Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 5987/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5987/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 3715/1748/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 368 A
Ședința publică de la 24 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. P. G.
Judecător C. D.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul B. A. împotriva sentinței civile nr.5987/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta apelantul personal care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberat de SPCLEP Comana, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată, stadiul procesual apel, după care:
Apelantul solicită acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător.
Deliberând tribunalul constată că apelul este formulat la data de 12.11.2013 deci apelantul avea suficient timp la dispoziție pentru a–și angaja un apărător astfel că, espinge cererea de amânare ca neîntemeiată.
Nemaifiind alte cererii de formulat și probe de administrat tribunalul acordă cuvântul pe fond.
Apelantul solicită anularea procesului verbal, pe stradă nu era nici un pieton, doamna a fugit prin spatele mașinii pentru a prinde autobuzul.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului formulat împotriva sentinței civile nr._13 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ reține următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2013 sub nr._ petentul B. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. I. anularea procesului-verbal . nr._/2013. In subsidiar se solicita avertismentul.
În fapt s-a arătat că actul este netemeinic, petentul nesăvârșind fapta. Astfel, la momentul deplasarii nu se afla niciunh pieton in traversare regulamentara, iar organele de politie se aflau la o distanta de 50 m fata de locul faptei, ceea ce inseamna ca este posibil sa nu fi observat corect desfasurarea actiunii. Petentul nu are antecedente penale ori contraventionale, iar singurul mijloc prin care se poate deplasa la serviciu este autovehiculul personal.
În drept se invocă prevederile OUG nr. 195/2002 si OG nr. 2/2001.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.5987/17.09.2013 Judecătoria Cornetu a respins plângerea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/2013 petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 300 lei pentru fapta de a conduce pe drum public si de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor aflati in traversare. In drept s-a indicat art. 100 alin. 3 pct. 13 din OUG nr. 195/2002.
Instanța este obligată, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, să verifice dacă procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului. Or toate aceste mențiuni se găsesc în cuprinsul actului contestat.
Apoi, cu privire la motivul de netemeinicie indicat de contestatoare, acesta este neîntemeiat.
În primul rând trebuie să se pornească de la cele trei prezumții de care se bucură actele administrative, anume legalitatea, veridicitatea și autenticitatea acestora. De aici reiese că este în sarcina petentului să facă dovada contrară. De altfel, conform regulilor generale (art. 1169 din vechiul cod civil), acela care face o propunere în fața judecății este dator să o și probeze.
Mai trebuie menționat că în această materie, față de caracterul represiv al sancțiunii, trebuie să se admită că suntem în prezența unei acuzații în materie penală, conform înțelesului pe care această noțiune o poartă în jurisprudența instanței de la Strasbourg (§ 26 din cauza N. G. c. României). Însă chiar și așa, Curtea a statuat în sensul că și în această situație se poate opera cu prezumții, atâta vreme cât acestea sunt relative. Trebuie să se ia în calcul gravitatea mizei și să se păstreze dreptul la apărare (§ 60 din cauza A. c. României și § 30 din cauza citată anterior).
Având in vedere acestea, reiese că nu sunt contrare prezumției de nevinovăție, specifică materiei penale, calitățile actelor administrative de a se bucura de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate. Aceasta deoarece sancțiunea prevăzută pentru fapta despre care este vorba nu poate fi înlocuită cu închisoarea contravențională, iar petentului i se asigură posibilitatea de a administra probe în apărare (câtă vreme petentul are această posibilitate nu are importanță dacă se folosește sau nu de ea, drepturile prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. fiind relative - §§ 33 si 35 din decizia de inadmisibilitate în cauza I. P. c. României).
Având în vedere cele arătate, cum la dosar nu există dovezi care să răstoarne prezumțiile de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, reiese că cererea de anulare este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.
Rămâne de observat dacă în cauză se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Într-adevăr, art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 spune că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (similar, art. 21 alin. 3 arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal). De asemenea, art. 7 alin. 2 și 3 din aceeași ordonanță spun că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, putându-se aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În cauză însă fapta prezintă un pericol social ridicat, dat fiind că se pune în pericol siguranta si integritatea fizica a persoanelor, neacordarea prioritatii putant duce la o vatamare corporala sau chiar la decesul pietonului. Pe de alta parte faptul ca petentul nu poate ajunge altfel la serviciu decat cu autovehiculul personal nu constituie un motiv pentru a se aplica avertismentul, cata vreme scopul educativ al normei contraventionale n-ar mai putea fi indeplinit daca simpla motivare . a plangerii ar duce la aplicarea unei sanctiuni mai putin severe. Petentul ar fi trebuit sa respecte legea daca era constient de gravele urmari ale faptei sale.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel petentul solicitand admiterea apelului si modificarea in tot a sentintei civile apelate.
In motivarea apelului a arata ca prin plangerea contraventionala inregistrata pe rolul judecatorie Cometu la data de 29.05.2013 sub nr._, a solicitat in contradictoriu cu intimata I. I., anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei . Numarul_/2013, considerand ca actul este netemeinic, la momentul deplasarii nu se afla nici un pieton in traversare regulamentara, organele de politiei se aflau la o distanta de 50-70 m de respectiva trecere pentru pietoni, si tocmai din cauza distantei, consider ca nu au observat corect desfasurarea actiunii.
Instanta fondului a respins contestatia pornind de la cele trei prezumtii ale actelor administrative, respectiv legalitatea, veridicitatea si autenticitatea acestora, considerand ca este in sarcina petentului sa fac dovada contrara, in drept fiind invocate dispozitiile abrogate art. 1169 din vechiul cod civil ("acela care face o propunere in fata judecatii este dator sa o probeze") .
A mai solicitat ca instanta sa aiba in vedere ca, in cuprinsul procesului verbal de constatatare a contraventiei, agentul constatator mentioneaza ca presupusa fapta de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajati regulamentar in traversarea strazii a fost inregistrata video, cu mijloace tehnice, indicand si marca aparatului cu care s¬a realizat inregistrarea, ceea ce denota, interpretand, per a contrario, ca fapta nu a fost constatata cu propriile simturi, astfel cum a precizat ulterior intimat a I. I. prin intampinarea depusa ci prin mijloace tehnice.
Prin urmare, procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nu poate face dovada prin el insusi a existentei faptei, a autorului acesteia sau a vinovatiei, acest proces verbal fiind doar actul prin care o persoana este acuzata de savarsirea contraventiei, in masura in care nu contine constatari personale, prin propriile simturi ale agentului constatator. Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Anghe c. Romaniei a statuat ca problema administrarii probelor trebuie analizata in lumina paragrafelor 2 si 3 din art. 6 din Conventie.Primul consacra principiul prezumtiei de nevinovatie, obligatia prezentarii probei revenind acuzarii si indoiala folosind in favoarea acuzatului.
F. de probele administrate in cauza, in temeiul principiul constitutional al prejumtiei de nevinovatie, al principiului in dubio pro reo, in absenta oricarei dovezi din care sa rezulte ca nu a acordat prioritate pietonilor angajati regulamentar in traversarea strazii, prin neprezentarea inregistrarilor video, pe care se intemeiaza in fapt procesul verbal de contraventie, un obervatar impartial si obiectiv-judecatorul cauzei, nu poate retine ca un acuzat se face vinovat de savarsirea faptei contraventionale consemnata in actul de constatare.
In drept a invocat dispozitiile OG nr. 2/2001, OUG 195/2002, ART.466 si urm. C.pr.civ.,C.E.D.O.
Legal citat intimatul nu a formulat intampinare.
Analizând sentința civilă apelată prin raportare la motivele de apel invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/2013 petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 300 lei pentru fapta de a conduce pe drum public si de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor aflati in traversare. In drept s-a indicat art. 100 alin. 3 pct. 13 din OUG nr. 195/2002.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal, tribunalul constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, tribunalul constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la circulația pe drumurile publice) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor); 2. Amenda și sancțiunea complementară (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszni c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție caracter penal.
Tribunalul constată, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentului (amendă în cuantum de 240 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).
În consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Față de cele de mai sus, tribunalul reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, indiferent de reglementarea de care beneficiază contravențiile în dreptul intern (ele neaparținând materiei penale în dreptul românesc), în lumina jurisprudenței CEDO ele intră în sfera acuzațiilor în materie penală. De nenumărate ori Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că s-ar goli de sens, de conținut întregul sistem de protecție a drepturilor omului dacă s-ar recunoaște legiuitorului intern posibilitatea de a scoate de sub incidența convenției anumite cazuri în care ar trebui garantate și protejate drepturile omului.
În acest sens tribunalul constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, petentul nu era obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției (in dubio pro reo).
În urma analizării înscrisurilor din dosar, tribunalul reține că nu a fost dovedită vinovăția petentului, nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a acestuia. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a reținut faptul că intimata nu a susținut acuzarea contravențională în prezentul dosar, în sensul că nu a administrat nicio probă din care să reiasă vinovăția contravențională a petentului.
Instanța învestită cu verificarea temeiniciei procesului-verbal, la solicitarea persoanei acuzate care neagă acuzația ce i se aduce, nu poate să constate temeinicia, în lipsa probelor în acuzare pe care doar intimata putea și avea obligația să le administreze. Nu este în puterea celui acuzat să probeze un fapt negativ (nu a săvârșit o faptă contravențională). Sarcina probei revine celui care afirmă un fapt pozitiv determinat (săvârșirea unei fapte contravenționale), respectiv intimatei, acuzator contravențional.
Recunoscând petentului prezumția de nevinovăție, prezumție care priveste atât atitudinea organelor judicare fată de savarsirea faptei cat si sarcina probei, care, in speta, revine organului constatator, neputând pretinde petentului, în mod obiectiv si rezonabil să faca probatorii pentru a-si dovedi nevinovatia, luând act că intimata nu a probat acuzația adusă petentei, instanța constată că procesul-verbal este netemeinic, fapta petentului neîntrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
Instanta retine ca procesul verbal întocmit de agentul constatator nu se poate bucura de o prezumtie absoluta de adevar, se bucura totusi de o prezumtie simpla de veridicitate, prezumtie care însa trebuie sa fie dublata de alte probe administrate in cursul judecatii.
Avand in vedere imprejurarea ca intimata, desi în cuprinsul procesului verbal se menționează că petentul era singur în mașină și că fapta a fost înregistrată prin mijloace tehnice ( video ), nu a administrat nicio proba care sa sustina aspectele retinute în cuprinsul procesului verbal atacat, față de faptul că din probele administrate nu reiese vinovăția contravențională a petentului, instanța constată că prezumția de nevinovăție a petentului nu a fost răsturnată, ceea ce conduce la concluzia că procesul-verbal analizat este netemeinic, context în care sancțiunea aplicată petentului rămâne fără fundament și se impune a fi înlăturată. Totodată reține că prin obiecțiunile inserate în cuprinsul procesului verbal petentul a declarat că nu era nici un pieton pe trecere, iar conform mențiunilor agentului constatator petentul se afla singur în mașină, astfel încât acesta se află într-o imposibilitate obiectivă de a-și susține nevinovăția.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 cod proc civ va admite apelul, va schimba în tot sentința civilă apelată în sensul că va admite plangerea, va anula procesul-verbal . nr._ din data de 15.05.2013 și va înlătura sancțiunile aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul B. A. cu domiciliu în . împotriva sentinței civile nr. 5987/17.09.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului I. cu sediul în București, . nr.7, sector 2.
Schimbă în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite plângerea contravențională.
Anulează procesul verbal . nr._ din data de 15.05.2013 și înlătură sancțiunile aplicate.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2014.
Președinte, N. P. G. | Judecător, C. D. | |
Grefier, O. S. |
Red.jud.fond C. A. C.
Red.jud.C.D/ 30.07.2014
Tehno.red.O.S
2ex.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 362/2014.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 2089/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|
