Obligaţia de a face. Sentința nr. 222/2014. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 222/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 9560/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 30 Ianuarie 2014
Președinte - A. C.
Grefier L. Momiță
SENTINȚA Nr. 222/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . PRIN ADMINISTRATOR RAVARIU D. și pe pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect obligația de a face RESTITUIRE TAXĂ AUTO.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, referitor la estimarea duratei procesului prevăzută de art. 238 Cod procedură civilă, constată că termenul acordat astăzi este suficient pentru cercetarea procesului.
Instanța încuviințează reclamantului proba cu înscrisuri și având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților, rămâne în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de contencios administrativ de față:
Prin acțiunea înregistrată la instanță reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași restituirea sumei de 5429 lei, din suma achitată pentru autoturismul second hand marca JEEP, cu dobânda fiscală calculată de la data achitării taxei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că autoturismul menționat provine dintr-un stat membru UE, iar pentru a-l înmatricula a fost obligată să achite taxa pe poluare în cuantum de 7200 lei, din care pârâta i-a restituit doar suma de 1771 lei .
Taxa este contrară art. 110 din TFUE, reprezintă o taxă fiscală cu efect echivalent unei taxe vamale de import interzisă de art. 28 și 30 din TFUE deoarece încalcă principiul fundamental al liberei circulații a mărfurilor în cadrul UE.
S-a mai invocat interpretarea art. 110 din TFUE din perspectiva jurisprudenței CJUE .
În dovedirea acțiunii, s-au depus înscrisuri privind proveniența autovehiculului pentru care a fost achitată taxa, decizia de calcul și chitanța de plată a taxei.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași nu a depus întâmpinare.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
În cauză, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași restituirea diferenței de taxă pe poluare în cuantum de 5429 lei, din suma de 7200 lei achitată la data de 7.10.2011 pentru autoturismul second hand marca JEEP, înmatriculat anterior în Italia, stat membru UE, conform înscrisurilor aflate la filele 13,14 dosar
Instanța constată că pârâta a restituit reclamantei în luna februarie 2012 doar suma de 1771 lei, potrivit extrasului de cont depus la fila 19 dosar, reținând suma ce face obiectul prezentei acțiuni în baza art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Însă inițial obligația legală de achitare a taxei de poluare pentru autovehicule a fost impusă cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România, potrivit art. 4 lit. a din O.G. nr. 50/2008, act normativ care, prin modalitatea de reglementare a taxei pe poluare, contravine prevederilor art. 110 din TFUE.
Articolul 110 stabilește că nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplica produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție.
Relevantă în cauză este jurisprudența CJUE referitoare la interpretarea art. 110 din TFUE (Hotărârea în cauza C-402/09 T. vs. Statul Român) potrivit căreia acest articol trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, față de această interpretare, instanța reține că taxa de poluare instituită prin OG nr. 50/2008 și impusă pentru înmatricularea autovehiculului din prezenta cauză importat dintr-un stat membru UE este contrară dreptului UE, favorizând vânzarea vehiculelor de ocazie naționale și descurajând, în acest mod, importul de vehicule de ocazie similare.
Aceleași aspecte rezultă și din hotărârea CJUE C-263/10 care a avut în vedere taxa pe poluare în formele modificate.
Pentru considerentele expuse, taxa pe poluare, astfel cum a fost instituită de normele interne nu este datorată, potrivit normelor dreptului UE a căror aplicare este prioritară, motiv pentru care se justifică în baza art. 117 lit. d C.p.fiscală restituirea integrală a taxei pe poluare și nu doar a diferenței de 1171 lei .
Referitor la dobândă, contribuabilii au dreptul la dobânda fiscală conform art. 124 C.p.fiscală, instanța reținând că jurisprudența CJUE, prin cauza C-565/11, a stabilit că Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
CJUE a reținut în ceea ce privește principiul efectivității, că acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei
În consecință, va fi acordată dobânda fiscală aferentă sumei de restituit calculată de la data plății taxei, urmând a fi admisă acțiunea de față.
Văzând și disp. art. 453 al. 1 C.p.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., CUI_, cu sediul în Iași, ., .. C, . în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași cu sediul în Iași, .. 26.
Obligă pârâta să restituie reclamantei diferența de taxă pe poluare în cuantum de 5429 lei, cu dobânda fiscală aferentă calculată de la data plății taxei și până la restituirea integrală.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Recursul se va depune la Tribunalul Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2014.
Președinte Grefier
Red.C.A.
30.01.2014
← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 172/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 13/2014. Tribunalul IAŞI → |
---|