Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 974/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 974/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 18205/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 04 Decembrie 2014
Președinte - I. D.
Judecător A. T.
Grefier E. C.
Decizia nr. 974/ca
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant B. M. și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că prin rezoluția președintelui de complet s-a stabilit în sarcina apelantului obligația achitării taxei de timbru de 20 lei, apelantul fiind legal citat cu mențiunea îndeplinirii acestei obligații.
Constatând că apelantul, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 20 lei, nu și-a îndeplinit această obligație, instanța invocă din oficiu excepție netimbrării apelului și rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă plângerea formulată de petenta B. M. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 21 mai 2013.
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. IS nr._ din 21 mai 2013 încheiat de către agentul constatator al intimatului MUNICIPIUL IAȘI – POLIȚIA L., petenta B. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5000 lei, reținându-se că în urma controlului efectuat în data de 21 mai 2013 ora 11.00 de către agentul intimatului în Iași, ., s-a constatat că petenta în calitate de proprietară a imobilul situat în Iași, ., a efectuat lucrări de construire, respectiv extindere și mansardare locuință existentă, anexe și garaj, fără a deține autorizație de construire. S-a apreciat că fapta contravenientei realizează conținutul constitutiv al contravenției prevăzută de Legea nr. 50/1991, republicată, fiind sancționată conform art. 26 alin. 2 lit. a) din același act normativ. Procesul-verbal a fost întocmit în prezenta petentei, fiind semnat personal de aceasta.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța a procedat la verificarea, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalității procesului-verbal de constatare și de sancționare a contravenției contestat. În acest sens, instanța constată că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității procesului verbal.
Instanța reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința acestei prezumții și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța reține că pentru ca prezumția de temeinicie a procesului verbal să acționeze este necesar ca fapta reținută în sarcina petentului să fie constatată personal de către agent. Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.
Față de criteriile anterior precizate, reținând, inclusiv din plângerea petentei, că fapta reținută în sarcina sa a fost constatată ex propriis sensibus de către agentul intimatului, instanța apreciază că procesul verbal contestat se bucură de prezumția de temeinicie recunoscută actelor administrative.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, modificată și completată, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel. Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, emisă în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Potrivit art. 3 lit. a din același act normativ, construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructurã de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11.
Instanța observă că petenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al fiicei sale C. C. asupra imobilului locuință. Având în vedre că petenta este proprietara terenului situat în ., teren pe care este situată construcția, instanța a face aplicarea prezumției potrivit căreia proprietarul terenul este și proprietarul construcției aflată pe acesta. Plata impozitelor nu fac dovada unui drept de proprietate al numitei C. C. asupra construcției. Chiar daca a susținut că nu au fost realizate extinderile menționate în procesul verbal, petenta nu a făcut dovada celor susținute, simpla afirmație nefiind aptă să răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucură actul administrativ contestat.
Niciuna dintre probele administrate în cauză nu infirmă situația de fapt reținută în procesul verbal contestat. Mai mult petenta a semnat procesul verbal fără să formuleze obiecțiuni, însușindu-și conținutul acestuia, atât cu privire la cosemnările în fapt, cât și cu privire la sancțiunea aplicată.
Având în vedere cele consemnate anterior și faptul că nu se poate reține existența
vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că procesul-verbal contestat se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Reținând legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, apreciind că intimatul a făcut o individualizare corectă a sancțiunii aplicate, față de gradul de pericol social ridicat al faptei contravenționale, instanța urmează să respingă, ca fiind nefondată, plângerea petentei B. M. împotriva procesului-verbal încheiat de către agentul constatator al intimatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel B. M. .
Apelantei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 20 lei fiind citată cu această mențiune .
Apelanta nu și-a îndeplinit această obligație astfel încât în temeiul art. 197 Cod proc. Civ. . va fi anulat apelul .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția netimbrării .
Anulează ca netimbrat apelul declarat de B. M. împotriva sentinței civile_/11.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentința pe care o menține.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, A. T. | |
Grefier, E. C. |
Red D.I../Tehnored.D.I./2 ex
Jud. fond: M. N.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 970/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 734/2014.... → |
---|