Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 748/2015. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 93/96/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 748
Ședința publică de la 12 mai 2015
Completul compus din:
Judecător: R. S.
Grefier: M. M.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei în contencios administrativ privind pe reclamantul F. S., domiciliat în Odorheiul S., .. 78/16, jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâta . în ., jud. Harghita, reprezentată prin primar Bokor B., având ca obiect refuzul soluționării cererii..
În lipsa părților,
Se constată că dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în ședința din data de 30 aprilie, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la această înstanță sub nr._ reclamantul F. S., domiciliat in O. S., .. 78/16, identificat prin CI ., nr._, CNP_, a chemat în judecata Primăria comunei Brădești, jud. Harghita, pentru refuzul de a transmite un dosar complet, de restituire a unei proprietăți, din data de 07.10.2010, pana in ziua de 15.12.2014, la Prefectura, timp de patru ani.
În fapt reclamantul arată că, acest dosar, a fost depus in noiembrie 2005. Din 2005 pana in 2010 s-a plimbat intre Brădești si Miercurea C..
Reclamantul susține că Primăria a tergiversat voit foarte mult si a pus nenumărate piedici, ca dosarul sa nu avanseze, de exemplu: inițial nu s-a dat suprafața ceruta, apoi voiau sa-mi dea teren pe un deal, apoi s-au legat de cetățenia mamei. Toate astea au însumat noua ani de cand sta la Bradesti.
Este nepermis pentru orice funcționar public, sa refuze trimiterea unui dosar complet, timp de patru ani la Prefectura .La ANPR in zilele noastre a aflat cum curg sutele de milioane in toate părțile, dar Primăria Brădești, sta de patru ani pe un dosar complet.
Legea funcționarilor publici 188/1999, in articolele 45, 75,76, arata care este răspunderea funcționarului public, daca încalcă legea.
Are pretenții pecuniare in valoare de patruzeci si trei de mii de euro, pentru ca nu mai apucă momentul când dosarul său sa ajungă la București. Primăria va fi si peste 20 de ani si poate sa recupereze partea sa.
Legea 247/2005, spune că valoarea terenurilor se stabilește după standardele internaționale. Acest teren este in mijlocul satului, pe drumul principal, cu toate utilitățile (apa, curent, gaz, canalizare) si are o suprafața de 2.877 mp.
Motivele acțiunii sunt următoarele: întârzierea voita (5 ani) a completării dosarului pentru retrocedare si refuzul nejustificat al trimiterii dosarului complet, timp de patru ani, la Prefectura., deci in total noua ani. Daca nu se ducea la Primărie, despăgubirea era pierduta definitiv.Invocă dispozițiile Art. 1 din Legea Contenciosului Administrativ nr. 544/2004.
Solicită să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Anexează următoarele copii xerox: -procura de la mama sa că are dreptul sa acționez in judecata in numele ei (are 92 de ani); -nota de constatare din 30.04.2008, că este propus pentru despăgubire cu 2877 mp; -tabel nominal cu poziția 30, unde e trecut cu 2877mp, din20.11.2008; - adresa de la Prefectură ca se aproba la poziția 30 0,2877 ha, din 12.12.2008; -adresă de la Prefectură din 06.08.2010, unde se cere cetățenia mamei;- adresă de la Primărie din 29.09.2010, prin care i se cere sa aducă dovada cetățeniei mamei;-adeverință de la Politie, din 07.10.2010, ca are cetățenie română; adresa către primărie, cu recipisa recomandata din 15.12.2014, prin care solicită explicație pentru întârziere, la care n-a primit încă răspuns;
Acțiunea este timbrată.
În data de 05 martie 2015 pârâta . în comuna Brădești, ., jud. Harghita, reprezentată legal prin primar Bokor B., a formulat întâmpinare prin care a invocat
- Excepția lipsei procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și în consecință solicităm respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă;
- Excepția lipsei calității procesuale pasive a PRIMĂRIEI C. BRĂDEȘTI și în consecință, solicită respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată și neîntemeiată.
În motivarea cererii sale pârâta arată că, sub aspectul procesual, invocă excepția lipsei procedurii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și în consecință solicităm respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Recursul administrativ - plângere prealabilă este cererea adresată unei autorități administrative prin care particularul solicită luarea unor măsuri administrative cu privire la actul vătămător: emiterea unui act atunci când acest lucru a fost refuzat - în speța de față.
Simpla cerere adresată autorității de a face ceva sau de a emite un act nu poate fi calificat ca fiind un recurs administrativ. D. în cazul refuzului administrației sau și lipsa unui răspuns, atitudinea administrației dă naștere unei contestații - plângere prealabilă - care poate forma obiectul unui recurs administrativ.
Se mai arată că în cauză de față cererea inițială formulată de reclamant a fost înregistrată sub r. 2655/18.12.2014, cerere la care s-a răspuns prin Adresa nr. 94/14.01.2015.
Dacă petiționarul - reclamantul în cauză de față - nu era mulțumit de modul de soluționare a cererii sale, el avea obligația să formuleze un recurs administrativ și turnai după această măsură putea să se adreseze instanței de contencios administrativ.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a PRIMĂRIEI C. BRÂDEȘTI, se invocă prevederile art. 36 Cod procedură civilă și în consecință, solicită respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In acest sens, arătă că reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârâtă pe PRIMĂRIA C. BRĂDEȘTI, fără a indica datele de identificare a pârâtei - așa cum impun prevederile art. 194 Cod procedură civilă.
În al doilea rând arătă că PRIMĂRIA C. BRĂDEȘTI nu are personalitate juridică, nu este titularul drepturilor și obligațiilor afirmate și prin urmare nu este subiectul vreunui raport juridic litigios.
în acest sens arătăm că PRIMĂRIA C. BRĂDEȘTI ca entitate juridică nu există, această noțiune "PRIMĂRIA" nu este reglementată de Legea nr. 215/2001, astfel 3ârâta chemată în judecată nu are capacitatea de a sta în judecată, drept pentru care se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul susține că un dosar de despăgubire (de restituire - așa cum se exprimă reclamantul) nu ar fi fost transmis către Prefectura Județului Harghita.
Se mai arătă că toate cererile de restituire, de reconstituire a dreptului de proprietate și de acordare a despăgubirilor intră în competența COMISIEI LOCALE PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR BRĂDEȘTI, această comisie are competențe în materia restituirilor conform prevederilor HG 890/2005 și a Legii nr. 165/2013.
Pe fondul cauzei arătă că acțiunea introductivă de instanță nu este întemeiată întrucât, în primul rând nu se poate vorbi în cauză de față despre refuzul Comisiei Locale Brădești de a soluționa o cerere - așa cum susține reclamantul - mai precis despre refuzul de a înainta dosarul de despăgubire către Prefectura Județului Harghita.
Reclamantul a depus o cerere - înregistrată la instituția pârâtă sub nr. 2655/18.12.2014 prin care solicită o explicație cu privire la situația dosarului de despăgubire.
Comisia Locală Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Brădești, prin Adresa nr. 94/14.01.2015 i-a comunicat reclamantului faptul că dosarul de despăgubire a fost înaintat Comisie Județene Harghita din cadrul Prefecturii Județului Harghita prin Adresa nr. 93/2015.
Având în vedere faptul că Comisia Locală Brădești a răspuns la cererea reclamantului F. S. prin Adresa nr. 94/2015 înăuntrul termenului de 30 de zile, nu se poate afirma că această comisie a refuzat să soluționeze o cerere înregistrată la Primăria C. Brădesti.
În ceea ce privește situația dosarului de despăgubire și nu de restituire, arătă că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 procedura de urmat s-a schimbat în mod considerabil, prevederile art. 21 din această lege descrie pașii de urmat.
După îndeplinirea condițiilor legal, Comisia Locală Brădești a întocmit Anexele nr. -11 din Normele de aplicare ale Legii nr. 165/2013 încă din data de 24 septembrie 2014.
Având în vedere că activitatea comisiei județene a fost suspendată abia la data de 6 noiembrie 2014 am primit Adresa nr._/05.11.2014 emisă de Prefectura Județului Harghita privind reluarea activităților acestor comisii.
Comisia Locală Brădești prin Adresa nr. 93/2015 i-a comunicat Prefecturii Județului Harghita un număr de 3 dosare de despăgubire printre care se află și dosarul antecesoarei reclamantului F. S..
În aceste condiții pare a fi neînțeleasă atitudinea reclamantului de a reclama la Tribunalul Harghita refuzul Primăriei C. Brădești de a transmite un dosar de despăgubire la Prefectura Județului Harghita, atâta timp cât obligația de a înainta dosarul de despăgubire a fost executată.
În ceea ce privește pretențiile pecuniare ale reclamantului, deși formularea din acțiune este echivocă, în situația în care această pretenții formează un petit separat, atunci solicită în principal obligarea reclamantului la timbrarea acțiunii conform prevederilor OUG 80/2013, respectiv precizarea acțiunii în acest sens, în orice caz își menține poziția privind lipsa calității procesuale a Primăriei C. Brădești și în privința acestui capăt de cerere.
În drept, se invocă prevederile art. 205 și urm. Cod procedură civilă în probațiune solicităm încuviințarea probei cu înscrisuri, interogarea reclamantului și alte mijloace de probe în măsura în care ele vor fi necesare.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul arată că a luat la cunoștința de întâmpinarea C. Brădești, care se refera mai mult la forma, decât la conținut. Eludează esența motivului chemării in judecata a C. Bradesti si anume, de ce a stat dosarul de despăgubire din 2005 pana in 2015 in Bradesti, cand trebuia sa fie de cel puțin cinci ani la București. întârzierea aceasta de zece ani, poate fi imputata secretarului C. Bradesti si primarului care probabil a avut încredere in secretar si nu l-a controlat.
Orice funcționar public de buna credința, care vrea sa fie de folos comunității, pune . rezolvate si in altul pe cele nerezolvate. Astfel nu s-ar întâmpla asemenea abuzuri.
Sub aspect procesual, arată că a îndeplinit procedura prealabila (art.7 Legea 554/2004), prin solicitarea făcuta la 18.12.2014, la care nu a primit răspuns nici pana astăzi 16.03.2015. Deci nu avea de ce sa facă nici recurs. La aceasta solicitare, voia un răspuns explicit, cu subiect si predicat, din care sa se înțeleagă de ce a stat acest dosar 10 ani la primărie.
În întâmpinare i se sugerează, ca trebuia sa verifice, dacă secretarul iși face treaba sau nu . Dar pentru asta primește salariul si a si primit de cel puțin 60 de ori de când sta pe dosarul meu, fără nici-o apăsare.
Legea 188/1999 art.76 spune: orice cetățean care se considera vătămat . sau, ori ., poate sa se adreseze justiției.
Timpul de 10 ani, cât dosarul a fost întârziat in mod voit la Bradesti, se va dubla pana când va ajunge la București. Astfel mai are de așteptat 10-15 ani. Pentru aceasta am dat in judecata . poate sa aștepte 15 ani.
Legea 165/2013 nu trebuia invocata in întâmpinare, pentru ca dosarul era complet inca din 07.10.2010. Problema este că, nu a fost trimis la Prefectura, nici in 2010, nici in 2011, nici in 2012, iar Guvernul P. a suspendat primirea
dosarelor.
În întâmpinare sunt total eludate datele exacte: când a fost dosarul complet (07.10.2010) si când a fost trimis (ianuarie 2015). Acest interval de timp este de judecat, in rest sunt vorbe fara fond.Totodata nu se spune cât trebuia sa aștept ca sa dau in judecata . exista.
Referitor la taxa, a procedat conform OUG 80/2013 art. 16, pct b in contencios administrativ.
Comisia Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor, nu mai avea nici-o treabă cu acest dosar, pentru ca din 2008, Prefectura deja aprobase despăgubirea pe suprafața ceruta (o copie se afla in dosar). Iar adeverința cu privire la cetățenia mamei (ultimul act cerut de Prefectura), nu trebuia aprobat de aceasta Comisie ci doar trimisa de secretar.
Comisiile de la Prefectura si de la . ca niște funcționari leneși (birocrați). Dupa ce s-au depus toate documentele cerute, după un timp mai trebuie o hârtie, după un alt timp-alta hârtie, etc. si astfel au trecut 10 ani. De ce nu cer toate documentele de la început? Ca sa se vadă ca au activitate?
Deci a dat in judecata ., care are codul fiscal_, cu primărie in satul Bradesti, la nr.89, care are un primar procesual pasiv (in realitate pasiv si in problema mea).
Problema este ca daca nu se ducea la Primăria C. Bradesti sa-i activeze si astăzi dosarul ar fi stat nemișcat acolo și îi făceau o paguba de 43.000 de euro.
Documentele depuse la dosarul de despăgubire, demonstrează ca acesta era complet din anul 2010.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei C. Brătești .
În temeiul art. 248 din Codul de procedură civilă, instanța va analiza cu precădere excepțiile invocate, prima dintre acestea fiind excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei C. Brătești.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză de reclamantul a arătat că își îndreaptă acțiunea împotriva C. Brădești.
Întrucât contestația formulată vizează activitatea Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, are calitate procesuală activă sau pasivă după caz, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantul F. S. este îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală civilă.
Astfel, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a C. Brătești, prin primar, și va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul F. S., domiciliat în Odorheiul S., .. 78/16, jud. Harghita, în contradictoriu cu pârâta . în ., jud. Harghita, reprezentată prin primar Bokor B., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Harghita.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.05.2015.
Președinte Grefier
R. S. M. M.
Red,RS
P..23.09.2015
tehnored/id .25.09.2015
.m.m. ex,.4
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 296/2015.... → |
|---|








