Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 698/2014. Tribunalul ILFOV

Tribunalul ILFOV - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 698/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 5745/1748/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 698 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 MARTIE 2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - C. C. M.

JUDECĂTOR - C. G.

JUDECĂTOR - R. P.

GREFIER - OLGUȚA P.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta . SA împotriva sentinței civile nr. 5384/09.07.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic in baza împuternicirii pe care o depune la dosarul cauzei lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca nu s-au depus de către recurent actele adiționale nr. 7/2010 si cel din 2008, după care:

Recurenta prin reprezentant convențional depune la dosarul cauzei actul adițional nr. 7/2010.

Tribunalul comunica un exemplar de pe întâmpinare recurentei prin reprezentant convențional.

Recurenta prin reprezentant convențional arată că nu solicita acordarea unui termen de judecata pentru studiul întâmpinării. Arata ca nu mai are alte cereri de formulat si probe de administrat.

Tribunalul constata ca recursul este formulat in termenul prevăzut de lege. Încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.

Tribunalul acorda cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin reprezentant convențional solicita admiterea recursului pentru motivele indicate in cerere si modificarea sentintei civile atacate. Procesul verbal a fost încheiat abuziv ulterior faptei.

Tribunalul în temeiul art. 150 cod de procedura civila, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

La data de 19.04.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. de dosar_, plângerea formulată de petenta . SA împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/03.04.2012 întocmit de intimata.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că, cu ocazia intocmirii procesului verbal nu au fost respectate prevederile art.16 alin.6 din OG 2/2001 in sensul ca nu au fost inscrise corect datele de identificare ale persoanei care reprezinta societatea, că nu i s-a respectat dreptul de a formula obiecțiuni, că nu a fost identificat nici un martor asistent, ca nu s-a facut o descriere corespunzatoare a faptei, ca nu exista o prevedere legala ca procesul verbal constituie si instiintare de plata. Totodata se face trimitere la art.6 CEDO, cu referire la prezumtia de nevinovatie.

La plângere au fost anexate, în copie, un set de înscrisuri.(f.7-8)

Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG32/1995.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Intimatul a arătat că fapta contravențională există și că procesul verbal de constatare a contravenției a fost legal întocmit.

În drept intimatul a invocat art.115 și urm. din C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 5384/09.07.2013, Judecătoria Cornetu a respins plângerea, ca neîntemeiata.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/03.04.2012 întocmit de intimata, petenta a fost sancționată cu amendă de_ RON, în temeiul art. 4 pct.57.3 din HG 69/2012, reținându-se că „ În data de 28.03.2012, ora 08.45, la controlul efectuat pe DN 6, km.14+800, pe raza localitatii B., din judetul Ilfov, a fost oprit si verificat in trafic autovehiculul cu nr.de inmatriculare SB 06 JW|S, detinut de . si utilizat de operatorul de transport . SA condus de domnul G. N., ce efectua transport rutier public de persoane prin curse regulate. In urma verificarilor efectuate s-a constatat faptul ca operatorul de transport nu a respectat obligatia de a asigura existenta la bordul autovehiculului ce efectua transport rutier contra cost, a contractului de inchiriere, in original ori copie conform cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de inchiriere.”.

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.

Cu privire la legalitatea actului contestat, susținerea petentului în sensul că, cu ocazia intocmirii procesului verbal nu au fost respectate prevederile art.16 alin.6 din OG 2/2001 in sensul ca nu au fost inscrise corect datele de identificare ale persoanei care reprezinta societatea, instanța reține ca inscrierea incorecta a datelor de identificare a persoanei care reprezinta societatea in cuprinsul procesului verbal nu atrage nulitatea procesului verbal in conditiile in care in cuprinsul procesului verbal societatea este identificata corespunzator prin alte criterii, respectiv denumire corecta, numar de inmatriculare corect, sediu corect, astfel incat nu se poate retine ca petenta ar fi suferit vreo vatamare care sa reclame anularea procesului verbal.

Cu privire la lipsa posibilității de a face obiecțiuni, instanța constată că, potrivit art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Nerespectarea acestor dispoziții este sancționată însă cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, petentul fiind obligat să facă dovada vătămării.

Astfel, potrivit Deciziei nr. XXII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte De Casație Și Justiție, Secțiile Unite și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din_, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.

Instanța constată că petentul nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.

De asemenea petentul nu a arătat care anume sunt obiecțiunile pe care nu le mai poate formula ca urmare a neregulilor cuprinse în procesul verbal de contravenție și care este consecința vătămătoare a acestui fapt.

În plus, acesta a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecțiunile sale și de a fi analizate de o instanță indepedentă și imparțială prin promovarea plângerii contravenționale, astfel încât nu i s-a adus vreo vătămare dreptului sau la apărare care să nu poată fi înlăturată în alt mod.

Cu privire la lipsa martorului la încheierea procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001:

(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Instanța nu va reține o încălcare a dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001, întrucât procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, intimata justificând lipsa martorului la încheierea procesului-verbal.

Din lecturarea conținutului procesului-verbal se constată că lipsa martorului s-a datorat faptului ca nu a fost identificat nici un martor, decat alt agent constatator care potrivit OG 2/2001 nu poate semna in calitate de martor, lipsa martorului fiind astfel motivată.

Chiar și în situația în care am admite contrariul, faptul că procesul verbal nu este semnat de un martor este un motiv de nulitate relativă, petenta nefăcând dovada vreunei vătămări.

Referitor la faptul că se menționează în cuprinsul procesului –verbal că acesta constituie și înștiințare de plată, aspect eronat vizavi de disp. art. 15 și 16 din OG 2/2001, și că există o inadvertență față de temeiul juridic indicat de intimată, instanța constată că nerespectarea acestor dispoziții este sancționată cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, petenta fiind obligat să facă dovada vătămării, ori petenta nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.

Nici susținerile petentului potrivit cărora descrierea faptei nu este completată în mod corect nu pot fi reținute atâta timp cât din procesul-verbal întocmit reiese contrariul, fapta fiind descrisă cu respectarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Prin urmare, procesul-verbal îndeplinește condițiile de formă impuse de lege.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.

Instanța, reține că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către agenții din cadrul intimatei, astfel încât actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.

De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.

În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.

În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.

Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.

Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de legalitate -asociată cu cele de autenticitate și veridicitate- a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentului, instanța apreciază că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.

Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.

Cu toate acestea, cu privire la lipsa de la bordul autovehiculului ce efectua transport rutier contra cost, a contractului de inchiriere, in original ori copie conform cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de inchiriere, instanta retine ca petenta nu a facut dovada faptului ca la data controlului conducatorul auto a fost in masura sa prezinte reprezentantului ISCTR contractul de inchiriere, in original ori copie conform cu originalul.

Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2 2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Pentru săvârșirea acestei contravenții agentul constatator a aplicat petentei o amendă contravențională în cuantum de 12.000 lei, fiind vorba de maximul prevăzut de HG nr. 69/2012 pentru această contravenție. Potrivit art. 5 al. 5 din O.G. nr. 2 2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A solicitând admiterea recursului, casarea hotararii si admiterea plangerii contraventionale formulata de S.C. A. I. Rahova S.A. impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ din 03.04.2012, emis de I. de S. pentru Controlul in Transportul Rutier - ISCTR, cu sediul in Bucuresti, .. 38, sector 1.

In motivare a aratat ca S.C. A. I. Rahova S.A a fost amendata contraventional cu suma de_ lei la controlul efectuat in data de 28.03.2012, ora 8:45, pe DN 6 Km 14+800 Loc. B., Judetul Ilfov. Microbuzul marca Iveco cu nr. de inmatriculare_ detinut de .. si utilizat de S.C. A. I. Rahova S.A. a fost condus de conducatorul auto G. N..

In urma controlului, agentul constatator Bocse A. L. constata ca la momentul verificarii documentelor s-a constatat faptul ca operatorul de transport nu a respectat obligatia de a asigura existenta la bordul autovehiculului ce efectua transport rutier contra cost, a contractului de inchiriere, in original ori copie conform cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de inchiriere.

In cuprinsul procesului verbal de contraventie nu sunt mentionate datele complete ale contravenientului, in situatia in care este persoana juridica, conform art. 16, alin. 6 din OUG nr. 2/2002 actualizata - "in situatia in care contravenientul este persoana juridica, in procesul verbal de contraventie se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numarul de inmatriculare in registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare ale persoanei care o reprezinta",

Art. 16 alin. 7 din O.G. 2/2002 cu modificarile si completarile ulterioare privind regimul juridic al contraventiilor, prevede urmatoarele aspecte: "in momentul incheierii procesului verbal, agentul constatator este obligat sa aduca la cunostina contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt constatate direct la rubrica "Alte mentiuni" sub sanctiunea nulitatii procesului verbal., agentul constatator nefacand nicio precizare in acest sens, in procesul verbal de contraventie.

De asemenea s-au incalcat dispozitiile art. 19 din OG nr. 2/2011, in cazul in care contravenientul nu se afla la data efectuarii controlului si constatarii faptei si imprejurarii in care s-a comis fapta, agentul constatator trebuia sa faca mentiune despre aceste imprejurari, ce trebuiau sa fie confirmate de cel putin un martor neutru. Nefiind de fata reprezentantul legal al societatii noastre, la efectuarea controlului si nici la incheierea procesului verbal, in aceste conditii procesul verbal trebuia sa fie semnat de catre un martor, care sa confirme atat faptele cat si imprejurarile in care acestea au fost savarsite. In cazul petentei, nu a semnat niciun martor, asa cum rezulta din continutul procesului verbal la rubrica "Martor asistent.

In mod gresit, instanta de fond a concluzionat ca "nu a fost identificat niciun martor, decat alt agent constatator care potrivit OG 2/2001 nu poate semna in calitate de martor", observandu-se foarte clar ca pretinsa fapta a fost savarsita pe DN 6 km. 14+800 pe raza localitatii B. din Judetul Ilfov, unde se presupune ca existau in autovehicul calatori si fiind un drum circulat, fapta sa poate fi confirmata de un martor neutru, fie de un alt conducator auto, fie de unul dintre calatorii care se aflau in autovehicul.

Nu au fost respectate disozitiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit carora sanctiunile trebuie sa fie proportionale cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care fapta a fost savarsita, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului.

S.C. A. I. Rahova S.A. are in obiectul de activitate efectuarea de marfuri si de persoane in trafic intern si international, pregatirea soferilor, deci are un interes personal in respectarea legislatiei in domeniul transporturilor rutiere. Ba mai mult, societatea instruieste periodic personalul, inclusiv conducatorii auto, si se preocupa permanent de formarea profesionala a acestora pentru obtinerea unei calificari profesionale, actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca, perfectionarea pregatirii profesionale.

Art. 17 din Codul penaldefineste infractiunea ca "fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala". In acceptiunea sa cea mai generala, contraventia, asemenea infractiunii, conform CEDO, este o fapta a omului, un act de conduita exterioara a acestuia, interzis de lege sub o sanctiune specifica, care este pedeapsa. Spre deosebire de infractiune, care prezinta pericol social mai ridicat, cu consecinte mai grave si dainuie in timp, la contraventie, acest pericol este mai redus, iar urmarile sunt mai reduse.

Una dintre trasaturile esentiale ale contraventiei este existenta pericolului social. In doctrina, precum si in practica se remarca obligativitatea organelor judiciare de a analiza in concreto, respectiv gradul de pericol social de la caz la caz. In speta de fata, in mod evident, aceasta analiza nu a fost efectuata. Pe cale de consecinta, petentului ii sunt recunoscute si garantiile specifice in materie penala din art. 6 din Conventie, printre care si prezumtia de nevinovatie.

Hotararea instantei de fond nu este motivata. Motivarea se impune pentru asigurarea legalitatii hotararii, in sensul explicarii dispozitivului ce intra in puterea lucrului judecat, lipsa acestei motivari sau argumentarea insuficienta echivaleaza cu o nesolutionare in fond a cauzei.

Potrivit art. 261 alin. 1 Cod proc. civ., hotararea instantei de fond trebuie sa cuprinda, intre altele, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei si cele pentru care au fost inlaturate sustinerile partilor.

Acest text a consacrat principiul potrivit caruia hotararile trebuie sa fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 Cod pr. civ., rolul textului fiind acela de a asigura o buna administrare a justitiei si pentru a se putea exercita controlul judiciar de catre instantele superioare.

De altfel, chiar Curtea europeana a Drepturilor Omului (cauza Achina impotriva Romaniei, cauza G. impotriva Romaniei) subliniaza rolul pe care motivare a unei hotarari il are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si arata ca dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decat daca sustinerile partilor sunt examinate de catre instanta, aceasta avand obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba sau cel putin de a le aprecia.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 299-316 Cod pr. civ. si art. 34 din OG nr. 2/2001.

Intimatul a formulat intampinare solicitand respingerea recursului ca neintemeiat.

In motivare a aratat ca sentinta pronuntata de instanta de fond este temeinica si legala, procesul verbal de constatare a contraventiei face dovada deplina asupra situatiei de fapt si a incadrarii in drept a faptei pana la proba contrarie, fiind intocmit cu respectarea normelor legale imperative prev.de O.G. nr. 2/200l.

Anularea acestui proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiei creeaza precedentul in transportul rutier, fiind astfel in imposibilitate de a conforma operatorii de transport dispozitiilor legale opozabile.

Procesul verbal de contraventie este intocmit cu respectarea intocmai a prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 17 si anume nici una dintre mentiunile care ar fi dus la constatarea nulitatii acestuia nu lipseste, adica lipsa mentiunilor privind: numele, prenumele, calitatea agentului constatator, iar in cazul persoanei juridice, lipsa denumirii sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator.

Procesul verbal de contraventie, in masura in care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forta probanta prin el însuși si constituie o dovada suficienta a vinovatiei petentei cat timp aceasta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. In aceasta ordine de idei trebuie aratat ca, a conferi forta probanta unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie ci poate fi considerat o modalitate de "stabilire legala a vinovatiei" in sensul art, 6 alin. 2 din Conventia Europeana a drepturilor omului. Interpretarea contrara ar fi de natura sa perturbe in mod grav functionarea autoritatilor statului facand extrem de dificila sanctionarea unor fapte antisociale, minore ca si gravitate dar extrem de numeroase.

De asemenea, conform codului de procedura civila, recursul este o cale extraordinara de atac, iar conform art. 304 modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevazute de prezentul articol.

Instanta de fond a retinut in mod corect faptul ca petenta se face vinovata de savarsirea faptei contraventionale retinute in sarcina sa, procesul verbal de constatare a contraventiei face dovada deplina a celor inscrise in acesta pana la proba contrarie. Petenta nu a administrat probe care sa infirme situatia de fapt retinuta prin procesul verbal intocmit de catre intimata, respectiv de a dovedi ca la momentul efectuarii controlului conducatorul auto a prezentat contractul de leasing sau de inchiriere, dupa caz, in original ori copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de leasing sau de inchiriere.

In data de 28.03.2012, orele 08:45, la controlul efectuat in trafic pe Drumul N. 6, Km 14 + 800, pe raza localitatii B., Jud. Ilfov, a fost oprit si verificat autovehiculul cu numar de inmatriculare_ detinut de catre .. si utilizat de catre S.C. A. I. RAHOVA S.A. condus de conducatorul auto G. N. (C.N.P._) ce efectua transport rutier public de persoane prin servicii regulate. In urma controlului asupra documentelor necesare si obligatorii efectuarii transportului rutier in conditii de legalitate, s-a constatat ca, operatorul de transport nu a respectat obligatia de a asigura existenta la bordul autovehiculului, a contractului de închiriere in original sau copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de închiriere.

Fapta pentru care a fost sanctionata petenta este individualizata in mod clar de art. 4, pct. 57.3 din R.G. 69/2012 "nerespectarea de catre operatorul de transport rutier a obligatiei de a asigura la bordul vehiculelor cu care efectueaza transport rutier contra cost a unuia sau mai multor documente dintre urmatoarele, dupa caz: 57.3. contractul de leasing sau de inchiriere, dupa caz, in original ori copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de leasind sau de inchiriere" si se sanctioneaza conform art. 7, alin.1+2, lit. a) din acelasi act normativ cu amenda aplicabila operatorului de transport.

Prin plangerea formulata, petenta poate nega faptul ca, la momentul controlului, conducatorul auto nu a prezentat agentului de control contractul de leasing sau de inchiriere, dupa caz, in original ori copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de leasing sau de inchiriere deoarece, prin chiar plangerea formulata aceasta recunoste ca aceste documente nu au fost prezentate. Conform legislatiei incidente, exista un set de documente necesare si obligatorii a se afla la bordul vehiculului in vederea efectuarii transportului in conditii de legalitate, pe care atat operatorul de transport cat si conducatorul auto trebuie sa le cunosca.

Mai mult decât atât, atasarea la dosar, de catre contravenienta a unor documente, ulterior sanctionarii contraventionale si prezentarea lor in fata instantei de judecata, nu are relevanta juridica intru cat elementul constitutiv al contraventiei, sub aspectul laturii obiective, se realizeaza la momentul controlului in trafic. Ori, la momentul controlului in trafic, contractul de leasing sau de inchiriere, dupa caz, in original ori copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de leasind sau de inchiriere, nu se afla la bordul autovehiculului si aceasta nu a fost prezentat la control.

Cu privire la sanctiunea aplicata conform prevederilor H.G. 69/2012, Normele metodologice cuprinse in Ordinul MTI 980/2011 stabilesc cadrul de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și reprezintă normele prevăzute de aceasta cu privire la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora.

In conformitate cu prev.art. 134 din OMTI 980/2011. Operatorii de transport care efectuează operațiuni de transport rutier contra cost au următoarele obligații:

( ... )

"t) să asigure existența la bordul vehiculelor cu care efectuează transport rutier contra cost a următoarelor documente, după caz:

I) copia conformă a licenței de transport/licenței comunitare;

II) legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 42 la prezentele norme metodologice;

III) contractul de leasing sau de închiriere du ă caz în ori inal sau co ia conformă cu ori inalul în cazul în care vehiculul rutier este de inut cu contract de leasin sau de închiriere;

IV) asigurarea pentru persoanele transportate și bagajele acestora pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier, în copie;

V) certificatul de competență profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de

transport efectuat;

VI) documentul de transport, conform tipului de transport rutier efectuat, precum și autorizații1e prevăzute de legislația în vigoare în domeniul transporturilor rutiere;

VII) atestatul de conducător auto prevăzut la art. 5 din Regulamentului (CE) nr. 1072/2009, după caz;

VIII) documentele din care să rezulte apartenența pasagerilor la categoria pentru care este

autorizat/licențiat serviciul de transport persoane prin servicii regulate speciale."

Inspectorul ISCTR are atribuția dar si obligația de a solicita si verifica setul de documente pe care operatorul de transport are obligația de a le deține la bordul vehicul ului rutier, in funcție de tipul de transport rutier pe care il efectuează, fiind enumerate in mod expres si limitativ, iar când constata lipsa unuia dintre cele enumerate aplica sancțiunea contravenționala prevăzuta de HG 69/2012.

Inspectorul in trafic intocmeste procesul verbal de constatare a contraventiei doar in baza documentelor care ii sunt prezentate de catre conducatorul auto in momentul controlului.

Inspectorii care efectueaza control in trafic sunt investiti cu exercitiul autoritatii de stat, fapt ce le confera un plus de probitate morala si profesionala in exercitarea atributiilor de serviciu.

Pentru a putea fi exonerata de aplicarea sanctiunii contraventionale, petenta trebuie sa dovedeasca faptul ca de la data controlului, conducatorul auto detine la bordul vehiculului rutier contractul de leasing sau de inchiriere, dupa caz, in original ori copie conforma cu originalul, in cazul in care vehiculul rutier este detinut cu contract de leasing sau de inchiriere, in vederea efectuarii transportului in conditii de legalitate.

Ca atare, in vederea răsturnării temeiniciei actului constatator petenta (potrivit art.34 alin.l din OG 2/2001) avea obligația de a face dovada contrarie. Insa petenta nu a făcut aceasta dovada, neluând in considerare dreptul conferit de lege.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.

Cu privire la legalitatea actului contestat, susținerea petentului în sensul că, cu ocazia intocmirii procesului verbal nu au fost respectate prevederile art.16 alin.6 din OG 2/2001 in sensul ca nu au fost inscrise corect datele de identificare ale persoanei care reprezinta societatea, tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat ca inscrierea incorecta a datelor de identificare a persoanei care reprezinta societatea in cuprinsul procesului verbal nu atrage nulitatea procesului verbal in conditiile in care in cuprinsul procesului verbal societatea este identificata corespunzator prin alte criterii, respectiv denumire corecta, numar de inmatriculare corect, sediu corect, astfel incat nu se poate retine ca petenta ar fi suferit vreo vatamare care sa reclame anularea procesului verbal.

Nerespectarea acestor dispoziții este sancționată însă cu nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, petentul fiind obligat să facă dovada vătămării.

Instanța constată că petentul nu a făcut dovada niciunei vătămări, urmare a încălcării de către intimată a dispozițiilor legale amintite.

Cu privire la lipsa martorului la încheierea procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001:

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Chiar și în situația în care am admite contrariul, faptul că procesul verbal nu este semnat de un martor este un motiv de nulitate relativă, petenta nefăcând dovada vreunei vătămări.

Prin urmare, procesul-verbal îndeplinește condițiile de formă impuse de lege.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.

Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și verdicitate este încrederea că autoritatea statală, reprezentantă de agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.

Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.

a) caracterizarea faptei în dreptul național;

b) natura faptei;

c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.

În acest sens, tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.

În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunilor aplicate petentului, tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că prezumția de legalitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statele, tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.

Tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.

Recunoscând tripla prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, tribunalul reține că prima instanță în mod corect a apreciat că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE

Referitor la motivele de recurs neanalizate până la acest moment, Tribunalul reține că gradul de pericol social este apreciat în abstract de dispoziția legală care incriminează fapta . În concret tribunalul remarcă că petenta nu a adus nicio justificare rezonabilă care să conducă la ipoteza indicată: că ar lipsi pericolul social.

Pe cale de consecință tribunalul va respinge recursul formulat de recurenta . SA împotriva sentinței civile nr. 5384/09.07.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER-I.S.C.T.R, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta . SA împotriva sentinței civile nr. 5384/09.07.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER-I.S.C.T.R, ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.03.2014

Președinte, Judecător,Judecător

C. C. M. C. G. R. P.

Grefier,

Olguța P.

RED CCM/ Tehnored O.P. - 04. 2014

Judecatoria Cornetu

Jud. fond - D. Livisor

← Pretentii. Încheierea nr. 16/2014. Tribunalul ILFOV		Exequator(recunoasterea înscrisurilor si hotarârilor straine.... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 698/2014. Tribunalul ILFOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 698/2014. Tribunalul ILFOV