Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 486/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 17660/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 25 Iunie 2014

Președinte - C. B.

Judecător F. A. A.

Grefier I.-P. V.

DECIZIA NR. 486 C.A.

Pe rol judecarea apelului privind pe apelant A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI - OFICIUL TERITORIAL IAȘI și pe intimat .-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând terminată cercetarea judecătorească și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, instanța rămâne în pronunțare și reține apelul spre deliberare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului in contencios administrativ de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr._ A. Naționala de Reglementare in domeniul energiei ( in continuare ANRE) a formulat apel impotriva sentinței civile nr._/16.12.2013 a Judecătoriei Iași, criticând-o ca nelegala si netemeinica.

In susținerea poziției procesuale se arata ca, desi instanta de fond constata incalcarea normei legale si, desi stabilește temeinicia si legalitatea procesului verbal, apreciază, in mod incorect, ca fapta este de o gravitate redusa si dispune inlocuirea amenzii cu avertisment.

Se face referire la analiza cu superficialitate a dispozițiilor legale incidente, respectiv prevederile Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, rep., la faptul ca petenta nu a contestat faptul ca nu a plătit c/valoarea certificatelor verzi neachiziționate in termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii instiintarii de plata, reținând ca obligatia este aferenta anului 2011, cand era inca producător de energie termica; ca, in aceasta situație gradul de pericol social abstract este stabilit de legiuitor la momentul incriminării faptei contravenționale si se reflecta in modul de sanctionare prevazut de actul normativ.

In drept se invoca art 466,468,476, 477 alin 1 si 480 C..

Intimata, legal citata, depune la dosar întâmpinare in aceasta faza procesuala solicitând respingerea apelului.

Se arata ca instanta de fond a procedat la o reindividualizarea a sanctiunii, amenda aplicata incalcand principiul proportionalitatii.

Prin sentința contesta in cauza s-a admis in parte plângerea formulata de petenta reținându-se ca fapta a fost savarsita,, dar apreciindu-se ca fapta prezintă un grad redus de pericol social s-a dispus inlocuirea amenzii cu avertisment.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate si din oficiu raportat la art 480 N. C.pr.civ Tribunalul retine următoarele:

Intimata-patenta . a fost sancționata cu amenda in suma de_ lei întrucât a incalcat prevederile art 30 alin 1 lit. b din Legea 220/27.10.2008 contrând in aceea ca nu a plătit c/valoarea certificatelor verzi neachiziționate in termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii instiintarii de plata.

Analizând plângerea inițiala formulata instanta constata ca petenta nu contesta situatia de fapt, dar invoca aspecte care pot fi luate in considerare la individualizarea sanctiunii aplicate.

Instanța de fond reținând savarsirea faptei reindividulizeaza sanctiunea si dispune inlocuirea amenzii cu avertisment.

Tribunalul în condițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, apreciază ca soluția instantei de fond este corecta si legala, reindividualizarea sancțiunii aplicate fiind corecta, în raport de conduita contravenientului, precum și în funcție de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.

Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat faptul că amenda contravențională aplicată nu este corespunzătoare.

Analizând aceleași elemente Tribunalul apreciază ca suma de_ lei aplicata societatii, încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.

Nu se poate reține faptul că instanța ar fi favorizat intimata pe motiv că aceasta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii întrucât, așa cum agentului constatator, legiuitorul i-a permis să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională.

Instanța de fata considera ca raportat la atitudinea intimatei, precum și la gradul scăzut de pericol social al faptei, se impune activarea dispozițiilor art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.

În urma probatoriului administrat, instanța de fata apreciază ca si corecta reindividualizarea realizata de judecătorul fondului în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001, având în vedere totodată si prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.

De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatei, în sensul că aceasta nu este cunoscută cu antecedente contravenționale, la faptul ca din data de 17.04.2012 aceasta a intrat in faliment, astfel ca savarsirea de alte fapte de acest gen este puțin probabila.

În consecință, instanța de fond retine in mod corect atat savarsirea faptei cat si lipsa de proporționalitate a sanctiunii, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate.

Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice.

În consecință, în mod corect instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată raportat la gradul de pericol social redus al faptei săvârșite și având în vedere dispozițiile art.7 și 21 din OG nr. 2/2001.

Având în vedere toate aceste considerente, precum și dispozițiile art.480 N. C.pr.civ Tribunalul respinge apelul formulat menținând sentința instantei de fond ca legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de A. Naționala de Reglementare in domeniul Energiei impotriva sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o menține.

Definitiva.

Pronunțata in ședința publica din 25.06.2014.

Președinte,

C. B.

Judecător,

F. A. A.

Grefier,

I.-P. V.

Red./tehred. C.B.

4 ex./19.07.2014

Jud. fond P. Ș. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2014. Tribunalul IAŞI