Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1265/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1265/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 7637/1748/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1265/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.05.2014
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: A. L. G.
JUDECĂTOR: V. E.
JUDECĂTOR: G. N. P.
GREFIER: S. C. E.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul - petent I. N. A. împotriva sentinței civile nr.6882 din data de 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus întâmpinare la data de 24.04.2014, după care,
Tribunalul ia act de faptul că părțile solicită judecarea cauzei în lipsă, de faptul că recursul este formulat în termen și ia act de faptul că părțile nu solicită probe noi în calea de atac.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.6882 din data de 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul I. N. A..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 10.08.2011, sub nr._, petentul I. N. A. a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/06.07.2011 încheiat de agentul constatator din cadrul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
În motivare petentul a arătat că se impune anularea procesului-verbal întrucât fapta a fost prescrisă, trecând 6 luni de la constatarea acesteia. Mai arată că s-a achitat suma de 237,70 lei, reprezentând două amenzi arătându-se că sunt nedatorate.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe dispozitiile OG nr. 2/2001 si OG nr. 15/2002.
În dovedire a atașat plângerii sale procesul verbal contestat, dovada comunicării acestuia, chitanta plata amendă.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, legal citată cu copia acțiunii și a înscrisurilor depuse de petent, nu a formulat întâmpinare.
Au fost anexate actele, inclusiv plansa foto, ce au stat la baza emiterii procesului verbal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul verbal . nr._/06.07.2011 întocmit de agentul constatator din cadrul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002, obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 118,04 lei, reținându-se în esență că, la data de 27.01.2011, ora 21:53 autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, a circulat pe A2 km 12+450m, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește semnătura agentului constatator, instanța de fond a reținut că procesul verbal contestat a fost generat și semnat în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR. Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată, iar conform art. 7 din același act normativ, în cazurile in care, potrivit legii, forma scrisa este cerută ca o conditie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineste această cerintă dacă i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat si generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001, semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Totodată, prin dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice se înțelege acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea numai o singură dată și confidențialitatea acestora să poată fi asigurată;
b) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să nu poată fi deduse;
c) semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia;
d) datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;
e) să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, și nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de semnare;
În plus, prin certificat calificat se înțelege un certificat care satisface condițiile prevăzute la art. 18 și care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce satisface condițiile prevăzute la art. 20.
Din actele depuse de către intimată, a rezultaz că CESTSIGN SA este un furnizor de servicii de certificare acreditate conform Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, iar procesul-verbal de constatare contestat este semnat, în baza art. 9 alin. 1 lit. a din OG nr. 15/2002 de către un agent cu drept de constatare a contravențiilor din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA(conform autorizației de control), în baza unui certificat calificat(aflat în perioada de valabilitate și care respectă disp. art. 18 din Legea nr. 455/2001), semnătură generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că procesul verbal contestat a fost întocmit la aproximativ 6 luni de la data la care s-ar fi săvârșit contravenția, instanța reține că în procesul verbal s-a menționat că data constatării contravenției, precum și data aplicării sancțiunii, este 06.07.2011, acesta fiind și data la care a fost întocmit procesul verbal, iar data săvârșirii contravenției este 27.01.2011.
Potrivit art. 13 din OG 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. În cauza de față, sancțiunea contravențională a fost aplicată la mai puțin de 6 luni de la data săvârșirii faptei, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile privind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 13 din OG 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța de fond a constatat că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă fiind însotit de dovada faptului că autovehiculul petentului s-a aflat la momentul retinut în procesul verbal pe A2 km12+450m.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal instanța de fond a reținut că petenta a fost sancționată potrivit art. 8 alin. 1, 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul OG 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit OG nr. 15/2002 (Ordinul 769/01.10.2010).
Având în vedere considerentele de fapt si de drept expuse, instanța de fond a reținut că procesul-verbal este legal și temeinic întocmit, deoarece petentul, proprietarul autoturismului verificat, avea obligația, conform legii, de a deține rovinieta valabilă în momentul în care autovehiculul acestuia a utilizat rețeaua de drumuri naționale din România si nu a dovedit faptul că la momentul când a circulat pe A2 – 27.01.2011 avea achitat tariful de utilizare a drumurilor nationale.
În ce priveste tariful de despăgubire fată de dispozitiile art. II din Legea nr. 144/2012 instanta de fond a dispuns anularea acestuia exonerând petentul de plata acestuia.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât a admis în parte plângerea si a anulat tariful de despăgubire mentinând celelalte dispozitii ale procesului-verbal . nr._/06.07.2011.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul I. N. A. prin care solicită desființarea sentinței civile și pronunțarea unei noi hotărâri învederând faptul că a intervenit prescripția în ceea ce privește amenda.
La data de 24.04.2014 intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Intimata arată că în conformitate cu disp. art.8 alin.1 din OG 15/2002 fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În baza de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor petentul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform OG 2/2001 și OG 15/2002.
Se mai arată că potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronica, înscris in forma electronica prezintă o colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, este asimilat, în ceea ce privește condițiile si efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privata.
De asemenea, contravenientului nu i se comunica originalul înscrisului, care este generat electronic, ci copie, conform art. 25 alin. I din O.G. 2/2001 procesul verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.
Se mai arată că O.G. nr. 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătura se alica pe procesele verbale de contravenție, olografa sau electronica, lăsând astfel posibilitatea aplicării si a semnăturii electronice.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației si Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, in baza protocolului dintre aceasta instituție si C.N.A.D.N.R. S.A.
În drept, art.308 alin.2 C., OG 15/2012 și OG 2/2001.
Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul apreciază ca in mod corect prima instanța a procedat la verificarea legalității si temeiniciei actului administrativ contestat, in temeiul dispozițiilor art. 34 si art. 16-19 din O.G. nr. 2/2001, constatând ca nu sunt motive de nulitate ale actului contestat.
Astfel, s-a apreciat ca procesul-verbal întocmit întrunește cerințele de legalitate in privința condițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute si relative.
Susținerile recurentului referitoare la nulitatea procesului-verbal de contravenție pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator nu sunt pertinente. Astfel, în împrejurările in care Uniunea Europeană a adoptat Directiva 1999/93/CE privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, in scopul stabilirii unui regim juridic în materia încheierii actelor în format electronic, România a adoptat Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, respectiv normele de aplicare a acesteia (H.G. nr. 1259/2001).
Semnătura electronica in sensul Legii nr. 455/2001 reprezintă un pachet de date de integrat in documentele sau mesajele transmise, care, pentru a avea valoare legala, o semnătura electronica trebuie sa îndeplinească anumite condiții stipulate de Legea nr. 455/2001, respectiv sa fie legata in mod unic de un semnatar, sa asigure identificarea acestuia, sa fie creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar (utilizând un dispozitiv criptografic) si sa fie legata de datele in forma electronica la care se raportează astfel încât orice modificare sa fie identificabila.
Semnătura reprezintă un eșantion de date care demonstrează ca o anumita persoana a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a atașat semnătura. De fapt, o semnătura digitala furnizează un grad mult mai mare de securizare decât semnătura olografa. Destinatarul mesajului semnat digital poate verifica atât faptul ca mesajul original aparține persoanei a cărei semnătura a fost atașata, cat si faptul ca mesajul n-a fost alterat, intenționat sau accidental, de când a fost semnat. Mai mult, semnătura digitala nu poate fi negata; semnatarul documentului nu se poate disculpa mai târziu invocând faptul ca a fost falsificata. Cu alte cuvinte, semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului si de integritatea mesajului. Documentele semnate electronic beneficiază astfel de garanția autenticității, integrității si nerepudierii in instanța a informațiilor digitale.
Documentele semnate electronic pot fi trimise prin posta electronica, dar orice document semnat digital poate fi tipărit la imprimanta, putând conține informația că documentul original e cel electronic si ca acesta poarta semnătura electronica a semnatarului.
Mai reține tribunalul că trebuie realizata distincția intre generarea unui înscris in forma electronica si, pe de alta parte, materializarea pe suport de hârtie a datelor si informațiilor create astfel.
Exista mențiune expresa in procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ca acest document a fost generat si semnat electronic, neputând fi identificat niciun motiv pentru care actul sa nu poate fi calificată drept "înscris in forma electronica" in accepțiunea art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001.
Fără îndoiala procesul-verbal cuprinde o informație susceptibila a fi citita nu doar prin intermediul unui program informatic, ci eventual prin intermediul altui procedeu similar, înscrisul în forma electronica poate fi citit tot informatic, sau in mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat si semnat electronic, fără îndoiala înscrisul electronic poate dobândi o existenta fizica, palpabila, pe suport de hârtie.
Faptul ca ulterior generării unui înscris electronic informația pe care aceasta o cuprinde este tipărita pentru a fi comunicata ca atare, nu ii înlătura calitatea de înscris in forma electronica.
Apoi, din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, se desprinde regula constatării personale a contravenției de către agentul constatator, insa noțiunea de constatare prin propriile simțuri a contravenției de către agentul constatator nu se confunda cu noțiunea de „flagrant”, care presupune surprinderea contravenientului in timpul desfășurării activității ilicite.
Expresia “constatarea personala/directa” trebuie interpretata in sensul ca agentul constatator va putea întocmi proces-verbal de constatare a contravenției in toate cazurile in care, pe baza probelor administrate, se poate dovedi comiterea unei asemenea fapte.
Legea contravenționala nu impune constatarea contravențiilor in flagrant, iar, pe de alta parte, date fiind particularitățile activității de constatare a contravențiilor la regimul taxelor pentru circulația pe drumurile publice si in cazul in care agentul de politie care încheie actul de constatare nu a surprins in flagrant o contravenție se poate vorbi de o constatare prin propriile simțuri, respectiv de constatarea datorata simțurilor auzului si văzului acestui agent, care ia act de comiterea faptei din relatările unui alt agent de politie aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu si care a constatat contravenția in flagrant, dar nu cunoștea identitatea autorului acesteia, respectiv din observarea datelor relevate de mijloacele de proba obținute si prelucrate de către cel din urma agent, cum este cazul înregistrărilor video.
Prin urmare, in măsura in care încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, recurentul nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea, in mod corect judecătorul fondului a recunoscut putere probanta planșelor foto înfățișate de intimată, din care rezulta ca autoturismul recurentului a fost surprins la 27.01.2011 pe autostrada A2 km12+450m, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.
In ceea ce priveste sustinerile recurentului, potrivit cu care nu a fost indeplinita procedura de comunicarea procesului verbal constatat, Tribunalul constata ca acestea sunt nefondate, in conditiile in care astfel cum rezulta din inscrisurile de la f. 7 dosar de fond, acesta i-a fost comunicat prin posta la data de 15.07.2011, in termen de 1 luna de la data intocmirii (06.07.2011), prin urmare nu a intervenit prescriptia executarii sanctiunii contraventionale.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar recurentul nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata recurentului, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Instanța de fond la individualizarea sancțiunii amenzii a reținut corect ca aceasta a fost proporțională cu pericolul social al faptei si consecințele acesteia, fiind corect apreciate de către agentul constatator, in condițiile art. 5 alin. 5 cu raportare la art. 20 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, petentului fiindu-i aplicata amenda contravenționala orientata către minimul legal prevăzut de lege.
F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de formulat de recurentul - petent I. N. A. împotriva sentinței civile nr.6882 din data de 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2014.
Președinte Judecător Judecător A. L. V. E. G. N. P.
G. pt judecator aflat in C.O.
semneaza presedinte
sectie civila
Grefier
S. C. E.
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud: LGA/2exemplare
Jud.fond Budei C. O.- Jud.Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1292/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Încheierea nr. 04/2014.... → |
|---|








