Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1889/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1889/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 1115/268/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 207
Ședința publică din 11 Martie 2015
Completul compus din:
Judecător: Banyai E. - Președinte
Judecător: B. R. J.
Grefier: M.-O. I. E.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta . împotriva sentinței civile nr. 1889 din data de 30 septembrie 2015 a Judecătoriei O. S., în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU TURISM - DIRECȚIA GENERALĂ CONTROL ȘI AUTORIZARE TURISM, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție HG 1267/2010.
Se constată că dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2015, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1889 din data de 30 septembrie 2015 a Judecătoriei O. S., s-a respins plângerea formulată de petenta ., împotriva intimatului AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU TURISM – DIRECȚIA GENERALĂ CONTROL ȘI AUTORIZARE TURISM
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 23 aprilie 2014 lucrătorii Poliției municipiului O. S.; Biroul de Investigare a Fraudelor au efectuat un control la Pensiunea Beluci II, situată în municipiul O. S., ., județul Harghita și au constatat că spațiul de pensiune turiști, administrat de petenta S.C. H. – R. S.R.L. funcționează fără să dețină certificat de clasificare.
Organele de poliție au informat A.N.T. prin adresa nr. 3236 din 30.04.2014.
Acesta din urmă autoritate la rândul lui a efectuat un control la unitatea mai înainte amintită la data de 15 mai 2014.
Cu ocazia efectuării controlului s-a evidențiat că unitatea Beluci II, situat în ., O. S., județul Harghita, fără a deține certificatul de clasificare, încălcând prev. art. 7 din H.G. 1267/2010.
S-a întocmit procesul verbal de contravenție nr._ din 15.05.2014, prin care petentei i s-a aplicat amendă în cuantum de 40.000 lei potrivit prev. art. 15 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 1267/2010.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că petenta la data de 15 mai 2014 a trimis documentația aferentă obținerii certificatului de clasificare la ANT, care a fost înregistrată la data de 19.05.2014 sub nr. 1535.
Potrivit art. 28 din O.G. nr. 58 din 21.08.1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 309 din 26.08.2008 în scopul protecției turiștilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și a pachetelor de servicii turistice, precum și crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenții economici din turism autorizați de Ministerul Turismului, posesori de licențe în turism sau de certificat de clasificare, după caz.
Condițiile acordării certificatului de clasificare sunt reglementate de H.G. 1267/2010 privind eliberarea Certificatului de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism publicată în M.Of. nr. 866 din 23.12.2010.
Potrivit art. 7 din acest act normativ este interzisă funcționarea structurilor de primire turistică fără a deține certificat de clasificare.
Din certificatul constatator emis de O.R.C de pe lângă Tribunalul Harghita nr._ din15.05.2014, rezultă că petenta are ca obiect de activitate – 5523 alte mijloace de cazare și la . – 21 funcționează o structură de cazare.
Se observă că la data efectuării controlului petenta nu deținea certificat de clasificare pentru punctul de lucru din ., încălcând prev. art. 7 din H.G. nr. 1267/2010.
Fapta este sancționată de art. 15 alin. 1 lit. a din același act normativ și la art. 16 prevede amendă de 40.000 – 50.000 lei
Punct de lucru Beluci II a funcționat din 26.07.2004 fără a deține Certificat de clasificare și chiar a încheiat un contract cu Forumul Tânăr din O. S. pentru cazarea de 18 persoane.
Actele normative din domeniu au fost publicate în M.Of., prin urmare petenta trebuia să aibă cunoștință de obligațiile impuse în sarcina sa.
Mai trebuie reținut că pensiunea Beluci II funcționa din 2010 fără a deține certificat de clasificare.
În lipsa certificatului de clasificare turiștii erau lipsiți de posibilitatea de a verifica calitatea serviciilor de care beneficiau, mai ales în condițiile în care potrivit art. 6 din H.G. nr.1267/2010, certificatul de clasificare trebuie afișat la un loc vizibil.
S-a aplicat minimul amenzii prevăzută de lege, corect individualizat față de gradul de pericol social al faptei, unitatea funcționa de mai mulți ani fără certificat de clasificare și lipsea turiștilor de a se informa corect asupra calității serviciilor.
Trimiterea documentației pentru obținerea certificatului chiar în ziua efectuării controlului, nu justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment. Cum s-a arătat înainte unitatea funcționa ani de zile fără a deține certificat de clasificare și înaintarea documentației nu se poate echivala cu obținerea certificatului de clasificare.
Petenta avea obligația de a întreprinde demersuri pentru obținerea Certificatului de clasificare cel mai târziu din anul 2010 și nu în 2014.
Procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel H. R. S.R.L., solicitând rejudecarea fondului cauzei, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării Procesului verbal de constatare atacat.
În subsidiar, solicită rejudecarea fondului cauzei, admiterea apelului; schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate cu cea a avertismentului, în baza art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, precum și obligarea intimatei A. Națională pentru Turism - Direcția Generală Control și Autorizare Turism la plata cheltuielilor de judeca ocazionate atât cu ocazia judecării cauzei în fond cât și în apel.
Apelanta critică sentința, deoarece prin plângerea contravențională a invocat mai multe neregularități cu privire la procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, aceste nereguli nu au fost analizate de instanța de fond:
Astfel, prin plângerea contravențională a invocat ca motiv de anulare a procesului verbal susmenționat faptul că acesta nu conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor referitoare la toate împrejurările esențiale care pot servi Ia aprecierea săvârșirii sau a gravității faptei.
Din moment ce, în temeiul art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, consemnarea acestor mențiuni în procesul verbal de constatare a contravenției este obligatorie, apreciază, că lipsa mențiunii privind împrejurările cauzei atrage nulitatea actului constatator.
De asemenea, precizează că își menține poziția arătată în plângerea contravențională. Astfel, susține în continuare punctul lor de vedere exprimat, respectiv consideră, că instanța nu poate aprecia legalitatea și temeinicia sancțiunii în cazul neîndeplinirii obligației de consemnare a tuturor împrejurărilor impuse agentului constatator prin art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Este adevărat că aceste aspecte pot fi probate cu martori, dar este inechitabil față de ea să probeze existența circumstanțelor ce atestă gradul de pericol al faptei în condițiile în care agentul constatator era obligat prin lege să le de consemneze.
Nu trebuie uitat că această procedură contravențională este asimilată unei proceduri penale din perspectiva art. 6 din CEDO, astfel cum a decis Curtea în ea cauza A. împotriva României, astfel încât ea beneficiază de prezumția de nevinovăției, iar organele statului trebuie să-și justifice sancțiunile aplicate la (aplicarea unei amenzi reprezentând o ingerință în dreptul de proprietate prin diminuarea patrimoniului personal cu suma stabilită drept amendă) prin indicarea tuturor împrejurărilor cauzei.
În acest sens, arată, că procesul verbal nu conține împrejurarea că le-a adus la cunoștință agenților constatatori faptul că la data de 23 aprilie 2014 a avut loc un control efectuat de lucrătorii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita - Poliția Mun. O.-S. - Biroul de Investigare a Fraudelor, ocazie cu care li s-a atras atenția asupra faptului că în conformitate cu modificările aduse legislația din domeniul turismului din anul 2010 aveau obligația de a solicita de la autoritățile competente eliberarea unui certificat de clasificare pentru structurile de primire turistice și li s-a dat un termen de 2 luni pentru a efectua demersurile în vederea obținerii acestui certificat.
Totodată, le-a arătat agenților constatatori, că ea s-a conformat a inițiat întocmirea documentației în scopul obținerii certificatului de clasificare pretins, însă, cu ocazia preluării în mod electronic de pe site-ul Agenției Național de Turism a formularului tip de cerere, a întâmpinat greutăți.
În concret, au fost informați, că formularele de pe site-ul Agenției sunt învechite și neactualizate, și, în consecință nu vor fi primite, și are obligația să atașeze documentației formularul actualizat.
Mai precizează că în scopul obținerii formularului actualizat, în cursul săptămânii de dinainte efectuării controlului, a solicitat ajutor tocmai de la unul dintre agenții constatatori semnatar al procesului verbal.
Procedura întocmirii documentației este una anevoioasă trebuie să solicite în prealabil emiterea a mai multor acte de la mai multe instituții, care necesită timp.
Acestea sunt motivele pentru care, în cele din urmă, au reușit să strângă toate documentele solicitate numai pe la data de 15 mai 2014, dar înăuntrul termenul acordat de către agenții care au venit în control în luna aprilie 2014. A predat la poștă plicul conținând documentația tocmai în ziua efectuării celui de-al doilea control, cu puțin timp înainte de sosirea agenților constatatori.
Ulterior, a și primit confirmarea că cererea lor este înregistrată la ANT sub nr. 1535/19.05.2014.
Abia după pronunțarea instanței de fond, în luna octombrie 2014, în urma nenumărate intervenții telefonice la Minister, a reușit să obțină o Notă de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentați publică prin care se atestă faptul că în urma cererii lor s-a efectuat o verificare la fața locului (peste termenul impus în sarcina instituției publice responsabile a art. 4 alin. 5 din H.G. nr. 1267/2010) urmând ca, potrivit pct. 10 din Nota clasificare, în temeiul art. 4 alin. 8 din H.G. nr. 1267/2010, într-un termen de 15 zile de la întocmirii Notei de clasificare, să fie emis certificatul de clasificare împreună cu fișele anexe. Termenul de 15 zile susmenționat a expirat la data de 20 octombrie 2014, dar încă nu a obținut certificatul de clasificare.
Cererea, împreună cu documentația aferentă s-a înregistrat la ANT la data de 19.05.2014 și nici după trecerea a 6 luni nu a obținut certificatul de clasificare.
De altfel, menționează că până la data prezentei nu i s-a comunicat autorizația provizorie de funcționare nr. 1535/10.06.2014 la care se face referire la pct. 3 din Nota de clasificare nr._/05.10.2014.
Tot astfel au decurs lucrurile și în anul 2004, când au inițiat demersurile în scopul obținerii certificatului de clasificare. Astfel, așa cum rezultă din probațiunea administrată în fața instanței de fond, la data de 26 august 2004 a solicitat eliberarea certificatului de clasificare, însă deși un reprezentant ANT s-a deplasat la fața locului, nu a primit nici un răspuns din partea ANT.
Acesta este motivul pentru care după publicarea în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 1267/2010 nu a inițiat din nou demersurile pentru obținerea certificatului de clasificare. A crezut că din moment ce a înregistrat cererea în acest sens încă în anul 2004, nu-i este imputabil faptul că aceasta a rămas nesoluționată de către ANT. Știind, că obținerea unei astfel de autorizații/clasificări presupune o procedură foarte lentă, a stat liniștit și a așteptat soluționarea cererii sale. Dar după ce în urma primului control efectuat din partea lucrătorilor din cadrul Poliției mun. O.-S. a fost informată despre faptul că trebuie să demareze din nou procedura, s-a conformat imediat și a trecut la întocmirea documentației necesare.
În asemenea împrejurări, consideră, că sancțiunea aplicată este mult prea severă, chiar dacă s-a aplicat minimul special prevăzut de lege.
Mai relevă că instanța de fond nu a analizat motivul invocat de ea privind neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 1 din O.G. nr. 2/2001
Astfel, așa cum a invocat în plângerea contravențională, se poate discuta despre săvârșirea unei contravenții în situația în care se produce o încălcare a normelor juridice care pun în pericol sau lezează o anumită valoare socială și aduce atingere a unor relații sociale sau interese ocrotite de ele.
Mai precizează că, ținând cont de împrejurările concrete și de circumstanțele reale care le-au împiedicat să obțină certificatul de clasificare, prin nedeținerea certificatului nu a lezat cu adevărat nici o valoare socială protejată de lege.
Chiar dacă la data controlului, din motive neimputabile lor, nu deținea încă certificatul de clasificare, au fost respectate toate condițiile legale de funcționare, așa cum au putut constata și agenții care au efectuat controlul. Chiar dacă aparent au funcționat ilegal, în realitate au respectat valorile sociale ocrotite de legiuitor și nu au informat greșit turiștii cu privire la serviciile de care urmează să beneficieze.
Instanța de fond reține că turiștii erau lipsiți de posibilitatea de a verifica calitatea serviciilor de care beneficiau.
Dar, neafișarea certificatului de turism nu echivalează în mod automat cu lipsirea de posibilitatea de a verifica calitatea serviciilor prestate.
Oricum, acceptarea serviciilor turistice este lăsată la aprecierea turistului care nu poate fi ținut să îndure servicii neconvenabile lui, deci, în ipoteza în care i-a informa greșit are posibilitatea și dreptul să caute un alt loc de cazare. Mai mult, are posibilitatea de a formula plângere. Or, niciodată nici un client de-al lor nu s-a plâns de calitatea serviciilor prestate.
Calitatea serviciilor nu se datorează existenței/inexistenței unui certificat de clasificare.
Practic, turiștii sunt interesați în primul rând de calitatea serviciilor prestate în mod concret și nu de existența/inexistența certificatului de clasificare. În lumea internetului turiștii pot compara foarte ușor ofertele diferitelor pensiuni și își pot da seama repede dacă proporționalitatea calitate/preț este sau nu corespunzătoare.
În asemenea împrejurări, practic, existența certificatului de clasificare rămâne o simplă formalitate, care, evident, trebuie îndeplinită, dar nicidecum nu atinge gradul de pericol social al unei contravenții.
Pe de altă parte, o faptă contravențională presupune, între altele, existența vinovăției, element în lipsa căruia aceasta se situează în afara sferei dreptului contravențional și nu poate constitui temei al răspunderii contravenționale.
Consideră că a dovedit pe deplin faptul că în cauza de față lipsește intenția lor de a săvârși o contravenție, respectiv de a încălca normele legale în materie.
Referitor la aprecierea instanței cu privire Ia faptul că s-a aplicat minimul amenzii prevăzută de lege, corect individualizat față de gradul de pericol social al faptei, unitatea funcționa de mai mulți ani fără certificat de clasificare și turiștii au fost lipsiți de posibilitatea de a se informa corect asupra calității serviciilor, arată că, în cele precedente și-au exprimat opinia cu privire la gradul de pericol social al faptei și cu privire la lipsirea turiștilor de posibilitatea de a se informa corect asupra calității serviciilor, în cele ce urmează, expune argumentele lor în ceea ce privește întinderea pedepsei aplicate:
Este adevărat, că suma de 40.000 lei constituie minimul amenzii, dar raportat la cifra de afaceri a sa (în suma de 40.644,18 lei pentru anul 2013 și în suma de 16.581,41 lei pentru prima jumătate a anului 2014) și la pierderea realizată pe anul 2013 în cuantum de 16.059,06 lei, iar în prima jumătate a anului 2014 în cuantum de 29.649,53 lei, această sumă reprezintă o ingerință prea mare în dreptul de proprietate a său prin diminuarea patrimoniului personal cu suma stabilită drept amendă.
Pentru acest motiv, solicită, în subsidiar, ca în cazul în care se va considera că procesul verbal atacat este temeinic și legal, solicită aplicarea sancțiunii avertismentului, având în vedere și faptul că prin inițierea procedurii de obținere a certificatului de clasificare a fost înlăturat și pericolul social.
Referitor la aprecierea instanței cu privire la faptul că trimiterea documentației pentru obținerea certificatului chiar în ziua efectuării controlului nu justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, solicită a se avea în vedere că încă din data de 26 august 2004 a solicitat eliberarea certificatului de clasificare, însă deși un reprezentant ANT s-a deplasat la fața locului, nu a primit nici un răspuns din partea ANT.
Acesta este motivul pentru care după publicarea în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 1267/2010 nu a inițiat din nou demersurile pentru obținerea certificatului de clasificare. Dar după ce în urma primului control efectuat din partea lucrătorilor din cadrul Poliției mun. O.-S. a fost informată despre faptul că trebuie să demareze din nou procedura, s-a conformat imediat) și a trecut la întocmirea documentației necesare. În asemenea împrejurări, consideră, că sancțiunea aplicată este mult prea severă, chiar dacă s-a aplicat minimul special prevăzut de lege.
În drept, se invocă prevederile art. 466, art. 468, art. 470, art. 471, art. 476, art. 477, art. 479, art. 480 alin. 1 și 2, art. 453 Cod de procedură civilă, dispozițiile art. 7 alin. 3, art. 16, art. 17 și art. 31 din OG nr. 2/2001 art. 31 alin. 2 din Constituția României, art. 6 din CEDO, decizia Curții în cauza A. împotriva României, art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Prin notele de ședință, intimata A. Națională pentru Turism, a solicitat respingerea apelului, în sensul menținerii hotărârii ca fiind temeinică și legală.
În motive, intimata arată că prin hotărârea apelată, instanța de fond a respins în mod corect și legal plângerea formulată de .. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 466/15.05.2014, arătând următoarele: "Punctul de lucru Beluci II a funcționat din 26.07.2004 fără a deține certificate de clasificare, în lipsa acestuia turiștii fiind lipsiți de posibilitatea de a verifica calitatea serviciilor de care beneficiau. A fost aplicat minimul amenzii prevăzut de lege, corect individualizat față de gradul de pericol social al faptei, unitatea funcționând de mai mulți ani fără certificat de clasificare.
De asemenea, se reține și faptul că: trimiterea documentației pentru obținerea certificatului chiar în ziua efectuării controlului nu justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, deoarece unitatea funcționa de mai mulți ani fără certificat de clasificare și înaintarea documentației nu poate echivala cu obținerea certificatului de clasificare.
În fapt, în data de 15.05.2014 a avut loc un control efectuat de către agenții constatatori din cadrul instituției lor, unitatea controlată fiind structura de primire turistică Pensiunea Beluci II, O.-S., ., jud. Harghita. La data și ora controlului, s-a constatat faptul că această unitate turistică de cazare funcționa fără a deține certificat de clasificare emis de A. Națională pentru Turism.
În urma acestor constatări, a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 466/15.05.2014.
Referitor la aspectele/deficiențele constând în funcționarea structurii de primire turistică fără a deține certificat de clasificare, precizează faptul că acestea reprezintă o încălcare a prevederilor art. 7 din HG nr. 1267/2010, conform cărora: "Este interzisă funcționarea structurilor de primire turistice fără autorizație provizorie de funcționare, fără certificate de clasificare, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare" iar nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție conform art.15 lit.a și se sancționează potrivit art.16 alin. (1) lit a din HG nr. 1267/2010 cu amendă de la 40.000 lei la 50.000 lei.
În ceea ce privește afirmația apelantei că procesul verbal nu conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la toate împrejurările esențiale care pot servi la aprecierea săvârșirii sau a gravității faptei învederează că procesul-verbal contestat cuprinde în mod explicit descrierea faptei (funcționarea structurii turistice fără certificat de clasificare), împrejurările în care a fost constatată fapta, actul sancționator și măsurile dispuse. Voința legiuitorului este clară: funcționarea fără certificat de clasificare se sancționează cu amendă, în limitele prevăzute.
Mai precizează instanței de judecată faptul că apelanta a prezentat „tichetul recomandate,,emis de oficiul poștal .-21-1_, din aceeași zi(15.05.2014), ca dovadă a depunerii documentației în vederea obținerii certificatului de clasificare. Acest aspect dovedește practic faptul că la data controlului, structura funcționa ilegal din punct de vedere al legislației din domeniul turistic.
Potrivit art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, aprobată prin Legea nr. 755/2001, cu modificările și completările ulterioare, ,,în scopul protecției turiștilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor și a pachetelor de servicii turistice, precum și crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenții economici din turism autorizați de Ministerul Turismului, posesori de licențe în turism sau de certificat de clasificare, după caz,,.
Conform principiului ,,nemo censitur ignorare legem,, (nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii), legile se presupun a fi cunoscute de la data aducerii lor la cunoștință conform principiului publicității.
Obligația de a solicita de la autoritățile competente eliberarea unui certificat de clasificare cade în sarcina agenților economici care dețin structuri de primire turistică, nerespectarea acesteia reprezentând încălcări ale prevederilor legale din domeniul turismului și se sancționează contravențional, astfel încât apreciază că individualizarea sancțiunii contravenționale este proporțională cu pericolul social al faptei, ținând cont de faptul că aceasta a fost recunoscută de petentă inclusiv prin plângerea contravenționala formulată.
Actele normative din domeniu au fost însă publicate în Monitorul Oficial, prin urmare apelanta trebuia să aibă cunoștință de obligațiile impuse în sarcina sa.
În speță rezultă în mod cert că petenta a încălcat obligația legală de a solicita emiterea certificatului de clasificare a structurii de primire turistice în cauză, încălcarea acesteia se constituie în elementele constitutive ale contravenției.
Pe de altă parte, o faptă este săvârșită din culpă atunci când autorul prevede rezultatul faptei sale dar îl acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce, sau nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. Culpa este cunoscută în doctrină și în legislație sub două modalități, una dintre ele fiind culpa simplă (sau cu neglijență), caracterizată prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia să îl prevadă. Obligația de a prevedea rezultatul faptei are un caracter general și obiectiv în care autorul trebuia să prevadă rezultatul faptei sale, și un caracter subiectiv prin care se urmărește să se verifice daca acesta a avut în fapt posibilitatea să prevadă acest rezultat în momentul săvârșirii faptei.
Menționează faptul că aceste servicii se adresează turiștilor, fiind un domeniu prioritar în actualul context european, iar informarea greșită a turiștilor în privința serviciilor de care urmează să beneficieze, reprezintă o faptă de gravitate majoră.
În consecință, apelanta a avut posibilitatea prevederii urmărilor faptului că unitatea controlată funcționa fără a deține certificatul de clasificare, motiv pentru care considerăm că aceasta trebuie să-și asume rezultatul acțiunilor sale.
Astfel, apreciază că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției: obiect, subiect, latură obiectivă și latura subiectivă, pericol social.
Obiectul contravenției constă în relația socială ocrotită de norma de drept contravențională, în speță H.G. nr. 1267/2010, latura obiectivă rezidă în acțiunea petentei de a încălca ceea ce norma contravențională obligă, în timp ce vinovăția acesteia, parte a laturii subiective rezidă din încălcarea normelor legale, precum și din recunoașterea propriei culpe.
Pentru a fi în prezența unei contravenții trebuie să se dovedească cel puțin o culpă din partea persoanei care realizează conținutul laturii obiective a unei contravenții, or, în cauză acest aspect este dovedit de probatoriul administrat.
Referitor la gradul de pericolul social al faptei săvârșite, consideră că prin fapta comisă petenta a adus atingere valorilor sociale ocrotite de legiuitor, prin punerea în pericol a siguranței turiștilor, unitatea funcționând cu încălcarea dispozițiilor legale, ceea ce creează prejudicii beneficiarilor serviciilor prestate, care nu se mai bucură de protecția dată de legiuitor prin emiterea certificatului de clasificare ce consfințește atât legalitatea cât și calitatea serviciilor.
Prin aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantumul de 40.000 de lei, apelanta a suportat consecințele încălcării dispozițiilor legale mai sus menționate, încheierea procesului-verbal în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu a produs nicio vătămare acesteia, ci dimpotrivă funcționarea structurii de primire turistice cu încălcarea normelor legale care reglementează buna funcționare, nu asigură protecția turiștilor.
În același timp, apreciază că aplicarea unei sancțiuni mai blânde decât amenda minimă legală, nu ar fi în măsură să realizeze o prevenție eficientă cu privire la săvârșirea altor fapte contravenționale raportat la atitudinea petentei care a ignorat faptul că nu respectă prevederile legale în vigoare. Prin urmare, apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu pericolul social al faptei.
Precizează faptul că sancțiunea avertismentului se poate aplica doar în situația în care fapta este de o gravitate redusă, ceea ce nu este cazul, și cu aprecierea că persoana care a săvârșit-o nu o va repeta, chiar fără aplicarea amenzii.
În cazul de față, scopul aplicării sancțiunii avertismentului ar trebui să fie preventiv-educativ și nu acela de a-i permite contravenientului să funcționeze în ilegalitate.
Condițiile acordării certificatului de clasificare sunt reglementate de H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea Certificatului de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism. Potrivit art. 7 din acest act normativ este interzisă funcționarea structurilor de primire turistică fără a deține certificat de clasificare.
Așa cum s-a putut observa, unitatea funcționa de mai mulți ani fără certificat de clasificare, turiștii fiind lipsiți de posibilitatea de a se informa corect asupra calității serviciilor.
Trimiterea documentației pentru obținerea certificatului chiar în ziua efectuării controlului, nu justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Așa cum s-a putut observa unitatea funcționa ani de zile fără a deține certificat de clasificare. Simpla înaintare a documentației nu poate echivala cu obținerea și respectiv deținerea certificatului de clasificare.
Examinând apelul declarat de apelant în raport de motivele de apel invocate, precum și din oficiu conform art.477 Cod de procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Critica apelantei referitoare la lipsa din procesul verbal a mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, referitoare la toate împrejurările esențiale care pot servi Ia aprecierea săvârșirii sau a gravității faptei, nu poate fi primită.
În actul sancționator s-a menționat clar și fără echivoc că în urma controlului s-a constat că unitatea a funcționat fără deținerea certificatului de clasificare.
Fapta contravențională a petentei de a funcționa fără a deține certificat de clasificare emis de instituția pârâtă se regăsește în HG nr.1267/2010, republicată.
Nu poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă în favoarea apelantei faptul că, la data de 26 august 2004 a solicitat eliberarea certificatului de clasificare, însă, deși un reprezentant ANT s-a deplasat la fața locului, nu a primit nici un răspuns din partea ANT.
Apelanta în toată această perioadă și-a desfășurat activitatea fără acest certificat. Este adevărat că și intimata a fost în culpă că nu a eliberat actul dar în același timp este de neînțeles de ce apelanta în tot acest timp, și nici după publicarea în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 1267/2010, nu s-a interesat de motivul pentru care nu i se eliberează certificatul de clasificare.
Chiar dacă a înțeles că obținerea unei astfel de autorizații/clasificări presupune o procedură foarte lentă, nu putea lăsa în nelucrare o asemenea cerere, pe o perioadă de timp atât de lungă, respectiv 10 ani, cunoscând că funcționarea în lipsa actului constituie contravenție.
În perioada în care petenta a depus prima cerere, deci în anul 2004, erau în vigoare dispozițiile HG 1328/2001, care la art.2(2) statua că „Operatorul economic proprietar sau administrator de structuri de primire turistice va solicita Ministerului pentru Întreprinderi M. și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale clasificarea acestora cu minimum 60 de zile înainte de darea lor în folosință.”
Iar la art. 3(1), prevedea că „Certificatele de clasificare eliberate vor fi preschimbate din 3 în 3 ani. Operatorul economic va solicita preschimbarea certificatului cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea termenului de 3 ani de la emiterea acestuia.”
Astfel, era clar că nici nu și-ar fi putut începe activitatea în lipsa certificatului.
Este adevărat că, în urma primului control efectuat din partea lucrătorilor din cadrul Poliției mun. O.-S. după ce a fost informată despre faptul că trebuie să demareze din nou procedura, petenta s-a conformat imediat și a trecut la întocmirea documentației necesare.
Însă nici această împrejurare nu o absolvă de răspundere în condițiile în care din art. 3 (2) din Ordinul 1051/2011 Norme metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism (în prezent abrogat de Ordin nr. 65 /2013) rezultă că clasificarea structurilor de primire turistice se realizează de către autoritatea administrației publice centrale responsabilă în domeniul turismului, în scopul protecției turiștilor, constituind o formă codificată de prezentare sintetică a nivelului de confort și a ofertei de servicii.
Iar în art.4 din același act normativ rezultă că pentru obținerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, operatorii economici proprietari și/sau administratori de structuri de primire turistice depun, înainte de darea lor în folosință, la sediul autorității administrației publice centrale responsabile în domeniul turismului, declarația standardizată dată pe proprie răspundere, însoțită de documentația completă.
Coroborate aceste dispoziții legale cu cele ale art. 15 lit. a) din HG 1267/2010, care stabilesc că, constituie contravenție desfășurarea activității în structuri de primire turistice neclasificate sau neautorizate provizoriu, rezultă fără nici un dubiu că apelanta nu numai că nu putea să-și desfășoare activitatea fără acest certificat dar nici măcar nu ar fi putut să o înceapă, fără să dețină acest act.
În raport de aceste prevederi legale, contrar susținerilor petentei, existența certificatului de clasificare, nu rămâne o simplă formalitate, care să nu atingă gradul de pericol social al unei contravenții. În acest context nu poate fi primită nici apărarea că nu ar fi lezat nici o valoare socială protejată de lege.
Gravitatea săvârșirii unei astfel de fapte, precum și pericolul social al acesteia rezultă chiar din minimul și maximul amenzii stabilite de către legiuitor pentru săvârșirea acesteia și anume de la 40.000 lei la 50.000 lei.
Legiuitorul a prevăzut că această faptă este contravenție și a stabilit o sancțiune aspră, tocmai cu scopul de a descuraja activitatea ilicită, astfel de fapte contravenționale neavând gravitate redusă.
Desfășurarea activităților turistice reprezintă un domeniu de importanță națională, care are în vedere instituirea unui cadru normativ adecvat, în care obligațiile și sancțiunile pentru nerespectarea acestora trebuie să fie clar stipulate.
Prin măsurile legale instituite s-a urmărit creșterea numărului structurilor de primire turistice autorizate care, respectând criteriile de clasificare/licențiere, să presteze servicii turistice de calitate și să se constituie în factori de dezvoltare a infrastructurii turistice. Reglementările privind protecția turiștilor și promovarea turismului reprezintă o prioritatea la nivel european și național.
În scopul protecției turiștilor, serviciile de cazare și alimentație publică se asigură numai în structuri de primire turistice clasificate, sens în care operatorul economic, proprietar sau administrator de structuri de primire turistice, solicită Ministerului Turismului clasificarea acestora cu minimum 30 de zile înainte de darea lor în folosință.
Certificatul de clasificare reprezintă condiția sine qua non pentru exploatarea unui hotel/restaurant, pensiuni etc. permițând desfășurarea activității în limitele perioadei de valabilitate a certificatului. Așadar, în perioada respectivă proprietarul/administratorul este liber să utilizeze imobilul conform deciziei asociaților/acționarilor săi, persoane juridice sau fizice.
Este important a se menționa în acest context că, Agenții economici au obligația sa respecte pe toată perioada de funcționare a structurilor de primire turistice condițiile și criteriile care au stat la baza clasificării. Nerespectarea criteriilor de clasificare, stabilite prin Norme conduce la declasificatea de către Ministerul Turismului a structurii turistice în cauză.
În ceea ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu aceea a „Avertismentului” instanța va avea în vedere ca în baza art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 s-a prevăzut expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului si în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres aceasta sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă si cu luarea în considerare si a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța consideră că sancțiunea amenzii aplicată este proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Fapt ce rezultă din chiar actul normativ ce reglementează procedura de urmat pentru eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism.
Proporționalitatea se determină prin raportare la natura și gravitatea faptei, iar în aprecierea gravității trebuie avute în vedere mai multe criterii ce țin de starea de fapt, care pot indica un grad mai ridicat sau mai redus de periculozitate socială a faptei. Se au în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de rezultatul produs, de pericolul social concret, care, în speță nu trebuie să fie de rezultat, de gravitatea faptei, care în speță, este definită de legiuitor ca fiind gravă, dacă avem în vedere minimul amenzii.
În raport de aceste criterii, având în vedere și faptul că petenta nu și-ar fi putut începe activitatea fără certificat de clasificare, dar cu toate acestea ani de zile a funcționat fără acest act, nu putem vorbi de o faptă de o gravitate redusă.
În raport de considerentele de fapt și de drept expuse, urmează să fie respins apelul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta H. R. S.R.L. cu sediul în O. S., .. 1 A, județul Harghita, în contradictoriu cu intimata A. Națională pentru Turism cu sediul în București, sector 1, .. 38. împotriva Sentinței civile nr.1889 din data de 30 Septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 Martie 2015
Președinte Judecător
Banyai E. B. R. J.
Grefier:
M.-O. I. E.
Red.B.E./11.05.2015
Primit: 11.05.2015
Tehnored./id/11.05.2015
Ex. 4/SD.-
Jud.fond.Redai Z.J.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 759/2015. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
