Pretentii. Sentința nr. 1075/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1075/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 3031/95/2015
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA nr. 1075/2015
Ședința publică din 18 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. S.
Grefier: E. R. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii promovată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta T. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că termenul a fost acordat pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță în sarcina reprezentantului reclamantei în sensul de a preciza în mod clar care este persoana chemată în judecată, în calitate de pârâtă, sub sancțiunea suspendării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă. Măsurile dispuse de către instanță nu au fost îndeplinite de către reprezentantul reclamantei.
Instanța, din oficiu, pune în discuție suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod de procedură civilă, până când reprezentantul reclamantei va îndeplini obligațiile stabilite la termenul anterior, și anume până când va preciza în mod clar care este persoana chemată în judecată, în calitate de pârâtă, sub sancțiunea suspendării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
În timpul ședinței de judecată, după strigarea cauzei, reprezentantul reclamantei și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță la termenul anterior, în sensul că a trimis prin serviciul e-mail, un set de înscrisuri, și anume o precizare prin care arată că persoana chemată în calitate de pârâtă este T. M. precum și o cerere privind micșorarea câtimii obiectului cererii întrucât pârâta a achitat suma de 70,00 lei.
În condițiile date, instanța apreciază că nu se mai impune măsura suspendării prezentei cauze, întrucât reprezentantul reclamantei a depus înscrisurile necesare soluționării cauzei, motiv pentru care instanța procedează la restrigarea cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
În condițiile date, instanța revine asupra măsurii de suspendare și drept urmare constată că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, având în vedere înscrisurile depuse la acest termen de judecată, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 14 mai 2015 sub nr._, reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta T. M., solicitând ca pe baza probelor ce vor fi administrate, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 320,64 lei, cu titlu de debit cert, lichid și exigibil, reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare, efectuate de către societatea reclamantă în perioada 01.04._15; la plata sumei de 139,83 lei, reprezentând penalități de întârziere, în procent de 0,1% pe zi, raportate la debitul pe care aceasta îl are calculat conform anexei și la plata sumei de 36,84 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru avansate de reclamantă în vederea judecării și soluționării prezentei cauze.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între aceasta și pârâta T. M. s-a încheiat prin voința comună a părților, sub forma unui înscris sub semnătură privată, un contract de prestări servicii, înregistrat sub nr._ din 28.01.2008 având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale de la adresa de precolectare indicată de pârât, conform declarației anexă la contract.
Având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate ale unei convenții și că, potrivit art. 969 cod civil „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, s-a apreciat că respectivul contract încheiat cu pârâta produce efecte valabile, generând drepturi și obligații în beneficiul, respectiv sarcina părților. Ca urmare a executării obligațiilor ce îi reveneau, în temeiul contractului amintit, societatea reclamantă a început efectuarea prestațiilor, care s-au derulat în mod neîntrerupt pe perioada 01.04._15, iar pentru plata lor, lunar s-a emis câte o factură, astfel încât pentru întregul interval de timp menționat, s-a întocmit un număr de 12 facturi aflate în dosar la filele 11-22, în valoare totală de 320,64 lei.
Conform art. 14 alin. 2 din contract „Factura se consideră acceptată la plată dacă nu a fost contestată în scris în termen de cinci zile de la primire. Contestația se depune la registratura departamentului comercial al operatorului, aceasta fiind singurul mod de înregistrare și soluționare agreat de părți. A..3: Utilizatorul este obligat ca în cazul în care nu a primit factura în termen de trei zile de la data maximă de emitere stabilită la alin.1, să se prezinte în a patra zi la departamentul comercial al operatorului în vederea ridicării acesteia, în caz contrar aceasta se consideră de drept acceptată la plată.”
Pârâta, prin necontestarea debitului datorat în termenul contractual înseamnă că a acceptat la plată facturile fiscale și, în consecință și-a însușit debitul în sumă totală de 271,08lei.
Art. 46 Cod comercial înțelege factura ca un act sub semnătură privată ce face proba contractului pe care îl constată. Factura independent de orice semnătura, dovedește față de emitent încheierea și condițiile de existență ale operațiunii comerciale pe care o menționează. Pentru a avea forță probantă față de persoana care nu a redactat-o, în speță față de pârât, aceasta trebuie să fie semnată sau acceptată de către aceasta. Conform art. 46 Cod comercial, factura acceptată de către debitor probează obligațiunile comerciale. Factura poate fi acceptată expres, în scris ori verbal, sau tacit, prin fapte concludente.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În aplicarea acestui principiu art. 1073 Cod civil dă dreptul creditorului să pretindă debitorului îndeplinirea exactă a obligației sale, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunări.
În ceea ce o privește însă, pârâta nu a înțeles să-și execute de bună voie obligația de plată, nici până în prezent, debitul devenind cert, lichid și exigibil pentru toate facturile emise în perioada 01.10._15, a căror valoare, de ansamblu, este de 320,64 lei, aceasta fiind și motivul pentru care a fost promovată cererea de față.
Certitudinea efectuării prestațiilor este dovedită printr-o . texte din contract, dintre care prevederile art. 8, lit. a), f), g), n), o), p) din contractul de prestare al serviciului de salubrizare al localităților.
Din ansamblul acestor dispoziții contractuale rezultă că, în concepția legiuitorului, de la data când societatea reclamantă s-a obligat să efectueze prestații în favoarea beneficiarului său, ele nu se pot executa decât continuu, fără nici un fel de întrerupere, indiferent de conduita beneficiarilor săi, deoarece în caz contrar el riscă să suporte sancțiunile pe care sunt împuternicite să i le aplice Primăria Municipiului Tg-J., Agenția de Mediu și Poliția Sanitară și că, numai în mod excepțional, în anumite împrejurări deosebite și imprevizibile, s-ar putea întâmpla ca vreuna să rămână neexecutată. Dar, ori de câte ori s-ar invoca existența vreunui asemenea caz, sarcina probei nu revine prestatorului, el nefiind obligat să se justifice, ci incumbă beneficiarului prestației, ținut să se conformeze prevederilor art. 1169 din Codul Civil; în caz contrar, refuzul său de plată nu poate fi interpretat decât ca neîntemeiat, efectuat cu rea-credință, fără nici o acoperire legală.
Deci, atât din punct de vedere legal, cât și contractual, în toate situațiile când beneficiarii prestațiilor de salubrizare intenționează să refuze plata unora dintre facturi, pe motiv de neexecutare sau de executare necorespunzătoare, a obligațiilor asumate de societatea reclamantă, lor le revine îndatorirea de a întocmi și a prezenta din proprie inițiativă, mai înainte de declanșarea oricărui litigiu, acte de constatare, care să fie opozabile, care să nu poată fi contrazise și în baza cărora să se poată impune reclamantei să-și asume întreaga responsabilitate în fața autorităților competente. Cu atât mai mult, în cazul concret, atâta timp cât din partea pârâtei nu s-au semnalat nici un fel de reclamații întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, reclamanta a arătat că certitudinea realizării sarcinilor ce i-au revenit, este indiscutabilă.
În același sens, certitudinea efectuării în ritm continuu a prestațiilor la care s-a angajat este garantată și prin existența unor interese majore, care nu sunt și nu pot fi lăsate la libera apreciere a părților contractante, ci se raportează la nivelul întregii comunități și de aceea, prin implicarea autorităților centrale și a celor locale, s-au luat măsuri, pe cale normativă, de natură să asigure igiena colectivă, apărarea colectivității împotriva factorilor nocivi, starea de sănătate a întregii populații și a mediului înconjurător iar, din aceste puncte de vedere, încercările pârâtei de a se sustrage de la plata sumelor datorate sunt inoportune, dând dovadă de lipsă de responsabilitate contractuală și de abuz de drept.
Părțile au inserat în contract, la art. 19, o clauză penală, stabilind că în caz de neexecutare a obligației la termenul stabilit pârâta datorează daune interese moratorii sub forma penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, raportate la nivelul debitului.
Conform art. 1069 Cod civil clauza penală este o compensare a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale. Este vorba deci despre o evaluare anticipată a prejudiciului, prin convenția părților, încercat de către creditor în cazul neexecutării la timp a obligației. Clauza penală fiind un contract, este obligatorie între părți.
Art. 1084 Cod civil statuează principiul conform căruia prejudiciul suferit de către creditor trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza, tocmai prin imposibilitatea de a folosi sumele pe care debitorul le datorează. Astfel reclamanta a arătat că se consideră îndreptățită a solicita penalitățile de întârziere ce reprezintă evaluarea prejudiciului efectiv suferit de către creditor, cu titlul de daune interese pentru repararea beneficiului nerealizat.
Art. 1088 Cod civil stabilește faptul că la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, în afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate, nefiind debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, în afară de cazurile în care dobânda curge de drept. Din nou, acest articol face trimitere la dispozițiile codului comercial, derogatorii în acest sens, care stabilesc prin art. 43 faptul că debitorul datorează dobânzi de drept de la data scadenței, chiar fără a fi pus în întârziere.
În concluzie a considerat reclamanta că, în cauza dedusă judecății, sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 969, art.970 și art.1073 Cod civil.
Art. 969 Cod civil prevede obligativitatea respectării convențiilor legal făcute între părțile contractante, în caz contrar, fiind antrenată răspunderea civilă contractuală a părții care și-a nesocotit obligațiile. A mai precizat că, în cauza dedusă judecății a făcut dovada existenței contractului încheiat între părți, precum și faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată.
În virtutea contractului și-a asumat o obligație de a face pe care a respectat-o, prestând servicii de salubrizare pârâtei conform obiectului contractului, iar pârâta nu a respectat obligația de plată a sumei de bani aferente serviciului de care a beneficiat.
Având în vedere îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile contractuale, respectiv existența unui contract, existența unei fapte ilicite (pârâta nerespectându-și obligația de plată a serviciilor de care a beneficiat, pe care și-a asumat-o prin contract), a unui prejudiciu (întrucât a prestat servicii pentru care nu a încasat prețul pe care pârâta s-a obligat să-l achite prin semnarea contractului), a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a elementului subiectiv (prin semnarea contractului, pârâta și-a însușit obligația de plată a serviciilor, aceasta nesocotindu-și obligațiile în cunoștință de cauză), consideră că în cauza dedusă judecății este antrenată răspunderea civilă contractuală a pârâtei.
De asemenea, creanța solicitată de către societatea reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 Cod procedură civilă.
Astfel, în primul rând, reclamanta este titulara unei creanțe certe a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea pârâtei de a plăti o sumă de bani, cu mențiunea că obligația patrimonială este una comercială.
În al doilea rând, creanța este certă, lichidă și exigibilă. Creanța este certă, întrucât existența ei rezultă din facturile emise, având o existență neîndoielnică. De asemenea, creanța este lichidă având în vedere faptul că este determinată în ceea ce privește cuantumul ei prin înscrisuri însușite de pârât și opozabile acesteia. În fine, creanța este exigibilă întrucât toate facturile au ajuns la scadență. Conform art. 14, alin. (1) din contractul de prestare „Utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadență de 15 zile de la data primirii facturii”.
În temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, a solicitat să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile consacrate de art. 969, art.970 și art.1073 Cod civil, art. 43 Cod comercial, art. 3 din O.G. nr. 9/2000, de Legea nr. 356/2002 și Legea nr. 422/2002, Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, ale cărei prevederi se completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
În temeiul dispozițiilor art.411 Noul cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii, a depus, în copie, contractul nr._ din 28.01.2008, facturile fiscale nr._ din 01.10.2012, nr._ din 14.01.2013, nr._ din 14.01.2013, nr._ din 25.03.2013, nr._ din 29.05.2013, nr._ din 13.09.2013, nr._ din 10.12.2013, nr._ din 27.01.2014, nr._ din 05.05.2014, nr._ din 25.06.2014, nr._ din 07.10.2014, nr._ din 10.12.2014 și_ din 09.03.2015 și calculul penalităților de întârziere.
Deși prin rezoluția din data de 15 mai 2015 i s-a comunicat pârâtei o copie de pe cererea de chemare în judecată cu mențiunea de a formula întâmpinarea, aceasta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2015, i s-a pus în vedere reprezentantului reclamantei să precizeze în mod clar care este persoana chemată în judecată, în calitate de pârâtă, sub sancțiunea suspendării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă.
La acest termen de judecată, reprezentantul reclamantei și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță în sarcina sa, depunând un set de înscrisuri, respectiv precizarea prin care se arată că persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă este T. M. și totodată a depus cerere privind micșorarea câtimii obiectului cererii, arătând că pârâta a achitat suma de 70 lei din debitul datorat, solicitând astfel obligarea pârâtei la plata sumei de 250,64 cu titlu de debit cert, lichid și exigibil reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare, efectuate de către societatea reclamantă în perioada 01.04._15; la plata sumei de 139,83 lei penalități de întârziere, în procent de 0,1% pe zi, raportate la debitul pe care aceasta îl are față de reclamantă calculate conform anexei și la plata sumei de 36,84 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea privind micșorarea câtimii obiectului cererii pe dispozițiile art. 204 alin. 2 Cod procedură civilă art. 969,970 și 1073 Cod civil, art. 43 Cod comercial, art. 3 din OG nr. 9/2000, de Legea nr. 356/2002 și Legea nr. 422/2002, Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităților, ale cărei prevederi se completează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice.
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând acțiunea dedusă judecății în raport de motivele de fapt și de drept invocate și prin prisma înscrisurile depuse la dosar, tribunalul o reține ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L a solicitat prin prezenta acțiune, așa cum a fost modificată la data de 19 septembrie 2015, prin micșorarea câtimii obiectului cererii, obligarea pârâtei T. M. la plata debitului în sumă de 250,64 lei reprezentând contravaloarea prestațiilor de salubrizare efectuate, cu penalități de întârziere aferente în sumă de 139,83 lei, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul constată că debitul solicitat a fost recunoscut de pârâtă prin semnarea unora dintre facturi și acceptarea tacită a celorlalte, întrucât potrivit art. 14 alin. 2 din contractul încheiat între părți „factura se consideră acceptată la plată dacă nu a fost contestată în scris în termen de cinci zile de la primire” iar potrivit alin. 3, „utilizatorul este obligat ca în cazul în care nu a primit factura în termen de trei zile de la data maximă de emitere stabilită la alin. 1, să se prezinte în a patra zi la departamentul comercial al operatorului în vederea ridicării acesteia, în caz contrar aceasta se consideră de drept acceptată la plată”, astfel că reține că acesta datorează reclamantei în totalitate suma de 250,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate și neachitate, capătul de cerere principal fiind admisibil.
Cu referire la capătul de cerere privind plata de penalități, reclamanta a susținut că potrivit dispozițiilor art. 19 din contractul părților, la acest debit pârâta datorează suma 139,83 lei penalități de întârziere ce nu au fost contestate de către pârât, calculată conform tabelului anexat, având în vedere că în conformitate cu art. 1169 din vechiul Cod civil (aplicabil în speță), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Reține instanța că pârâta datorează aceste penalități în temeiul dispozițiilor contractuale invocate de reclamantă, care se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, în care, la art. 42 al. 9 se stipulează că factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
De asemenea, alin. 10 al art. 42 prevede expres că neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
b) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare;
c) valoarea totală a penalităților nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului.
În considerarea celor expuse, se apreciază că și cererea accesorie de acordare a penalităților este admisibilă, pârâta datorând penalități de întârziere în cuantum de 139,83 lei, pentru debitul datorat și neachitat.
Față de considerentele ce preced, acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost modificată, va fi admisă și va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 250,64 lei reprezentând debit neachitat la data soluționării cauzei, în expresia contravalorii prestațiilor efectuate în perioada 01.04._15 și a penalităților de întârziere în cuantum de 139,83 lei.
Totodată, în temeiul art. 453 alin.1 Cod de procedură civilă, pârâtul va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 36,84 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, dovedite cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea promovată de reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L, având sediul în C., . 2A, Pavilion Administrativ, Camera numărul 1 și cu punct de lucru în Târgu-J., . 1, județul Gorj în contradictoriu cu pârâta T. M., având CNP_, cu domiciliul în Târgu-J., ., județul Gorj, așa cum a fost precizată.
Obligă pârâta T. M. la plata către reclamantă a sumei de 250,64 lei debit și la 139,83 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Obligă pârâta T. M. la plata a 36,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta S.C. P. M. H. S.R.L.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, D. S. | ||
Grefier, E. R. P. |
Red. S.D.
Tehnored. P.R.
4 ex./28.09.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1017/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 805/2015.... → |
|---|
