Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 199/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 37124/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 12 Februarie 2014
PREȘEDINTE - S. T.
JUDECĂTOR E. P.
JUDECĂTOR A. C.
Grefier M. I. P.
DECIZIE Nr. 199/2014/CA
Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurent I. Iași -B.R. și pe intimatul S. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul prin reprezentant convențional consilier juridic C. A. și intimatul personal.
Procedura de citarea este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin C. Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare cu duplicat pentru comunicare.
Instanța procedează la legitimarea intimatului care prezintă cartea de identitate . nr._, CNP_ și comunică recurentului prin consilier juridic un exemplar al întâmpinării depuse.
Recurentul prin consilier juridic arată că nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate.
La interpelarea instanței, recurentul prin consilier juridic și intimatul personal arată că nu au cereri noi de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Recurentul prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În acest sens arată că instanța de fond nu avea dreptul, conform art. 2512 alin. 2 din Codul civil, de a invoca din oficiu excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale; putea analiza excepția în cadrul procesului contravențional dacă era invocată de parte, însă în mod nelegal instanța de fond a invocat-o și a analizat-o din oficiu. Mai arată că din documentele depuse la dosar rezultă că nu este îndeplinit acel termen de prescripție: procesul verbal a fost întocmit pe data de 19 noiembrie și în 10 zile s-a făcut depunerea la poștă și cu 2 zile înainte de împlinirea lunii s-a făcut și afișarea, astfel că ambele proceduri s-au făcut în termen de o lună, astfel încât nu se putea admite excepția prescripției. Consideră că ar putea fi o eroare materială și în consecință solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în cererea de recurs și respingerea plângerii contravenționale.
Intimatul personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului și arată că nu a primit în termen procesul verbal de contravenție și apreciază că la dosar au fost aduse elemente noi semnificative care să conducă la casarea sentinței instanței de fond.
La solicitarea instanței de a preciza cum a intrat în posesia procesul verbal de contravenție, intimatul arată că la primul termen acordat la Judecătorie a solicitat și a obținut o copie a procesul verbal de contravenție de la dosar, iar pentru a face plângerea a avut dosar dovada înlocuitoare pe care este indicat numărul de dosar. mai arată că la data de 19 noiembrie a fost sancționat și i-a fost remisă și dovada pe baza căreia a făcut plângerea la data de 4 decembrie, termenul pentru contestație expirând la 5 decembrie.
Declarând încheiate dezbaterile, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. 4253/19.03.2013 a Judecătoriei Iași a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul S. D. în contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, s-a constatat ca fiind prescrisă executarea sancțiunii amenzii și a măsurii reținerii permisului de conducere aplicată în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat, s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.11.2012, exonerarea de la plata amenzii de 280 lei și înlăturarea măsurii reținerii permisului de conducere aplicată în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 280 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002, constatându-se că la data de 19.11.2012, petentul a condus auto marca Matiz cu nr. de inmatriculare_ pe . Iasi, iar la trecerea de pietoni din dreptul blocului Parma Taxi, semnalizată corespunzator, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat pe sensul sau de deplasare si angajat in traversarea regulamentara a strazii.
Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, insa in speta este incidenta exceptia prescriptiei executării sanctiunii reglementata in art. 14 din O.G. 2/2001, care prevede: (1) Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
Se constata ca fata de data incheierii acestuia- 19.11.2012-, si respectiv, data expedierii acestuia catre petent- 29.11.2012 (f.19), nu s-au respectat prevederile legale mai sus expuse, motiv pentru care instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal de constatare a contravenției . Nr._ încheiat la data de 19.11.2012, find prescrisa executarea sanctiunii.
Sentința a fost recurată în termen legal de Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, invocând în esență faptul că prescripția prevăzută de art. 14 din OG nr. 2/2001 nu poate fi invocată prin intermediul plângerii contravenționale formulată anterior Legii nr. 76/2012, iar în speță nu a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale, raportat la prevederile art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea prin poștă a procesului verbal la data de 29.11.2012 și afișarea procesului verbal la data de 17.12.2012.
Intimatul S. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat nici prin serviciile poștale, nici prin afișare, acesta fiindu-i înmânat la primul termen de judecată la fond, împrejurare în care excepția prescripției a fost corect reținută de prima instanță.
Tribunalul, examinând actele și lucrările dosarului de fond și sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă reține următoarele:
Art. 14 din OG nr. 2/2001 reglementează un caz special de prescripție a executării amenzii contravenționale, în care nu este sancționată pasivitatea din cadrul procedurii de executare, ci însăși necomunicarea procesului verbal.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 instanța „hotărăște asupra sancțiunii", abilitând instanța să verifice inclusiv faptul dacă sancțiunea poate fi executată, respectiv daca nu a intervenit prescripția executării acesteia.
Constatarea acestei prescripții in cadrul plângerii contravenționale formulată anterior Legii nr. 76/2012 este admisibilă și din considerente legate de eficienta actului de justiție.
Astfel, în condițiile în care potrivit art. 37 din OG 2/2001, hotărârea judecătorească irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, iar in vederea executării amenzii instanța trebuie sa comunice din oficiu dispozitivul hotărârii către autoritățile competente pentru executarea fiscala, respingerea de plano a incidenței dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 în procedura plângerilor contravenționale ar avea ca efect menținerea unui titlu executoriu cu privire la o sancțiune a cărei executare este prescrisa.
Mai mult, din moment ce răspunderea contravențională fiind o răspundere administrativă, cu respectarea garanțiilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, se consideră că instanța poate verifica aptitudinea unui act administrativ de a-si mai produce efectele și prin prisma unor evenimente intervenite ulterior întocmirii lui.
În cauză, instanța de recurs mai reține că în privința procesului verbal contestat de intimatul S. D. agentul constatator a încercat comunicarea prin serviciile poștale, însă corespondența a fost restituită.
După cum a reținut ÎCCJ în recurs în interesul legii prin decizia nr. 10/2013 simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din OG nr. 2/2001, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Urmează, așadar, ca - în această ipoteză (aplicabilă și intimatului), în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare".
Deși a susținut că afișarea procesului verbal s-a realizat la data de 17.12.2012 agentul constatator nu a depus nici la fond și nici în calea de atac acest proces verbal.
Având în vedere ca procesul-verbal a fost încheiat la data de 19.11.2012 si nu a fost comunicat intimatului în condițiile art. 27 din OG nr. 2/2001 cu respectarea termenului de o lună de la data aplicării sancțiunii, se constată că recurentul nu a respectat obligația prevăzută de art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aspect ce atrage incidența excepției prescripției executării sancțiunii, aceasta fiind în mod corect reținută de instanța de fond.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de modificare sau casare a sentinței, în baza art. 312 al.1 C.p.civ. va fi respinsă calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către I. Iași împotriva sentinței civile nr.4253/19.03.2013, pronunțate de către Judecătoria Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02. 2014.
Președinte, S. T. | Judecător, E. P. | Judecător, A. C. |
Grefier, M. I. P. |
Red.C.A./2 ex./12.03.2014
Judecător fond:F. R. M.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 195/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 202/2014.... → |
---|