Obligaţia de a face. Sentința nr. 2215/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2215/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 708/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 18 Noiembrie 2014
Președinte - B. D. G.
Grefier E. C.
Sentința nr.2215/ca
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ privind pe reclamant G. A. B. și pe pârât INSTITUȚIA P. IAȘI - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu de instanță pentru verificarea perimării.
Constatând că părțile au fost legal citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare pe această excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2013 reclamantul G. A. B. a solicitat in contradictor cu parata INSTITUȚIA P. IAȘI - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, obligarea la plata pârâtei la înmatricularea autoturismului fără plata taxei de poluare
Prin incheierea pronunțată la 24.09.2013 s-a dispus suspendarea cauzei in temeiul dispoz art 242 alin 1 pct 2 cod proc civila.
La termenul din 18.11.2014 instanta a invocat din oficiu exceptia perimării.
Potrivit art 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an .
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței -vreme îndelungată - în judecată.
Or în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 24.09.2013, când s-a dispus suspendarea judecății conform art 242 al.1 pct.2 Cod procedura civilă.
Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantului și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare( în sensul art. 249 – 251 C.), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C. .
Pe cale de consecință, având în vedere și art.252 alin 1 teza I C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția si pe cale de consecinta constată perimarea cererii formulată de reclamantul G. A. B. domiciliata in iasi, B dul Dacia nr 33 . . cu parata INSTITUTIA P.- SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE SI INMATRICULARE A VEHICULELOR
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.11.2014.
Președinte, B. D. G. | ||
Grefier, E. C. |
← Alte cereri. Sentința nr. 2208/2014. Tribunalul IAŞI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2213/2014. Tribunalul... → |
---|