Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6812/2015. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 6812/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 11610/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE nr. 1706/2015

Ședința publică de la 09 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C.

Judecător: C. B.

Grefier: R. C.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent D. A. împotriva sentinței civile nr.6812 din data de 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-Cestrin, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat, fiind al doilea termen de judecată.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.6812 din 10.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost respinsă plângerea formulată de petentul D. A., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție . nr._/04.08.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare. Din cuprinsul procesului verbal de contravenție rezultă că vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe autostrada A1, la km70+460m, P., județul Dâmbovița, fără a deține rovinietă valabilă.

În conformitate cu dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotărăște asupra sancțiunii. Verificând legalitatea procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut potrivit dispozițiilor art.16 alin.1 din OG nr.2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește si se sancționează contravenția; (…); posibilitatea achitării in termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plângerea”, iar potrivit alin.7 al art.16 „în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal”.

Potrivit art.17 din OG nr.2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârșite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată si din oficiu.”: Potrivit art.19 din OG nr.2/2001: “(1)Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (…)(3) In lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”.

Din analiza coroborată a textelor legale citate mai sus a rezultat că prin dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 au fost consacrate în mod expres și limitativ cazurile de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție, lipsa celorlalte mențiuni fiind sancționată de lege cu nulitatea relativă, în conformitate cu dispozițiile art.175 și art.178 din codul de procedură civilă. În speță, s-a constatat că procesul verbal de contravenție contestat cuprinde toate mențiunile impuse de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar petentul nu a invocat cauze de nulitate relativă, drept pentru care instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție contestat a fost legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut potrivit dispozițiilor art.8 pct.1din OG nr.15/2002: „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă si se sancționează cu amendă.”. Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, din perspectiva apărărilor făcute de petent, instanța a reținut conform prevederilor art.7 și art.1 lit.b din OG nr.15/2002 că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. Raportat la dispozițiile art.9 alin.2 și 3 din ordonanță: „Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazurile prevăzute la alin.2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de M.A.I – D.R.P.C.Î.V. sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini.”.

În motivarea plângerii contravențională formulate, petentul a invocat faptul că, anterior constatării acestei contravenții, respectiv la data de 15.11.2013, a vândut autoturismul Shuang Huan Ceo cu nr. de înmatriculare_ numitului B. V. (contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit) și astfel nu mai este răspunzător pentru contravenția reținută in sarcina sa. În speță, petentul a făcut dovada că în data de 15.11.2013 a fost operată radierea vehiculului marca Shuang Huan Ceo de la rolul său fiscal, iar în data de 18.11.2013 a achitat suma de 30 lei, reprezentând contravaloare păstrare număr_ . S-a reținut că petentul nu a făcut dovada radierii vehiculului înstrăinat din circulație și nu a contestat faptul că în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor figurează ca proprietar al autoturismului. Totuși petentul a invocat că nu mai avea obligația achitării rovinietei întrucât a vândut autoturismul cu nr de înmatriculare_ anterior întocmirii procesului verbal de contravenție, depunând in acest sens contractul de vânzare-cumpărare.

Conform dispozițiilor art.11 din OUG nr.195/2002 atât proprietarii de vehicule, cât și deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze după caz, înainte de a le pune în circulație. Așadar, petentul avea obligația înregistrării contractului de vânzare cumpărare conform dispozițiilor art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002, în care se menționează că în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării fostului proprietar, în termen de 30 zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, obligație care în speță nu a fost îndeplinită. Susținerile petentului nu pot conduce la exonerarea acestuia de răspundere contravențională. Orice schimbare a proprietarului/ utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Instanța de fond a constatat că petentului îi revenea, conform art.24 alin.2 lit.d din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie a vehiculelor, obligația de a proceda la efectuarea formalităților privind înregistrarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele sau și in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Cum petentul nu a efectuat diligențele pentru menționarea eventualelor modificări in privința proprietarului autoturismului_ in evidențele Direcției, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petentul rămânând menționat ca fiind proprietar și utilizator, situație in care răspunde contravențional pentru fapta prevăzută de art.8 alin.1 din OUG nr.15/2002. De altfel, instanța de fond a avut în vedere și faptul că petentul a rezervat numărul de înmatriculare_ începând cu data de 18.11.2013, ceea ce conduce la concluzia că vehiculul cu acest număr de înmatriculare este în proprietatea petentului.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA, în evidențele căruia apare ca proprietar petentul. Temeinicia contravenției a fost dovedită cu fotografiile____3540250, depuse la dosarul cauzei. În ceea ce privește sancțiunea aplicată, reprezentată de minimul amenzii contravenționale prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o corectă individualizare a acesteia, raportat la dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001.

Împotriva sentinței civile nr.6812 din 10.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul petent D. A., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea cererii de apel a solicitat admiterea apelului și desființarea sentinței civile nr.6812/2014 pronunțată în dosarul nr._ ca fiind netemeinică și nelegală întrucât nu-i aparține această vină deoarece acest autoturism nu-i aparține, dovada fiind depusă la instanța de fond. A arătat că a vândut autoturismul numitului B. V..

În condițiile art.205 și următoarele NCPC coroborat cu art.482 NCPC, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-Cestrin a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și în consecință menținerea amenzii aplicate prin procesul verbal seria R_. S-a arătat că vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând apelantului petent A. D., a fost surprins de mijloacele tehnice circulând la data 19.03.2014, fără a deține rovinietă valabilă, pe A1 Km70+460m; localitatea: P., județul DB, de către agentul constatator, dată la care s-a întocmit procesul verbal seria R_ și comunicat contravenientului respectându-se dispozițiile legale. Din prevederile art.7 și art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. D. și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nu este opozabilă terților.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent. Atâta timp cât petenta figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nici o altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art.8 coroborat art.1 lit.b din OG nr.15/2002, și acesteia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei. Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr.1501/2006, ale HG nr.610/1992, ale OUG nr.195/2002, ale OG nr.92/2003 privind codul de procedura fiscală. Astfel, conform art.24 alin.2 lit.d din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat proprietatea altei persoane". Art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002 prevede că: "în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar". S-a solicitat să se ia în considerare faptul că dacă în urma contractului de vânzare - cumpărare proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat Cestrin. De asemenea, în cauza de față, petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul cu număr de înmatriculare_ ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.

Potrivit art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale fiind prevăzut în anexa nr.2 a OG nr.15/2002. Astfel că nu se poate reține culpa procesuală a C.N.A.D.N.R. S.A. Cestrin, deoarece autovehiculul petentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu rovignete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinietă. Apelantul petent are posibilitatea formulării unei acțiuni în regres contra cocontractantului pentru a recupera cheltuielile cu prezentul dosar. În concluzie, față de toate aceste aspecte, a solicitat să respingeți apelului ca neîntemeiat. În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.471 alin.5 NCPC, OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

În raport de această interpretare se constată că instanța de fond avea obligația de a verifica în primul rând condițiile de legalitate ale actului administrativ contestat în condițiile art.16 alin.1 și 17 din ordonanță, în sensul dacă acesta cuprinde toate elementele obligatorii privind: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”; „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”.

Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator în forma sa olografă, având în vedere revirimentul judiciar, stabilit prin decizia nr.6/2015 pronunțată ÎCCJ, și anume: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”.

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor respective rezultă că legiuitorul național s-a referit la o lipsă efectivă a mențiunilor respective, și anume, acele rubrici agentul constatator pe care nu le-a completat și în mod special la lipsa semnăturii olografe a acestuia de pe actul contestat, iar din considerentele decizie nr.6/2015 se reține: “atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).”.

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel constată că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece comunicare procesului verbal de constatare a contravenției deși a fost generat în formă electronică, acesta a fost comunicat intimatei petente pe suport de hârtie și ca atare solemnitatea actului contestat este dată de forma acestuia care impune obligativitatea semnăturii olografe a agentului constatator.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A./c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil. Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de recurs a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului. În ceea ce a privit forța probanta a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut. În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Ca atare cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001, având în vedere următoarele considerente din decizia nr.6/2015 a ÎCCJ: „Concluzionând, se reține că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic*14), stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică. Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă. Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie. În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă. A doua chestiune necesar a fi dezlegată vizează aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. După cum s-a precizat anterior, textul în discuție reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esențial. Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial. În acest context nu poate fi reținut argumentul de interpretare juridică prezentat în cadrul celei de a doua orientări jurisprudențiale potrivit căruia art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât, conform principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi semnat și prin aplicarea semnăturii electronice. În primul rând, principiul legalității impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului.”.

Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod eronat probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate. Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte hotărârea instanței de fond, în sensul că va admite în parte plângerea contravențională și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul petent D. A. cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 6812 din data de 10.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-Cestrin cu sediul în București, .. 401A, sector 6, schimbă sentința, admite plângerea și anulează procesul verbal de contravenție R14 nr._/04.08.2014 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. C.

Judecător,

C. B.

Grefier,

R. C.

Red.B.C./Tehnored.C.R.

j.f P. L.M.

4 ex./14 Septembrie 2015

← Obligaţia de a face. Sentința nr. 288/2015. Tribunalul GORJ		Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 943/2015.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6812/2015. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6812/2015. Tribunalul GORJ