Obligaţia de a face. Sentința nr. 288/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 288/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 55/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Sentința Nr. 288/2015
Ședința publică de la 02 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier R. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 16 Februarie 2015 privind judecarea acțiunii formulată de reclamantul A. V. L. în contradictoriu cu pârâții Instituția P. municipiului București și M. A. Interne, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Despre mersul dezbaterilor s-a făcut vorbire în încheierea de amânare a pronunțării din 16 Februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 28 August 2013 sub nr._, reclamantul A. V. L. a chemat în judecată Instituția P. municipiului București solicitând obligarea acesteia la plata costului chiriei lunare corespunzător facturilor RA-APPS nr._,_,_,_,_,_,_,_,_ și_ emise în anul 2012, precum și la plata tuturor cheltuielilor aferente locuinței situată în municipiul București, .. 82-88, sector 2, în sumă totală de 3362,1 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu anul 2012 a ocupat funcția publică de subprefect al municipiului București și, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 862/2012 și ale art. 12 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 340/2004 i-a fost atribuit un spațiu locativ situat în București la adresa .. 82-88, sector 2.
A menționat reclamantul că în anul 2012 au fost emise facturile RA-APPS nr._,_,_,_,_,_,_,_,_ și_ care reprezintă contravaloarea chiriei lunare pentru acest spațiu locativ, ce i-a fost atribuit ca urmare a solicitării d-nei Prefect Gergeta G..
De asemenea, reclamantul a arătat că Instituția prefectului București a refuzat plata contravalorii acestei chirii, iar prin adresa nr. 782/14.01.2012 i-a comunicat să-și stingă obligațiile de plată către RA-APPS deoarece Instituția P. municipiului București nu a solicitat atribuirea vreunei locuințe de serviciu.
Totodată, reclamantul a mai susținut că a solicitat Instituției P. municipiului București să acopere costul integral al transportului și a eventualelor cheltuieli ocazionate de trecerea în funcția publică de subprefect al municipiului București, fapt ce rezultă din adresa nr._/10.09.2012, deoarece un asemenea drept este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 340/2004, potrivit cu care prefecții și subprefecții care nu dețin o locuință proprietate personală în municipiul București, reședință de județ în care au fost numiți, beneficiază de o indemnizație de instalare, precum și de o locuință de serviciu, iar cheltuielile privind chiria locuinței de serviciu sunt suportate din bugetul instituției P..
Consideră reclamantul că trebuie să beneficieze de aceste dispoziții legale deoarece are domiciliul în municipiul Tg-J., ., ., ., iar funcția de subprefect a exercitat-o în municipiul București, instituția reclamantă interpretând eronat dispozițiile legale incidente.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Pentru dovedirea susținerilor cuprinse în cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus împreună cu cererea de chemare în judecată următoarele înscrisuri în fotocopie: adresa nr._/14.09.2012 a Instituției prefectului municipiului București către M. Administrației și Internelor (fila 6); contractul de închiriere nr. 1616/04.10.2012 încheiat între R.A. – A.P.P.S. (filele 7-9); adresa nr._/12.03.2013 a Ministerului A. Interne către Instituția P. municipiului Tg-J. (fila 10); adresa nr. 3257/22.02.2013 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici către Secretariatul general al Ministerului A. Interne (fila 11); adresa nr. 5163/21.03.2013 a Instituției prefectului municipiului București către subprefect A. L. V. (fila 12); adresa nr. 1297/28.02.2013 a Instituției prefectului municipiului București către subprefect A. L. V. (fila 13); factura nr._ din 31.01.2013 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 14); factura nr._ din 30.01.2013 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 15); factura nr._ din 09.11.2012 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 16); factura nr._ din 29.11.2012 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 17); factura nr._ din 29.11.2012 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 18); factura nr._ din 19.12.2012 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 19); factura nr._ din 19.02.2013 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 20); factura nr._ din 28.12.2012 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 21); factura nr._ din 18.01.2013 emisă de R.A. – A.P.P.S. (fila 22).
II. La data de 13.01.2014 a formulat întâmpinare Instituția P. municipiului București (filele 28-40), prin intermediul căreia au fost invocate excepții, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție s-au invocat următoarele:
- excepția lipsei de competență materială a Tribunalul Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal, cu motivarea că potrivit art. 94 lit. h și j rap. la art. 95 pct. 1 C.pr.civ., judecătoria este competentă material să soluționeze cererile având ca obiect obligația de a face, evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar cererea formulată de reclamant constând în obligarea Instituției P. Municipiului București la plata contravalorii facturilor al căror cuantum total se încadrează în limita valorică prevăzută de art. 94 lit. h și j rap. la art. 95 pct. 1 C.pr.civ., revine în competența de judecată a judecătoriei.
A susținut instituția pârâtă că tribunalul judecă în primă instanță, „toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”. Or, codul de procedură civilă stabilește in terminis și expresis verbis faptul că judecătoria este competentă să soluționeze cererile al căror obiect evaluabil în bani nu depășește suma de „200.000 lei inclusiv”, cuantum nedepășit în speță.
Totodată, susține instituția pârâtă că fundamentarea cererii introductive de instanță pe dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu atrage competența tribunalului reglementată de art. 10 alin. 1 din această lege, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de acest articol, respectiv:
1)nu sunt în discuție nici un act administrativ și nici acte care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, condiții care, dacă ar fi îndeplinite în cazul dat, ar atrage competența materială a tribunalului;
Obiectul cererii de chemare în judecată privește neplata unor facturi, documente și operațiuni ce se emit și se efectuează în sfera actelor juridice de drept privat, respectiv în domeniul locativ reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal în cadrul autorităților publice, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, cu modificările și completările survenite până la data încheierii contractului de închiriere care a generat emiterea facturilor RA-APPS nr._,_,_,_,_,_,_,_,_ și_ din anul 2012. Acest act normativ, în prezent abrogat prin OUG nr. 15/2013, a stat la baza perfectării Contractului de închiriere înregistrat la R.A.-A.P.P.S. - S.A.F.I. sub nr. 1616/04.10.2012 și este invocat, ca atare, ca temei legal, în art. 3 și art. 19 ale contractului în cauză.
În aceste condiții, este ușor de remarcat că raportul juridic obligațional s-a născut în domeniul locativ, reglementat de normele de drept civil, și nu în domeniul administrativ, reglementat de normele dreptului public, în speță, normele dreptului administrativ;
A arătat că nu se poate reține că Instituția P. Municipiului București a refuzat
încheierea unui act administrativ sau nu a răspuns în termen legal la o solicitare scrisă
a reclamantului, situație care, potrivit art. 2 alin. 1 lit. h și lit. i raportat la art. 8
alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ar îndreptăți reclamantul să se adreseze unei instanțe de contencios administrativ, întrucât prefectul municipiului București a răspuns în scris și în termen legal la solicitarea formulată de reclamant cu privire la plata facturilor, indicându-i acestuia demersurile efectuate în sensul soluționării cererii, precum și autoritatea abilitată să soluționeze cererea. În acest sens, a depus în copie, adresa prefectului municipiului București nr. 1.297/28.02.2013, respectiv adresa nr. 5.163/21.03.2013.
Așadar, în cazul dat, pe de o parte, nu este incidentă Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât în situația dată nu este în discuție un act administrativ, ci pretenția de plată a reclamantului este formulată în materia actelor juridice de drept civil - locațiune de imobile -, aspecte care sunt reglementate de dreptul privat, respectiv drept civil - Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată -, iar pe de altă parte, Instituția P. Municipiului București a răspuns în termen legal la solicitarea reclamantului, situație pe care o dovedește cu înscrisuri.
- Excepția neîndeplinirii condițiilor de formă privitoare la dreptul la acțiune.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă ale cererii de chemare în
judecată, reclamantul, la formularea acțiunii, nu a luat în considerare prevederile exprese ale art. 194 lit. e C.pr.civ., conform cărora în cererea de chemare în judecată reclamantul va proceda la „arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se
face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150”. În cazul dat, reclamantul a afirmat că a formulat „plângere prealabilă cu privire la cele menționate mai sus…”, însă la comunicarea transmisă de Tribunalul Gorj înregistrată la Instituția P. municipiului București sub nr. 20.532/16.12.2013, nu a fost anexat documentul care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, motiv pentru care se poate reține neîndeplinirea obligației ce incumbă reclamantului ca la fiecare exemplar al cererii să anexeze „copii de pe înscrisurile de care partea înțelege a se folosi în proces. Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul” - art. 150 alin. 1 - 2 C.pr.civ.
De altfel, art. 193 alin. 1 C.pr.civ. prevede că „Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
În lipsa depunerii plângerii prealabile, instanța de judecată nu poate aprecia dacă a fost respectat de către reclamant termenul în care acesta se putea adresa instanței de contencios administrativ, prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă a intervenit sau nu prescripția.
Întrucât reclamantul a înțeles să își exercite drepturile procesuale civile prin intermediul avocatului - cererea de chemare în judecată este ștampilată și semnată de avocat G. M. L., Baroul Gorj-acesta avea obligația respectării prevederilor imperative ale art. 85 alin. 3 coroborat cu art. 151 alin. 2 C.pr.civ., în sensul că cererea introductivă de instanță trebuia însoțită de împuternicirea avocațială emisă în temeiul art. 126 alin. 1 din Statul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu modificările și completările ulterioare, document ce nu a parvenit și prefectului municipiului București, pârât în cauza respectivă.
- Excepția lipsei interesului reclamantului.
Arată instituția pârâtă că potrivit art. 32 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 33 C.pr.civ., una dintre condițiile esențiale ale depunerii și admiterii cererii introductive de instanță este cea referitoare la interesul justificat al reclamantului, iar în cazul acțiunii dedusă judecății nu poate fi reținut interesul legitim de a formula acțiunea în obligarea Instituției P. Municipiului București să procedeze la plata facturilor RA-APPS deoarece raportul juridic contractual în baza căruia a luat naștere obligația de plată s-a încheiat cu eludarea legii, iar caracterul ilicit al contractului de închiriere imprimă același caracter, de ilicit, și pretenției de a se efectua plata facturilor din bugetul Instituției P. Municipiului București.
A susținut instituția pârâtă că prefectul municipiului București, conducătorul instituției „publice interesate” nu a solicitat Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat atribuirea unei locuințe către reclamant.
Astfel, a arătat instituția pârâtă că prin cererea înregistrată la Instituția P. Municipiului București sub nr. 24.018/25.12.2012 reclamantul a solicitat să dispună măsurile ce se impun a fi luate pentru plata:
„- indemnizației de instalare, ce constă în trei salarii de bază brute, drept prevăzut de art. 12 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- contravaloarea carburantului necesar efectuării a două deplasări dus-întors, lunar, începând cu data de 23.08.2012, între municipiul București și municipiul Tg-J., județul Gorj, drept prevăzut de art. 46 alin. 1 lit. b din H.G. nr. 341/2007 privind managementul carierei înalților funcționari publici, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 89 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- indemnizația de detașare, constând în 13 lei/zi, drept prevăzut de art. 9 din H.G. nr. 1860/2008, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 89 alin. 4 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- cheltuielile ocazionate cu mutarea din localitatea unde domiciliază, respectiv Tg-J., în municipiul București, mutare care s-a realizat ca urmare a detașării, drept prevăzut de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 93 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
De asemenea, instituția pârâtă a susținut că, din corespondența purtată cu M. A. Interne în legătură cu funcția publică a reclamantului, a rezultat:
1) începând cu data de. 03.03.2009, reclamantul a ocupat funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional superior, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (adresa nr._/31.08.2012 a A.N.F.P. înregistrată la Instituția P. Municipiului București sub nr. 17.649/31.08.2013);
2) începând cu data de 12.03.2009, reclamantul a fost detașat la Instituția P. Județului Gorj în temeiul H. G. nr. 244/2009 (adresa nr._/31.08.2012 a A.N.F.P. înregistrată la Instituția P. Municipiului București sub nr. 17.649/31.08.2013);
3) de la data de 17.08.2012 a încetat detașarea reclamantului la Instituția P.
Județului Gorj, potrivit H.G. nr. 812/2012 (adresa nr._/31.08.2012 a A.N.F.P. înregistrată la Instituția P. Municipiului București sub nr. 17.649/31.08.2013);
4) la data de 26.10.2012, Ministrul delegat pentru administrație a emis Ordinul nr. II/7948 prin care „Se constată modificarea, prin detașare, începând cu data de 04.10.2012, a raportului de serviciu al domnului A. D. V.-L., expert clasa I grad profesional principal, gradația 5, clasa de salarizare 56 în cadrul Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile P.”, stipulându-se, totodată, că se menține numirea pe durată determinată a reclamantului în funcția publică de expert clasa I grad profesional principal, gradația 5 clasa de salarizare 56 în cadrul Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile P.. Acest ordin a fost emis ca efect al faptului că prin H.G. nr. 862 din 23 august 2012 s-a dispus că „Domnul A. V.-L. exercită, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, funcția publică de subprefect al municipiului București”.
A precizat instituția reclamantă că, în vederea soluționării cererii reclamantului înregistrată la Instituția P. Municipiului București sub nr._/05.12.2012, aceasta a avut în vedere următoarele acte normative: art. 12 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului; art. 2, art. 12, art. 18, art. 19, art. 89 alin. 21 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici; art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1860/21.12.2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului, cu modificările și completările ulterioare și art. 1, art. 9, art. 13 din Anexa la H.G. nr. 1860/2006; art. 3 și art. 46 din H.G. nr. 341/2007 privind . funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, cu modificările și completările ulterioare; O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal în cadrul autorităților publice, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare. A arătat că acest din urmă act normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 15/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și pentru modificarea unor acte normative, cu specificarea că potrivit Art. II „Contractele de închiriere aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență produc efecte până la data la care au fost încheiate”.
A arătat instituția pârâtă că, contractul de închiriere nr. 1616/2012 a fost încheiat la data de 04.10.2012 pentru un termen de un an, iar solicitarea reclamantului de a se plăti facturile RA-APPS nr._,_,_,_,_,_,_,_,_ și_ emise în anul 2012, precum și de a i se acorda celelalte drepturi rezultate ca efect al detașării în funcția de subprefect al municipiului București precizate în cererea acestuia, este neîntemeiată din considerentele că, astfel cum rezultă din economia textului art. 12 din Legea nr. 340/2004, pentru a beneficia de o indemnizație de instalare egală cu 3 salarii de bază brute, de o locuință de serviciu, de acordarea cheltuielilor privind chiria locuinței de serviciu, precum și a celor de transport, cel care solicită aceste drepturi trebuie să fie numit în înalta funcție publică de prefect sau de subprefect.
Or, a susținut instituția pârâtă că reclamantul nu a fost numit în funcția de subprefect al municipiului București potrivit procedurii expres reglementată în acest sens de H.G. nr. 341/2007 privind . funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici, ci a fost detașat de la M. Administrației și Internelor - Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile P. unde deținea funcția publică de execuție de expert, la Instituția P. Municipiului București în baza H.G. nr. 862/23.08.2012, în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. II/17.948/26.10.2012.
Susține instituția pârâtă că atât sub aspect terminologic, dar mai ales sub aspect juridic, între cele două noțiuni specifice funcției publice și funcționarului public „numire” și „detașare” sunt diferențe esențiale, deoarece numirea presupune îndeplinirea unor condiții prealabile și obligatorii de către candidat și emiterea actului administrativ de către autoritatea competentă prin care candidatul dobândește definitiv calitatea de înalt funcționar public, respectiv cea de subprefect, pe când detașarea este o măsură cu caracter provizoriu, de regulă pe o perioadă de cel mult 6 luni conform art. 89 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
Totodată, a arătat instituția pârâtă că acordarea beneficiului drepturilor solicitate de către reclamant este condiționată de faptul numirii în funcția de prefect sau de subprefect într-o altă localitate decât cea în care acesta se află la momentul numirii, or în cazul reclamantului la data detașării în funcția de subprefect al municipiului București acesta nu s-a mutat efectiv din municipiul Tg-J. în municipiul București, ci se afla deja în București unde deținea și exercita o funcție publică în cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Calitatea de angajat al MAI, pe o funcție de execuție, presupune automat faptul că salariatul în cauză locuiește efectiv în municipiul București pentru a putea, astfel, îndeplini în mod corespunzător atribuțiile funcției publice de execuție în cadrul acestui minister, motiv pentru care detașarea din funcția de execuție în funcția de subprefect al municipiului București nu a presupus și generat, în același timp, mutarea sa în fapt din municipiul Tg-J. în municipiul București, condiție prevăzută expres de art. 12 alin. 2 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului.
Ca atare, sub acest aspect al suportării plății chiriei pentru folosința locuinței de serviciu, al cheltuielilor privind transportul și cele referitoare la instalarea în funcție, consideră că din conținutul normativ al art. 12 din Legea-cadru aplicabil speței reiese că trebuie îndeplinite două condiții, una negativă și una afirmativă, respectiv în municipiul reședință de județ în care are sediul prefectura la care este numit subprefect persoana astfel numită să nu dețină o locuință proprietate personală, iar plata cheltuielilor cu chiria, transportul și instalarea se va efectua de către prefectura la care este numit subprefectul numai dacă are loc mutarea subprefectului în localitatea în care își are sediul instituția prefectului.
Arată că, în cazul reclamantului prima condiție, cea referitoare la deținerea în proprietate a unei locuințe personale în municipiul București, nu este dovedită, iar cea de a doua condiție, mutarea în București a avut loc în fapt înainte de detașarea în funcția de subprefect deși, juridic, reclamantul are domiciliul în județul Gorj.
A invocat instituția pârâtă adresa de răspuns nr._/Adm.P/DGMRU/04.12.2012 a Ministerului A. de Interne înregistrată la Instituția P. municipiului București sub nr. 24.110/06.12.2012, din conținutul căreia rezultă că reclamantul beneficiază de drepturile cuprinse în art. 46 din H.G. nr. 341/2007 și în art. 12 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, drepturi referitoare la:
a) locuință de serviciu corespunzătoare sau o sumă forfetară, pe bază de documente justificative, stabilită prin ordin al ordonatorului de credite, fără a se depăși 1.200 lei pe lună, cu încadrarea în bugetul autorității publice respective;
b) două deplasări dus-întors, lunar, între localitatea în care își are sediul instituția la care este încadrat și localitatea în care acesta își are domiciliul, cu mijloacele de transport rutier și feroviar, ale căror cheltuieli se decontează în condițiile legii;
c) decontarea cheltuielilor ocazionate de mobilitate, altele decât cele prevăzute la lit. a) șiReclamantul este salariatul Ministerului A. Interne, iar la Instituția P. Municipiului București este doar detașat de la acest minister, locul detașării/sediul instituției la care este detașat se află în aceeași localitate cu sediul instituției de la care este detașat salariatul.
Reclamantul a obținut o locuință de serviciu de la Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și a semnat contractul de închiriere nr. 1616/04.10.2012 cu nerespectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal în cadrul autorităților publice, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, deoarece în baza art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2001 pot beneficia de locuință de serviciu persoanele care ocupă funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, conducătorii instituțiilor publice din cadrul administrației publice centrale, șefii de departamente, precum și secretarii generali și secretarii generali adjuncți, directorii generali și persoanele care sunt încadrate pe funcții din cabinetul demnitarului în cadrul autorităților publice, ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice.
Or, la data încheierii contractului de închiriere cu R.A.-A.P.P.S. reclamantul nu deținea niciuna din funcțiile enumerate limitativ de actul normativ indicat anterior, deoarece nici funcția de execuție deținută în cadrul M.A.I. (de expert) și nici cea de subprefect nu se încadrează în categoria de acestor funcții.
De asemenea, a susținut că, chiar dacă s-ar considera că funcția de subprefect sau cea de execuție deținută la M.A.I. de către reclamant s-ar încadra în dispozițiile art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2001, totuși atribuirea locuinței de serviciu în cazul dat nu s-a efectuat cu respectarea procedurii prevăzută la art. 1 alin. 2, respectiv „Atribuirea imobilelor de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și de Regia Autonomă Locato se va face la cererea ministerelor, a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau a instituțiilor publice interesate, după caz, cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului și în limita fondului locativ existent".
Astfel, prin adresa nr. 530/P/14.01.2013 prefectul municipiului București a precizat Regiei Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat că Instituția P. Municipiului București, ca instituție interesată, nu a făcut nicio solicitare de atribuire de locuință de serviciu și/sau de protocol pentru reclamant, deci condiția referitoare la cererea instituției publice interesate nu este îndeplinită.
Prin adresa nr. 18.097/10.09.2012 prefectul municipiului București nu a solicitat ministerului punerea la dispoziția reclamantului a unei locuințe ca efect al detașării acestuia în funcția subprefect al municipiului București, iar rezoluția marginală pusă pe această adresă, document înregistrat sub nr._/CCC/14.O9.2012, trebuie înțeleasă prin raportare la statutul reclamantului, acela că la data detașării în funcția de subprefect al municipiului București acesta avea calitatea de personal al Ministerului Administrației și Internelor. Or, în această calitate reclamantul beneficiază de drepturile conferite personalului M.A.I. de prevederile art. 17 O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv ca personal salariat al M.A.I. acesta era îndreptățit să primească o locuință de serviciu din fondul locativ al ministerului, sens în care literal se exprimă și rezoluția în cauză. M. Administrației și Internelor are fond locativ propriu, iar salariații M.A.I. pot primi o locuință de serviciu în baza metodologiei aprobată în acest sens prin Ordinul nr. 243/2011 emis de ministrul administrației și internelor.
Pentru toate aceste motive sus arătate, fundamentate pe dispozițiile exprese ale actelor normative aplicabile în materie, prefectul municipiului București nu a putut da curs favorabil cererii reclamantului, fapt pentru care a răspuns acestuia, în repetate rânduri, la adresa sa de domiciliu, singura indicată și care rezultă din actul de identitate al acestuia, însă întreaga corespondență s-a restituit de către oficiul poștal întrucât nu a fost primită la adresa de destinație. Această corespondență a fost predată și la secretariatul cabinetului subprefectului, potrivit adresei nr. 501/27.05.2013, pe care a anexat-o, în fotocopie, astfel încât reclamantul a luat cunoștință despre conținutul corespondenței.
Consideră susținerea reclamantului conform căreia nu i s-a răspuns la solicitarea înregistrată la Instituția P. municipiului București sub nr. 24.018/25.12.2012 drept nereală și nefondată, întrucât prefectul municipiului București a răspuns în scris reclamantului, respectiv prin adresa nr. 1.297/28.02.2013 completată prin adresa nr. 5.163/21.03.2013 și a întreprins numeroase demersuri către ordonatorul principal de credite în vederea clarificării situației juridico-financiare a reclamantului.
De asemenea, a arătat că solicitarea reclamantului nu poate fi considerată drept plângere prealabilă, deoarece reclamantul nu a respectat regulile formulării și soluționării unei plângeri prealabile prevăzută expresis verbis de art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 7 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la expirarea celor 30 de zile de la data înregistrării cererii nr.
24.018/25.12.2012 reclamantul trebuia să depună o nouă cerere (plângere prealabilă) prin care să arate faptul că nu a primit răspuns scris la cererea inițială, iar după expirarea celor 30 de zile în care există obligația soluționării plângerii prealabile, reclamantul trebuie să se adreseze instanței de judecată căreia are obligația de a-i dovedi îndeplinirea procedurii prealabile, sens în care acesta trebuie să anexeze copia cererii nesoluționată și copia plângerii prealabile.
Arată că reclamantul a formulat o singură cerere scrisă, pe care acesta o califică drept plângere prealabilă, încălcând astfel regulile imperative prevăzute de lege cu privire la soluționarea unei cereri adresată unei instituții publice.
| ← Pretentii. Sentința nr. 704/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 6812/2015.... → |
|---|
