Anulare somaţie de plata. Decizia nr. 341/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 341/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 12329/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 21 Mai 2014
Președinte - M. Hărățu
Judecător S. T.
Grefier A. C.
DECIZIE Nr. 341/2014 ca
Pe rol judecarea apelului privind pe apelant C. C. și pe intimat I. IAȘI-S.R., având ca obiect anulare somație de plata.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 21.05.2014, când
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentinta civila nr_/12.11.2013 Judecătoria Iasi a respins plângerea formulată de petentul C. C. împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/31.03.2013 întocmit de I. Iasi.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a retinut că din coroborarea pozelor cu înregistrările efectuate rezulta clar săvârșirea contraventiei imputate petentului, neexistând vicii care să duca la neluarea in considerare a inregistrărilor făcute .
În plus, instanța a aratat că autotestarea aparatelor radar este o operațiune care se realizează automat de către aparatul respectiv, la pornirea acestuia, așa cum rezultă din art. 3.2.6 alin. 2 din Norma de Metrologie Legală, Ordin 301/2005, privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre); potrivit aceluiași text legal, persoana care operează aparatul radar are posibilitatea de a activa manual funcția de autotestare a aparatului, atunci când consideră necesar, dar această autotestare se efectuează automat de aparat la pornirea acestuia.
Omologarea aparatului radar este o operațiune prealabilă realizării verificării metrologice pentru fiecare aparat radar de acel tip în parte, astfel încât prin prezentarea buletinului de verificare metrologică se face, implicit, și dovada faptului că respectivul model de cinemometru a fost omologat.
Prin depunerea atestatului de operator radar al agentului constatator se creează o prezumție că au fost respectate toate normele ce reglementează exploatarea cinemometrului.
Instanta a subliniat ca, dintr-o simplă vizualizare a CD-ului, rezultă cum petentul a inregistrat viteza mentionata in cuprinsul procesului verbal de contraventie, petentul necontestând prin modul de formulare a plângerii imprejurarea ca nu s-ar fi aflat in zona de restrictionare a vitezei.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.249 din Codul de proc civilă, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O simplă afirmație a petentului prin care se susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal, nu face dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii. Or, demn de remarcat este si aspectul ca petentul nu a administrat probe contrarii in combaterea situatiei de fapt expuse in procesul verbal de contravenție, dovedita de intimata cu documentatia care a stat la baza incheierii procesului verbal de contraventie, neexistând motive intemeiate din care să reiasă ca ar fi existat vreo eroare la inregistrarea vitezei.
În plus, instanța a considerat că s-a făcut o individualizare corecta a sancțiunii de către agentul constatator în conformitate cu prev art 21 din OG 2/2001.
Împotriva aceste hotărâri a declarat apel C. C. invocând că nu a săvârșit contraventia de care a fost acuzat.
Intimatul nu a depus intampinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază că apelul de față este neîntemeiat pentru motivele ce urmează a fi prezentate.
Prin procesul verbal . nr._/ 31.03.2013 petentul a fost sanționat pentru săvârșirea contraventiei prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, constând în faptul că la data de 31.03.2013 acesta a fost înregistrat cu aparatul radar circulând pe un sector de drum cu viteza de 151 km/h unde cu limita maximă de viteza este de 100 km/h.
Verificând cuprinsul procesului- verbal mentionat anterior, tribunalul constată că acesta a fost incheiat cu respectarea conditilor imperative de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, petentul nefăcând dovada existenței vreunei vătămări pricinuite de cauze ce sunt de natură a atrage sanctiunea nulității relative.
Având în vedere că, din jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, rezultă că unele fapte contraventionale fac parte din categoria infractiunilor minore, in materie contraventională fiind aplicabile disp. art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la prezumtia de nevinovăție de care beneficiază faptuitorul, tribunalul consideră că în cauza de față organului constatator îi revine obligatia de a dovedi săvârșirea de către contravenient a faptei retinute în sarcina acestuia prin procesul verbal întocmit ( a se vedea hotărârea pronunțată de CEDO în cazul A. contra statului român).
Prin depunerea la dosar a înregistrării video și a înscrisurilor evidentiate in considerentele horărârii atacate organul constatator a dovedit săvârșirea de către apelant a faptei descrise mai sus, eroarea maximă tolerată de +/- 4 % din NHL 021-05/2005 putând fi avută în vedere doar cu ocazia verificării metrologice a aparatului radar. Apelantul nu a probat contrariul de natură a rasturna prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal de contraventie.
Pentru aceste considerente tribunalul urmează în baza disp. art. 480 alin. 1 din NCPC să respingă prezenta cerere de apel ca nefondată, considerând drept ridicat gradul de pericol social al contravetiei săvârșite.
Văzând și prev. Art. 36 alin. 2 din OUG 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr._/12.11.2013 a Judecătoriei Iași.
Obligă apelantul-petent la plata către stat de cheltuieli judiciare în cuantum de 50 lei.
Definitivă.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 C.pr.civ. la data de 21.05.2014.
Președinte, M. Hărățu | Judecător, S. T. | |
Grefier, A. C. |
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 327/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 331/2014.... → |
---|