Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr. 754/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 754/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 2173/96/2014
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.754
Ședința publică din data de 13 mai 2015
Completul constituit din:
judecător: Steluța E. Uta - Președinte
Grefier: C. R.
Pe rol pronunțarea asupra sentinței în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. N. AL POLITISTILOR SI VAMESILOR ,,PRO LEX,, în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. AL JUDETULUI HARGHITA, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2015, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Sub nr._, la data de 10.10.2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cauza de contencios administrativ, formulată de reclamantul S. N. AL POLITISTILOR ȘI VAMESILOR ,,PRO LEX,, în contradictoriu cu pârâtul I. DE P. AL JUDETULUI HARGHITA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună acordarea timpului liber compensator pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru sau la plata sporul aferent, pe ultimii trei ani, de la data introducerii acțiunii și până la data de 01.07.2014 (data intrării aplicării prevederilor OUG nr. 37/2014), pentru toți membri de sindicat menționați în tabelul anexat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că membrii de sindicat sunt funcționari publici cu statut special, polițiști salarizați de pârâtul I.P.J. Harghita, care au prestat muncă în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, fără acordarea unui timp liber corespunzător sau plata unui spor, așa cum este prevăzut de Legea art.18 din Legea nr.284/2014, art.137 alin.1,2 și 3, art.139, aer.141, art.142 alin 1 și 2 din Codul Muncii.
Începând cu anul 2010, prin acte normative succesive s-a prevăzut faptul că munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător, respectiv O.U.G. nr.80/2010, O.U.G. nr.84/2012, O.U.G. nr.103/2013.
În fapt, pârâtul a înțeles să acorde repausul săptămânal în alte zile ale săptămânii, fără acordarea compensării cu timp liber corespunzător sau a unui spor. Cu alte cuvinte, liberul de sâmbătă a fost acordat într-una din zilele lucrătoare ale săptămânii, fără acordarea a încă unei le libere ca și compensație corespunzătoare muncii prestate în repausul săptămânal.
OUG nr. 37/2014 art. 1, pct. 2 (...) în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% (...).
Munca prestată în repausul săptămânal (sâmbăta sau duminica) = repaus săptămânal (în zilele lucrătoare de luni până vineri) + compensare cu timp liber sau spor.
Reclamantul a mai menționat că datorită specificului activității care presupune o continuitate a serviciului polițienesc, coroborat cu faptul că personalul este insuficient, acordarea timpului corespunzător ar fi creat disfuncționalități în efectuarea misiunilor operative specifice structurilor de ordine publică. Tocmai pe aceste considerente, s-a întemeiat nota de fundamentare a OUG nr. 37/2014 care a prevăzut reintroducerea compensării cu o majorare ]ă de 75%.
O interpretare diferită a legii și anume că acordarea repausului săptămânal în altă zi lucrătoare înseamnă chiar compensarea cu timp liber corespunzător, ar fi nefirească și contrară prevederilor legale. Astfel, dacă am interpreta astfel, compensarea cu majorarea de 75% a muncii prestate în zilele de sărbători legale, fără acordarea și a repausului săptămânal zile lucrătoare, nu ar fi o majorare a salariului, ci o micșorare cu 25%, ceea ce este contrar prevederilor legale și voinței legiuitorului.
Reclamantul a invocat și practică judiciară în materie, respectiv Sentința civilă nr.5038 din 07.12.2011 pronunțată în dosarul nr.2484/2010 a Tribunalului Tulcea și sentința civilă nr.339 din 25.01.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2010 a Tribunalului București și a solicitat efectuarea unei expertize contabile.
În drept, a invocat prevederile art. 194 și urm. Codul de procedură civilă, art. 137 și urm. Codul Muncii, Legea nr. 188/1999, OUG nr. 80/2010, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr.37/2014.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Harghita, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantul.
În motivare, pârâtul arată că în drept, acțiunea reclamantului este întemeiată pe prevederile art. 18, alin. (1) din Legea nr. 284/2010, potrivit căruia: Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere specificul activității, în conformitate cu normele legale indicate, în cazul polițiștilor există situații în care aceștia efectuează ore suplimentare sau își desfășoară activitatea în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru.
In ceea ce privește acordarea unui spor salarial pentru munca astfel efectuată, preciză că art. 18, alin. (1) din Legea nr. 284/2010 cuprinde dispoziții de principiu cu privire la acordarea sporului pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru.
Însă, pentru acordarea efectivă a acestui spor este necesar ca norma de principiu să fie susținută de norme legale privind cuantumul sporului salariat, condițiile de stabilire a majorării salariale precum și activitățile pentru care se acordă acest drept.
Or, pentru perioada octombrie 2011- 01 iulie 2014 (care face obiectul prezentei cauze), normele legale privind salarizarea polițiștilor stabilesc că: munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Așadar, pentru această perioadă, potrivit cadrului normativ aplicabil, acordarea dreptului financiar sub forma unui spor salariat nu se face „cumulativ", așa cum prevede Codul muncii, adică împreună cu acordarea a două zile libere consecutive în alte zile ale săptămânii, ci se acordă exclusiv timp liber corespunzător.
Prevederile legale aplicabile pentru perioada octombrie 2011- 01 iulie 2014 sunt art. 9, alin. (1) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Art. 7, alin. (1) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Art. 2, alin. (2) OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, probată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Această posibilitate de acordare a sporului salarial se aplică doar începând cu data de 01 iulie 2014 și este rezultatul modificării OUG nr. 103/2013, prin OUG nr. 37 din 18 iunie 2014 pentru modificarea și completarea art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Chiar și în aceste condiții, sporul nu se acordă pentru toate orele lucrate sâmbăta și duminica, ci acordarea acestuia este limitată doar la situațiile în care activitatea desfășurată în aceste zile nu se poate compensa cu timp liber corespunzător.
Având în vedere prevederile legale indicate, este evident că, pentru perioada care face obiectul prezentei cauze, IPJ Harghita nu avea efectiv posibilitatea și nici cadrul legal pentru a calcula și achita polițiștilor sporul salarial solicitat.
În ceea ce privește acordarea timpului liber corespunzător, arătă că raționamentul expus de către reclamant în sensul că „munca prestată în repaus săptămânal (sâmbăta sau duminica) = repaus săptămânal (în zilele lucrătoare de luni până vineri) + compensare cu timp liber sau spor " este greșit și lipsit de temei legal.
Compensarea cu timp liber corespunzător se efectuează prin acordarea aceluiași număr de ore libere cu numărul de ore lucrate, astfel: munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia (art.122 alin. (1) Codul muncii)
- In cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, (art. 137 alin. (2) Codul muncii).
În condițiile art.142 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Având în vedere prevederile legale indicate, contrar celor afirmate de către reclamant, compensarea cu timp liber corespunzător nu implică și acordarea unui alt timp liber în afara celui precizat mai sus.
Pentru perioada octombrie 2011- 01 iulie 2014 nu există cadru legal pentru a calcula și achita polițiștilor sporul salariat solicitat. Normele legale incidente stabilesc în mod clar și fără echivoc faptul că: munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. Pentru această perioadă normele legale incidente exclud acordarea sporului salarial.
Compensarea cu timp liber corespunzător se efectuează prin acordarea aceluiași număr de ore libere cu numărul de ore lucrate, conform art. 122 alin. (1), art. 137 alin. (2) și art. 142 alin. (1) Codul muncii, neexistând norme care să stabilească obligația compensării cu un alt timp liber în afara celui acordat conform prevederilor legale indicate.
În drept, a invocat dispozițiile art.205-208 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă și actele normative menționate în cuprinsul întâmpinării, iar în temeiul art.223 din codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul solicită, în numele membrilor de sindicat, acordarea timpului liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, sau la plata sporului aferent, pe ultimii trei ani, de la data introducerii acțiunii și până la data de 01.07.2014.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.284/2010 și art.137 din Codul muncii.
Potrivit art.18 alin.1 din Legea nr.284/2010 „Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”.
Conform art.137 alin.1-3 din Codul muncii „Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. (2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. (3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă”.
Începând cu anul 2010, astfel cum susține și reclamantul, prin acte normative succesive (O.U.G nr.80/2010-art.7 alin.1, O.U.G nr.84/2012-art.2, O.U.G nr.103/2013-art.9 alin.1) s-a prevăzut că munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se va compensa numai cu timp liber corespunzător.
În susținerea acțiunii, se invocă faptul că prin sintagma „se va compensa numai cu timp liber corespunzător”, folosită de legiuitor în actele normative arătate anterior, se înțelege „repaus săptămânal (în zilele lucrătoare de luni până vineri) + compensare cu timp liber corespunzător”. Reclamantul susține că pârâtul a înțeles să acorde repausul săptămânal în alte zile ale săptămânii, fără acordarea compensării cu timp liber corespunzător sau a unui spor (în exemplul dat de reclamant liberul de sâmbătă a fost acordat într-una din zilele lucrătoare ale săptămânii, fără acordarea a încă unei zile libere ca și compensație corespunzătoare muncii prestate în repausul săptămânal.
Instanța constată că susținerile reclamantului nu sunt întemeiate. Potrivit actelor normative enunțate anterior, munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se va compensa numai cu timp liber corespunzător. Aceasta înseamnă că pentru această muncă se primește doar zilele libere corespunzătoare celor în care s-a lucrat.
Situația este echivalentă cu cea existentă în perioada anterioară anului 2011 când, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și zilele libere legale, angajații primeau salariul și un spor bănesc la salariu, care era compensarea pentru faptul că au lucrat în zilele de repaus legal.
În mod echivalent, pentru perioada 2011-2013, care face obiectul cauzei, conform dispozițiilor legale în vigoare, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și celelalte zile libere legal membri de sindicat au primit salariul și în compensarea faptului că au lucrat în zile când, potrivit legii, trebuia să aibă liber, primesc zile libere corespunzătoare acestor zile.
Dacă s-ar accepta interpretarea reclamantului ar însemna că, pentru perioada când era prevăzută de lege acordarea unui spor în situația muncii prestate în zilele libere potrivit legii, pe lângă acordarea acestui spor la salariu ar fi trebuit să primească și repausul săptămânal. Or, este știut faptul că, cei care lucrau în repausul săptămânal primeau doar sporul la salariul, fără să primească și două zile libere.
La fel și în cazul timpului liber corespunzător, care reprezintă „sporul” acordat la salariu pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și zilele libere legale.
Prin urmare, instanța constată că membrilor de sindicat li se cuvin în compensare, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal și zilele libere legale, zile libere corespunzătoare acestor zile. Astfel, spre exemplu, pentru zile lucrate în repausul săptămânal, membrii de sindicat au dreptul, conform prevederilor O.U.G nr.80/2010-art.7 alin.1, O.U.G nr.84/2012-art.2, O.U.G nr.103/2013-art.9 alin.1, la două zile libere.
În ce privește solicitarea de fi obligat pârâtul la plata sporului aferent, înțelegându-se prin aceasta un spor bănesc, instanța constată că legea nu prevedea această modalitate de compensare în perioada supusă analizei, această modalitate fiind reglementată de legiuitor începând cu data de 01.07.2014.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acțiunea reclamantului, formulată în numele membrilor de sindicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR „PRO LEX”, cu sediul în mun. București, .-38, sector 1, în numele membrilor de sindicat A. A., A. M. G., A. I., A. D. G., A. C., A. F., A. C.,AMBRUS Z., A. G. D., A. V., A. A., ARUSTEI V. O., A. G., B. G. S., BAKOS Z., BĂLTĂTESCU D. N., B. I., BLANIȚA G., B. M., B. P., BOGOS E., BOGZOIU I., BOTOG V. E., B. JENO, B. C., B. C. U., B. F., BUZA N., BUZILA A. S., C. M. F., C. C., C. L. M., CEUGEA S., C. M., C. M., C. F. D., CIMPOESU L. R., C. V., C. A. A., C. M. V., C. G. B., C. M., C. D. F., C. L., C. V., D. I., D. N. O., D. S., D. S. P., DOBOS N., D. S., D. D., D. I., D. S., D. N. FERNANDO, E. M., F. E., F. M., F. R. D., G. JOZSEF, G. N., G. V., G. C. I., G. G. P., G. O., G. JOZSEF, H. I. V., H. M., HODMAN P. C., HUTANU D., I. O. G., Î. D., I. I., I. L. C., K. I., K. E., K. JOZSEF, KOLUMBAN L. L., L. V., L. E., M. G., M. G., M. I. G., M. F., MARKOS S., M. I., M. A. JOZSEF, M. M., M. I., M. M. F., M. G. M., NERUSEI C., N. C., O. R., O. N. D., O. V., O. C., O. S. D., O. C., O. I., O. ERNO, O. I., PARIS I., P. O., P. D. G., R. I., RAVASZ A., R. I. L., R. C., R. F., R. L., SAI F., S. D. P., S. T., S. I. Ș., Ș. S. S., SERBULEA CATĂLIN E., S. D., S. G. M., S. G., S. B. E., S. MIHALY N., S. F., SROF T. Z., S. M., S. M., S. I., S. M., TANCZOS FRIGYES, T. B., T. JOZSEF L., Ț. F., Ț. M. C., Ț. N. I., Ț. A., T. H. A., T. NICUȘOR, TODIRICA I. D., T. E. R., T. LEONUȚ, TOMPEA F. I., T. I. D., TURKU I. C., U. V., U. V., U. D. A., V. A., V. D. M., VIGA M., V. G., VIVIRSCHI N., VOAIDAȘ V., V. M., V. N. E., ZAGON G. D., ZORI P., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HARGHITA, cu sediul în mun. Miercurea C., ..34-36, jud. Harghita.
Ia act de renunțarea numitului O. M. P. I. la judecarea cererii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea se depune la Tribunalul Harghita. Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015.
PREȘEDINTE
Steluța E. U.
GREFIER
C. R.
Red: S.E.U./09.06.2015
Primit: 09.06.2015
Tehnored/id/ 09.06.2015
Ex.4-R.C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 253/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








