Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 253/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 13/96/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.253
Ședința publică din data de 07 aprilie 2015
Completul compus din:
Judecător: M. I. - Președinte
Judecător: S. E.
Grefier: L. P.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. I. T. S.R.L., împotriva Deciziei civile nr.679 din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ HARGHITA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2015, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. I. T. S.R.L., înregistrată sub nr._ din data de 07.01.2015 împotriva Deciziei civile nr.679 din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ HARGHITA, în temeiul art. 503 alin.2 lit.a și alin.3 C.pr.civ., a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea Deciziei nr. 679/18.11.2014 a Tribunalului Harghita, și în urma rejudecării cauzei, admiterea apelului așa cum a fost formulat,
În cadrul motivelor, contestatoarea arată că soluția dată de instanța de apel cererii de apel este rezultatul unei erori materiale, constând în omisiunea de a analiza probatoriul administrat în fața instanței de fond, invocat și în cererea de apel, respectiv atribuirea declarațiilor pe propria răspundere ca fiind acte ale intimatului.
Astfel, arată că, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a analizat proba testimonială încuviințată și administrată în prezenta cauză, după cum s-a omis și analiza valori așa-ziselor declarații pe propria răspundere obținută prin formulare tipizate, cu variante de răspunsuri preconcepute, circumscrise exclusiv situației salariaților, astfel cum a dezvoltat atât în plângerea, cât și în cererea de apel, nu se arată la care anume hotărâre CEDO se face referire.
Consideră că, aceste omisiuni constituie erori materiale, iar nu erori de judecată.
Motivarea instanței de apel se bazează exclusiv pe invocarea jurisprudenței CEDO care, în opinia instanței de apel, impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, fără să arate la care anume hotărâre CEDO se referă. De asemenea, deși se arată că există înscrisuri întocmite de organe abilitate din care rezultă faptul contravenției, nu se arată la care anume înscrisuri s-a referit, sens în care evident s-a referit și la declarațiile pe propria răspundere criticate de ea și pe care le-a atribuit astfel intimatei, iar lipsa probelor certe, afirmată de instanța de apel, nu este relevantă în condițiile în care s-a omis analiza acestora.
Opinează că, în calea de atac, instanța de apel nu se poate limita la confirmarea hotărârii instanței de fond, deoarece obligația de a examina problemele invocate i se incumbă și instanței de apel prin motivarea deciziei, independent de faptul că înțelege să însușească argumentele instanței de fond. În ceea ce o privește, consideră că motivarea instanței de apel ar trebui să fie corelată cu motivele arătate în apel, motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătorești, cu analiza efectivă a motivelor de apel și cu arătarea expresă a probelor și actelor la care se referă reprezentând o importantă garanție a unei proceduri echitabile.
În drept, se invocă prev. art. 223 alin. 3 C.pr.civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul I. T. DE MUNCĂ HARGHITA, a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, deoarece motivele invocate sub forma erorii materiale săvârșită de instanța de apel, nu sunt reale, și în consecință, menținerea în întregime a deciziei civile nr.679/R/18.11.2014, ca fiind legală și temeinică.
În motivele cererii, intimatul arată că, în opinia lor nu este un motiv real și legal al deschiderii acțiunii contestației în anulare, deoarece contestatoarea prin acțiunea sa, invocă în fapt, o greșeală de judecată sau de apreciere a probelor, nicidecum o eroare materială.
Precizează că, acest motiv nu este real, deoarece în considerentele sentinței civile nr.1152 anexată în xerocopie la prezenta (anexele 1-5), pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2014, instanța de fond a reținut, că, "deși petenta susținută și de declarația martorului audiat în cauză a încercat să justifice activitatea numitului F. S. ca fiind una neremunerată și desfășurată ca urmare a ajutorului dat anterior martorului de patronul societății, instanța consideră că situația reținută de agentul constatator corespunde realității".
Prin urmare, nu este reală susținerea contestatoarei că instanța nu a analizat proba testimonială și astfel ar fi săvârșit o eroare materială, ci este evidentă împrejurarea că, invocă o greșeală de judecată sau de apreciere a probelor, respectiv de judecată sau apreciere a declarației de martor dată în fața instanței de d-nul F. S..
De asemenea, contestatoarea mai susține, că s-a omis și analiza valori așa ziselor declarații pe propria răspundere.
Tot din considerentele sentinței civile nr.1152 din 30.04.2014, rezultă însă contrariul celor susținute de contestatoare, astfel că "Dacă martorul audiat ar fi fost prezent în acea zi, la punctul de lucru al societății petente cu scopul de a ajuta benevol la aranjatul lemnelor de foc, nu avea de ce să declare că lucrează pentru ., că are program de lucru de 5 ore de la 09.00 la 14.00, că lucrează din data de 14.10.2013, ca muncitor necalificat precum și că nu a semnat contract de muncă și nu a negociat salariu."
Și ca o analiză a valorii fișei de identificare, anexată în xerocopie la prezenta (anexa 6) instanța de fond a reținut că, chiar dacă fișa de identificare are întrebări preconcepute, aceasta nu înseamnă că obligă la identificarea în orice situație a unui angajator, a unui program de lucru sau arătarea negocierii unui salariu. Prin urmare, instanța consideră că numitul F. S. a completat fișa de identificare în cunoștință de cauză și relatând situația reală în momentul controlului.
Asupra acestui aspect, instanța de apel deliberând asupra cauzei în decizia civilă nr.679 din data de 18.11.2014, anexată în xerocopie la prezenta (anexele 7-15), reține, cum în cauză există înscrisuri întocmite de organele abilitate ale statului din care rezultă existența faptei contravenționale, iar în contradictoriu nu există probe certe din care să rezulte netemeinicia celor constatate prin procesul verbal de contravenție, Tribunalul apreciază că apelul este neîntemeiat.
Astfel că, în opinia lor, ambele instanțe nu au omis să delibereze asupra aspectelor invocate de contestatară, ci doar rezultatul deliberării celor două instanțe nu este conform așteptărilor contestatarei, prin urmare rezultă că, aceasta invocă în fapt o greșeală de judecată sau de apreciere a probelor, motiv care potrivit jurisprudenței din România acțiunea contestației în anulare este inadmisibilă.
Intimatul arată că, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Deciziei nr.133 din 13.01.2011, a hotărât că, greșelile materiale ce pot fi invocate în cazul contestației în anulare, în conformitate cu prevederile art. 318 C.pr.civ., (actual art.503 al.(2), punct (2) din NCPC), nu se referă la erorile care pot fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorilor materiale, ci la greșelile de fapt, neintenționate, produse prin confundarea unor elemente sau a unor date semnificative aflate la dosarul cauzei.
Sub acest aspect, Înalta Curte a statuat că, greșeală materială, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului, nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului, sau o reapreciere a probelor, referindu-se printre altele, la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată, sau o eroare materială în legătura cu aspecte formale ale judecării recursului și care a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Înalta Curte a mai reținut că, greșelile materiale, se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
În acest sens invocă și Decizia nr.3818 din 28.05.2012, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect contestație în anulare, prin care Înalta Curte a hotărât că admiterea contestatei în anulare este posibilă doar în cazurile limitativ arătate de art. 317 și 318 C.pr.civ. (lipsă de procedură, necompetența instanței, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare) (art. 503 NCPC).
Înalta Curte a precizat că, scopul contestației în anulare este acela de a repara neregularitățile evidente privind actele de procedură, în afara probatoriilor legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul, astfel că pe calea contestatei în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată sau de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Astfel, sunt greșeli materiale potrivit acestor dispoziții legale: respingerea unui recurs ca tardiv, în funcție de data înregistrării la instanța, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la poșta, înlăuntrul termenului de recurs prevăzut de lege anularea greșită a recursului ca netimbrat, deși la dosar se află dovada achitării taxei de timbru și chitanța nu a fost observată, etc.
În concluzie, contestatoarea prin acțiunea sa invocă în fapt, greșeli de judecată sau de apreciere a probelor pe care le consideră erori materiale, motive care fac inadmisibilă Contestația în anulare, pentru că atât instanța de fond cât și instanța de apel, au analizat și deliberat cu temeinicie asupra tuturor probelor și aspectelor invocate ca motive de anulare de către contestator intimat-petent ..
În drept, se invocă prev. art.504 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.
Analizând admisibilitatea contestației în anulare, raportat la prevederile art.503 și art.504 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Contestatoarea solicită anularea Deciziei civile nr.679 din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._, susținând că, soluția dată de instanța de apel este rezultatul unei erori materiale, constând în omisiunea de a analiza probatoriul administrat în fața instanței de fond, invocat și în cererea de apel, respectiv atribuirea declarațiilor pe propria răspundere ca fiind acte ale intimatului. În acest sens, critică faptul că, nici instanța de fond și nici instanța de apel, nu a analizat proba testimonială încuviințată și administrată în cauză, fiind omisă și analiza valorii declarațiilor pe propria răspundere obținută prin formulare tipizate, astfel cum a dezvoltat atât în plângerea, cât și în cererea de apel, totodată, nu se arată hotărârea CEDO la care se face referire, ori aceste omisiuni în opinia sa, constituie erori materiale, iar nu erori de judecată.
Verificând condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare, instanța reține că, prin Decizia civilă nr. 679 din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Harghita, s-a respins apelul formulat de apelanta S.C. I. T. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ HARGHITA, împotriva sentinței civile nr. 1152 din 30 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._, ca neîntemeiat.
În susținerea cererii, contestatoarea invocă prevederile art. 503 alin.2 lit.a și alin.3 C.pr.civ.
Instanța reține că, potrivit art. 503 alin.1 C.pr.civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecată. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. (3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
În speță, contestatoarea invocă în cererea sa, în fapt o greșeală de judecată sau de apreciere a probelor, și nu o eroare materială, contrar susținerilor acesteia.
Se reține că, în considerentele sentinței civile nr.1152 pronunțată în data de 30.04.2014, instanța de fond a analizat atât proba testimonială, respectiv declarația numitului F. S., cât și declarația pe propria răspundere, iar în ce privește fișa de identificare, s-a reținut că, martorul a completat fișa de identificare în cunoștință de cauză, relatând situația reală în momentul controlului.
Față de aceste aspecte, instanța de apel a reținut că, jurisprudența Curții EDO nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție. Cum, în cauză, există înscrisuri întocmite de organele abilitate ale statului din care rezultă existența faptei contravenționale iar, în contradictoriu, nu există probe certe din care să rezulte netemeinicia celor constatate prin procesul verbal de contravenție, Tribunalul a apreciat că, apelul este neîntemeiat.
Astfel, se constată că, instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra aspectelor criticate de contestatoare, aceasta invocând de fapt o greșeală de judecată sau de apreciere a probelor, ori aceste motive potrivit jurisprudenței, nu pot fi primite în contestația în anulare.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.133 din 13.01.2011, Secția Comercială, și prin Decizia nr.3818 din 28.05.2012, Secția I civilă, astfel cum a invocat și intimatul în susținerea apărărilor sale.
Astfel, instanța supremă a stabilit că, greșeala materială, fiind legată de aspectele formale ale judecării recursului, nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului, sau o reapreciere a probelor, referindu-se printre altele, la neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată, sau o eroare materială în legătura cu aspecte formale ale judecării recursului și care a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Înalta Curte a mai reținut că greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Admiterea contestatei în anulare este posibilă doar în cazurile limitativ arătate de textul legal sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin contestația în anulare se repară neregularitățile evidente privind actele de procedură, în afara probatoriilor legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul, astfel că, pe calea contestatei în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată sau de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispozițiilor legale. Astfel, Tribunalul reține că, în cadrul contestației în anulare nu se poate proceda la o nouă analiză a cauzei, prevederile art. 503 Cod procedură civilă nevizând greșelile de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare, iar instanța investită cu judecarea ei nu poate efectua un control judiciar în privința deciziei atacate. Contestatoarea solicită de fapt o reanalizare în fond a cauzei, prin acțiunea sa invocând în fapt, greșeli de judecată sau de apreciere a probelor, pe care le consideră erori materiale, ori aceste aspecte exced cadrului procesual reglementat de art.503-504 Cod procedură civilă.
De asemenea, nici critica apelantei vizând neindicarea în concret a hotărârii CEDO în considerentele deciziei atacate, nu poate fi primită, deoarece acest motiv nu se circumscrie cerințelor art.503 Cod procedură civilă. De altfel, instanța de apel a făcut o referire generală a jurisprudența CEDO și nu la o anumită hotărâre, în această materie.
În raport de aceste considerente, instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. I. T. S.R.L., împotriva Deciziei civile nr.679 din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. I. T. S.R.L., CUI RO_, J_, cu sediul în mun.Miercurea C., ., ., împotriva Deciziei civile nr.679 din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.04.2015.
PreședinteJudecător
M. I. S. E.
Grefier
L. P.
Red.M.I. /22.05.2015
Primit: 22.05.2015
Tehnored./id/22.05.2015
Ex. 4/SD.-
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 244/2015.... | Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... → |
|---|
