Anulare act administrativ. Sentința nr. 1363/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1363/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 81/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1363
Ședința publică de la 14.04.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: L. G. A.
Grefier: S. C. E.
Pe rol judecarea cererii privind pe reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâții C. L. P., P. ORAȘULUI P. și ORAȘUL P. având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, personal și asistat de avocat A. C. și pârâții, prin avocat M. A. care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamantul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Tribunalul procedează la identificarea reclamantului care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.
Reclamantul, prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 12 lei.
Tribunalul ia act de faptul că reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul fixat de instanță și comunică reclamantului o copie de pe notele de ședință depuse de pârâtul Orașul Pantelomon.
Tribunalul pune în discuție excepția necompetenței materiale.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea excepției având în vedere că obiectul cauzei este obligarea pârâților la respectarea contractului de concesiune încheiat între părți și că în ceea ce privește susținerile față de care a fost declinată cauza, apărările de fond nu se subscriu prevederilor Legii 554/2004. Învederează faptul că înștiințarea nu este decât o corespondență prin care pârâții au solicitat reclamantelor alte sume decât cele stabilite prin contract. Față de împrejurarea că actul nu se subscrie Legii 554/2004 apreciază că instanța competentă să judece cauza este Judecătoria Cornetu și solicită trimiterea dosarului la Curtea de Apel București pentru a se stabili instanța competentă să soluționeze cauza.
Pârâții, prin avocat, apreciază că înștiințarea de plată face parte din categoria actelor administrative și apreciază că instanța competentă este tribunalul. Solicită respingerea excepției necompetenței materiale.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată sub nr._/1748/2012 pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamantul V. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. P. și P. Orașului P. obligarea pârâților la respectarea contractului de concesiune încheiat între părți, anularea înștiințării de plată emisă ca urmare a nerespectării contractului de concesiune și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a învederat faptul că anterior promovării prezentei acțiuni a primit o înștiințare de plată cu o sumă foarte mare a cărei valoare a fost calculată prin încălcarea contractului de concesiune încheiat între părți, ulterior aflând că urmează să plătească pentru ultimii trei ani un alt preț al concesiunii decât acela menționat în contract.
Arată faptul că părțile au convenit prin încheierea contractului de concesiune un preț social, iar modificarea unilaterală a contractului prevede o sumă care depășește acest nivel.
În plus a arătat reclamantul că a plătit deja pentru o parte a perioadei invocată de către reprezentanții Primăriei, iar o nouă plată ar fi ilegală, fiind întemeiată pe calcule necunoscute de către reclamant, urmând a-i fi comunicat modul de calcul al acestei sume.
Deși a încercat pe cale amiabilă soluționarea acestei probleme, pârâții nu au dat curs acestor solicitări ale reclamantului.
În drept au fost invocate disp. art. 1270 C.civ., art. 112 și urm. C.proc.civ.
În dovedire au fost atașate în fotocopie înscrisuri: buletin de identitate al reclamantului, înștiințarea de plată.
La data de 15.04.2013 pârâta P. Orașului P. a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței cu privire la capătul al doilea al cererii introductive, arătând că actul a cărui anulare se solicită intră în categoria actelor administrative, conform disp. art. 2 lit. c din legea nr. 554/2004, astfel încât revine Tribunalului competența materială de soluționare a unei astfel de cereri.
La data de 11.06.2013 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Orașului P., în temeiul art. 57 și urm. C.proc.civ. 1864.
La data de 06.12.2013 acesta din urmă a formulat întâmpinare, invocând față de capătul al doilea al acțiunii introductive excepția necompetenței materiale având în vedere aceleași considerente avute în vedere de către pârâta P. Orașului P..
Pe fondul cauzei, acest pârât a învederat faptul că redevența constituie o taxă în accepțiunea Codului Fiscal, iar potrivit art. 26 alin. 10 din Legea nr. 273/2006 se prevede categoria de taxe locale aferente bugetelor locale, printre care la litera C-venituri din concesiuni și închirieri.
D. urmare suma solicitată cu titlu de redevență datorată în temeiul contractului de concesiune încheiat cu reclamantul constituie venit la bugetul local, iar contractul de concesiune constituie în sine un titlu de creanță.
Pe cale de consecință este evident că înștiințarea de plată atacată în prezenta cauză a fost emisă în mod legal cu respectarea C.proc. fiscală, iar titlul de creanță devenind titlu executoriu prin depășirea termenului de plată a sumelor stabilite cu acest titlu.
În privința debitului menționat în cadrul înștiințării de plată a arătat același pârât faptul că a fost calculat în mod corect, urmare a unui control efectuat de către Curtea de Conturi a României, fiind emisă în acest sens decizia nr. 26/2011 prin care s-a pus în vedere pârâtului să recalculeze cuantumul acestor redevențe pentru toate contractele de concesiune încheiate ținându-se cont de prevederile HCL nr. 27/2003, astfel încât în limita perioadei de prescripție a fost emisă această înștiințare de plată.
Mai mult învederează că HCL nr. 27/2003 a făcut obiectul unei acțiuni la Tribunalul Ilfov, însă a fost respinsă ca prescrisă această acțiune, astfel încât susținerile reclamantului nu pot fi reținute, această obligație de calcul al redevenței fiind opozabilă acestuia.La data de 17.12.2013 prin Sentința civilă nr.8575 Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Deliberand asupra exceptiei necompetentei materiale, Tribunalul constata urmatoarele:
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. d din cpc de la 1865, tribunalele judeca in prima instanta procesele si cererile in material de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel.
Prezenta cauza are doua capete de cerere, respectiv:
- obligarea paratelor la respectarea contractului de concesiune;
- anularea instiintarii de plata emisa ca urmare a nerespectarii contractului de concesiune dintre parti.
1. In ceea ce priveste primul capat de cerere, Tribunalul constata ca, contractul de concesiune incheiat de partile din prezenta cauza are ca obiect concesionarea unei suprafete de teren situata pe teritoriul (intravilanul) orasului P., teren care apartine domeniului privat al unitatii administrative-teritoriale.
Doctrina defineste contenciosul administrativ ca reprezentand totalitatea litigiilor dintre autoritatile publice, pe de o parte si cei vatamati in drepturile si interesele lor legitime, pe de alta parte, deduse din acte administrative tipice sau asimilate, considerate ca ilegale.
Prin urmare, poate face obiectul controlului de legalitate de catre instanta de contencios administrative numai actele administrative, astfel cum sunt ele definite de art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
Conform textului de lege mentionat anterior, actul administrativ este definit ca un act unilateral cu caracter individual sau normative emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice;
Astfel cum s-a aratat anterior actiunea reclamantului are ca obiect-obligarea autoritatilor publice a orasului P., la executarea contractului de concesiune, ce are ca obiect un bun din domeniul privat al autoritatilor locale, prin urmare acest contract nu poate fi asimilat unui act administrativ si nu poate face obiectul controlului de legalitate al instantei de contencios administrativ, in speta de catre tribunal.
2. In ceea ce priveste capatul doi din cerere, avand ca obiect-anularea instiintarii de plata, nici acesta nu poate face obiectul controlului de legalitate al instantei de contencios administrativ, nefiind in acceptiunea legii un act administrativ fiscal.
Codul de procedură fiscală definește actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale (art. 41 C.procedura fiscala).
În doctrină, actul administrativ fiscal a fost definit drept manifestarea de voință a organelor fiscale făcută în exercitarea funcției de administrare a creanțelor fiscale, în scopul de a produce efecte juridice, adică de a stabili, modifica sau stinge drepturi și obligații fiscale, a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forța de constrângere a statului, în condițiile prevăzute de dreptul pozitiv.
In ceea ce priveste domeniul de aplicare a codului de procedura fiscala, potrivit dispozițiilor art. 1, Codul de procedură fiscală se aplică în primul rând raporturilor juridice fiscale ce decurg din administrarea impozitelor și taxelor cuvenite bugetului de stat și bugetelor locale. De asemenea, prevederile aceluiași act normativ se aplică și raporturilor juridice fiscale ce decurg din administrarea drepturilor vamale și a creanțelor provenind din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat [art. 1 alin. (2) C. pr. fisc.].
Pe scurt, Codul de procedură fiscală se aplică tuturor impozitelor, taxelor și contribuțiilor care constituie venituri fiscale ale unei componente a sistemului bugetar.
În doctrină s-a apreciat cu deplin temei faptul că în noțiunea de „alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat” nu pot fi incluse și veniturile nefiscale ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale. Mai precis, pentru veniturile care provin din raporturi de drept privat (venituri din chirii, venituri din dividende, venituri din valorificarea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale), Codul de procedură fiscală este inaplicabil.
În acest context, trebuie arătat că veniturile nefiscale sunt obținute în regim de drept privat, ele fiind rezultatul activității economice pe care statul sau o unitate administrativ-teritorială o desfășoară de regulă în calitatea de persoană juridică de drept privat (de exemplu, atunci când se vinde sau se închiriază un bun din domeniul privat).
Soluția este aceeași și pentru situația în care am califica unele venituri nefiscale ca provenind dintr-un raport juridic de drept public – de pildă sumele de bani pe care statul le obține prin intermediul unui contract administrativ – contractul de concesiune (redevențele). Acest lucru se explică prin aceea că dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt aplicabile numai unei categorii de raporturi juridice de drept public, raporturile de drept procedural fiscal. Definind raporturile de drept procedural fiscal ca acele raporturi care cuprind drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal, ar urma să identificăm raportul de drept material care stă la baza posibilității statului de a percepe o asemenea redevență.
Prin urmare, redevențele din materia concesiunii, tarifele pentru folosirea unor bunuri publice, chiriile datorate pentru ocuparea unor spații comerciale etc., nu pot avea caracterul unor taxe și nu generează raporturi de drept fiscal guvernate de Codul de procedură fiscală, astfel cum a statuat in repetate randuri si Inalta Curte de Casatie si Justitie in jurisprudenta sa.
Astfel, prin decizia nr. 390/2012 Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca: „redevența născută dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică locală are natura juridică a unei „chirii”, nefiind vorba de o creanță fiscală, întrucât nu derivă dintr-un raport de drept fiscal existent între părți, ci din convenția părților supusă normelor de drept privat.
Prin urmare, creanța născută din contractul de concesiune nu are natura unei creanțe fiscale, ci este o creanță comercială.”
Fiind o creanta comerciala, rezulta ca are o natura comerciala ce nu poate atrage competenta materiala a instantei de contencios administrativ.
Mai mult, instiintarea de plata nu are caracterul unui act administrativ ci reprezinta un act incepator de executare, motiv pentru care nu poate fi atacata pe calea contenciosului administrativ (C. Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 48 din 11 ianuarie 2007, în Buletinul jurisprudenței C.H. B., format electronic; Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 462 din 8 februarie 2006, în Buletinul jurisprudenței C.H. B., format electronic.).
Prin urmare, acest capat de cerere-anularea instiintarii de plata-nu poate atrage competenta instantei de contencios administrativ, nici din punctul de vedere al naturii juridice a actului in sine (care nu are caracterul unui titlu de creanta, ea neregasindu-se in enumerarea limitativa a art. 110 al. 3 cod procedura fiscala, prin urmare nu poate forma obiectul controlului instantei de contencios administrativ in conditiile art. 205 si urmatoarele cod procedura fiscala, putand fi eventual contestat prin intermediul contestatiei la executare reglementata de art. 172 cod procedura fiscala) si nici din punct de vedere al caracterului venitului mentionat in cuprinsul acesteia (ce nu reprezinta o “taxa sau impozit” in acceptiunea legii
In consecinta, apreciind ca niciunul dintre capetele de cerere ale prezentei actiuni nu este de natura a atrage competenta materiala a instantei de contencios administrativ, Tribunalul urmeaza a admite exceptia necompetentei materiale invocata de reclamant si pe cale de consecinta va declina solutionarea prezentei cauze in favoarea Judecatoriei Cornetu.
Constatand intervenit conflictul negativ de competenta, va suspenda judecarea prezentei cause si va trimite dosarul Curtii de Apel Bucuresti pentru solutionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Ilfov.
Declina competenta solutionarii cauzei privind pe reclamantul V. M. domiciliat în P., ..15, Jud. Ilfov în contradictoriu cu pârâții C. L. P., P. ORAȘULUI P. și ORAȘUL P. toți cu sediul în P., .. 33, J. Ilfov in favoarea Judecatoriei Cornetu.
Constata intervenit conflictul negativ de competenta.
Suspenda judecarea prezentei cauze.
Trimite dosarul Curtii de Apel Bucuresti in vederea solutionarii conflictului de competenta.
F. cale de atac.
Pronuntata in sedinta publica azi, 14.04.2014.
Președinte Grefier L. G. A. S. C. E.
Concept red. gref. C.S
Red. Jud: LGA./2 exemplare
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2504/2014. Tribunalul ILFOV | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2361/2014.... → |
|---|
