Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 60/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 60/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 9234/95/2014
Dosar nr._
Cod operator:2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA nr. 60/2015
Ședința publică din 23 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. S.
Grefier: E. R. P.
Pe rol judecarea acțiunii promovată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns, pentru reclamantă, avocat G. C., conform împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei și pentru pârâte, consilier juridic T. I., conform delegației pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, la termenul anterior a fost stabilită cauțiunea, motiv pentru care s-a acordat termen în vederea achitării cauțiunii, măsură necomplinită de aceasta.
Reprezentantul reclamantei, avocat G. C., precizează că reclamanta nu dorește să achite cauțiunea, având în vedere că suma la care a fost obligată prin decizia de impunere a cărei suspendare a executării a solicitat-o, a fost reeșalonată la plată, până în 2017, depunând în acest sens decizia de eșalonare la plată nr._/30.12.2014.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul părților asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Avocat G. C., având cuvântul pentru reclamantă, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentei cauze.
Consilier juridic T. I., având cuvântul pentru pârâte, solicită acțiunea ca rămasă fără obiect.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09 decembrie 2014 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării actelor administrativ fiscale, constând în decizia de impunere nr. F-GJ 653 din 13.11.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 504 din 13.11.2014, până la pronunțarea instanței de fond asupra contestației acestor acte administrativ-fiscale, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contestația nr. Gj._ din 8 decembrie 2014 depusă la AJFP Gorj de .., reclamanta a contestat decizia de impunere nr. F-GJ 653 din 13.11.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 504 din 13.11.2014.
A învederat faptul că, deși se află încă în procedura prealabilă de contestare a acestor acte administrativ fiscale, pârâta A. -AJFP Gorj nu a așteptat soluționarea contestației sale și a dispus trecerea la executarea silită a debitului în sumă totală de 89.292 lei, instituind deja măsuri asigurătorii. A arătat că acest debit suplimentar se compune din: taxă pe valoare adăugată în sumă de 38.383 lei; majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 7.120 lei; penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 5.757 lei; impozitul pe profit în sumă de 25.589 lei; majorările de întârziere aferente impozitului pe profit de mai sus în sumă de 8.605 lei; penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 3.838 lei;
În acest sens a considerat că actele administrativ fiscale contestate sunt nelegale și netemeinice, inspectorii fiscali stabilind debitul suplimentar în mod eronat, formal, și fără să se analizeze concret argumentele logice, de fapt și de drept, invocate de reclamantă în vederea exonerării de plată a debitului.
Referitor la suma de 51.260 lei constând în TVA de plată plus majorări și penalități de întârziere, a învederat instanței că acest debit a fost reținut eronat în sarcina sa, prin sondaj, fără o bază certă, cu încălcarea prevederilor art.67 din OG nr.92/2003 și fără să se probeze în concret că ar fi comis vreo abatere fiscală în acest sens. Practic, organele de inspecție fiscală au stabilit în mod abuziv și discreționar că ar avea de plată aceste obligații fiscale suplimentare, fără să verifice toate înscrisurile și declarațiile din care rezultă cu certitudine realitatea operațiunilor comerciale dintre societatea reclamantă și . aferente anilor 2010 și 2011.
Reclamanta a apreciat că organele de inspecție fiscală trebuiau să verifice atât contabilitatea acestui furnizor, cât și contabilitatea sa ca beneficiar, abia apoi putând trage concluzii și să adopte măsuri pecuniare dacă se impuneau.
În ceea ce privește suma de 38.032 lei constând în impozit pe profit suplimentar plus majorări și penalități de întârziere, a învederat instanței că si acest debit a fost reținut eronat în sarcina sa, fără o bază certă, cu încălcarea prevederilor art.67 din OG nr.92/2003 și art.l alin.l și 2 din Ordinul A. nr.3389/2011 și fără să se probeze cert vreo abatere fiscală săvârșită de aceasta. În acest sens a menționat că evidența sa contabilă este completă, întrucât se află în posesia tuturor documentelor justificative și nu există justificare pentru stabilirea acestui debit suplimentar.
Totodată a învederat faptul că acest control a venit în baza unei Decizii de Reverificare (Decizia nr. GJ 126.712), în care se menționează faptul că . ar fi derulat tranzacții nereale cu ., deși societatea reclamantă a mai fost verificată anterior de încă două ori (control de fond).
În acest sens trebuie reținut că pe perioada 2010-2011 . era o societate comercială activă fiscal, iar tranzacțiile comerciale cu aceasta au avut la bază operațiuni reale, desfășurate conform legislației în vigoare. Această relație comercială a avut la bază contracte comerciale, comenzi marfă, devize și anexe la facturile fiscale de prestări servicii, certificate de calitate și garanție importator, întrucât . a fost și importator de anvelope. Ca atare, toate aceste operațiuni comerciale trebuiau înregistrate și evidențiate în contabilitatea societății reclamante, lucru pe care l-a făcut potrivit dispozițiilor legale în vigoare. A menționat că relațiile comerciale dintre . și . s-au desfășurat pe parcursul anilor 2010
și 2011, conform fișei furnizorului anexată (înscrisurile nr. l și 2) din care rezultă că cifra de afaceri desfășurată între cele două societăți este de 254.908,04 lei. În urma controlului efectuat de către inspectorii AJFP Gorj, aceștia au considerat că din suma mai sus menționată doar 159.931 lei ar reprezenta tranzacții nereale, restul de 94.977,04 lei fiind tranzacții reale, lucru constatat după îndelungi discuții, prezentându-le acestora documentele de achiziție ale . (facturi de import și extrase bancare), documente pe care . nu trebuie să le dețină (înscrisurile nr.3,4,5).
Trebuie reținut faptul că suma de 159.931 lei reprezintă marfă și prestări servicii care au fost executate și livrate către companii mari, respectiv . și .>
Aceste produse și servicii au fost recepționate de comisii de recepție, deci acestea există în realitate, nefiind fictive, lucru care dovedește faptul ca tranzacțiile au fost rele, nu fictive. Produsele livrate de către . au fost însoțite de certificate de garanție și calitate (înscrisurile nr.6, 7, 8). Relația comercială cu . s-a desfășurat în baza a trei contracte comerciale (nr.01/01.10.2010, nr.5/02.11.2010 și nr.6/02.11.2010) atașate în copie.
Plata produselor cât și a serviciilor prestate s-a făcut atât cu chitanțe fiscale, cât și cu ordine de plată cu scadență la 30-60 zile, conform prevederilor contractuale. Din suma impusă suplimentar, face mențiunea că valoarea de 121.336 lei reprezintă piese auto care se regăsesc pe facturile de livrare către . și .>
Referitor la facturile de transport cu achizițiile și livrarea la locațiile Petrom conform contract, care totalizează 18.875 lei fără TVA, întrucât autoutilitara_ cu care au fost transportate mărfurile nu aparținea lui ., inspectorii fiscali le-au considerat nereale. Pentru a dovedi faptul că autoutilitara VL 58A DR marca F. DUCATO a aparținut acestei societăți, reclamanta a anexat în copie toate actele care dovedesc acest lucru (primul contract vânzare-cumpărare, al doilea contract vânzare-cumpărare, certificatele fiscale aferente, fișa de înmatriculare și contractul de comodat al administratorului .). De asemenea a anexat, în acest sens, în copie, anexele la facturile emise de . către . precum și copiile după avizele de însoțire a mărfii și, cu titlu exemplificative, facturi în care se regăsește numărul auto_, cât și ștampila de recepție a beneficiarului. A menționat că distanțele din anexe în km sunt cele agreate de către Asociația Transporturilor din România, considerând că suma de 18.875 lei fără TVA, reprezentând transport marfă reflectă o tranzacție comercială legală și reală între cele două societăți comerciale.
Referitor la facturile fiscale de prestări servicii în valoare de 12.250 lei fără TVA, a precizat că, deși . nu a avut angajați, acestea au fost efectuate personal de către administratorul societății, lucru confirmat de către acesta, prin adresă emisă către AJFP Gorj. Pentru a demonstra că acestea au fost prestate în realitate, reclamanta a depus alăturat actul adițional încheiat între . și . nr._, prin care . este obligată să stanțeze și să eticheteze produsele livrate, cu etichete rezistente AUT-DOR.
De asemenea, reclamanta a menționat faptul că . a fost singurul furnizor de etichete AUT-DOR, către .. Livrarea etichetelor s-a efectuat în baza unor comenzi emise de către ., iar etichetarea și ambalarea au fost făcute în baza devizelor (înscrisurile nr.01,02,03), atașate în copie.
Pentru a evidenția cele susținute, a atașat în copie o declarație pe proprie răspundere a administratorului . (doamna V. N. A.), prin care atestă realitatea și legalitatea relațiilor comerciale avute cu societatea reclamantă. În acest sens a considerat că prin controlul efectuat s-a procedat practic la o dublă impozitare, întrucât sumele respective au fost impuse reclamantei și .. Mai mult, există neconcordanțe între conținutul Deciziei de Reverificare, în care se precizează faptul că tranzacțiile derulate nu au la bază operațiuni reale, iar prin procesul verbal de control inspectorii fiscali au considerat că doar o parte sunt reale. Faptul că s-a constatat că o parte din operațiuni sunt reale demonstrează faptul că acestea sunt reale în totalitate, iar nu doar parțial. A apreciat că modul în care s-a desfășurat controlul AJFP Gorj a avut un caracter tendențios și subiectiv, menit să obstrucționeze activitatea comercială a ., întrucât societatea reclamantă a achitat în permanență taxele și impozitele datorate bugetului de stat. Aceste acuzații ale inspectorilor fiscali sunt fără temei deoarece relațiile de profesioniști dintre reclamantă și societatea comercială . au fost desfășurate cu bună-credință, în baza contractelor încheiate de părți, cu respectarea întocmai a obligațiilor contractuale și legale ce le revenea.
Astfel, în mod greșit, AJFP Gorj a reținut că s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin deducerea nelegală a TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii și diminuarea impozitului pe profit, existând suspiciunea asupra realității tranzacțiilor derulate cu această societate comercială amintită mai sus. Prin înregistrarea în contabilitatea sa a acestor operațiuni fictive, AJFP Gorj a apreciat greșit că ar fi cauzat un prejudiciu estimat la bugetul statului, în sumă totală de 89.292 lei. În realitate, toate raporturile contractuale cu . s-au derulat în mod real și legal, iar toate operațiunile au fost înregistrate în evidențele contabile ale societății reclamante. În toată perioada verificată de inspectorii fiscali societatea reclamantă a calculat, înregistrat, declarat și virat în mod corect bugetului consolidat al statului toate sumele reprezentând TVA și impozit pe profit, aferente operațiunilor comerciale descrise mai sus. În concluzie, în mod greșit s-a apreciat de către AJFP Gorj că există activități fictive în raporturile cu ., toate activitățile fiind în mod corect și legal realizate, așa cum rezultă și din documentele justificative existente în contabilitatea sa.
Astfel, reclamanta a menționat faptul că societății reclamante nu-i sunt opozabile în nici un fel relațiile comerciale pe care . le-a avut de-a lungul timpului cu partenerii săi contractuali, noi fiind terți față de aceste raporturi comerciale. Este adevărat că „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției”, însă o astfel de manifestare a autorității fiscale nu trebuie să fie abuzivă și trebuie să fie exercitată după verificarea reală a acelei tranzacții, iar nu după o interpretare superficială.
În primul rând, toate facturile fiscale supuse analizei A. - AJFP Gorj reprezintă tranzacții cu scop economic încheiate între doi agenți economici, scopul celui care a întocmit facturile și a livrat produsele fiind acela de a obține venituri, iar scopul societății reclamante a fost acela de a procura produse necesare realizării obiectului de activitate.
Pentru societatea reclamantă, tranzacțiile concretizate în toate aceste facturi fiscale au fost reale și se poate urmări circuitul lor în gestiunea sa. Orice eventuale nereguli ale vreuneia dintre aceste facturi emise de furnizorul său nu este imputabil societății reclamante, care a efectuat aceste tranzacții cu bună credință.
În același sens, conform tezei I din alin.2 al art.6 din Legea nr.82/1991 ,,Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat....”, iar în acest caz, facturile fiscale sunt emise de . căreia i-ar reveni întreaga responsabilitate pentru conținutul lor.
Pe de altă parte, la momentul încheierii tranzacțiilor, buna credință a societății reclamante, în plus față de principiul de drept consacrat de adagiul bona fides presumitur, este dovedită de datele la care această societate a avut acces în ceea ce privește societatea furnizoare, respectiv înregistrările din Monitorul Oficial partea a IV-a și informațiile de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Societatea reclamantă a verificat aceste elemente în momentul efectuării tranzacțiilor concretizate prin emiterea acestor facturi, iar legea nu a impus nici o altă obligație suplimentară.
În acest sens, reclamanta își sprijină aceste apărări și pe dispozițiile art.12 (Buna-credință ) din O.G. nr.92/2003, care prevăd că „relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii”, or AJFP Gorj a pornit de la o prezumție, a priori, de culpă a societății reclamante și a analizat doar formal apărările sale.
Astfel, a procedat legal atunci când a înregistrat în contabilitate aceste facturi fiscale, cu respectarea dispozițiilor legale, aceste facturi fiind documente justificative în sensul legii, astfel cum a dovedit prin apărările formulate mai sus.
În al doilea rând, o operațiune care nu are un scop economic, având în vedere că legea nu definește această sintagmă, trebuie să fie vădit astfel, în sensul că prin natura ei sau caracterul neobișnuit în raport cu activitățile desfășurate în mod normal trezește suspiciunea unei posibile evaziuni fiscale.
Or, așa cum s-a arătat mai sus, operațiunile necesare pentru desfășurarea activității sale s-au derulat în cadrul obișnuit al obiectului de activitate al societății, facturile menționate sunt emise și poartă stampila unei societăți comerciale care era activă fiscal la acel moment, era înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului și avea cod de înregistrare în scop de TVA valabil, date care se regăsesc și pe facturile primite și înregistrate de către ..
În al treilea rând, în conformitate cu dispozițiile O.M.F.P. nr.3512/2008, documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate: denumirea documentului; denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul (când este cazul); numărul documentului și data întocmirii acestuia; menționarea părților care participa la efectuarea operației economice și financiare (când este cazul); conținutul operației economice și financiare, iar atunci când este necesar și temeiul legal al efectuării ei; datele cantitative si valorice aferente operației economice și financiare efectuate; numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operației economice și financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv și ale persoanelor în drept sa aprobe operațiile respective, după caz; alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiilor în documente justificative. Facturile fiscale în litigiu îndeplinesc condițiile de formă menționate mai sus, iar legea nu cere nici o altă condiție suplimentară. Ca urmare, nu sunt îndeplinite condițiile art.21 alin.4 lit. f din Legea nr.571/2003, deoarece cheltuielile înregistrate în contabilitate, constând în contravaloarea acestor facturi, au la bază documente justificative.
Toate facturile conțin elementele descrise mai sus și au fost înregistrate în contabilitatea societății reclamante în condițiile impuse de Ordinul nr.2226/27.12.2006 publicat în Monitorul Oficial din 30.12.2006 privind utilizarea unor formulare financiar contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată. Astfel, facturile fiscale menționate corespund modelului de factură prevăzut art.155 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, având completate denumirea, adresa și codul fiscal ale furnizorului și ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate, cantitățile, prețul unitar și suma taxei pe valoarea adăugată. Toate facturile care au generat prezentul litigiu au fost înregistrate în contabilitate cu respectarea principiilor contabilității și a planului de conturi sintetice și analitice.
în raport de cele învederate mai sus, rezultă cert că tranzacțiile dintre reclamantă și . sunt reale și legale.
La primirea mărfurilor acestea au fost înregistrate în gestiunea societății, TVA s-a înregistrat în jurnalul de cumpărări și în evidența contabilă, în deconturi și balanțe existând corelațiile respective. Deoarece debitul total de 89.292 lei a fost stabilit eronat de către pârâtă în sarcina sa și pentru a preveni o pagubă iminentă în patrimoniul societății reclamante, în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 solicităm suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, până la soluționarea contestației sale. Blocarea și debitarea conturilor bancare ale societății precum și indisponibilizarea debitelor pe care le au față de aceasta terții ca efect al măsurilor asigurătorii stabilite deja de AJFP Gorj, pune efectiv . în imposibilitatea obiectivă de a-și desfășura activitatea, de a efectua plățile ce se impun zi de zi, de a-și plăti angajații, aceste aspecte urmând a atrage insolvența și trecerea în șomaj a angajaților.
În acest sens, reclamanta a considerat că se află în prezența unui caz bine justificat, iar suspendarea provizorie se justifică pentru prevenirea unei pagube iminente. Astfel, paguba iminentă la care este supusă reclamanta este reprezentată de imposibilitatea desfășurării activității prin neplata facturilor scadente, lipsa disponibilităților pentru achitarea salariilor angajaților, fiind evident că prejudiciul material viitor și previzibil pe care societatea reclamantă îl va suferi va fi greu sau chiar imposibil de reparat.
În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși contestația împotriva actelor administrativ-fiscale, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actele contestate de aceasta, apreciind astfel că înscrisurile depuse în apărare la dosar sunt de natură a crea acea îndoială serioasă.
Din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr.554/2004 rezultă că pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ este necesar a fi întrunite cumulativ alte două condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
În cauza de față, măsura provizorie solicitată .. se justifică prin existența în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ-fiscale contestate, astfel cum se prevede în art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Îndeplinirea acestei condiții rezultă din motivele de netemeinicie detaliate în contestația ce a fost depusă la AJFP Gorj. Această aparență de nelegalitate creează o îndoială în ceea ce privește actele contestate și a căror legalitate nu a fost încă pe deplin confirmată. A apreciat că a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind producerea unei pagube în patrimoniul societății reclamante ca efect al blocării conturilor bancare ale societății.
Totodată, raportat la această definiție legală dată pagubei iminente și la faptul că recurenta-reclamantă trebuie să plătească o sumă importantă de bani, iar legalitatea actelor administrative contestate este pusă la îndoială, reclamanta a apreciat că punerea în executare a acestora afectează activitatea recurentei reclamante.
Solicitarea reclamantei de suspendare provizorie întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, fiind vorba despre o măsură provizorie, vremelnică, luată pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara în alt mod.
În acest sens, a învederat faptul că se va conforma întocmai dispozițiilor art.215 alin.2 Cod procedură fiscală care reglementează un cuantum al cauțiunii de până la 20% din valoarea sumei contestate, pentru soluționarea cererilor de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.
Referitor la condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative, se constată că actele administrativ-fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepție. Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004. Art.2 lit.t) din Legea nr.554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit.ș) din Legea nr.554/2004.
Astfel, reclamanta a considerat că a dovedit existența unui caz bine justificat, în sensul dispozițiilor art. 14 și art.2 lit.t) din Legea nr.554/2004. Fără a antama fondul dreptului dedus judecății, trebuie observat că aparența dreptului este în favoarea reclamantei, deoarece sumele reținute în sarcina acesteia vizează pe de o parte, cheltuieli considerate deductibile de către ., organele fiscale apreciind greșit că aceste cheltuieli ar fi nedeductibile, iar pe de altă parte există suficiente active ale acestei societăți care să acopere sumele în litigiu dacă, teoretic, ar fi respinsă pe fond contestația. A apreciat că în speță există ,,un caz bine justificat” în
sensul art.2 lit.t) din Legea nr.554/2004 care să conducă la suspendarea actelor administrativ-fiscale contestate de reclamantă.
Reclamanta . a susținut că dovedește și existența unei pagube iminente, în sensul că a suferit un prejudiciu material cert, prin punerea în executare a deciziei de impunere emisă de pârâtă, instituirea măsurilor asigurătorii, conturile bancare ale acesteia urmând să fie blocate, ceea ce în mod evident conduce la o imposibilitate a efectuării plății către salariați, creditori și parteneri de afaceri, conducând efectiv la o blocare a activității și riscul iminent de intrare în insolvență a societății.
Soluția suspendării actelor administrative, până la pronunțarea pe fond asupra contestației de către Tribunalul Gorj - Secția C., se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care poate fi luată de autoritatea jurisdicțională, conform Recomandărilor R89/8 și 16/2003 ale Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, fără a se aduce atingere principiului executării din oficiu a deciziilor autorităților administrative, prin care se impun particularilor o . obligații.
Astfel, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt pe care a probat-o, de circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale, a apreciat că executarea actelor administrative emise de pârâtă este de natură a crea pagube serioase societății reclamante, care pot avea consecințe grave în patrimoniul acesteia din urmă.
Pentru toate aceste considerente, reclamanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.l din Legea nr. 554/2004 și, întrucât va achita cauțiunea în cuantumul ce-l va fixa instanța, a solicitat admiterea cererii de suspendare.
Solicitarea reclamantei de suspendare provizorie întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, fiind vorba despre o măsură provizorie, vremelnică, luată pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara în alt mod.
În drept, reclamanta și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, cu aplicarea art.453 Cod de procedură civilă, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul dispozițiilor art.205 Noul cod de procedură civilă, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a depus întâmpinare prin care a solicitat solicită respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat lipsa calității procesuale pasive a A. în cauza dedusă judecății.
Astfel, în prezentul litigiu nu s-a atacat un act emis de către A., astfel că aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu A..
Referitor la fondul cauzei, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a considerat că cererea reclamantei este neîntemeiată, reclamanta nedemonstrând existența celor două condiții prevăzute cumulativ de textul de lege mai sus indicat („în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente”).
Cele două condiții, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ fiscal, presupunând, așadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”. Cele două condiții prevăzute de art.14 alin. 1 nu se consideră a fi însă îndeplinite prin invocarea unor simple argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal a cărei executare se solicită a fi suspendată și posibilitatea producerii unei pagube iminente.
Actele administrativ fiscale, în speță, Decizia de impunere nr. F - GJ 653/13.11.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 504/13.11.2014, se bucură de prezumția de legalitate, care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ fiscal emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Principiul legalității actului administrativ fiscal presupune, pe de o parte, ca autoritățile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile lor să se întemeieze pe lege, respectarea acestor exigențe trebuind să fie în mod efectiv asigurată.
Pentru admiterea acestei cereri este necesar ca reclamanta să facă dovada existenței unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsura să producă instanței o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative a căror suspendare se cere. Or, faptul că în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale de către AJFP Gorj nu sunt de natură să creeze o îndoiala asupra legalității actului administrativ întocmit.
Mai mult, jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în această materie (relevată de exemplu prin deciziile nr.550/2009, nr.3322/2009, nr.3543/2009, nr.4027/2009, nr.4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ este apt să conducă la concluzia că se află în prezența unui caz bine justificat. Prezumția de legalitate pe care își fondează actul administrativ caracterul său executoriu poate fi înlăturată numai pentru îndoieli serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituționale, ori în mod evident inaplicabile, etc.
În ceea ce privește producerea unei pagube iminente, a arătat că aceasta trebuie să fie o consecință a executării (adică executarea prin modul în care este efectuată se realizează cu încălcarea dispozițiilor legale, având ca efect prejudicierea debitorului) și nu însăși executarea actului administrativ fiscal atacat, în caz contrar s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ fiscal, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării actelor administrative fiscale, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr.554/2004, cu completările și modificările ulterioare (decizia nr.4748/16.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
De asemenea, pârâta a precizat că executarea unei obligații fiscale care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă. Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului (decizia nr.2537/13.05.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Potrivit art.110 alin.3 coroborat cu art.141 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, actul constatator și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie titluri executorii și astfel cum a mai arătat mai sus, corect și legal întocmite, care justifică declanșarea și efectuarea executării silite.
Totodată, a făcut precizarea că practica constantă a Curții de Apel C. s-a format în sensul respingerii unor cauze ce priveau anularea unor acte administrativ-fiscale (decizii de impunere) ce priveau taxele și impozitele suplimentare stabilite de organele fiscale, un astfel de act administrativ se solicită a fi suspendat în prezenta cauză. În acest sens a invocat sentința civilă nr. 1949/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel C. nr. 91 DV/19.01.2010, decizia nr.90/19.01.2010 a Curții de Apel C. pronunțata în dosarul nr._, prin care s-a admis recursul DGFP Gorj).
Totodată, pârâta a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art.215 alin.2 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: „(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000.
Față de motivele arătate, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, a solicitat admiterea excepției invocate și pe fond respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ întocmit de către D. (AJFP) Gorj, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În temeiul dispozițiilor art.205 Noul cod de procedură civilă, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. F-GJ 653/13.11.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GJ 504/13.11.2014 până la pronunțarea pe fond asupra contestației, în temeiul art.14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, solicitând să se constate că doctrina juridică este unanimă în a considera că în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în procesul civil. Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic(calitatea procesuală pasivă).
Or, în speță, actele contestate nu pot genera obligații în sarcina instituției sale, Agenția Națională de Administrare Fiscală, neavând calitate în acest raport juridic, întrucât nu sunt emitenții actelor arătate în cererea de chemare în judecată.
În acest sens, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în art.13 alin. (1) stipulează că: „La primirea cererii, instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei”.
Astfel, rezultă foarte clar că în contenciosul administrativ, litigiile se nasc între persoana vătămată și autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător, iar în cazul nesoluționării în termen, între persoana vătămată și autoritatea aptă a emite actul administrativ.
Așa cum se poate observa, reclamanta a solicitat suspendarea unor acte administrative care nu sunt emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală, ci de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Finanțelor Publice Gorj. Soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ se dau tot în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat.
Având în vedere textele de lege mai sus citate, rezultă cu claritate că, pentru a avea calitate procesuală în cauză, A.N.A.F. - structura centrală (cu sediul în ., sector 5, București) ar fi trebuit să emită actul administrativ pretins vătămător pentru reclamanta A. S.R.L.
În speță, actele administrative a căror suspendare se solicită, respectiv decizia de impunere nr. F-GJ 653/13.11.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. F-GJ 504/13.11.2014 au fost emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația Finanțelor Publice Gorj. În conformitate cu dispozițiile art.13 alin. (1) din H.G. nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică”. Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu poate fi chemată în judecată în calitate de organ ierarhic superior al direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, care sunt instituții cu personalitate juridică.
De asemenea a reiterat că, întrucât actele administrative a căror suspendare se solicită au fost emise de un alt organ fiscal, apreciază că nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală în privința suspendării actelor administrative contestate. De altfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu se regăsesc referințe sau motive pentru care A. trebuie să stea în judecată ca pârâtă în prezenta cauză, singurele nemulțumiri ale reclamantei fiind cu privire la actele emise de AJFP Gorj.
Luând în considerare toate argumentele mai sus expuse, a solicitat instanței să constate lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să dispună scoaterea acesteia din prezenta cauza, respingând acțiunea reclamantei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În drept, pârâta înțelege să-și întemeieze întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 din Noul Codul de procedura civilă, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În temeiul dispozițiilor art.201 alin.2 Noul cod de procedură civilă, reclamanta . a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat să fie înlăturate ca neconcludente apărările și excepția invocate de pârâte prin întâmpinare și să se acorde eficiență argumentelor invocate de aceasta în sprijinul cererii de suspendare a executării actelor administrativ fiscale.
În cursul cercetării judecătorești, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 08.01.2015, tribunalul a stabilit cuantumul cauțiunii datorată de reclamantă pentru soluționarea cererii de suspendare dedusă judecății, la suma de 10.000 lei, cauțiune care nu a fost depusă însă de reclamantă la termenul fixat în acest sens.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, instanța o reține ca fiind întemeiată, având în vedere că această pârâtă nu a emis nici un act administrativ care să poată fi contestat de reclamant, iar organul fiscal competent să soluționeze plângerea prealabilă formulată de reclamantă, este pârâta DRGFP C., care poate sta în judecată în calitate de pârâtă, având organe proprii de conducere.
D. urmare, instanța va admite această excepție și va respinge acțiunea față de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Examinând cererea dedusă judecății în raport de probele administrate în cauză și dispozițiile legale aplicabile, tribunal reține următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din legea 554/2004, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.
Pe de altă parte, art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, statuează că suspendarea executării actului administrativ fiscal poate fi cerută de contribuabil, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, instanța competentă putând suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei.
Din interpretarea acestui texte de lege, rezultă că prerogativa instanței de a aprecia asupra oportunității acordării suspendării actului administrativ fiscal, ia naștere numai după depunerea unei cauțiuni în cuantum de până la 20 % din suma contestată, dispoziția respectivă fiind una cu caracter imperativ.
De altfel, și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 500 din 6 mai 2008 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008), referitor la această dispoziție legală, a constatat că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.
De asemenea, instanța constituțională a reținut că nu operează restricționarea accesului liber la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal și că prin ultima modificare legislativă legiuitorul a înlăturat din textul de lege acea condiție privitoare la depunerea unei cauțiuni egale cu suma contestată, stabilind că instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal dacă petentul depune o cauțiune a cărei valoare a fost diminuată în mod substanțial, instanța urmând să o fixeze astfel încât să nu depășească 20% din cuantumul sumei contestate.
În speța dedusă judecății însă, deși cuantumul cauțiunii a fost fixat de instanță la data de 08.01.2015, aceasta urmând a fi achitată până la data de 23.01.2015, reclamanta nu a făcut dovada consemnării sumei de bani stabilite.
Mai mult decât atât, instanța reține că apărătorul reclamantei a arătat că administratorul societății nu dorește să plătească această cauțiune.
D. urmare, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției imperative a consemnării cauțiunii, tribunalul urmează să respingă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, având sediul în București, ., sector 5, prin întâmpinare și respinge acțiunea promovată de reclamanta ., având sediul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu această pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-GJ 653 din 13.11.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F-GJ 504, formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., având sediul în C., ..2, județul D. și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, având sediul în Târgu-J., ., județul Gorj.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, D. S. | ||
Grefier, E. R. P. |
Red. S.D.
Tehnored. P.R.
6 ex./02.02.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 107/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 82/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
