285/18.02.2014.
În drept, și-a întemeiat cererea pe prevederile legii nr.544/2004, legii nr.285/2010, legii nr.330/2009 și H.G. nr.1136/2006. În dovedirea plângerii, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de orice altă probă a cărei necesitate de administrare ar reieși din dezbateri. În condițiile codului de procedură civilă, a solicit judecarea cauzei și în lipsa.
S-au anexat în copie: adresa către Inspectoratul de Poliție Județean Gorj din care rezultă îndeplinirea procedurii prealabile, înregistrata sub nr._/09.10.2014; adeverință care face dovada de angajat al Inspectoratul de Poliție Județean Gorj emisa sub nr._/_/07.10.2014; sentința nr.3603/26.04.2013 a Tribunalului Gorj - secția contencios administrativ și fiscal - dosar nr._ *, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr._/03.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel C..
În condițiile art.205 și următoarele NCPC, la data de 4 noiembrie 2014 Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. I., și a considerat că acțiunea este neîntemeiată. Acordarea sporului pentru condiții grele de muncă determinate de acțiunea câmpurilor electromagnetice a fost suspendată, prin procesul verbal nr._/01.04.2011, în perioada 04.03._12. Cu privire la sumele solicitate pentru perioada 01.03._11 a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
În ceea ce privește perioada 23.10._12, în opinia pârâtului sentința civilă nr.3603/26.04.2013 invocată în susținerea cererii de chemare în judecată, nu produce consecințe juridice față de polițiștii și personalul contractual încadrat la I.P.J. Gorj care nu a avut calitatea de parte în dosarul nr._ *. De asemenea, procesul verbal nr._/01.04.2011 nu conține prevederi în sensul alocării nominale a personalului încadrat la I.P.J. Gorj la sporul pentru condiții grele de muncă și nu stabilește cota de spor, potrivit art.15 din anexa nr.10 la O.M.I.R.A nr.S/629/2008.
În aceste condiții, nu există temei pentru ca drepturile menționate să fie acordate și personalului I.P.J. Gorj care nu a avut calitatea de parte în dosarul nr._ *. În sensul că sporul poate fi achitat doar persoanelor care au avut calitatea de reclamanți în dosarul nr._ * sunt și punctele de vedere exprimate, la solicitarea I.P.J. Gorj de Direcția Financiară și Direcția Juridică din cadrul I.G.P.R. Față de motivele arătate, a solicitat respingerea acțiunii. În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art.205 din codul de procedură civilă. În baza art.411 alin.1 pct.2. teza a doua din codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele considerente:
În ceea ce privește obligarea pârâtei I.P.J. Gorj la plata sporului de 10% pentru expunerea la radiații electromagnetice de radiofrecvență, prevăzut de HG nr.1136/2006 începând cu data de 23.10.2011 și până la data de 12.08.2012, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, tribunalul reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr.3603/26.04.2013 s-a stabilit că starea de fapt expusă de sindicat, în calitatea sa de reprezentant legal al funcționarilor publici din cadrul IPJ Gorj, ce au calitatea de membrii ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractuali din MAI, este cea reiterată în cererea de chemare în judecată și confirmată de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar D. G., desemnat în cauză.
Astfel obiectul cauzei este, între altele, acela referitor la anularea procesului verbal nr._/01.04.2011 prin care comisia, constituită în baza dispoziției șefului Inspectoratului de Poliție al județului Gorj, nr._/27.01.2011, a dispus la punctul 5 suspendarea acordării sporului pentru condiții grele de muncă, determinate de acțiunea câmpurilor electromagnetice, urmând să fie efectuate alte măsurători până la data de 22.04.2011. Acest proces-verbal a fost aprobat prin rezoluția șefului inspectoratului care, la punctul 3 al rezoluției, a menționat că se suspendă acordarea sporului până la lămurirea situației.
Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că nu au mai fost efectuate alte măsurători nici înainte și nici după data de 22.04.2011. Instanța a reținut că suspendarea sporului a avut la bază rapoartele de încercări cu nr.302-05/155 și, respectiv nr.302-05/156 din 16.03.2010, eliberate de Societatea Națională de Radiocomunicații București, buletinul de determinare prin expertizare nr.34/2011/28.03.2010 și raportul de încercare nr.324-341 din 15.02.2011 emis de Autoritatea de Sănătate Publică Gorj. Din aceste acte a rezultat că valorile densității de putere ale radiațiilor electromagnetice de hiperfrecvență și de frecvență radioelectrică generate de instalațiile de radiolocație și emisie recepție fixe și portabile, erau sub limitele legislației în vigoare.
De asemenea, s-a reținut că nu s-au efectuat măsurători la toate celelalte sedii din raza I.P.J. Gorj, deși suspendarea sporului s-a dispus față de toți salariații. Din raportul de expertiză dispus în cauză, s-a reținut că expertul a concluzionat că personalul salariat al pârâtei își desfășoară activitatea în cele opt ore de program și, în anumite situații, și peste cele opt ore, în condiții nocive de lucru determinate de . câmpurilor electrice și a câmpurilor electromagnetice, ale căror valori sunt foarte mult depășite față de limitele maxime admise prin legislația în vigoare. Expertul a arătat în mod expres că, cele reținute prin raportul de încercări nr._ din 22.12.2011 al I.C.M.E.T. C. și prin buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.105/2011 al D.S.P. Gorj, personalul salariat desfășoară activitate pe parcursul programului de lucru, în condiții de expunere directă sau/și indirectă la noxa „radiații electromagnetice", de hiperfrecvență și de frecvență radioelectrică, generate de instalații de radiolocație și emisie recepție, concluzionând că valorile de declanșare a acțiunii sunt depășite la toate măsurătorile efectuate.
Totodată, s-a confirmat prin determinările laboratorului de înaltă tensiune și compatibilitate electromagnetică al ICMET C. că, personalul salariat s-a expus zilnic la acțiunea agresivă, nocivă, a câmpurilor electromagnetice în benzi de frecvență multiple, cu valori măsurate ale densității de putere a câmpului electric mediat pe 6 minute între I 58,88 - 192,32 V/m pentru banda de frecvență 80-599 MHz, cu valori măsurate ale I densității de putere ale câmpului electromagnetic mediat pe 6 minute între 8,98- 95,8 I W/m2 pentru banda de frecvență 80-500 MHz. S-a reținut în consecință afirmația expertului, conform căreia aceste valori identificate la măsurătorile I.C.M.E.T. C. și consemnate în raportul de încercări I R-_ și în tabelul 1 a și 1b din acest raport de expertiză confirmă nocivitatea climatului în care își desfășoară activitatea petenții, deoarece prin legislația în vigoare pentru timpul de expunere al salariaților de 8 ore/zi, valoarea maximă admisă pentru densitatea de putere a undei plane "echivalentă este de 10 W/m2 pentru banda de frecvență 80-500 MHz și intensitatea câmpului electric admis este de 61 V/m. Expertul a identificat, numai în punctul nr.7 de măsurători ale specialiștilor laboratorului LIT-CEM al ICMET C., la o patrulă pedestră a poliției municipiului Târgu-J. cu un singur echipament de emisie recepție portabil, că parametrii înregistrați (mărimile fizice) au fost de 58,88 V/m pentru intensitatea câmpului electric și 8,98 W/m2 pentru densitatea de putere a undei plane, în banda de frecvență 50-500 MHz. Expertiza tehnică judiciară mai face constatarea că, prin raportul de încercări nr._/22.12.2011 al I.C.M.E.T. C. și prin buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.105/2011, s-a demonstrat că personalul salariat de la locurile de muncă menționate unele locuri de muncă luate prin asimilare, având aceleași echipamente de radiocomunicații, este expus simultan la . nocivă a câmpurilor electromagnetice în benzi de frecvență multiple.
Instanța a reținut că, și prin aceste valori determinate și la care se fac referiri în buletinul de determinare prin expertizare nr.105/2011 al DSP Gorj descrise mai înainte, se confirmă nocivitatea microclimatului și mediului în care își desfășoară activitatea reclamanții, deoarece legislația în vigoare, pentru timpul de expunere de ore/zi valoarea maximă admisă pentru densitatea de putere a undei plane bivalentă este de 10 W/m2 pentru banda de frecvență 80-500 MHz și intensitatea câmpului electric admisă este de 61 V/m.
În concluziile raportului de expertiză judiciară se arată că în conformitate cu rezultatele obținute la măsurătorile efectuate de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnica - ICMET C. - Laboratoarele de LIT-CEM, personalul salariat al IPJ Gorj își desfășoară activitatea în cele opt ore ale programului și în anumite situații și peste cele opt ore, în condiții nocive de lucru determinate de . câmpurilor electrice și a câmpurilor electromagnetice ale căror valori sunt foarte mult depășite față de limitele maxime admise prin legislația în vigoare, așa cum s-a arătat în tabelele 3 și 4.
În buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.105/2011 al Direcției de Sănătate Publică Gorj, departamentul pentru medicina muncii, se face precizarea: „Expunerea peste limita maximă admisă a personalului salariat menționat, la câmpuri electromagnetice în benzi de frecvență multiple pot conduce în timp prin durata de expunere la efecte patogene ce depind de procesul de absorbție în funcție de frecvență și de natura mediului biologic, generând îmbolnăviri, ca...”; subliniindu-se că efectele acestor expuneri se manifestă ulterior având consecințe ireversibile.
Sentința menționată a rămas irevocabilă prin decizia nr._ din 3.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. care a respins recursul declarat de IPJ Gorj și s-a reținut că: „instanța de fond a apreciat corect, legal și just, probele existente la dosarul cauzei, cât și expertiza efectuată, motiv pentru care s-a pronunțat prin două sentințe civile, respectiv, nr.1407/03.04.2012 și nr.3603/26.04.20J3, ambele dând câștig de cauză reclamantului. In actul dedus judecății, s-a precizat că la data sistării plății sporului de 10%, I.P.J. GORJ a fost singura unitate la nivel național care a procedat în consecință, încălcând cadrul legal, respectiv legea nr.284/2010 care precizează și stabilește clar că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009, își va păstra salariul avut, fapt ce pârâta 1-a încălcat prin această diminuare. De asemenea, angajatorul dovedește rea credință, atât în judecarea pe fond cât și în recurs, prin aceea că lipsește avizul Direcției Generale Medicale din M.A.I., în condițiile în care petentul a făcut acest probatoriu depunând la dosarul cauzei buletinele de măsurători ale firmei autorizate, avizul Direcției Sanitare GORJ cu concluziile medicului specialist, în care se precizează fără echivoc că, radiațiile emise au efect dăunător, sunt peste normele admise, iar polițiștii sunt îndreptățiri n primească acel spor de radiații. A mai arătat că, solicită a se constata faptul că angajatorul în speță I.P.J. GORJ, în momentul actual achită acest spor de radiații, pe aceleași măsurători, aceiași tehnică si tehnologie folosită de toate unitățile de poliție din țară, care nu au fost prejudiciate și nu li s-a sistat achitarea sporului ca polițiștilor din I.P.J. GORJ.
Având în vedere probatoriul existent la dosarul cauzei și toate documentele care legiferează acordarea sporului de 10%, nedrept și ilegal sistat de pârâta I.P.J. GORJ, cazul de singularitate "pe plan național" în aceleași condiții, standarde, program efectiv de lucru, tehnică și tehnologie solicită instanței respingerea recursului promovat de IPJ GORJ. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și din oficiu potrivit art. 304/1 cod procedură civilă Curtea constată că recursul nu este fondat, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente la o stare de fapt judicios stabilită pe baza probelor administrate în cauză. Astfel, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei coroborate cu concluziile raportului de expertiză efectuat, instanța de fond a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea în condiții nocive de lucru determinate de . câmpurilor electrice și a câmpurilor electromagnetice ale căror valori sunt mult depășite față de limitele maxime admise prin legislația în vigoare, condiții ce pot conduce la efecte patogene generând îmbolnăviri și consecințe ireversibile asupra sănătății reclamanților. Ca atare, instanța de fond a apreciat că reclamanții îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de sporul pentru condiții grele de muncă determinate de expunerea la radiații electromagnetice de radiofrecvență, fiind îndreptățiți să primească acest spor pentru perioada în care acordarea a fost suspendată prin actul administrativ contestat.
Criticând sentința instanței de fond, recurentul susține, în esență, că raportul de expertiză a avut în vedere măsurători efectuate la data de 22.12.2011 de către Institutul Național de Cercetare Dezvoltare și Încercări pentru Electrotehnică ICMET C. al căror rezultat nu a fost avizat de către serviciul de Inspecția Muncii care funcționează la nivelul Direcției Generale Resurse Umane din cadrul MAI, precum și faptul că aceleași măsurători din 22.12.2011 nu pot constitui temei pentru acordarea sporului de radiații pentru perioada anterioară acestora. Ori, Curtea constată că, deși în cuprinsul procesului verbal contestat la punctul 5 alin. 5 prin care se propune suspendarea acordării sporului pentru condiții grele, se stabilește necesitatea efectuării unor noi măsurători pentru determinarea valorilor câmpurilor electromagnetice, până la data de 22.04.2011, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație, menținând suspendarea acordării drepturilor bănești pe o perioada ce depășește limita temporală pe care el însuși și-o fixase.
În aceste condiții, solicitarea reclamanților adresată unui laborator de specialitate acreditat și anume Laboratorul de Înaltă Tensiune și Compatibilitate Electronică din cadrul ICMET C. în vederea efectuării măsurătorilor, realizate la data de 22.12.2011, este consecința directă a pasivității recurentului în acest sens. Demersului întreprins de reclamanți nu i se pot impune însă condițiile aplicabile în situația în care această acțiune ar fi fost demarată de recurentul pârât. Altfel spus, atât timp cât recurentul nu a înțeles să solicite unei instituții autorizate efectuarea măsurătorilor în legătură cu determinarea condițiilor de acordare a sporului în discuție, acesta nu poate invoca absența avizului Serviciului de Inspecția Muncii care funcționează la nivelul Direcției Generale Resurse Umane, fiind de presupus că un astfel de aviz nu va fi acordat pentru măsurători efectuate după declanșarea prezentului litigiu și din inițiativa reclamanților.
Pe de altă parte, absența avizului în discuție nu poate afecta validitatea unei probe încuviințată de instanța de fond și administrată în condițiile legii, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză fiind analizate prin raportare la ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar nu la existența avizului uneia din părțile litigante. De altfel, recurenta a avut reprezentanți la efectuarea măsurătorilor efectuate la data de 22.12.2011 și nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul de efectuare a acestora și nici nu a înțeles să formuleze obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, în condițiile art. 108 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv la primul termen după depunerea acestuia, criticile sale in acest sens nemaiputând fi formulate în calea de atac a recursului.
În ce privește aplicarea concluziilor raportului de expertiză și pentru perioada anterioară datei de 22.12.2011, Curtea apreciază că, atât timp cât recurentul nu a reușit să probeze intervenția în intervalul martie – decembrie 2011 a unor modificări semnificative în privința tehnicii și echipamentelor utilizate, este întemeiată concluzia că valorile de radiații electromagnetice determinate în urma măsurătorilor din 22.12.2011 sunt similare celor înregistrate în perioada anterioară. În privința măsurătorilor efectuate de recurent la data de 16.03.2011, în baza cărora a fost emis actul administrativ contestat prin care a fost suspendată plata sporului pentru condiții grele, contrar susținerilor recurentului și în acord cu cele reținute de instanța de fond, Curtea apreciază ca fiind împrejurări extrem de relevante, în ce privește corectitudinea rezultatelor relevate, faptul că aceste măsurători au fost efectuate în afara orelor de program, respectiv după ora 16, respectiv faptul că aceste măsurători nu au fost efectuate la celelalte sedii din raza IPJ Gorj. Chiar dacă serviciul polițienesc este permanent nu poate fi negat faptul că activitatea se desfășoară cu intensitate mai mare atât din punct de vedere al operațiunilor cât și al personalului implicat până la ora 16 a fiecărei zile de lucru, după cum nu poate fi negat faptul că o analiză corectă a condițiilor de muncă implică efectuarea verificărilor în mai multe puncte de lucru.”.
Toate aceste aspecte și împrejurări de fapt și de drept sunt invocate și de reclamantul din cauza de față, care nu are calitatea de membru de sindicat, însă această lipsă nu reprezintă un criteriu temeinic sau legal care ar putea determina înlăturarea sporului de radiații electromagnetice de radiofrecvență în procent de 10% din salariul de încadrare, întrucât în calitatea sa de salariat al intimatului, desfășoară întreaga sa activitate alături de ceilalți colegi, care au calitatea de membrii de sindicat, raporturi de serviciu care prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că se realizează în condiții nocive de lucru, determinate de . câmpurilor electrice și a câmpurilor electromagnetice ale căror valori sunt mult depășite față de limitele maxime admise prin legislația în vigoare, condiții ce pot conduce la efecte patogene generând îmbolnăviri și consecințe ireversibile asupra sănătății reclamantului.
Este adevărat că în raport de dispozițiile art.429-433 NCPC hotărârea judecătorească are efecte juridice față de părțile care au participat în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._ *, însă în raport de dispozițiile art.434 NCPC hotărârea judecătorească invocată de reclamant are forța probantă a unui înscris autentic, care conform dispozițiilor art.269-271 NCPC face deplină dovadă față de orice persoană până la declararea sa ca fals, iar față de intimat nu se poate pune în discuție această forță probantă întrucât hotărârea este executorie și are putere de lucru judecat.
Astfel că dispozițiile, precum și considerentele sentinței sunt obligatorii pentru intimat, fiind opozabilă oricărei terțe persoane, respectiv și reclamantului care o invocă ca și mijloc de probă, atât în ceea ce privește considerentele sentinței, cât și dispozitivul acesteia, astfel că tribunalul reține că raportul de serviciu al reclamantului se desfășoară în aceleași condiții similare cu cele ale colegilor săi, care au calitatea de reclamanți în dosarul mai sus menționat, unde s-a reținut că: „la data sistării plății sporului de 10%, I.P.J. GORJ a fost singura unitate la nivel național care a procedat în consecință, încălcând cadrul legal, respectiv legea nr.284/2010 care precizează și stabilește clar că, în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fapt pe care pârâta 1-a încălcat prin această diminuare. De asemenea, angajatorul dovedește rea credință, atât în judecarea pe fond cât și în recurs, prin aceea că lipsește avizul Direcției Generale Medicale din M.A.I., în condițiile în care petentul a făcut acest probatoriu depunând la dosarul cauzei buletinele de măsurători ale firmei autorizate, avizul Direcției Sanitare GORJ cu concluziile medicului specialist, în care se precizează fără echivoc că, radiațiile emise au efect dăunător, sunt peste normele admise, iar polițiștii sunt îndreptățiri să primească acel spor de radiații.”.
De altfel, se constată că în prezent reclamantului, în calitatea sa de angajat al intimatului, i se achită acest spor de radiații pe aceleași măsurători, aceiași tehnică și tehnologie folosită de toate unitățile de poliție din țară, fiind exceptată doar perioada cuprinsă între 01.03._12, așa cum rezultă din adresa nr._/_/07.10.2014 emisă de IPJ Gorj către reclamant, iar temeiul juridic îl reprezintă dispozițiile art.435 NCPC, întrucât hotărârea invocată nu poate fi ignorată de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat, reprezentând în cauza de față nu numai un fapt juridic, ci și un mijloc de probă ce se coroborează cu principiile generale și constituționale prevăzute de art.16 și art.41 din Constituție, și anume, egalitatea în drepturi alături de acordarea unui salariu egal la muncă egală, pentru ca în situația unei prestări a muncii în condiții deosebite sau speciale să fie acordat acest spor fără nici o discriminare.
Raportat la dreptul comunitar, tribunalul reține că judecătorul național este un prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului și are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară in legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (hotărârea CEDO pronunțată in cauza D. P. împotriva României, publicata in M.Of. nr. 830/05.12.2007).
De asemenea, prin hotărârea pronunțată in cauzele conexate C-388/06 si C-385/06, Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut (în materia dreptului administrativ) cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar că „este de competenta instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând în măsura necesară un act normativ național precum legea generala, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța naționala poate pune in aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare”.
Aceste susțineri sunt sprijinite și de Hotărârea din 06.12.2007 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza B. împotriva României) prin care a fost constatată încălcarea art.6 alin.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Prin hotărârea pronunțată în cauza B. contra României, CEDO a condamnat statul roman pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse.
De asemenea, în cauza Pilot Service contra României, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din Convenție nu face nici o diferențiere între cauzele prin care s-a admis acțiunea și cele prin care s-a respins acțiunea, hotărârea trebuind să fie respectată și aplicată indiferent de rezultatul procesului. Mai mult de atât, in cauza Zazanis și alții contra Greciei, CEDO a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot repune în discuție problema soluționată prin hotărârea definitivă.
In plus față de cele menționate anterior, în cauza A. contra României, CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției. Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate. Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie să depună diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă. Așadar, instanțele sesizate ulterior nu ar fi trebuit să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare.
In concluzie, CEDO a stabilit ca instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.
În ceea ce privește acordarea acestui spor pentru perioada cuprinsă între 01.03._11, tribunalul, raportat la momentul înregistrării cererii și la dispozițiile art.1 și 3 din decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, constată pretenția ca fiind prescrisă, întrucât nu s-a respectat termenul general de 3 ani.
De asemenea, tribunalul are în vedere și decizia nr.1/2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.4, art.2512, art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul urmează să admită în parte acțiunea și să oblige pârâtul să plătească reclamantului sporul pentru expunere la radiații electromagnetice de radiofrecvență în cuantum de 10% pentru perioada 23.10._12.
În ceea ce privește obligarea pârâtei I.P.J. Gorj la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea zilelor de concediu de odihnă suplimentar pentru 2011 și 2012, tribunalul reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.22 alin.5 din OG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare: "Funcționarii publici beneficiază; pe perioada efectuării concediului anual de odihnă la care sunt îndreptățiți conform legii; de o indemnizație pentru concediul de odihnă. La determinarea indemnizației de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază. și sporurile de care beneficiază, potrivit legii.".
Potrivit dispozițiilor art.18-20 din HG nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare: Art.18 (1) In afara concediului de odihna, prevăzut la art. 1, salariații din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare, care prestează muncii grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează in locuri de munca in care exista astfel de condiții, stabilite potrivit Legii nr.31/1991, au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediu de odihna suplimentar, cu o durata cuprinsa intre 3-10 zile lucrătoare. (2) Salariații nevăzători si cei încadrați in grade de invaliditate beneficiază de drepturile de concediu de odihna suplimentar prevăzute la art.2 alin.2 si 3 din Legea nr.6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariaților. (3) Concediile de odihna acordate potrivit art.1 din aceasta hotărâre se cumulează cu cele stabilite la alin.1 sau, după caz, la alin.2 din prezentul articol. ART. 19 Stabilirea categoriilor de personal, a activităților si a locurilor de munca pentru care se acorda concediu de odihna suplimentar, precum si existenta condițiilor de munca vătămătoare, grele sau periculoase se fac potrivit prevederilor art. 2 si art. 3 alin. 1 din Legea nr. 31/1991. ART. 20 In cazul in care salariatul, potrivit programării, a efectuat integral concediul de odihna suplimentar cuvenit si ulterior, in cursul aceluiași an calendaristic pentru care a primit acel concediu suplimentar, nu mai lucrează in condiții deosebite, nu este obligat sa restituie unității cota-parte din indemnizația primita, aferenta timpului nelucrat din acel an calendaristic.
În considerarea acestor dispoziții se constată că în mod nelegal pârâtul nu a acordat zilele de concediu de odihnă suplimentar cuvenite reclamantului pentru anii 2011 și 2012, alături de sporul pentru expunere la radiații electromagnetice de radiofrecvență în cuantum de 10% de care ar fi trebuit să beneficieze la acel moment reclamantul. Din adresa nr._/03.02.2015 emisă de intimat rezultă că numărul maxime de zile de concediu de odihnă suplimentar anual pentru funcționarii publici cu statut special cărora li se cuvine un spor de 10% este de șase zile, întrucât numărul de zile cuvenit pentru fiecare funcționar public în parte se stabilește în raport de timpul efectiv lucrat în condiții care dau dreptul la concediu suplimentar și de totalul timpului de muncă din anul calendaristic respectiv, prin utilizarea unei formule de calcul expusă în adresa nr._ emisă de IGPR-DMRU. În consecință, reclamantul ar fi beneficiat pentru perioada 01.03._11 de 4 zile de concediu de odihnă suplimentar, iar pentru perioada 01.01._12 de 3 zile de concediu de odihnă suplimentar.
Conform dispozițiilor art.145 din legea nr.53/2003: “(1) Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. (2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. (3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.”
În consecință aliniatul 2 al articolului 145 reprezintă o dispoziție legală națională care este incompatibilă cu dreptul comunitar, întrucât Curtea Europeana de Justiție, prin hotărârea preliminara pronunțata la data de 20.01.2009, în Cauza-282/2010 Maribel Dominguez, a interpretat dispozițiile art.7 din Directiva 2003/88. Dispozițiile art.7 din Directiva (CE) nr.88 din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, prevăd: „Statele Membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și/sau practicile naționale”. Referitor la acest articol, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, prin Hotărârea din 20 ianuarie 2009 în cauzele conexate C-350/06 și C-520/06, Gerhard Schultz-Hoff c/ Deutsche Rentenversicherung Bund (C-350/06) și Stringer și alții c/ Her Majestys Revenue and Customs (C-520/06), a stabilit că: „Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții sau unor practici naționale care prevăd că dreptul la concediul anual plătit se stinge la expirarea perioadei de referință și/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul național chiar și în cazul în care lucrătorul s-a aflat în concediu medical în toată perioada de referință sau într-o parte din aceasta și incapacitatea sa de muncă a continuat până la încetarea raportului său de muncă, motiv pentru care nu a putut să își exercite dreptul la concediul anual plătit”. CJCE a arătat la punctul 22 din respectiva hotărâre că „Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 7 din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că, într-un litigiu între particulari, o dispoziție națională care prevede că dreptul la concediul anual plătit este condiționat de existența unei perioade minime de activitate efectivă în perioada de referință, contrară articolului 7 menționat, trebuie înlăturată.”, iar la pct.38 că „ Cu toate acestea, trebuie amintit că, în cazul în care justițiabilii pot invoca o directivă nu împotriva unui particular, ci a unui stat, aceștia pot invoca directiva în cauză indiferent de calitatea în care acționează statul menționat: de angajator sau de autoritate publică. Astfel, în ambele cazuri, trebuie să se evite posibilitatea ca statul să obțină avantaje de pe urma încălcării de către acesta a dreptului Uniunii (a se vedea în special hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, 152/84, R.., p. 723, punctul 49, Hotărârea din 12 iulie 1990, Foster și alții, C-188/89, R.., p. I-3313, punctul 17, precum și Hotărârea din 14 septembrie 2000, Collino și Chiappero, C-343/98, R.., p. I-6659, punctul 22).".
În consecință, Curtea de Justiție de la Luxembourg a stabilit: „1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții sau unor practici naționale care prevăd că dreptul la concediul anual plătit este condiționat de existența unei perioade minime de activitate efectivă de 10 zile sau de o lună în perioada de referință. 2) Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, luând în considerare ansamblul dreptului intern, în special articolul L. 223-4 din Codul muncii, și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, pentru a garanta efectivitatea deplină a articolului 7 din Directiva 2003/88 și pentru a identifica o soluție conformă cu finalitatea urmărită de aceasta, dacă poate ajunge la o interpretare a acestui drept care să permită asimilarea absenței lucrătorului ca urmare a unui accident de traseu cu una dintre situațiile menționate la articolul amintit din Codul muncii. În cazul în care o astfel de interpretare nu este posibilă, revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă, având în vedere natura juridică a pârâților din acțiunea principală, efectul direct al articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 poate fi invocat împotriva acestora. Dacă instanța națională nu reușește să obțină rezultatul prevăzut la articolul 7 din Directiva 2003/88, partea lezată de neconformitatea dreptului național cu dreptul Uniunii ar putea totuși să se prevaleze de Hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich și alții (C-6/90 și C-9/90), pentru a obține, dacă este cazul, repararea prejudiciului suferit. 3) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale care prevede, în funcție de cauza absenței lucrătorului aflat în concediu medical, o perioadă de concediu anual plătit mai mare sau egală cu perioada minimă de patru săptămâni garantată de această directivă.”.
Conform dispozițiilor art.117 din legea nr.188/1999 statutul funcționarilor publici „se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.”, iar conform dispozițiilor art.278 din codul muncii: “(1) Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile,” iar art.5 NCC (principiul priorității aplicării dreptului Uniunii Europene) prevede că: “în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților”. Aplicarea prevederilor acestei hotărâri a Curții Europene de Justiție este obligatorie, întrucât dreptul intern respectiv art.145 alin.2 din Codul Muncii este in contradicție cu prevederile Directivei nr.003/88/CE, in interpretarea data de Curtea Europeana de Justiție, situație in care, in baza art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică prevederile directivei.
De asemenea, tribunalul va avea în vedere și Cauza 6/1990 A. Francovich & D. Bonifaci c/ Italie privind răspunderea statului membru ca urmare a netranspunerii unei directive care implică obținerea prejudiciului suferit de reclamant, având în vedere considerentele de la pct.35-37 din hotărâre: „35.Rezultă că principiul responsabilității statului pentru daunele provocate particularilor prin violarea dreptului comunitar, care îi sunt imputabile, este inerent sistemului Tratatului. 36. Obligația pentru statele membre de a repara aceste daune își găsește, de asemenea, fundamentul în art. 5 din Tratat, conform căruia statele membre sunt obligate să ia toate măsurile generale sau particulare necesare a asigura executarea obligațiilor care îi revin în virtutea dreptului comunitar. Or, printre aceste obligații este și aceea de a îndepărta consecințele ilicite ale unei violări a dreptului comunitar. 37. Rezultă din cele ce preced că dreptul comunitar impune principiul conform căruia statele membre sunt obligate să repare daunele cauzate particularilor prin violările dreptului comunitar care îi sunt imputabile.”.
Acordarea concediului suplimentar poate fi dispusa in condițiile in care s-a stabilit că activitatea prestată se desfășoară in condiții grele si periculoase, iar expertiza invocată in cauza a constatat faptul ca activitatea desfășurata de către toți angajații intimatei, inclusiv reclamantul, s-a desfășurat și se desfășoară in condiții vătămătoare pentru sănătatea acestora, condițiile vătămătoare fiind determinate de expunerea in câmpul de radiații electromagnetice, si astfel, toți angajații sunt îndreptățiți să beneficieze de acordarea unui concediu de odihna suplimentar, intre 3-10 zile, in raport cu vechimea in munca a fiecărui reclamant. De altfel, intimata a recunoscut in mod constant, faptul ca aceasta activitate se desfășoară in condiții vătămătoare pentru sănătate, fiindu-le acordat si dreptul de a beneficia de un spor salarial, începând cu data de 13.08.2012.
Măsurătorile efectuate de ICMET C., evidențiate in buletinele de măsurători și reținute de expertul judiciar în raportul de expertiză confirmă că personalul salariat al intimatei își desfășoară activitatea în cele zece locații din sediile IPJ la nivelul județului Gorj, iar prin expunerea zilnică la acțiunea agresivă a acestor efecte patogene determinate prin depășirea limitei maxime admise ale câmpului electromagnetic se aduce un prejudiciu reclamantului determinat prin neaplicarea dispozițiilor HG nr.1136/2006.
Conform dispozițiilor art.4 din HG nr.1136/2006 ce definesc o . noțiuni din domeniu:"b) valori limita de expunere - sunt limitele de expunere la câmpuri electromagnetice care se bazează direct pe efectele cunoscute asupra sănătății si pe considerații biologice; respectarea acestor limite asigura protecția lucrătorilor expuși la câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătății; c) valori de declanșare a acțiunii - nivelul parametrilor direct măsurabili, exprimați in termeni de intensitate a câmpului electric €, de intensitate a câmpului magnetic (H), de inducție magnetica (B) si de densitate a puterii (S), începând de la care trebuie sa fie luate una sau mai multe masuri prevăzute in prezenta hotărâre, respectarea valorilor de declanșare a acțiunii asigura respectarea valorilor limita de expunere relevante".
Conform dispozițiilor art.14, 15, 16 și 18 din HG nr.1136/2006: "Riscurile generate de expunerea la câmpuri electromagnetice trebuie sa fie eliminate sau reduse la minimum, ținându-se seama de progresul tehnic si de existenta masurilor de control al riscului la sursa", pentru ca, in textele următoare să se stipuleze: "Reducerea riscurilor rezultate din expunerea la câmpuri electromagnetice se bazează pe principiile generale de prevenire prevăzute de Legea 319/2006"; "Pe baza evaluării riscurilor, efectuata in conformitate cu art. 7-13, atunci când sunt depășite valorile de declanșare a acțiunii prevăzute la art.5, angajatorul trebuie sa stabilească și să pună in aplicare un program de masuri tehnice si/sau organizatorice care urmăresc ca expunerea să nu depășească valorile limita de expunere, ținându-se seama, in special, de următoarele elemente: f) limitarea duratei si a intensității expunerii".
Totodată, tribunalul retine ca, legiuitorul a stipulat in conținutul art.18 din HG nr. 1136/2006, ca: "(1) In nici o situație lucrătorii nu trebuie sa fie expuși la valori ale câmpului electromagnetic care depășesc valorile limita de expunere", iar in alin.1 al art.18 din HG nr.250/1992 se stipulează că: ""In afara concediului de odihna, prevăzut la art.1, salariații din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitățile bugetare, care prestează munci grele, periculoase, sau vătămătoare, ori lucrează la locuri de munca in care exista astfel de condiții, stabilite potrivit legii nr.31/1991, au dreptul in fiecare an calendaristic la un concediul de odihna suplimentar, cu o durata cuprinsa intre 3-10 zile lucrătoare".
Aceste dispoziții legale se coroborează pe deplin cu concluziile expertizei tehnice judiciare efectuată in cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ în care s-a pronunțat hotărârea nr.3603 din 26 aprilie 2013 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr._ din 3 octombrie 2013, invocată de reclamant ca mijloc de probă, si care constata faptul că activitatea prestata de acesta, alături de colegii săi ce aveau calitatea de reclamanți și de membrii de sindicat, în toate locațiile aparținând intimatului, se desfășoară in condiții vătămătoare pentru sănătatea acestuia, condițiile vătămătoare fiind determinate de expunerea in câmp de radiații electromagnetice.
In atare situație, având in vedere ca, buletinele de determinare pentru expertizarea locurilor de munca atestă împrejurarea că, reclamantul a prestat și prestează o activitate vătămătoare, cu condiții deosebite la locul de munca, tribunalul retine ca, in speță, este îndeplinita condiția ceruta de art.3 alin.1 din Legea nr.31/1991, si astfel, susținerea reclamantului referitoare la faptul ca este funcționar public supus legii nr.188/1999, având drepturi si obligații cuprinse in aceasta lege, este fondată, deoarece, potrivit art.35: "(1) Funcționarii publici au dreptul, in condițiile legii, la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii".
Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, precum și dispozițiile art.18 din legea nr.554/2204;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte acțiunea, formulată de reclamantul S. D. P., CNP_, domiciliat în municipiul Tg-J., ..24,., împotriva pârâtului IPJ Gorj, cu sediul în municipiul Tg.J., ., județul Gorj.
Obligă pârâtul IPJ Gorj să plătească reclamantului sporul pentru expunere la radiații electromagnetice de radiofrecvență în cuantum de 10% pentru perioada 01.03._12.
Respinge acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada 01.03._11.
Obligă pârâta IPJ Gorj la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea a 4 zile de CO suplimentar pentru anul 2011 și a 3 zile de CO suplimentar pentru anul 2012.
Hotărâre definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Gorj
Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2015.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, E. D. M. |
Red.C.B.
Tehnored.E.D.M.
17.03.2015
4 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 239/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 185/2015.... → |
|---|
