Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 1194/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1194/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 11195/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 20 Mai 2014

Președinte - E. P.

Grefier A. C.

Sentința Nr. 1194/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. F. și pe pârât R.A. A. IAȘI REPREZENTATĂ DE B. M., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a rămas în pronunțare și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru data de 20.05.2014, când

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de contencios administrativ de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /05.11.2013 reclamantul B. F., în calitate de redactor sef al cotidianului Bună Ziua Iași a chemat în judecată pe pârâta RA A. Iasi, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate refuzul pârâtei de a-i permite accesul la informațiile publice constând atribuirea contractului de achiziție publică către ., în baza anunțului de participare nr_/09.10.2012, informații solicitate prin adresa din 08.04.2013.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtei cu cererea sus-menționată, solicitarea furnizării informațiilor publice fiind făcută în calitatea pe care o deține reclamantul, de redactor sef al cotidianului Bună Ziua Iași, accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public fiind garantat de lege, activitatea de culegere si difuzare a informațiilor de interes public constituind în accepțiunea legiuitorului expusă în art. 15 din L. nr. 544/2001, o concretizare a dreptului cetățenilor de a avea acces la orice informație de interes public.

Neprimind răspuns în termenul legal, a fost delegat redactorul V. R. pentru a depune diligente în continuare în vederea obținerii informațiilor solicitate, acesta reclamând la Consiliul Județean Iași atitudinea conducerii pârâtei. În urma acestei reclamații, la data de 02.10.2013 s-a primit o adresă semnată de administratorul executiv al RA A. IASI, M. B., prin care se comunică faptul că cererea nr. 187/08.04.2013 a fost clasată deoarece s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de L. nr. 544/2001, art. 6, fără alte explicații.

În drept, au fost invocate dispozițiile L. nr. 544/2001.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar în copie, înscrisuri.

Pârâta R.A.A. IASI a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii instituită de art. 21 din L. nr. 544/2001. Totodată, cererea ar fi inadmisibilă pentru că pârâta nu si-a exprimat un refuz asupra solutionării cererii, adresa fiind clasată pentru neîndeplinirea conditiilor art. 6 din L. nr. 544/2001, necontinând numele si prenumele persoanei solicitante.

A mai fost invocată exceptia tardivitătii actiunii, în raport de dispozitiile art. 22 raportat la art. 7 din L. nr. 544/2001, tinându-se cont de data cererii initiale – 08.04.2013.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiată.

În contradovada acțiunii, pârâta a înaintat la dosar, în copie, înscrisuri.

La termenul de judecată din 04.02.2014 instanța a pus în discuția părților excepția inadmisibilității si exceptia tardivitătii actiunii, invocate de pârâtă.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra excepțiilor ridicate de pârâtă, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța constată că este neîntemeiată. Astfel, textul citat de aceasta, art. 21 din L. nr. 544/2001, care prevede la alin. 2 posibilitatea depunerii reclamatiei la conducătorul institutiei publice în termen de 30 de zile de la luarea la cunostintă de către persoana lezată a refuzului explicit sau tacit al angajatului desemnat al acelei institutii publice de aplicare a prevderilor L. nr. 544/200. Nu este incidentă în speta de fată, procedura plângerii prealabile, întrucât reclamantul B. F., redactor sef al cotidianului local BUNĂ ZIUA IASI s-a plâns de refuzul institutiei publice RA A. IASI a a solutiona cererea formulată la 08.04.2013, iar nu de conduita unui anume angajat al institutiei publice pârâte.

In ceea ce priveste însă exceptia tardivitătii actiunii, ridicată de pârâtă, instanta reține că este întemeiată, urmînd a fi admisă.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 22 din L. nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale prevăzute de L. nr. 544/2001, aceasta poate face plângere la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cătrei rază teritorială domiciliază ori îsi are sediul institutia publică, plângerea trebuind a se face în termen de 30 de zile de la expirarea termenului de răspuns prevăzut în interesul institutiei publice la art. 7 al aceluiasi act normativ.

Aceste termen, edictat de art. 7 din L. nr. 544.2001, este de 10 zile, sau, după caz de 30 de zile de la înregistrarea solicitării de comunicare informatii de interes public, în raport de complexitatea, dificultatea, volumul lucrărilor de documentare si de urgenta solicitării. Cu toate acestea, despre comunicarea unui răspuns în termen de 30 de zile, solicitantul trebuie informat în termenul initial mentionat, de 10 zile.

Or, cererea reclamantului de comunicare a informatiilor de interes public constând în accesul la informațiile publice constând atribuirea contractului de achiziție publică către ., în baza anunțului de participare nr_/09.10.2012, a fost formulată la data de 08.04.2013, dată de la care a început să curgă termenul maxim de 30 de zile instituit de art. 7. Ulterior, de la 08.04.2013 a început să curgă pentru reclamantul petent termenul de decădere de 30 de zile instituit de art. 22 pentru formularea actiunii, plângerea prealabilă nefiind necesară, legiuitorul instituind calea actiunii directe în contencios administrativ. Termenul pentru introducerea actiunii a expirat la data de 08.05.2013, ultima zi în care mai putea fi introdusă în termen cererea.

Imprejurarea că la data de 27.09.2013 pârâta, răspunzând solicitării reprezentantului BUNĂ ZIUA IASI din 12.09.2013, privind stadiul solutionării cererii, a comunicat că cererea a fost clasată nu echivalează cu o repunere a reclamantului în termenul de 30 de zile de introducere a actiunii, procedura prealabilă, astfel cum s-a arătat anterior, nefiind obligatorie în litigiile întemeiate pe L. nr. 544/2001.

Pentru aceste considerente, instanta va admite exceptia tardivitătii actiunii si o va respinge pentru acest considerent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

Admite excepția tardivității acțiunii.

Respinge ca tardiv formulată acțiunea reclamantului B. F., în calitate de redactor –șef al Cotidianului ,, Bună Ziua Iași”, cu domiciliul ales la sediul redacției Cotidianului ,, Bună Ziua Iași”,din Iași, Calea Chișinăului nr 22, clădirea ,,Teba Industries”, parter, CNP_ în contradictoriu cu pârâta RA A. IAȘI cu sediul în munic Iași, . nr 34, J_, Cod fiscal RO9671409, reprezentată prin B. M..

Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare; recursul se va depune la Tribunalul Iași.

Pronunțată în conformitate cu disp art 396 al 2 din codul de procedură civilă, azi 20.05.2014.

Președinte,

E. P.

Grefier,

A. C.

Redactat și tehnoredactat PE

4 ex/12.06.2014.

A.C. 22 Mai 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 1194/2014. Tribunalul IAŞI