Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 488/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 488/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 3034/866/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 16 Aprilie 2014
Președinte - S. T.
Judecător E. P.
Judecător C. B.
Grefier A. M.
DECIZIE Nr. 488/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent S. T. G. și pe intimat I.P.J. IAȘI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, REVIZUIRE CIVILĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul prin cj. C. A., lipsă fiind recurentul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că nu s-a indicat decizia pentru care se solicită revizuirea și că s-a depus taxa judiciară de timbru și cererea de amânare în vederea angajării unui apărător de către recurent.
Intimatul arată că se opune cererii de amânare și arată că este vorba despre un recurs privind recurarea sentinței de respingere a acțiunii de către instanța de fond și este doar un motiv de tergiversare a cauzei.
Tribunalul, luând act de poziția intimatului, văzând și data primei proceduri de citare, constată că recurentul a avut timp pentru pregătirea apărării neexistând nici un motiv, respinge cererea de amânare ca neîntemeiată.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, declară deschise dezbaterile asupra recursului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 495 C.pr.civ.
Intimatul solicită respingerea recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului formulat de revizuientul S. T. G. împotriva sentinței nr. 4/2014, pronunțată de Judecătoria P.:
Prima instanță a reținut următoarele:
Analizând motivul invocat de revizuent în raport cu disp. art. 22 Cod proc. civ., care prevăd expres si limitativ motivele de revizuire, instanța de fond a constatat că cererea revizuentului este inadmisibilă și respins-o pentru următoarele considerente:
Faptul ca instanța de fond i-ar fi respins revizuentului în mod neîntemeiat cererea de probe este motiv de recurs si nicidecum motiv de revizuire prev. de art. 322 si urm. Cod proc. civ. ( de altfel revizuentul nici nu a indicat care este motivul de revizuire dintre cele prev. de art. 322 Cod proc. civ. pe care se întemeiază cererea sa) .
Revizuientul S. T. G. nu a motivat în fapt și în drept calea de atac..
Intimatul I.P.J. Iași nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
Rezultă că motivele de ordine privată pot fi dezbătute doar dac ă au fost ridicate de către partea interesată.
În speță, revizuientul nu a precizat nici o critică referitoare la sentința recurată, calea de atac nefiind motivată în nici un fel.
Prin urmare, singurele chestiuni ce ar putea fi lămurite în prezentul recurs ar fi exclusiv cele ce vizează ordinea publică.
Verificând sentința civilă nr. 4/2014, pronunțată de Judecătoria P., precum și probele administrate în dosar, Tribunalul constată că nu sunt cazuri de nelegalitate ce afectează ordinea publică și, în consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către petentul S. T. G. împotriva sentinței civile nr.4 din 06.01.2014 pronunțată de Judecătoria P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.
Președinte, S. T. | Judecător, E. P. | Judecător, C. B. |
Grefier, A. M. |
Red. Șt.T.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./01.10.2014
Judecător fond C. C.
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 485/2014.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
---|