Anulare act administrativ. Sentința nr. 1728/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1728/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-08-2014 în dosarul nr. 11606/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 29 August 2014
PREȘEDINTE - F. A. A.
Grefier M. I. P.
SENTINȚA Nr. 1728/2014/CA
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. A., reclamantul A. D., reclamantul M. A. - Cu domiciliul procedural ales la C.. Av. C. M. și pe pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice Iași, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Dezbaterile și susținerile părților asupra cererea de chemare în judecată au avut loc în ședința publică din data de 06.08.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise asupra fondului cererii de chemarea în judecată, a amânat pronunțarea la data de 14.08.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.08.2014, la 25.08.2014 și apoi la data de 29.08.2014, când
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamanții M. A. și A. D. au solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană Iași a Finanțelor Publice să dispună:
- anularea Deciziei nr.213/20.06.2013 și a Deciziei nr.6/19.08.2013 emise de pârâtă, prima în vederea angajării răspunderii personale a reclamanților alături de cea a ., iar cea de a doua în procedura de soluționare a contestației administrative.
În motivarea acțiunii reclamanții invocă, în esență, drept motive de nelegalitate a deciziei de angajare a răspunderii personale următoarele:
a) lipsirea debitorului de posibilitatea de a-și expune punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei, potrivit art.9 alin.1 C.pr.fisc.;
b) neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii solidare a reclamanților în calitate de administratori în cadrul debitoarei ., respectiv lipsa relei credințe impuse de art.27 lit.d din C.pr.fisc., și lipsa oricărei culpe în provocare stării de insovabilitate, fără a se lua în considerare situația sumelor de bani ce trebuia achitată de Universitatea de Medicină și farmacie Gr. T. P. Iași, necorelarea măsurii cu dizolvarea societății comerciale, de la momentul dizolvării neputându-se calcula penalități și dobânzi pentru întârziere;
c) prescripția debitului și a dreptului la executarea silită și retroactivitatea dispoziției legale care stă la baza angajării răspunderii solidare în raport de perioada 2005-2007 avută în vedere la emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare;
Totodată reclamanții contestă modul de calcul al creanțelor principale și al accesoriilor având în vedere plățile efectuate de reclamanți, compensarea operată cu TVA supus deducerii, precum și imposibilitatea calculării accesoriilor după dizolvarea societății comerciale.
Pe cale de consecință, reclamanții consideră că în mod greșit a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva deciziei de angajare a răspunderii personale.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată deoarece analiza situației financiare a societății debitoare relevă îndeplinirea condițiilor privind atragerea răspunderii personale solidare reglementată de art.27 C.pr.fisc, la emiterea deciziei fiind avut în vedere faptul că societatea a realizat venituri fără însă a plăti în integralitate debitele datorate bugetului consolidat al statului.
Consideră pârâta că îndeplinirea condiției relei credințe este dovedită în privința reclamanților atâta timp cât aceștia nu au declarat veniturile realizate, nu au formulat declarațiile prevăzute de lege și nu au plătit debitele înregistrate, iar în urma măsurilor de executare silită debitele nu au fost recuperate. Neplata debitelor către bugetul de stat nu a fost de natură accidentală deoarece acestea au vizat întreaga perioadă de funcționare a societății, iar plata efectuată de reclamanții asociați în anul 2010 s-a făcut cu scopul evitării răspunderii penale ca urmare a plângerii formulate de organul fiscal în baza art.6 din lg. nr.241/2005.
În ceea ce privește dizolvarea societății debitoare organul fiscal pârât a susținut nedepunerea specimenului de semnătură de către lichidatorul desemnat astfel încât acesta din urmă nu și-a exercitat funcțiile, iar în privința prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale se susține că a intervenit întreruperea ca urmare a emiterii procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._ din data 22.12.2011, de la această dată începând să curgă un nou termen de prescripție.
În dovedirea acțiunii reclamanților le-a fost încuviințată administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu raportul de expertiză contabilă, iar pârâtei administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat în cauză se constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată având în vedere următoarele motive și argumente:
a)Retroactivitatea prevederilor art.27 lit.d C.pr.fisc. în raport cu data încălcării obligațiilor de declarare a veniturilor realizate și de plată a debitelor către bugetul statului;
Debitoarea principală . s-a înființat în anul 2005, iar prin Sentința civilă nr.2701/21.09.2007 Tribunalul Iași a dispus dizolvarea acesteia în baza dispozițiilor art.237 lit.b din lg. nr.31/1990., ca urmare a nedepunerii situațiilor financiare aferente anului 2005, data publicării hotărârii de dizolvare pentru publicitatea față de terți fiind 26.10.2007.
La data de 22.12.2011 a fost întocmit procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr._, acesta stând la baza emiterii Deciziei nr.213/20.06.2013 privind angajarea răspunderii personale a reclamanților în raport de debitele înregistrate de debitoarea principală ..
Fundamentul angajării răspunderii personale îl constituie prevederile art.27 alin.2, lit.d din C.pr.fisc.: „ administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;”, această dispoziție legală fiind aplicată perioadei 02.2005 (înființarea societății comerciale) - octombrie 2007 (publicarea mențiunii de dizolvare în baza hotărârii judecătorești), pentru fapte imputate reclamanților în calitate de asociați.
Dispozițiile art.27 alin.2 lit.d din OG nr.92/2003 au fost introduse prin OUG nr.54/2010, art.XI, acest ultim act normativ intrând în vigoare la 23.06.2010, dispoziția legală neavând o reglementare legală la data săvârșirii faptelor imputate reclamanților.
Pe cale de consecință, aplicare unei norme intrate în vigoare la 23.06.2010 la fapte petrecute în perioada februarie 2005 - octombrie 2007 relevă aplicarea retroactivă a prevederilor art.27 alin.2 lit. d din OG nr.92/2003, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile reglementat de art.15 alin.2 din Constituția României.
Încălcarea principiului neretroactivității legii civile stipulat expres și garantat de Constituția României și angajarea răspunderii personale solidare a reclamanților în baza unei norme legale ce nu era în vigoare la momentul săvârșirii pretinselor fapte culpabile este de natură a atrage nulitatea absolută a Deciziei nr.213/20.06.2013 privind angajarea răspunderii personale a reclamanților deoarece actul administrativ fiscal încalcă norma constituțională ce interzice retroactivitatea legii civile (art.15 alin.2 din Constituția României). La momentul emiterii actul administrativ fiscal dat în vederea executării în concret a legii trebuie să fie conform normelor constituționale ori, în cazul de față, emiterea deciziei de angajare a răspunderii personale s-a făcut în raport de un caz nereglementat de lege la data faptelor și cu prin aplicarea retroactivă a dispoziției legale.
Încălcarea normei constituționale anterior indicate este de natură a atrage nulitatea absolută a actului administrativ fiscal primar, relevând în același timp și caracterul netemeinic al deciziei emise în procedura contestației administrative, în mod greșit aceasta fiind respinsă față de vădita nelegalitate a deciziei de angajare a răspunderii personale a reclamanților.
b)Prescripția dreptului de a stabili răspunderea solidară a reclamanților cu cea a debitoarei .;
Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23 din OG nr.92/2003, dacă legea nu dispune altfel (art.91 alin.1 și 2 din OG nr.92/2003).
Dispozițiile legale nu disting cu privire la persona vizată de stabilirea obligațiilor fiscale astfel încât prevederile art.91 din OG nr.92/2003 se aplică și în cazul angajării răspunderii personale a asociaților sau administratorilor.
Pe cale de consecință, termenul de prescripție aplicabil debitorului principal, ., se aplică și reclamanților asociați în ceea ce privește angajarea răspunderii personale solidare, întreruperea sau suspendare termenului în raport de debitorul principal neavând nici o relevanță în cauză deoarece în cazul celor 2 categorii de debitori termenul de prescripție curge în același timp și autonom de situația juridică a celuilalt. Angajarea răspunderii personale solidare a asociaților sau administratorilor nu poate interveni cu aplicarea altor reguli în ceea ce privește prescriptibilitatea dreptului de a stabili obligații fiscale astfel încât organul fiscal are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor privind angajarea răspunderii personale în termenul de prescripție de 5 ani aplicabil debitorului principal. Existența acestei obligații de diligență nu este de natură a da naștere unui alt mod de calcul al termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, acesta începând să curgă și în cazul asociaților/administratorilor în același timp cu al debitorului principal deoarece dispozițiile art.91 corelate cu art.27 din OG nr.92/2003 nu disting cu privire la data începerii curgerii termenului de prescripție în cazul răspunderii solidare iar acolo unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face.
În cazul societății comerciale debitoare, de la data dizolvării acesteia prin hotărâre judecătorească în septembrie 2007, nu au mai fost identificate debite în favoarea bugetului consolidat al statului astfel încât, dat fiind termenul de prescripție care a început să curgă la data de 01.01.2008, acesta s-a împlinit la data de 01.01.2013. Începând cu data de 02.01.2013 organul fiscal nu mai putea emite nici un act de stabilire a obligațiilor fiscale astfel încât emiterea deciziei de angajare a răspunderii personale a reclamanților este vădit nelegală deoarece emiterea actului administrativ fiscal s-a făcut cu încălcarea normelor legale privind prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale conform art.91 alin.1 și 2 din OG nr.92/2013.
Actele administrativ fiscale depuse la dosarul cauzei nu sunt motivate și relevante în raport de data nașterii fiecărui debit în parte, fiind evidențiată doar aplicarea unei amenzi în cuantum de 5000 de lei în iunie 2006, termenul de prescripție, inclusiv cel al executării silite, împlinindu-se la data de 01.01.2012 în cazul amenzii contravenționale, iar în cazul celorlalte creanțe acestea sunt anterioare anului 2006, raportul de expertiză contabilă relevând că obligațiile fiscale s-au născut în anul 2005. Pe cale de consecință, la data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare era împlinit termenul de prescripție al dreptului de a stabili obligații fiscale în sarcina reclamanților în utilizarea dispoziției speciale a art.27 din OG nr.92/2003, decizia contestată fiind nelegală în acest context. Prin urmare, în mod netemeinic a fost respinsă contestația administrativă cu privire la acest motiv de nelegalitate.
În ceea ce privește apărarea organului fiscal pârât cu privire la întreruperea cursului prescripției dreptului de a stabili obligații fiscale ca urmare a emiterii la data de 22.12.2011 a procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate al debitorului principal se constată că este vădit neîntemeiată deoarece dispozițiile art.91 din OG nr.92/2003 nu reglementează distinct situația angajării răspunderii personale astfel încât și în această situație termenul de prescripție începe să curgă la aceiași dată cu a debitorului principal. A interpreta norma legală în sensul avut în vedere de pârât conduce la edictarea de norme juridice competență ce excede rolului instanței de judecată, acesta fiind doar de interpretare și aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății.
În ceea ce privește lipsirea reclamanților de a-și exprima punctul de vedere cu privire la aspectele relevante ale deciziei de angajare a răspunderii personale se constată că este neîntemeiat având în vedere lipsa oricărei vătămări procesuale
În ceea ce privește celelalte apărări de fond formulate de reclamanți cu privire la cuantumul debitului datorat la bugetul de stat acestea nu vor fi analizate având în vedere cele 2 motive de nelegalitate reținute ca operante în cauză și care fac de prisos cercetarea în fond a corectitudinii calcului efectuat de organul fiscal.
Față de considerentele anterior expuse și în lumina art.451 și 453 C.pr.civ. se va admite acțiunea cu consecința anulării celor 2 acte administrativ fiscale contestate și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. A., domiciliat în mun. Iași, . nr.21, ., . și A. D., domiciliat în mun. Iași, ., ., . cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în mun. Iași, ..26.
Anulează Decizia nr.6/19.08.2013 și Decizia nr.213/20.06.2013 emise de pârâtă.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 600 de lei onorariu expert contabil (câte 300 de lei fiecare reclamant în parte).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.08.2013.
Președinte, F. A. A. | ||
Grefier, M. I. P. |
red și dact jud AFA/5ex/08.11.2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2130/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 391/2014.... → |
|---|
