Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 639/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 639/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 1486/285/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 12 Martie 2014

PREȘEDINTE - I. D.

Grefier M. I. P.

SENTINȚA Nr. 639/2014/CA

Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe contestatoarea . Dornești (Prin Administrator N. V. S.) și pe intimatele D.R.A.O.V. Iași, cu sediul procesual ales aa Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, A. Națională A Vămilor - cu sediul procesual ales la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, având ca obiect contestație act administrativ fiscal strămutat.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Dezbaterile și susținerile părților asupra cererii de chemare în judecată au avut loc în ședința publică din data de 26.02.20.14 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.03.2014, când având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.03.2014, când

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamanta . a formulat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava și și A. Națională a Vămilor contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 1060 din data de 06.02.2013 prin care a fost obligată la plata sumei de 2387 lei reprezentând accize pentru motorină, 422 lei reprezentând dobânzi de întârziere și 358 lei reprezentând penalități de întârziere .

În motivarea acțiunii arată reclamanta că respectiva cantitate de motorină a făcut obiectul procesului verbal de contravenție încheiat la data de 09.01.2012 de către DJAOV ce a fost contestata în instanță .

Astfel emiterea deciziei de impunere mai înainte de soluționarea în mod irevocabil a plângerii împotriva procesului verbal de contravenție este prematură.

A depus reclamanta înscrisuri în dovedirea acțiunii .

Pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă motivat de faptul că în speță sunt aplicabile disp. art. 6 din legea contenciosului administrativ .

Astfel reclamanta a optat pentru jurisdicția administrativ specială formulând contestație la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava .

Astfel avea obligația de a notifica această instituție ca urmare a renunțării la procedura administrativ jurisdicțională conform art. 6 alin . 4 din Legea 554/2004 .

Instanța din oficiu invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la dispozițiile art. 218 Cod proc. Fisc. .

Analizând actele și lucrările dosarului se rețin următoarele:

În speță nu este vorba despre o jurisdicție administrativă specială .

Codul de procedura fiscala nu instituie, asa cum fara temei sustine pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, jurisdictii speciale administrative, in sensul art. 21 alin. (4) din Constitutie, republicata. Textele din Codul de procedura fiscala reglementeaza proceduri de recurs administrativ, prin care se lasa posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra masurilor luate sau de a le redimensiona in limitele prevazute de lege.

Asemenea proceduri, in care solutionarea plangerilor si a contestatiilor introduse de persoanele interesate este atribuita insusi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu intrunesc elementele definitorii ale activitatii de jurisdictie - caracterizata prin solutionarea de catre un organ independent si impartial a litigiilor privind existenta, intinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice functiei administrative.

Actele de solutionare de catre organele administrative a contestatiilor, respectiv a reclamatiilor formulate potrivit dispozitiilor din Codul de procedura fiscala, nu sunt, asadar, acte de jurisdictie, ci acte administrative supuse cenzurii instantei de judecata.

În acest sens este decizia Curții Constituționale nr. 409/12.10.2004 .

D. fiind că nu este vorba de o Jurisdicție administrativă specială reclamanta nu avea nici o obligație de a notifica organul însărcinat cu soluționarea contestației în sensul art. art. 6 din Legea contenciosului administrativ .

Prin urmare excepția inadmisibilității pe acest temei nu poate fi primită .

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocate de către instanță:

Potrivit art. 205 și 207 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală împotriva acestei decizii se putea formula contestație administrativă.

În soluționarea acestei contestații CAS Iași trebuie să emită o decizie .

Potrivit art. 218 Cod Proc. Fisc. ˝deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de cãtre contestatar sau de cãtre persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecãtoreascã de contencios administrativ competentã, în condițiile legii.

Rezultă că instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal. Stabilirea unor condiții pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcarea a dreptului de liber acces la justiție, art. 52 alin. (2) din Constituția României prevăzând că prin lege organică se stabilesc condițiile și limitele exercitării dreptului la acțiune al persoanei vătămate de o autoritate publică.

Având în vedere considerentele expuse va fi respinsă acțiunea ca inadmisibilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași .

Admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în . în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava și A. Națională a Vămilor, ca inadmisibilă .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2014.

Președinte,

I. D.

Grefier,

M. I. P.

Red./Tehn. Jud. D.I. –6 ex/12.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 639/2014. Tribunalul IAŞI