Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 374/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 374/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 2171/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 05 Iunie 2014
Președinte - I. D.
Judecător A. T.
Grefier L. A.
DECIZIE Nr. 374 CA/2014
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI și pe intimat D. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29 mai 2014, sustinerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la a cea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare a fost amânată pronunțarea asupra cauzei la data de 5 iunie 2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față,
Prin sentința civilă nr. 2586/03.10.2013 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă plângerea formulată de petentul D. C. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 06 mai 2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI – Poliția or. Tîrgu F. dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție contestat, exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 300 lei și înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
Pentru a se pronunța astfel a reținut Judecătoria următoarele aspecte:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 06 mai 2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI – Poliția or. Tîrgu F., petentul D. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100, alin. 3, lit. e, din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 06.05.2013, ora 16/23, a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ pe DE 583, km 37+800 m, localitatea Bălțați, din direcția Iași spre Tîrgu F. și s-a angajat în depășirea altui autoturism în zone de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Potrivit primelor trei alineate ale art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 arată că, în situația in care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut in anexa nr.1D, după prelucrarea înregistrărilor si stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Potrivit art. 121 alin. 2 din același regulament, nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii, se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese, petentul necriticându-l pe motive de nelegalitate. Locul săvârșirii contravenției este corect și complet individualizat, fiind respectate cerințele impuse de disp. art. 16 din OUG nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles în sensul Convenției prin „acuzație”. În opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, în mod constant că pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” în sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul și obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa în ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
În examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 să devină aplicabil este suficient ca fapta să fie prin natura sa «penală» din punct de vedere al Convenției, sau să expună persoana vizată unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei «penale». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.U.G. nr. 119/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) și amenda și punctele de penalizare ori suspendarea exercițiului dreptului de a conduce (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune, ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctivă a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, chiar în momentul constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina sa de către agentul constatator, acuzația în mod detaliat, asigurându-i-se dreptul de a face obiecțiuni și de a-și construi apărarea, astfel cum rezultă din consemnarea obiecțiunilor petentului și semnarea procesului verbal contestat.
De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Retine instanța că cele reținute de către agentul constatator în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, intimatul depunând la dosar înregistrarea video a aparatului prin care s-a constatat săvârșirea pretinsei abateri de către petent, înregistrare din care nu rezultă numărul de înmatriculare al autoturismului filmat și nici măcar marca acestui autoturism, neputându-se astfel stabili dacă acest autoturism înregistrat de aparatul radar este același cu cel condus de petent. Mai mult nu rezultă cu certitudine nici săvârșirea abaterii menționate de agentul constatator în procesul verbal de autoturismul filmat cu paratul radar ce se presupune că ar fost condus de petent, existând un dubiu de îi profită acestuia.
Ca urmare neputând fi verificată fapta că petentul a efectuat o manevră de depășire neregulamentară înregistrată cu cinemometrul de control menționat în procesul verbal de contravenție, retine instanța că nu a fost dovedită existența faptei contravenționale săvârșite de către petent, și în consecință va admite plângerea formulata de acesta, va anula procesul verbal de contravenție, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale și înlătura măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel IPJ Iași .
În motivarea apelului se arată următoarele:
Împrejurarea că înregistrarea video nu etalează numărul de înregistrare al vehiculului condus de către intimat nu are nicio relevanță în speța de față deoarece această cerință este cerută doar în cazul depășirii regimului legal de viteză .
Fiind dovedită circumstanța că un autoturism marca VW a efectuat depășirea neregulamentară a autoturismului de patrulare a Poliției, pe care este instalat radarul, coroborată cu faptul că respectivul autoturism a fost oprit în trafic, prilej cu care a fost identificat atât vehiculului în cauză cât și conducătorul acestuia, sunt suficiente elemente care să conducă la concluzia certă ca intimatul este cel care a încălcat regula d e circulație imputată acestuia .
În drept au fost invocate disp. art . 223 și 411 alin. 2 teza finală Cod Proc. Civ. .
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică .
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele:
În mod corect și pe baza unui probatoriu atent analizat, judecătorul fondului a reținut situația de fapt și a procedat ca atare .
În drept, Tribunalul apreciază că soluția primeiu instanțe este legală și temeinică și bine argumentată, apelul fiind în mod vădit neîntemeiat.
Dreptul comun în materie contravențională îl constituie prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor .
Aceste prevederi reglementează procedura judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în art.31-36, iar sub aspect procedural art.47 dispune că prevederile ordonanței se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, astfel că se impune concluzia că dreptul obiectiv românesc plasează domeniul contravențional în sfera extra-penală.
Sub aspectul sarcinii probei, în materie civilă sunt aplicabile dispozițiile art.1169 din codul civil, potrivit cărora „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
Se pune, însă, și problema analizării aplicabilității în materia contravențională a dispozițiilor art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, sub aspectul garanțiilor procesuale recunoscute acuzatului în materie penală.
Această problemă a fost dezbătută în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în mai multe cauze, fiind stabilite astfel, în jurisprudența acestei instanțe, criteriile necesare identificării noțiunii autonome de „acuzație în materie penală”, independent de calificarea dată faptei în dreptul intern.
Astfel, în cauza Öztürk împotriva Germaniei (cauza nr.8544/79), Curtea a reafirmat, prin hotărârea pronunțată la data de 21 februarie 1984 (paragraful 50), autonomia noțiunii de „penal” și a sintetizat criteriile adoptate în hotărâri anterioare pentru stabilirea apartenenței la materia penală a faptei sancționate. Aceste criterii, stabilite de Curte, sunt: calificarea dată faptei în dreptul intern; natura faptei incriminate; natura și gravitatea sancțiunii.
În ceea ce privește contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice, acestea sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 și de Regulamentul de aplicare al acesteia, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 și sunt sancționate exclusiv cu amendă (puncte-amendă). Analizând amenda contravențională din perspectiva ultimului dintre cele trei criterii stabilite de Curtea Europeană a drepturilor Omului și evocate mai sus, se constată că aceasta nu are caracterul de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu, ci are un caracter preventiv și sancționator, iar Curtea a reținut, în jurisprudența sa (cauza nr._ – Ziliberberg împotriva Moldovei, hotărârea pronunțată la data de 1 februarie 2005, paragraful 33), că în acest caz sancțiunea poate fi tratată ca specifică dreptului penal. Această concluzie se impune, chiar dacă potrivit art.8, alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, sancțiunea contravențională are caracter administrativ, întrucât calificarea dată de dreptul intern este relativă.
În consecință, devin operante în cauză dispozițiile art.6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, inclusiv prezumția de nevinovăție.
Potrivit art.109, alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, “constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.
Pentru fapta pentru care a fost sancționat petentul intimat nu era necesară constatarea acesteia cu mijloace tehnice omologate însă odată constatată în acest mod sunt obligatorii dispozițiile art.3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 “Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre), aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr.187/2009 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, pentru a fi valabile, înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrului trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data si ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
După cum rezultă din înregistrarea video la dosar, nu se distinge numărul de înmatriculare al
După cum s-a reținut mai sus, în cazul constatării contravențiilor cu ajutorul mijloacelor de măsurare, înregistrările fac parte integrantă din procesul-verbal, astfel că, întrucât înregistrarea făcută în mod legal nu corespunde cu cele consemnate de agentul constatator, Tribunalul, înm acord cu considerentele instanței de fond reține că în cauză există un dubiu care nu poate fi înlăturat prin administrarea altor probe, dubiu care profită făptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumției de nevinovăție.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Or, în cauză, însăși constatarea faptei de către agentul de poliție s-a bazat pe probe îndoielnice și neconforme cu normele aplicabile, după cum s-a reținut deja.
Față de cele expuse va fi respins apelul.
Pentru aceste motive ,
În numele legii ,
Decide
Respinge apelul declarat de . împotriva sentinței civile nr._/18.12.2013 pronunțată de Judecătoria H., pe care o menține .
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, A. T. | |
Grefier, L. A. |
Red./tehn. 4 ex. jud. I.D.
Jud. fond: I. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 468/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 377/2014.... → |
|---|
