Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 709/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 709/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 10077/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 13 Noiembrie 2014
Președinte - B. D. G.
Judecător I. D.
Judecător A. T.
Grefier E. C.
Decizia nr. 709/ca
Pe rol judecarea recursului administrativ privind pe recurent G. I. și pe intimat I.P.J.IAȘI -B.R., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu de instanță pentru verificarea perimării.
Constatând că părțile au fost legal citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursului de fata:
Prin sentința civilă nr._/18.10.2012 pronunțată de Judecatoria Iasi s-a respins plangerea contraventionala formulata de G. I..
Împotriva acestei sentinței civile a declarat recurs G. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
La termenul de judecată din 31.01.2013, tribunalul a dispus suspendarea judecății, în aplicarea prevederilor articolului 242 pct 2 pentru lipsa partilor .
De la data suspendării judecății nu s-a mai efectuat niciun act de procedură în cauză.
Tribunalul constată că - după trecerea a mai mult de un an de la momentul suspendării judecății - se pune în discuție perimarea recursului, excepție în legătură cu care instanța de control judiciar reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează perimarea ca pe o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului, în faza în care se găsește. Perimarea este - în același timp - o prezumție de desistare, ce se deduce din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.
Conform articolului 248 alineat (1) Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Instanța constată că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situațiile enunțate în articolele 249 (pentru întrerupere), respectiv 250 (pentru suspendare) Cod procedură civilă.
Tribunalul reține că - la constatarea perimării - instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părții interesate (în calea de atac aceasta fiind recurenta); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.
În speță, instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an (din 31 ianuarie 2013), din vina recurentului (care nu a solicitat repunerea cauzei pe rol) și nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori de suspendare a termenului de perimare.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 13.11 2014, pentru constatarea perimării.
În aplicarea articolului 248 cu referire la articolul 252 Cod procedură civilă, curtea va constata perimat recursul.
Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și peremptorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește hotărârea judecatoriei .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimarea cererii de recurs formulata de G. I., impotriva sentintei civile nr_ din 18.10.2012, pronuntata de Judecatoria Iasi, pe care o mentine .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședinta publică astazi, 13.11.2014 .
Președinte, B. D. G. | Judecător, I. D. | Judecător, A. T. |
Grefier, E. C. |
Red/tehnored GBD 2 ex. 11.12.2014
Judecator fond M. O.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 711/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 807/2014.... → |
---|