Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 330/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 38266/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 05 Martie 2014
Președinte - E. P.
Judecător S. T.
Judecător P. C. D.
Grefier L. Momiță
DECIZIE Nr. 330/2014
Pe rol judecarea recursului privind pe recurent D. I. A. și pe intimat I. IAȘI -S.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că părțile au fost legal citate pentru acest termen.
Instanța, văzând că părțile au fost legal citate pentru acest termen, rămâne în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9053 din 12.06.2013, pronunțată de Judecătoria Iași admisă plângerea formulată de petentul D. I. A. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ emis de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Serviciul Rutier.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._ din data de 02.12.2012, petentul pentru că, în ziua de 02.12.2012, pe DN 24, în localitatea Schitu D., acesta, conducând autoturismul marca VW, cu număr de înmatriculare_, a circulat cu viteza de 104 km/h, limita pe acest sector de drum fiind de 50 km/h.
Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța de fond a constatat că, în speță, nu există nici o încălcare care să atragă nulitatea absolută a înscrisului constatator.
Cu privire la temeinicie, raportându-se princiilor consacrate prin jurispudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță, a reținut că, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Având în vedere principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007), instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Se reține de asemenea că, situația descrisă în procesul verbal de contravenție este susținută întrutotul de planșele foto de la dosar (f. 19-20 și înregistrarea radar, din care se observă că autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ condus de petent, a fost surprins cu viteza de 104 km/h în sensul că, din planșele foto depuse la f. 17 reiese cu claritate că petentul s-a deplasat cu viteza de 102 km./h., înregistrarea fiind făcută în conformitate cu cerințele legale conform buletinului de verificare metrologică depus în copie la f. 22 și a atestatului de operator radar depus la f. 21.
Instanța de fond a mai reținut că petentul nu recunoaște săvârșirea faptei, invocând faptul că nu a depășit nici un moment viteza de 89 km/h. I)nstanța reține din probele administrate că petentul a circulat cu viteza menționată în procesul-verbal de contravenție, astfel cum reiese din înregistrarea radar depusă la dosar.
Având în vedere că petentul a condus autoturismul marca VW, cu număr de înmatriculare_ și a circulat cu viteza de 104 km/h, limita pe acest sector de drum fiind de 50 km/h, fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, și având în vedere și faptul că în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, prima instanță a constatat că forța probantă a procesului verbal . nr._ din 02.12.2012 nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, raportându-se prevederilor art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ, instanța de fond a reținut că se impune a fi avut în vedere că pericolul social este unul important, fapta fiind de natură a periclita siguranța circulației pe drumurile publice.
Se reține de asemenea că, individualizarea sancțiunii contravenționale s-a efectuat de către agentul constatator corect și legal, în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 iar măsura aplicării sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile se aplică de drept, instanța neputându-o cenzura în măsura în care a fost luată în mod legal.
Mai mult, având în vedere având în vedere atitudinea petentului care în nici un moment nu a învederat că i-ar fi părut rău pentru nerespectarea regulilor de circulație, pentru crearea unei stări de pericol pentru ceilalți participanți la trafic și pentru a permite petentului să înțeleagă regulile de circulație pe drumurile publice, necesitatea nu numai legală dar și morală de a respecta aceste reguli și de a nu fi un pericol cel puțin pentru ceilalți participanți la trafic, dacă nu se gândește la consecințele grave și deosebit de grave pe care o astfel de faptă contravențională le poate produce față de propria persoană, instanța va menține sancțiunile aplicate de agentul constatator ca fiind legale și proporționale cu pericolul concret al faptelor petentului.
.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul D. I. A., considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, petenul a arătat că hotărârea recurată este parțial temeinică deoarece, încadrarea juridică a faptei este greșită în condițiile în care nu a depășit viteza de 89 km/h, vinovăția sa nefiind dovedită cu atât mai mult cu cât, din înregistrarea video nu rezultă o viteză mai mare de 90 km/h.
Petentul a susținut că, atât timp cât documentația ce să la baza emiterii procesului verbal nu se coroborează cu situația de fapt, existând o marjă de eroare de – 10km/h, hotărârea primei instanțe este netemeinică.
În final, petentul a susținut că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social, invocând în acest sens și practica instanței de contencios al drepturilor omului..
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a pronunțat în instanță .
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale în domeniu, precum și din oficiu, în temeiul prevederilor art. 304¹ Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin procesul-verbal . nr._ din data de 02.12.2012, petentul pentru că, în ziua de 02.12.2012, pe DN 24, în localitatea Schitu D., acesta, conducând autoturismul marca VW, cu număr de înmatriculare_, a circulat cu viteza de 104 km/h, limita pe acest sector de drum fiind de 50 km/h.
Dispoziții legale incidente:
OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată și completată, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002: art. 49 alin 1 „ (1) Limita maxima de viteza in localități este de 50 km/h.;.. „art. 102 alin 3 lit. e: „ Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:..e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;” .
HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: art. 181 alin 1: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul..”.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma dispozițiilor legale redate mai sus, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat, sentința instanței de fond fiind, legală și temeinică .
Astfel, instanța de control judiciar reține că, nu se poate dispune anularea procesului verbal de constatare a contravenției, din probatoriul administrat în cauză reieșind cu certitudine săvârșirea faptei contravenționale.
În acest sens, tribunalul reține că, în mod temeinic și legal instanța a apreciat relevanța materialului probator, raportat la situația de fapt reținută și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu este afectat de niciun viciu, susținerile recurentului fiind nefondate.
De asemenea, instanța de control judiciar reține și faptul că, împrejurarea că fapta contravențională a fost constatată cu mijloace tehnice certificate, nu afectează negativ prezumția de legalitate a procesului verbal.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101) .
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia Or, în speță instanța de fond, în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal, în condițiile în care, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că recurentul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, aceasta nedovedind o situație de fapt contară, limitându-se la a contesta existența faptei contravenționale cu motivarea că nu stânjenea pietonul, aflat pe sensul său de mers.
Astfel, fapta contravențională contestată fost constatată cu mijloace tehnice certificate, ceea ce nu afectează negativ prezumția de legalitate a procesului verbal.
Constatarea faptei contravenționale cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic întăresc această prezumție, prevederile art. 109 alin 2 fiind lipsite de echivoc, acesta stabilind că orice contravenție poate fi constatată cu unul din mijloacele menționate anterior.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că, în practica judiciară înscrisul in forma electronica este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale,probei cu înscrisuri, dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute d elege. Mai mult decât atât, în ceea ce privește contravențiile rutiere, există o dispoziție legală expresă care permite agentului constatator să constate asemenea fapte cu mijloace tehnice certificate, deci admisibilitatea unei astfe de probe își are support în dispozițiile legale.
Or, din verificarea CD-ului ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale, rezultă cu certitudine săvârșirea acestora de către recurrent, drept pentru care, aceasta din urmă avea obligația de a face dovada contrară celor reținute și dovedite de către intimate, respective că nu avea viteza cu care a fost înregistrat și că nu se afla într-o zonă în care viteza era limitată, cu atât mai mult cu cât, din planșele foto și CD-ul depus în susținerea procesului verbal, rezultă că recurentul a condus autoturismul auto marca VW, cu număr de înmatriculare_, a circulat cu viteza de 104 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului, din înregistrarea video rezultă cu certitudine că acesta a circula cu o viteză peste limita legală, viteza acestuia fiind în scădere în momentul înregistrării faptei: minutul 14.25.21 – 121 km/h, minutul 14.25.23 – 108 km/h, minutul 14.25.24 – 107 km/h, minutul 14.25.26 – 104 km/h, astfel că nu există dubiu cu privire la viteza cu care acesta a circulat .
În acest sens, instanța de control judiciar reține că, în speță, constatările personale ale unui agent constatator dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie procesului verbal. În acest context, veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul verbal nu ar corespunde realității. Aceste indicii trebuiesc furnizate și dovedite de petentul-recurent care susține netemeinicia procesului verbal, neputându-se reduce la o simplă afirmație a acestora. în caz contrar, ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul respectării acesteia.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. In ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată al aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară drept pentru care, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a statuat în sensul că: „ amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002 și suspendarea dreptului de a conduce se includ în sfera acuzației în materie penală. Această calificare impune pentru instanță obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din Convenție, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.„
Asadar, instanța de contencios al drepturilor omului nu a înlăturat prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci a impus echilibrul ce trebuie să existe între prezumtia de nevinovatie specifică materiei si prezumtia de legalitate si validitate a procesului-verbal de contraventie.
Și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, în mod corect prima instanță a menținut în totalitate procesul verbal.
Art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții europene a drepturilor omului (hot. Muller c. Franța, hot. Handyside c. Regatul Unit).
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite – care este unul ridicat, dat fiind faptul că petentul a efectuat o manevră de depășire nelegală, într-o zonă cu vizibilitate redusă, în localitate urmările unei astfel de manevre putând fi din cele mai grave .
De asemenea, instanța mai are în vedere și modalitatea de săvârșirii a faptei dar și din atitudinea recurentului petent, constant de negare a situației de fapt, în condițiile existenței planșelor foto și a înregistrării video, atitudine ce duce la concluzia că petentul nu percepe cu adevărat pericolul în care a pus participanții la trafic și mai ales pietonii, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv educativ al sancțiunii .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. I. A. împotriva sentinței civile nr 9053 din 12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2014.
Președinte, E. P. | Judecător, S. T. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, L. Momiță |
Red/. D.P.C.- 29.03.2014
2 ex.
Judecătoria Iași: L. M. Ș. D.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 377/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 333/2014.... → |
|---|
