Pretentii. Sentința nr. 703/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 703/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1785/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI F.
Sentința nr. 703/2015
Ședința publică din 9 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte: C. B.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul V. F. și pe pârâtele S. F. Orășenesc Rovinari (fosta AFP Rovinari) și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul de față a fost înregistrat la data de 16.03.2015 și repartizat în sistemul Ecris completului C. F05 cu termen recomandat la 18.03.2015.
Prin rezoluția din 18.03.2015 s-a comunicat reclamantului lipsurile cererii de judecată în sensul de a depune taxa de timbru în cuantum de 132, 1 lei. Reclamantul și-a îndeplinit obligația și la data de 6 aprilie 2015 a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 133 lei.
La data de 7 aprilie 2015 având în vedere dispozițiile art.201 alin.1 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâți și li s-a pus în vedere acestora să depună întâmpinare, avându-se în vedere dispozițiile art.180 alin.3 și art.201 alin.1 NCPC, în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Prin rezoluția din 11.02.2014 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 29.04.2014, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 NCPC instanța, din oficiu, verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, conform dispozițiilor art.95 pct.1 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.8 și 10 din legea nr.554/2004.
În temeiul art.238 c.pr.civ. instanța estimează durata cercetării procesului și apreciază ca termen estimativ 1 lună de zile.
Instanța constată că dispozițiile prevăzute art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ dedus judecății, având în vedere și dispozițiile art.28 din legea 554/2004.
În condițiile art.208 NCPC constată că pârâtele AFM București și S. F. Orășenesc Rovinari (fosta AFP Rovinari) nu au depus întimpinare fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acestora din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
În condițiile art.237-244 NCPC constată că reclamantul nu înțelege să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față, astfel că instanța în condițiile art.248 alin.4 NCPC declară cercetarea încheiată.
În condițiile art.244 alin.3 și 4 NCPC tribunalul constată că reclamantul este de acord ca dezbaterea fondului să urmeze în aceeași zi, având în vedere că a solicitat judecarea în lipsă, iar pentru pârâte, având în vedere dispozițiile art.10 și 159 NCPC, instanța hotărăște ca dezbaterea fondului să urmeze în aceeași zi, în ședință publică, conform art.153 NCPC și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și F. la data de 16 martie 2015, sub nr._ , reclamantul V. F. a chemat în judecată pârâtele S. F. Orășenesc Rovinari (fosta AFP Rovinari)și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 2530 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, reactualizată cu coeficientul de inflație până la data plății efctive.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în anul 2009 a achiziționat autoturismul marca Ford Mondeo cu . WF0AXXGBBAWJ11254 dintr-un stat aparținând Uniunii Europene, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008. Acest autoturism fusese înscris pentru prima dată în circulație în data de 07.12.1998, când i-au fost plătite toate taxele. A arătat că prin decizia de calcul pârâta i-a încălcat dreptul constituțional de a-i restitui suma cerută, sumă ce i-a fost reținută nelegal, fiind condiționat la înmatricularea autovehiculului de plata acestei taxe, și deci se constituie parte vătămată conform dispozițiilor Legii nr.554/2004 art.2 alin.1 pct. a, iar conform art.11 alin.1 pct. a și b se consideră în termen de a introduce prezenta acțiune. A considerat că prin cererea de restituire a parcurs procedura contestării și a deciziei de calcul.
Contestând încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme își exercită dreptul de a avea acces liber la justiție în conformitate cu art. 21 alin. 1 din Constituția României, care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, iar nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
A considerat act administrativ fiscal vătămător însăși plata taxei de poluare iar demersul prealabil administrativ la care este obligat conform Legii nr.554/2004 și ale codului de procedură fiscală ca fiind asigurat prin cererile menționate mai sus. A mai considerat decizia contestată ca fiind un act unilateral deoarece exprimă voința unilaterală a autorității emitente de a-i respinge cererea, a fost emisă în regim de putere publică și în vederea executării în concret a legii fiind emisă de AFP în calitate de organ împuternicit oficial cu verificarea îndeplinirii obligațiilor fiscal și că modifică raporturi juridice deoarece prin consecințele sale concrete a exprimat voința AFP de a-i refuza restituirea taxei.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea disp.art.41 C.Pr.Fisc., care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora „în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind nașterea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale". Mai mult, însăși actele administrative fiscale de încasare a taxei speciale cât și adresa mai sus contestată le consideră un act vătămător. Prin decizia de calcul prin care i-a fost stabilită suma de plată, pârâta l-a indus în eroare. A considerat că prevederile OUG 50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând data de 01.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene.
Autoturismul achiziționat a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat comunitar, prin urmare a fost achitata contravaloarea taxelor speciale de către primul deținător al acestuia. A arătat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și in România taxa de poluare este achitată numai de către primul deținător, în legislația internă neexistând reglementări privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor.
În consecință, pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plătește taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România se percepe această taxă, deci rezultă o diferența tratament ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozițiilor menționate in Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor, adică se dezavantajează, direct sau indirect mașinile din celelalte țări membre U.E.,în competiția cu produsele similare autohtone. OUG nr.50/2008 nu poate fi aplicat deoarece prin art.142/2 modifică Codul F., acest lucru nefiind legal, deoarece orice modificare adusă acestuia se face prin lege promovată cu șase luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, nu prin ordonanța de urgență. Orice modificare sau completare la prezentul Cod F. intra în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui prin care a fost adoptat. Aceste motive demonstrează nelegalitatea ordonanței privind taxa de poluare în baza căreia a fost obligat să o plătească.
În speță este aplicabil principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa perceputa cu încălcarea acestuia. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis ca statele membre trebuie să sigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală si îmbogățirea fără justă cauză, chiar și plata unor daune pentru pierderile suferite.
Referitor la taxa de poluare se mai remarcă un alt tip de discriminare și anume: între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 01.07.2008 și cele care înmatriculează ulterior. A considerat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, suferă și ea de aceleași vicii ca si predecesoarea ei, întrucât este contrară dreptului comunitar European de unde concluzia că, în baza art. 11 coroborat cu art. 148 din Constituția României ordonanța este inaplicabilă în dreptul intern și această taxă de poluare este tot ilegala ca si predecesoarea ei.
A solicitat să se constate că suma plătită nu a fost datorată potrivit legislației comunitare și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea acesteia, indexată cu dobânda legală, această sumă fiind pentru pârâtă un folos nerealizat legal prin prisma art. 1084 raportat la art. 1082 C.civ..
În drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art.110 din T.C.U.E., coroborat cu art.148 alin 2 din Constituția României, Legea nr.157/2005, art.25, 28 coroborat cu art.3 al.3 din Directiva 92/12, Legea nr.544/2004, Legea nr.571/2003, Normele metodologice de aplicare a legii 571/2003, art.1082 si 1084 din C.Civ. A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, cererea de solicitare a taxei, adresa contestată, decizia de calcul a taxei de poluare, acte de proveniență a autoturismului. Deși legal citate, pârâtele nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat la termenul de judecată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la S. F. Orășenesc Rovinari la data de 22.12.2014 reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare. Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Rovinari suma de 2530 lei cu titlu de taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța atașată la dosarul cauzei(fila 12).
Conform art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4). De altfel, prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare, chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE.
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor – adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul constată că suma plătită de către reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât nu a avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Deși organul fiscal nu a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP neemițând o decizie în acest sens, ci doar o adresă, așa cum s-a menționat mai sus, prin care arată că își menține punctul de vedere, ceea ce echivalează cu un refuz privind taxa de primă înmatriculare și care nu este datorată conform legislației comunitare, adresa Serviciului F. Orășenesc Rovinari nu constituie act administrativ fiscal în sensul art.41 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, întrucât chiar dacă este emisă de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, nu constituie și nu poate un titlu de creanță fiscal, astfel încât este cenzurabilă pe calea contenciosului administrativ, deoarece constituie act administrativ în înțelesul art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâtul va fi obligat să achite și folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la dispozițiile art.1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 al.3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective. În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
Conform hotărârii din 7 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Justiție de la Luxembourg în cauza N. contra României și publicată în Jurnalul Oficial C 269 din 10 septembrie 2011, s-a reținut faptul că dispozițiile articolului 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemenea, este de remarcat din conținutul hotărârii motivarea CJUE din paragrafele 27 și 28: „Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.
În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România.
O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește. (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).”.
În ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtei AFM, tribunalul constată că această acțiune nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În primul rând, conform dispozițiilor Ordinului M.F. nr.1820/2003 administrația finanțelor publice municipală este unitatea fiscală care asigură, în mod nemijlocit, activitatea de constatare și stabilire a tuturor categoriilor de impozite și taxe datorate bugetului de stat de persoanele fizice și juridice, organizând activitatea de trezorerie privind încasarea veniturilor și efectuarea plăților din bugetul de stat.
Din nici un act normativ ce a reglementat - sau care reglementează în prezent - organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, nu rezultă că alte instituții sunt implicate în operațiunile de calculare, evidență, vărsare a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat de contribuabilii persoane fizice sau în operațiuni de natura celor reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, raporturile fiscale de acest gen privind exclusiv unitatea fiscală teritorială de la nivel de municipiu și pe contribuabilul plătitor al taxei speciale.
Nefiind parte în raportul născut din faptul plății taxei de poluare, care reprezintă de altfel o taxă total diferită de cea care a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, AFM nu are a răspunde față de contribuabil, de modul în care administrația finanțelor publice a soluționat cererea de restituire, fiecare unitate fiscală purtând o răspundere proprie pentru actele îndeplinite sau pentru refuzul de a soluționa cererea ce i-a fost adresată, neinteresând, din punct de vedere al regulilor de procedură, care sunt raporturile administrative dintre diversele structuri ale Agenție Naționale de Administrare Fiscală.
În al doilea rând conform dispozițiilor art.33 din c.pr.fiscală stipulează că organul fiscal competent în administrarea impozitelor și taxelor este unitatea fiscală în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului sau plătitorului de venit, iar S. F. Orășenesc Rovinari, este o unitate fiscală fără personalitate juridică, având posibilitatea de a se prezenta în justiție prin delegare sau prin forul ierarhic superior Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. (fosta DGFP Gorj).
Conform dispozițiilor art.1 din OUG nr.50/2008: „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, după cum urmează:”. Raportat la dispozițiile art.16/1 din LCA: „Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept. „
Totodată normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 aprobate prin HG nr.686/2008 dispun în art.3 alin.6 că, în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 „Disponibil al fondului pentru mediu” deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu, sumele colectate cu titlu de taxă de poluare. Așadar, sumele datorate cu titlu de taxă de poluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF (art.3 alin.1 lit.a), se achită la unitățile de trezorerie din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul AFM.
În consecință, pârâta AFM este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă de poluare și poate fi interesată în cauza de față raportat la sumele ce urmează să fie restituite, ca nedatorate cu titlu de taxă de poluare, însă nu este autoritatea competentă să stabilească și să calculeze taxa de poluare ce se face venit la fondul pentru mediu. Conform dispozițiilor art.17 din OUG nr.196/2008 privind fondul pentru mediu în competența acesteia revine doar metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-k) se stabilește prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului.
În conformitate cu dispozițiile art.3 litera b din HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, autoritatea competentă în calcularea taxei de poluare este organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal și nu pârâta Administrația F. pentru Mediu.
În raport de dispozițiile art.1 și 2 coroborat cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004 se constată faptul că reclamantul prin cererea de chemare în judecată a formulat o acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâta S. F. Orășenesc Rovinari, respectând condițiile de exercitare a acestei acțiuni, astfel că pârâta S. F. Orășenesc Rovinari deși a solicitat, iar instanța i-a admis, cererea de introducere în cauză a pârâtei AFM București nu a înțeles să exercite în continuare actele de procedură, precum și mijloacele procesuale reglementate de codul de procedură civilă, pentru a se putea stabili un raport juridic procesual între pârâta S. F. Orășenesc Rovinari și pârâta AFM București, având în vedere faptul că reclamanta în condițiile principiul disponibilității procesuale conform dispozițiilor art.194 și urm. coroborat cu art.204 C.pr.civ., nu a înțeles să cheme în judecată AFM București.
De altfel, pârâta S. F. Orășenesc Rovinari în condițiile art.205 și urm. c.pr.civ. sau în condițiile art.61 și urm. C.pr.civ. nu a formulat nici o cerere atât din punct de vedere reconvențional, cât și din punct de vedere al introducerii în cauză al terțelor persoane, cerere care se formulează în aceleași condiții prevăzute de art.194 și urm. coroborat cu 204 c.pr.civ., în sensul stabilirii unui raport juridic administrativ fiscal fie între reclamant și AFM București, fie între aceasta din urmă și pârâta S. F. Orășenesc Rovinari împreună cu arătarea motivelor de fapt și de drept care reglementează acest raport și care poate fi exercitat în limitele cadrului procesual stabilit prin acțiunea în contencios administrativ de față.
Niciuna dintre părți nu contestă atribuția de gestionare a pârâtei AFM București a sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, însă pârâta S. F. Orășenesc Rovinari nu a stabilit care este raportul juridic dintre reclamantă și AFM București, atât din punct de vedere al dreptului material fiscal, cât și din punct de vedere al dreptului procedural pentru a se putea stabili instituția procesuală reglementată în condițiile legii, întrucât în prezent normele procesuale nu reglementează instituția opozabilității.
De asemenea, în ceea ce privește obligarea pârâtei AFM București alături sau în solidar cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj (AFP Tg Cărbunești), se constată că în cauza de față nu s-a făcut dovada coparticipării procesuale pasive în condițiile art.61 și urm. C.pr.civ. și nici dovada unui raport juridic reglementat de instituția obligațiilor conjuncte, indivizibile sau solidare în funcție de normele procesuale stabilite de codul de procedură fiscală, fiind cunoscut faptul că în cadrul raportului juridic administrativ fiscal normele de drept comun sunt aceste dispoziții coroborate cu normele materiale și procesuale stabilite de codul fiscal.
În raport de motivarea pârâtei S. F. Orășenesc Rovinari, în sensul că suma achitată cu titlu de taxă de poluare de către reclamantă se face venit la bugetul de stat, nimic nu o împiedica pe aceasta să formuleze o cerere de chemare în garanție în condițiile art.72 și urm. c.pr.civ. pentru cazul în care ar fi căzut în pretenții, cerere care se depune odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu până la prima zi de înfățișare, iar în raport de dispozițiile art.1 din OUG nr.50/2008 pârâta S. F. Orășenesc Rovinari are posibilitatea formulării unei acțiuni în regres împotriva acestei instituții.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul va respinge acțiunea formulată de reclamant față de pârâta AFM București, întrucât pârâta S. F. Orășenesc Rovinari nu a putut face dovada temeiului de drept, precum și a raportului juridic obligațional față de reclamant, astfel încât instanța să se poată pronunța cu privire la obligarea ambelor instituții la restituirea sumei ce a fost achitată cu titlu de taxă de poluare, fie în cotă parte, fie în solidar.
Opozabilitatea și nici calitatea de gestionar al sumelor achitate de reclamant nu reprezintă instituții procesuale reglementate de codul de procedură civilă care să confere terțului posibilitatea de a participa în proces din proprie inițiativă (intervenția voluntară) sau la inițiativa uneia din părțile principale (intervenția forțată), opozabilitatea constituind un efect al hotărârilor judecătorești în raport de părțile din litigiu și de terți. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă se poate stabili în contenciosul administrativ după punerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a organismelor sociale interesate sau a altor subiecte de drept, conform art.16/1 din Legea 554/2004, însă numai prin raportare la art.61 și urm. C.p.civ., ceea ce nu este cazul în speța de față, având în vedere faptul că reclamantul a înțeles să se judece în contradictoriu și cu această pârâtă, AFM, conform principiului disponibilității procesuale, fiind conceptată în cauză în calitate de pârâtă, în raport de dispozițiile art.153 și următoarele c.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art.194 și următoarele c.pr.civ.
Raportul juridic obligațional poate să aibă nu numai o pluralitate de obiecte ci și de subiecte, ceea ce interesează pentru speță putând fi în concret existența mai multor debitori. În dreptul comun la obligațiile conjuncte sau divizibile, divizibilitatea drepturilor și obligațiilor constituie regula, aceasta presupunând împărțirea datoriei în atâtea fracțiuni câți debitori există în raportul juridic.
Excepțiile sunt reprezentate de obligațiile solidare sau cele indivizibile, în cazul cărora datoriile nu se mai divid între subiectele pasive ale raportului juridic obligațional. In cazul indivizibilității pasive debitorul chemat în judecată poate introduce în cauză pe ceilalți debitori pentru a fi obligați împreună la executarea prestației datorate, pe când în cazul solidarității pasive debitorul acționat poate introduce în proces pe ceilalți debitori pentru a se întoarce împotriva lor pentru partea datorată de fiecare dintre ei.
Se concluzionează că părțile nu au formulat cererile în condițiile art. 61 și 194 c.p.civ., nefiind justificat interesul soluționării cauzei raportat la terța persoană (AFM București) care nu are calitatea de emitent al actului administrativ contestat, întrucât instanța de fond nu a fost investită cu analiza legalității și temeiniciei vreunui act emis de această instituție, cu atât mai mult cu reclamantul nu a făcut dovada că a adresat acestei pârâte o cerere ce a fost soluționată nefavorabil sau nu a fost soluționată, deci nu există un refuz nejustificat de soluționare din partea pârâtei AFM București.
Indiferent de modalitatea de gestionare a sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare, restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare se face urmare cererii contribuabilului depusă la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, pentru sumele prevăzute în articolul 117 Cod procedură fiscală, în acest sens fiind dispozițiile din Ordinul 1899/2004 și art.33 din OG nr.92/2003.
Faptul că această pârâtă gestionează într-adevăr sumele cu titlu de taxă pe poluare, conform art.1 din OUG nr.50/2008 nu echivalează însă cu autoritatea competentă să stabilească și să calculeze taxa, atribuție ce revine conform art.7 din OUG nr.50/2008 autorităților fiscale, singurele competente în acest sens și raportat la art.3 lit. b din HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008. Reclamantului nu i se poate opune relația dintre Administrația F. pentru Mediu București și administrația finanțelor publice, acesta având un raport juridic doar cu instituția care a calculat taxa pe poluare și a refuzat restituirea.
În consecință, obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul obligării S. F. Orășenesc Rovinari alături sau în solidar cu AFM București la restituirea taxei de poluare nu se poate încadra în pluralitatea de subiecte pasive prevăzută de dreptul comun, întrucât nu s-a invocat și nici nu s-a putut face dovada temeiului de drept, precum și a raportului juridic obligațional dintre reclamant și pârâta AFM, astfel încât instanța să se poată pronunța cu privire la obligarea ambelor instituții la restituirea sumei ce a fost achitată cu titlu de taxă de poluare, fie în cotă parte, fie în solidar, în niciun caz „alături”, întrucât, așa cum s-a menționat anterior, teoria generală a obligațiilor reglementează doar raporturi juridice obligaționale ce pot avea o pluralitate de obiecte sau de subiecte, și nu o alăturare de obiecte sau de subiecte.
În ceea ce privește invocarea ca și temei juridic a jurisprudenței Curții de Apel C., tribunalul constată că acest aspect nu a fost definitivat de legiuitorul național, și anume, dacă practica judiciară constituie sau nu izvor de drept și pe cale de consecință dacă o hotărâre judecătorească reprezintă un temei juridic pentru terțe persoane sau doar o simplă soluție de speță a acestei instanțe, care se referă la raporturi juridice de drept administrativ identice sau similare, hotărâri care nu pot depăși interpretarea din cadrul legii, cu atât mai mult cu cât jurisprudența respectivă este neunitară.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație, potrivit art.117 alin.l lit.e Cod procedură fiscală se restituie, la cerere, debitorului sumele de rambursat de la bugetul de stat. Față de cele arătate mai sus instanța a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei privind restituirea taxei de poluare. În ceea ce privește cererea privind actualizarea sumei cu indicele de inflație aceasta urmează să fie respinsă, întrucât codul de procedură fiscală reglementează pentru sumele ce vor fi restituite doar rata dobânzii legale la data plății efective, astfel că obligarea pârâtei la plata prejudiciului efectiv suferit se poate realiza doar în condițiile de art.124 Cod procedură fiscală, această dispoziție arată că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz.
Dispozițiile art.70 cod procedură fiscală prevăd că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar în situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
În cauză cererea nu a fost soluționată în termenul de 45 zile și nici până la data pronunțării prezentei hotărâri. Potrivit art.124 alin.2 Cod procedură fiscală dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
De altfel prin Hotărârea C.J.C.E. din 22.10.1998, pronunțată în cauzele conexate C-10/97-C-22/97, s-a stabilit că obligația pentru instanța națională de a elimina aplicarea unei norme din legislația națională prin care s-a constituit o impunere contrară dreptului comunitar trebuie să conducă instanța națională la aprobarea cererilor de rambursare a acestei impuneri.
Această restituire trebuie să fie asigurată în conformitate cu dispozițiile dreptului său național, înțelegându-se că acestea nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât acelea care privesc acțiuni asemănătoare de natură internă și nici să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
O eventuală recalificare a raporturilor juridice stabilite între administrația fiscală a unui stat membru și societățile din acest stat membru când se percepe o impunere națională recunoscută ulterior drept contrară dreptului comunitar, intră sub incidența dreptului național. În par. 26 al acestei hotărâri s-a arătat că stabilirea modalităților de rambursare aplicabile și calificarea, în acest scop, a raporturilor juridice stabilite între administrația fiscală a unui stat membru și societățile din acest stat intră sub incidența dreptului național.
Așa fiind, tribunalul consideră că rambursarea integrală a sumelor de bani plătite necuvenit și a dobânzilor aferente trebuie să se facă potrivit dreptului național. Or, din această perspectivă, în materie fiscală sunt incidente prevederile art.21 alin.4 și art.124 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora în cazul în care se constată că plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective și a dobânzii corespunzătoare majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Având în vedere că aceste norme naționale care asigură restituirea sumelor încasate nelegal de către stat se aplică tuturor acțiunilor similare privind restituirea unor sume de bani plătite necuvenit cu titlu de taxe, impozite sau alte contribuții, și că nu fac imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară, cu atât mai mult cu prin Hotărârea C.J.C.E. pronunțată în cauza N., cu privire la limitarea în timp a efectelor hotărârii sale, Curtea a respins cererea guvernului român, constatând că acesta nu a făcut dovada criteriului privind existența unor perturbări grave a economiei românești ca urmare a pronunțării prezentei hotărâri.
Conform dispozițiilor art.124 c.pr.fiscală: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, rezultă că cererea reclamantului cu privire la acest capăt de cerere este neîntemeiată, întrucât deși legiuitorul nu impune o procedură prealabilă cu privire la acest drept, actualizarea sumei se poate realiza în raport de rata dobânzii legale, având în vedere principiul specialia generalibus derogant (legea specială derogă de la legea generală), și nu conform ratei indicelui de inflație caracteristic raportului juridic de drept comun, însă conform dispozițiilor art.294 alin.2 c.pr.civ. dobânzile se pot solicita atât la instanța de fond, cât și la instanța ierarhic superioară într-o cale de atac, întrucât acestea nu sunt considerate ca fiind cereri noi.
Având în vedere toate aceste considerente precum și dispozițiile legale invocate, tribunalul urmează să admită acțiunea în parte, să oblige pârâta S. F. Orășenesc Rovinari (fosta AFP Rovinari)la restituirea sumei de 2530 lei, reprezentând taxă de poluare, respinge capătul de cerere privind actualizarea sumei cu coeficientul de inflație iar față de pârâta Administrația F. pentru Mediu București acțiunea urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul V. F., cu domiciliul în comuna Bîlteni, ..62, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtele S. F. Orășenesc Rovinari( fostă AFP Rovinari) cu sediul în localitatea Rovinari ., județul Gorj și Administrația F. pentru Mediu București cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 296 Corp A, sector 6.
Obligă pârâta S. F. Orășenesc Rovinari( fostă AFP Rovinari)la plata sumei de 2530 lei cu titlul de taxă de poluare.
Respinge capătul de cerere privind actualizarea sumei cu coeficientul de inflație.
Respinge acțiunea față de pârâta AFM București.
Hotărâre definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2015 la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. B. | ||
Grefier, E. D. M. |
Red.C.B.
Tehnored.E.D.M.
10.07.2015
5 ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1235/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 570/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
